Nu va incepe inca criza adevarata nici cu problema Ciprului. Asistam doar la inca o etapa din haosul controlat in care suntem aruncati ca sa jucam dupa cum ne vor „arhitectii”. Nu e prima data cand toata lumea e indreptata cu privirea spre o tara mica si cvasi-insignifianta care insa poate da jos cu intreg edificiul financiar al lumii. S-a mai intamplat si cu Islanda, si cu Grecia si acum a venit randul Ciprului. Pun pariu ca se va gasi si de data asta o amanare a rezolvarii problemei si peste o luna calmul va reveni in studiourile emisiunilor de tip talk-show dar si in birourile bancherilor centrali, caci si-asa bursele parca nici nu au auzit de ce s-a intamplat, asa se comporta.
Ca veni vorba de bancheri central, culmea ironiei, pe guvernatorul Bancii Nationale a Ciprului il cheama Panicos. Nume predestinat pentru vremuri grele, am putea spune. Oare Mugurel sa aiba si el o conotatie aparte? Sa il lasam insa pe Mugurel si sa trecem la lucruri mai serioase. Voi numerota cateva idei pentru ca nu prea au legatura unele cu altele, doar ca mi-a fost lene sa fac articole separate si le-am azvarlit pe toate aici.
1. Confiscarea averilor este iminenta si nu doar a conturilor bancare! Si nu doar in Cipru!!! Cel putin asa sustine un raport al Boston Consulting Group – „The world’s leading advisor on business strategy”. Nu mai putin de 30% din intreaga avere privata va trebui oferita pe tava bancherilor pentru acoperirea gaurilor, pentru ca nici o banca nu trebuie sa pice. Sau cel putin, nici una din cele Too Big To Fail. Este sau nu este adevarat acest raport, realitatea este ca cel putin inflatia afecteaza depozitele – moment prielnic de a ne scapa de ele (asta pentru cine se mira de ce luxul se vinde bine in criza).
2. Rusia joaca un sah interesant. Desi parca mai toti se asteptau ca rusii sa intervina cat mai repede dupa rejectarea ofertei Troicai de catre parlamentul cipriot, iata ca la o zi dupa negocieri, nu s-a ajuns la nimic. Ori cipriotii nu vor sa dea baza, ori rusii nu se multumesc doar cu gazele. Una din doua. Nemultumirea rusilor a fost exagerata. Rusii – la nivel oficial – nu aveau de ce sa fie atacati de confiscarea banilor spalati ai oligarhilor lor. Este evident ca cei care detin puterea in Rusia, isi tin banii mai degraba in Rusia decat in Cipru. Poate pastreaza ceva mizilic si in Cipru, dar nu ii afecta pe ei atat de mult un amarat de 10% din banii de shopping. Marii oligarhi ai Rusiei nu isi tin banii intr-o singura tara, nu au un singur tip de investitii (dobanzi) si nu se foloseau de Cipru decat ca un hub de afaceri. Deci la nivel statal, Rusia nu avea ce sa zica. Dar nu putea nici sa rateze sa ii critice pe europeni si evident sa incerce sa ceara ce isi doreste ea mai mult: baza militara permanenta. Imi vine sa rad cand vad ce aiureli se falfaie prin presa, cum ca pe rusi ii intereseaza gazele. Pai rusii o sa se chinuie sa exploateze niste gaze aflate la sute de metri sub Marea Mediteraneana cand ei abia isi vand gazul lor extras ieftin, transportat ieftin si pentru care cererea a scazut la cote drastice?!? Aiurea! Faptul ca factorii de decizie europeni se joaca cu focul, dand prilej Rusiei sa se apropie de o asemenea oportunitate cu totul neasteptata, este strigator la cer. Arata fie prostie fie idiotenie.
3. Ce avem noi de invatat? Cel putin avem de invatat ca in UE exista cetateni cu drepturi depline si cetateni cu drepturi mai putin depline, iar Romania chiar este in categoria „periferie”. Daca Ciprul care totusi are o importanta strategica pentru UE insasi din faptul ca nu trebuie lasata pe mana rusilor, deci daca Ciprul a ajuns in halul asta, sa ne gandim ce s-ar fi intamplat daca eram noi in locul Ciprului. Noua nu ne luau 10%, ci ne lasau 10%. Asadar, Romania trebuie sa traga concluzii rapide din situatia Ciprului: UE sunt parsivi si euro este o stea cazatoare. Este vital sa gasim de urgenta alternative, sa cautam o strategie de subzistenta pe termen scurt-mediu, deoarece data viitoare cand vom fi nevoiti sa chemam Troica, nu vor mai fi la fel de binevoitori ca in 2009 cand ne-au dat bani si ne-au lasat sa platim cu ei salarii si pensii. Next time is different!
