Tragedia Americii

“Marea tragedie a Americii este că oamenii care îi conduc economia nu mai cred în capitalism”, spune Max Keiser.

O declaraţie bombă, care mai degrabă s-ar potrivi în România neocomunistă în care relaţiile, şpaga şi hoţia ridică în sus pe unii, în timp ce munca şi meseria bine făcuta îi alungă în afară pe alţii.

Dar la ce se referă Max? În primul rând Max critică noul val de Quantitative Easing 2, încă o “ediţie” de 600 miliarde de dolari tipăriţi, dar ediţie care de fapt este nelimitată pentru că o să se oprească abia când … o să rezolve problema, adică niciodată. În loc să mărească rata dobânzii şi să încurajeze economisirea de dolari, adică să întărească dolarul, americanii tipăresc şi mai mulţi în speranţa că aceştia vor ieşi în afară – la plata creditelor – şi nu se vor mai întoarce niciodată înapoi – provocând astfel temuta hiperinflaţie, consecinţa firească a unei astfel de doze.

Dar de ce fac americanii asta? De ce tipăresc dolari cu nemiluita, mai ales după ce au văzut că prima dată nu i-a scos din rahat? Pentru că nu au de ales, este cam ultimul lucru care le-a rămas înainte de a ataca Iranul in speranta provocarii unei crize a petrolului, explozia pretului petrolului si inevitabil cresterea cererii de dolari care ar ridica in sus din nou dolarul. Bineinteles, in viziunea acelorasi conducatori care ca si pe la noi nu vor sa se dea jos de pe scaune si sa lase locul altora mai buni. La ei e mai complicat, caci nu conducatorii conduc, ci conducatorii conducatorilor, prin urmare oricare ar veni in loc, tot aia va face, precum s-a intamplat si se intampla.

Razboiul profetit de Nostradamus din 11 Noiembrie 2010 nu a inceput. De fapt, Nostradamus nu a fost un profet ci un simplu poet care a scris niste poezii misterioase ce pot fi interpretate dupa cum au nevoie zero-televiziunile, zero-ziarele sau zero-blogurile mai nou. Si totusi, la cum stau lucrurile acum, niciodata nu cred ca un razboi a fost mai probabil. Raman uimit cum citesc in presa mainstream de azi, titluri care le citeam in presa alternativa acum cateva luni. Iata doar cateva titluri:

Stiglitz nu crede în planul americanilor (Adevarul)

Tipărirea de bani şi cumpărarea de bonuri de Trezorerie, măsurile anunţate de Rezerva Federală, banca centrală a Statelor Unite ale Americii, în vederea stimulării economiei, nu vor avea rezultate bune, este de părere Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Razboiul valutelor: pericolul repetarii crizei din ’29-’33 (Bloombiz)

“In cazul in care se va ajunge la un razboi al valutelor, criza ar capata proportii dramatice. Ne-am indrepta foarte repede catre spirala din 1933, cu agravarea foarte mare a crizei si extinderea ei catre economia reala, catre productie si consum”, a declarat analistul financiar Aurelian Dochia, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.

Anglia riscă o criză similară cu cea a Greciei prin austeritate (Romania Libera)

Guvernul britanic riscă să împiedice relansarea economică şi să declanşeze o criză a datoriilor similară cu cea a Greciei, prin reducerile puternice ale cheltuielilor publice pe care le pregăteşte, avertizează Christopher Pissarides, laureat al premiului Nobel pentru economie, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Randamentele obligaţiunilor irlandeze au explodat, UE se pregăteşte să intervină

Randamentele obligaţiunilor irlandeze pe zece ani au atins un maxim istoric de aproape 9% după o zi de miercuri în care investitorii au vândut pe bandă rulantă titlurile de datorie ale guvernului de la Dublin. Obligaţiunile irlandeze şi-au continuat căderea liberă chiar şi după ce comisarul european pentru probleme economice Olli Rehn şi preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet au dat un vot de încredere guvernului de la Dublin.

