Trăim Apocalipsa sau cel puţin o apocalipsă. Puţini oameni înţeleg că oricare dintre variante este posibilă. Fiecare dintre războaiele mondiale a fost ca o apocalipsă pentru omenire, puţine fiind ţările şi locurile ferite. Dacă războaiele din trecut erau accidente istorice, problema prezentului este că starea de război perpetuu şi ceea ce se prevede a fi apocalipsa perpetuă este o inginerie socială, un scenariu programat şi administrat în detaliu de puternicii lumii controlaţi şi "luminaţi" de forţele întunericului, de demonii căzuţi, acuzatorul omului şi duşmanul lui Dumnezeu, cel care doreşte să distrugă creaţia şi mai ales să facă rău omului.

Pr. Iustin Pârvu spunea deseori că starea de bine, prosperitatea nu sunt prea favorabile progresului duhovnicesc şi că suferinţa şi necazurile ajută mai mult omul să se trezească şi să păşească pe Calea Mântuirii.

Ce să facem acum ca creştini ortodocşi în faţa apocalipsei, fie cu A mare fie cu a mic? Să ne temem şi să ne speriem sau să ne bucurăm că avem şansa să îl mărturisim pe Hristos? Evident cei mai mulţi dintrei cei chemaţi, sunt în continuare ancoraţi în amăgirile lumeşti şi ar vrea un viitor luminos, cu salarii mari, cu mâncare ieftină, cu căldură de 25 de grade iarna la apăsarea unui buton şi dacă se poate cu pensii garantate, duble la o vârstă cât mai redusă pentru a putea face multe pelerinaje la pensie şi multe excursii duhovniceşti care însă să fie presărate cu fripturi şi distracţii, chefuri şi alte bucurii lumeşti amăgitoare, precum vedem la mulţi că au parte în ziua de azi.

Ca o paranteză, mulţi fericesc aiurea pensionarii de lux din zilele noastre, cum că au pensii mari, servicii medicale de care cei mai tineri nu vor mai avea parte, o ţară încă fără război, costuri acceptabile (pentru pensiile lor de lux). Dar aceasta este o perspectivă strict lumească. Aceşti pensionari de lux sunt cei mai de plâns deoarece pe lângă imoralitatea venitului lor şi a faptului că trăiesc pe spinarea muncii a tineretului distrus care nu a avut parte de huzurul luxului din epoca de aur de care aceşti pensionari au beneficiat, faptul că au o pensie bună şi nu prea au griji existenţiale, nu îi face deloc fericiţi, din contră, puţini sunt cei care se întorc spre Dumnezeu şi fac pocăinţă pentru starea în care a ajus România şi poporul român, la care ei ca pensionari sunt cei mai mari contribuitori la această stare.

În faţa apocalipsei, creştinii nu au altă opţiune decât să devină creştini. Dar ce sunt creştinii?

Un răspun avem în scrisoarea către Diognet:

„Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Nu locuiesc în oraşe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. Învăţătura lor nu-i descoperită de gândirea şi cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotinţă; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învăţătură omenească.

Locuiesc în oraşe greceşti şi barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băştinaşilor şi în îmbrăcăminte şi în hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină. Se căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. Întind masă comună, dar nu şi patul. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile.

Iubesc pe toţi, dar de toţi sunt prigoniţi. Nu-i cunoaşte nimeni, dar sunt osândiţi; sunt omorâţi, dar dobândesc viaţa. Sunt săraci, dar îmbogăţesc pe mulţi, sunt lipsiţi de toate, dar în toate au de prisos. Sunt înjosiţi, dar sunt slăviţi cu aceste înjosiri; sunt huliţi, dar sunt îndreptăţiţi. Sunt ocăriţi, dar binecuvântează; sunt insultaţi, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiţi ca răi; sunt pedepsiţi, dar se bucură, ca şi cum li s-ar da viaţă. Iudeii le poartă război ca unora de alt neam, elenii îi prigonesc; dar cei care-i urăsc nu pot spune pricina duşmăniei lor.