4. Ce sa faca cei care au depozite? Este o intrebare pe care cei cu bani si-o pun nu doar acum ci de cand dobanzile din Romania au devenit real-negative. Plasarea in valuta este evident o prima solutie, dar ramane problema cu confiscarea. Ce sanse sunt ca si la noi sa se confiste procent din depozite, daca nu de Troica, macar de guvern? Evident, o imagine mai clara asupra viitorului vom avea dupa ce se va termina cu Cipru. Parerea mea este insa ca o confiscare explicita nu va avea loc prea curand (3-6 luni) datorita dolarilor intrati recent si a banilor care se vor intoarce acasa din Cipru. Pentru cei care au bani, evident bancile sunt ultima solutie. Mai degraba ar fi mancarea (conserve, bauturi scumpe, lucruri de care stim ca vom avea nevoie), ceva valuta, imprumuturile la prieteni de incredere (ideal la pretul aurului, ca sa se pastreze valoarea) si pentru cei care au mai multi bani ar fi imobiliarele, terenurile si afacerile. Tot la capitolul investitii, as mai mentiona sanatatea si educatia: dinti buni, mancare sanatoasa, cursuri intr-un domeniu in care credem ca vom putea lucra, o limba straina mai cu potential (ex: germana, suedeza, olandeza), cateva carti bune sunt mult mai de folos decat un depozit in banca care se erodeaza treptat. Nu recomand aurul, actiunile sau derivatele, fondurile de investitii – care are curaj sa joace poker cu profesionistii? Pe orice piata bursiera sunt castigatori si pierzatori. Cata vreme o banca care joaca pe o asemenea bursa castiga in 236 de zile dintr-un an, eu nu voi intra niciodata pe nici o piata bursiera de oriunde, oricat de mari ar fi tentatiile.
5. Worst case scenario. Greu de spus, dar nu putem sa ne abtinem. Asadar, in cel mai rau caz, guvernul cipriot isi va da demisia, un nou guvern condus de un tehnocrat care a fost angajat al Goldman Sacs va prelua conducerea tarii si va solicita alegeri anticipate. Intre timp bancile vor intra in vacanta, vor elibera doar sume limitate. In toate tarile din periferie oamenii isi vor scoate banii din banci si ii vor plasa in bancile din nord (Germania, Olanda, Elvetia etc), prin urmare aceste tari se vor putea imprumuta la dobanzi negative. Dupa alegeri, noul parlament va vota legea, se vor taia 10% (sau ceva similar) din depozite si vom trece la urmatorul focar de criza.
6. Ce se mai intampla prin alte locuri?
Italia – inca nu s-a format un guvern, haos total. Beppe Grillo pune bete in roarte la orice miscare si probabil vor fi noi alegeri.
Spania – peste 5 milioane de someri (26%) si „target” de deficit neindeplinit. Spania a fost salvata dupa ce si-a luat anumite angajamente, cum ca va face un anume deficit. Evident nu l-a facut si evident data viiitoare cand va ramane fara bani, vor fi scantei mai ceva ca in Cipru. Daca totusi guvernul se gandeste sa inceapa taierile (apropos, stiati ca nu prea au fost taieri inca in Spania, problemele actuale vin din cauza economiei si a lipsei de creditare) sa vezi atunci indignati si indignate. Intre timp nu doar somajul atinge cote maxime, ci si datoria publica: 84%.
Marea Britanie – nici ei nu au indeplinit deficitul tinta, in plus mai au si problema UE. Economia e in declin, noroc cu bancherii in Londra care mentin piata imobiliara la cote inalte, altfel am vedea downgrade dupa downgrade la marile banci engleze.
Franta – multa retorica dar situatie jalnica. Deficit pe 2012 de 4,5% si estimat pentru 2013 la 3,7%, PIB estimari de crestere 0.1% (evident scadere). In schimb vor sa trimita arme la luptatorii impotriva regimului din Siria ca sa mai uite de necazuri.
FMI: record dupa record. Actualulei directoare al FMI, tocmai i-a fost perchezitionat apartamentul pentru ca Lagarde e suspectata de afaceri murdare. Oare va reusi sa il depaseasca pe Strauss-Kahn prin pedeapsa primita? Sa mai zicem noi ca nu toti bancherii sunt mafioti?