Care poate fi sfarsitul acestor stiri negative, mai ales pentru noi romanii care suntem avertizati si de Patriciu ca criza in Romania este abia la inceputurile ei? Sfarsitul este greu de prezis in vremuri tulbure. Putem insa sa prevedem continuarea crizei din urmatoarea stire:

Grecia va anunţa o nouă serie de măsuri de austeritate

Grecia urmează să anunţe, săptămâna viitoare, o nouă serie de măsuri de austeritate, în condiţiile în care are nevoie de 4,5 miliarde de euro pentru a respecta ţinta de deficit bugetar pentru 2011, au declarat, vineri, surse guvernamentale, potrivit Wall Street Journal.

Nu stiu in ce masura tragedia Americii tine de increderea sau neincrederea celor care o conduc in capitalism. Stiu insa ca principala tragedie a Americii consta in uitarea de Dumnezeu. Nu vreau sa arat cu degetul catre un alt popor. Nu sunt prea mandrul de poporul roman incat sa ii judec pe americani. Au insa un pacat mai mare decat toti ceilalti: lacomia. Nu cred in generalizari, dar toti stimi ca nemtii sunt zgarciti, francezii aroganti, italienii vorbareti, grecii lenesi, japonezii prea muncitori, rusii betivani etc. Fiecare popor are o meteahna prin care s-a evidentiat mai mult decat alte metehne. Daca americanii au una este lacomia. Mereu si-au dorit mai mult si mai mare. Bani mai multi decat parintii lor, masini mai mari ca ale vecinilor lor, proprietati mai multe pentru ca deh, piata e increstere, profituri cat mai mari pentru ca se poate, si asa mai departe. Greed is good nu este doar o replică dintr-un film recent, ci o mantră grotesca a homo americanus.

Tragedia Americii va fi si tragedia intregii lumi, pentru ca daca dintr-al Doilea Razboi Mondial ne-au salvat americanii, Al Treilea va fi cu siguranta unul la care ei ne vor duce, pentru ca a fi politai al planetei nu e un job prea facil cand incepi sa furi de la cei care pretinzi ca ii aperi. Asta insa doar daca America profunda nu va gasi puterea sa renasca si sa se scuture de putregaiurile care o conduc, dar mi-e teama ca profunzimea americii este atat de mult de lipsita de orice putere incat a pierdut deja momentum-ul, asa cum si noi l-am pierdut, dupa cum explicam intr-un articol mai vechi.

Si daca totusi americanii vor scapa? Daca totusi fiind puterea #1, avand puterea financiara pe care o au, avand mijloacele tehnice pe care le au, avand cea mai puternica armata, cei mai buni diplomati, vor scapa? Celor care care pun aceasta intrebare le raspund: daca aveau toate acestea, cum de ajungeau aici?

Iata si tube-urile care m-au determinat sa-mi impartasesc aceste ganduri:

2 comments

  • Francezi sunt cei mai calici… de departe peste nemti. Am avut parte de exemple cu nemiluita, asa ca-mi permit sa generalizez. Iar americanii nu sunt lacomi. Sunt exploziv de entuziasti si naivi … desi naivi suna prea frumos. Mai degraba usor de dus cu presul, usor de manipulat. Orice “popor” care e format dintr-o adunatura de emigranti fara radacini este usor de manipulat. Cat despre cercul pretins elitist care conduce peste americani este un lucru minunat sa poata fi confundati cu omul de rand, cu tot norodul. In conditiile in care tot restul lumii traseaza un mare egal intre poporul american si ciocoii de la putere, se creeaza premisele solidarizarii dintre ei, asa cum si poporul german s-a vazut nevoit astfel sa-l sustina pe Hitler in razboi. Sau cum si astazi unii dintre rusi cu creierele spalate se simt datori sa-l laude pe Stalin desi probabil ca ar fi muncit printr-un gulag daca acesta ar mai fi trait. Este de datoria tuturor popoarelor lumii sa se “globalizeze” (sa interactioneze) dupa cum si internationala hotilor o face. Altfel, ne vom uri reciproc si vom sta sub jugul hotiei mult si bine.

    • Coalizarea poporului in jurul “conducatorilor” nu o cred posibila la americani avand in vedere marile tensiuni existente si ura fata de bancheri. Ce ar fi periculos, inca un atentat care sa starneasca din americani acte “patriotice”, asta ar ajuta intr-adevar nasterea unui nou Hitler.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.