Putine povesti politice cu ciobani mioritici pe meleaguri europene sunt mai incarcate de simbolistica si exprima mai clar incapacitatea organica a Romaniei de a putea scoate inainte fiinte capabile sa tina fruntea sus si sa ne reprezinte cu mandrie in fata strainilor, sau cel putin sa nu ne faca de ras in cel mai penibil mod, ca si-asa suntem de rasul lumii in tarcul mioritic.
Mi se pare uimitoare perseverenta lui Severin in a continua sa se considere nevinovat si cu adevarat cred ca depaseste in penibil orice limita de demnitate pe care pana si un politician corupt pana in oase ar trebui sa o aiba. Este uimitor sa descoperim la un om care de altfel incerca sa isi creeze o imagine de politician onest, priceput, europeneizat, ce sa mai vorbim, cu viziune euro-atlantica si cu greutate in forul european. Toate spoielile de euro-atribute si le etala acest Agamita si reusise intr-o buna masura sa isi ascunda principala motivatie pentru care se afla domnia sa in politica: banul. Pentru ca acum, dupa ce a fost prins cu mata in sac putem sa vedem ca destul de importanta pentru el era si motivatia orgoliului. Domnului Severin chiar ii placea sa fie considerat european, sa dea interviuri, sa vorbeasca frumos despre Europa si despre valorile europene pana cand toate s-au dat pe fata.
Spuneam ca Severin este emblematic pentru politrucul roman care s-a infipit cu varf fi indesat in Europa, atras fiind de salariile cu mult peste ale amaratilor de parlamentari romani la care se adauga diurne, excursii, hoteluri, mese, calatorii etc. Si toate astea pe langa expunerea mediatica la cel mai intalt nivel, la nivel european care nu poate decat sa asigure un viitor frumos politrucului in cauza, indiferent de viitoarele insuccesuri ale partidului care l-a propulsat. Si pentru ca credea ca cerul nu are limite, Severin a crezut ca i se deschide o cu totul alta fereastra, un nou culoar de oportunitati nebanuite la care nici nu visa. Se imaginea deja oferind „consultanta” la cele mai mari corporatii multi-nationale, la cele mai … reprezentative lobby-uri si grupuri pe care le va consulta legal si pe sume la care colegii lui din Romania nici nu viseaza ca pot sa existe. Si asta legal, profesionist si cu contract, european altfel spus, fara nici un risc sau stres.
Severin era atat de fascinat de aceasta perspectiva incat efectul mirajului initial, cand spera sa castige cateva mii de euro pentru cateva ore de vrajeala, i s-a impregnat atat de puternic in asteptarile si nazuintele lui incat nici acum nu ii vine sa creada ca a gresit. Falsa minune i s-a parut atat de frumoasa incat precum mama care nu crede ca copilul i-a murit si trebuie sa fie ingropat, nici Severin nu se poate desparti nu aceasta himera, nu ii vine sa creada ca totul a fost fals si prin urmare traind inca in lumea viselor, nu vrea sa se trezeasca cu picioarele pe pamant si sa demisioneze cum ar fi firesc, sa isi asume vina si sa iese din politica pentru totdeauna pentru a fi scutit de umilinta si penibilul in care s-ar plasa in caz ca i-ar trece prin cap sa mai deschida gura in Romania promovand valorile europene despre care nu doar nu nu are habar dar le-a calcat in picioar in cel mai josnic mod cu putinta.
Cu nasu-i de oier priceput Becali l-a mirosit pe Severin ca este in pericol sa faca infarct. Admirabil curajul lui Becali de a incerca sa ajute un suflet pierdut in intuneric, dar din pacate nu cred ca cineva il poate ajuta cu adevarat pe Severin, asa cum pe un iepure prins in lant nu il mai poate calma nimic. Diavolul si-a batut joc de Severin, i-a deschis mirajul banului usor facut dupa ce i-a luat mintile facandu-l sa creada ca este o mare valoare, prin functiile si rolurile pe care le-a jucat. Dintr-o data Severin a pierdut si iluzia ca va deveni bogat peste noapte si toata reputatia lui a fost calcata in picioare ireversibil.
Ce concluzii putem trage noi din toata aceasta nefericita intamplare? In primul rand o concluzie este evidenta: e greu sa fii european daca vii de pe meleaguri balcanice. Oricat de universala ar fi coruptia, minciuna si hotia, se pare ca in Europa din cand in cand adevarul mai iese la iveala. Nota zece pentru ziaristii britanici care dovedesc ce inseamna puterea presei si ce inseamna cu adevarat influenta presei asupra politicului. Ziaristii romani ar avea mult de invatat si daca lucrurile merg jalnic in politica romaneasca este si vina lor pentru ca nu au curajul si demnitatea colegilor lor britanici.
Suntem departe de Europa: este un adevar incontestabil. Departe in mentalitate, in seriozitate, in reflexe dar mai ales ce mi se pare cel mai trist, in capacitatea de a recunoaste ca am gresit si de a ne considera infailibili. Desi ei au inventat chestia asta cu infaibilitatea omului (si nu doar prin papism, ci si prin umanism) iata ca cel putin ceilalti doi parlamentari au recunoscut greseala. Din pacate insa romanul inca se crede infailibil. Tine nu doar de civilizatie asta, dar si de sanatatea mintala pe care se pare ca multi o avem afectata de traiul in inconsistenta valorilor si perpetuarea tranzitiei.
Ce-l costa pe Severin sa se multumeasca cu solda si-asa cu mult peste ale romanilor de rand si cu mult sub valoarea sa reala? Ce-l costa sa spuna: „nu, multumesc, mi se pare imoral ceea ce incercati sa faceti! Vin dintr-o tara unde incercam sa ne eliberam de coruptie si sunt uimit sa vad ca si pe-aici se practica!”? Ce-l costa sa spuna macar: daca ce propuneti voi e bun pentru cei care m-au trimis aici, voi sustine initiativa dumneavoastra, dar nu sunt interesat de nici o recompensa?
Pentru noi, oamenii de rand, cei care ne sculam dimineata si mergem la munca, intrbarile astea par normale. Pentru ei, „alesii” de acolo de sus, de unde ranjesc la fraierii ca noi si se cred dumnezei peste sclavii pe care teoretic ii reprezinta aceste intrebari nu au nici un sens, sunt intrebari penibile de fraieri care nu o sa ajunga niciodata sa traiasca cu adevarat si sa se infrupte adanc din ofertele acestei lumi.
Bietii de ei, niste animale in jungla. Nesatui niciodata, pururea alergand in cautarea unor orizonturi la care nu vor ajunge niciodata, intunecati de ambitii si scopuri atat de fade si de lipsite de orice consistenta pentru orice om intreg la minte. Se cearta, se razboiesc, dezbat la televiziuni si la sedinte, nu dorm mai deloc, sunt cu ochiii in patru mereu de frica sa nu le taie careva creaca subtire pe care stau, politicienii sunt precum niste maimute haituite de tigri care se bat pentru o banana mai mare si pentru un loc mai sus in copacul iluziilor. Toti stiu ca daca fac un pas gresit, pot sa cada si sa fie devorati si cu toate acestea isi asuma riscul si de multe ori fac salturi cu ochii inchisi, pe intuneric in cautarea vreunei creci mai stabile si cu fructe mai multe pe ea si eventual cu oarece femele care sa ii scarpine de paduchi (vezi Berlusconi).
Sa nu ii fericim, sa ii plangem. Zambetul lor nu e decat o masca, ranjetul lor un reflex fortat al muschilor fetei. Banii si puterea: la ce le sunt de folos, daca oricum nu pot sa doarma noaptea?