Ce este sufletul în trup, aceea sunt creştinii în lume

Ca să spun pe scurt, ce este sufletul în trup, aceea sunt creştinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creştinii în toate oraşele lumii. Sufletul locuieşte în trup, dar nu este din trup, creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. Sufletul nevăzut este închis în trupul văzut; şi creştinii sunt văzuţi, pentru că sunt în lume, dar credinţa lor în Dumnezeu rămâne nevăzută. Trupul urăşte sufletul şi-i poartă război, fără să-i fi făcut vreun rău, pentru că-l împiedică să se dedea plăcerilor; şi lumea urăşte pe creştini, fără să-i fi făcut vreun rău, pentru că se împotrivesc plăcerilor ei. Sufletul iubeşte trupul, deşi trupul urăşte sufletul; sufletul iubeşte şi mădularele; şi creştinii iubesc pe duşmanii lor. Sufletul este închis în trup, dar el ţine trupul; şi creştinii sunt închişi în lume, ca într-o închisoare, dar ei ţin lumea. Sufletul nemuritor locuieşte în cort muritor; şi creştinii locuiesc vremelnic în cele stricăcioase, dar aşteaptă în ceruri nestricăciunea. Într-o atât de mare ceată i-a rânduit Dumnezeu, că nu le este îngăduit s-o părăsească.”

Fiecare propoziţie din această scrisoare este plină de teologie şi conţine mulţime de înţelesuri şi explicaţii. Probabil doar o mică parte din această scrisoare se poate suprapune astăzi pe viaţa creştinilor.

Dar oare putem spune când anume creştinii s-au potrivit cu acest portret, chiar dacă ar fi el ficţional şi nu descriptiv? Avem exemple, avem modele? Cel puţin noi românii avem: sfinţii închisorilor.

Pe cât de apreciaţi sunt sfinţii închisorilor, pe cât de multe cărţi sunt despre ei, ce putem observa este însă că în afară de citit cărţi despre aceşti sfinţi, creştinii din ziua de astăzi nu prea aplică în viaţa lor nimic din ceea ce citesc.

Apocalipsa înseamnă etimologic "dare pe faţă", revelarea a ceva ascuns. Se dă pe faţă răul, vedem cum Isral bombardează palestinienii şi libienii şi vedem cum îi controlează pe americani şi vor să dea foc la întreaga lume prin războiul nuclear. Americanii sunt imperialişti fără scrupule, au reuşit să producă prin inginerii sociale şi maşinaţiuni financiare război între fraţi, căci ce altceva este Războiul din Ucraina? Uniunea Europeană şi-a dat pe faţă arama de spoiala de democraţiei şi "valori" şi vedem că tolerează cenzura, economic aplică măsuri criminale de distrugere a energiei şi a industriei, iar ca imperiu care lucrează activ pentru diluarea identităţii ţărilor şi popoarelor componente se constituie în cea mai odioasă organizaţie care a existat vreodată, chiar mai rea ca imperiile care distrug armatele, poate distrug economia celor cuceriţi dar rareori încearcă să le distrugă identitatea şi memoria. 

Printre alte dări pe faţă ale apocalipsei de departe cea mai mare dare pe faţă este ipocrizia şi falsitatea creştinilor. Creştinii falşi se dau pe faţă şi li se arată arama.  În aceste vremuri vom vedea şi mai ales toată lumea va vedea, cine este şi cine nu este creştin.

Creştinii adevăraţi se bucură acum fie că este apocalipsa cu A mare, fie cea cu a mic. Puţină teamă există deoarece datori suntem a ne teme până trecem vămile. Dar faptul că Judecata lui Dumnezeu se apropie este o bucurie mare şi creştinii adevăraţi trăiesc deja în pregustarea acestui moment. Vino, Doamne!