Administratorii judiciari au spus că, în perioada 2009 – 2012, s-au vândut produse principale sub nivelul costurilor. Pierderile se ridică la 105 mil. lei. Societăţile implicate în aceste vânzări erau fie controlate de managementul Oltchim, fie se aflau în paradisuri fiscale. S-au crescut salariile, deşi pierderile anuale erau de peste 200 mil. lei. În niciun an nu se prevedea acoperirea pierderilor din anii precedenţi (Sursa: Curierul National)

Evident ca spun o banalitate ca ce s-a intamplat la Oltchim s-a mai intamplat si prin alte companii de stat si ca furtul este generalizat in Romania la nivel inalt. Nu stiu cati insa realizam ca Romania se aseamana foarte mult cu Oltchim: o tara care nu isi gaseste un loc in lumea de astazi, condusa de eroi care mai de care, ce se acuza unul pe altul. Vine unul si da vina pe cel dinaintea lui. Si cei de jos – o turma de oi care nu au habar ce se intampla si asteapta mura-n-gura de la cine nu trebuie.

Oltchim a ajuns acum sa fie condusa de un administrator judiciar. Guvernul nostru este inca unul ales, dar nu va trece mult pana vom avea si noi un guvern tehnocrat. Dar sa nu credeti ca va fi unul ca la greci sau ca la italieni. Nu, ar fi bine sa fi asa, dar noi suntem departe. La noi va fi mult mai usor pentru straini sa vina si sa lichideze toate activele pe care se mai poate scoate ceva, deoarece nu vom opune rezistenta si in plus, majoritatea se vor bucura dupa unda de soc, ca vom putea macar sa avem o paine din mizilicul ce il vom primi de la „stapani”.

Ce se intampla acum la Oltchim trebuia sa se intampla cu multi ani in urma. Pana cand statul nu va inchide toate gaurile negre prin care se sifoneaza bani si pana cand toate componentele statului nu vor fi reduse drastic, nu exista sanse ca Romania sa isi revina. Slide-urile lui Basescu cu somajul si toate celelalte sunt ca niste mazgaleli de copii de gradinita, nu are sens sa le dam vreo atentie.

Marele semn de intrebare cu Oltchimul si celelalte este daca ritmul in care vor intra in insolventa marile companii si mai apoi cele mijlocii si cele mici care erau dependente de acestea, va fi acelasi cu ritmul in care vor venii investitori straini sa compenseze. Este deci o problema de timing foarte sensibila. Dar din pacate nu doar de timing ci si de locatie. Dupa cum am vazut pana acum, marile investitii au o predilectie pentru anumite zone, ori problema este ca in Romania nu poti sa iei 3000 de oameni dintr-un oras si sa il muti in altul chiar daca ai nevoie de ei acolo. Defazarea asta va putea fi insa sustinuta o perioada cu subventii de la stat, caci in locul gaurilor cu costurile de functionare, macar se va plati somajul si platile compensatorii – caci cine a vazut sa fie cineva dat afara de la o companie de stat si sa nu primeasca zeci de salarii compensatorii.

Un alt mare semn de intrebare este cum va supravietui sistemul financiar romanesc (adica bancile) toate falimenturile astea, caci e vorba de sume imense. Bancile au tot dat credite la companiile astea pentru ca fiind de stat, nu isi punea probleme, se gandea ca intr-un fel statul le va sprijini, caci asa gandesc niste banci capitaliste din Romania si prin urmare le-au finantat – asa cum inca finanteaza primariile pentru fantani arteziene, parcuri acvatice, monumente impunatoare etc. Cand companiile nu mai pot sa plateasca, bancile le tot rostogolesc liniile de credit si nu le prea intereseaza, ca si-asa da bine in bilant niscavai credite babane la companii de stat, ca si-asa pe la altele nu prea mai au curajul sa dea. Au activitate altfel spus. Acum se pare ca BCR tocmai a iesit din Comitetul Creditorilor Oltchim si ramane de vazut cum iese, daca cere ceva sau daca va bloca in vreun fel privatizarea a ce mai ramane. Deci pe langa problema cu neplata unor credite destul de maricele, mai e si problema ca bancile pot sa cam blocheze vinderea companiilor catre privati prin emiterea de pretentii asupra activelor.

Probleme peste probleme. Tunuri imense, personaje solide catre care se indreapta acuzatii subrede si evident indeajuns de imbrobodite incat sa explice situatia dar nicidecum destul de clare incat sa arate inspre vinovati. Si pe langa asta, mii de oameni blocati in epoca comunista care cred ca statul e dator sa le dea lor loc de munca si salarii umflate. Poate mostenirea asta e mult mai grea decat a creditelor si a furturilor, dar mai devreme sau mai tarziu, amanarea reformelor se plateste.

Bine este insa ca s-a ajuns la fundul sacului si in sfarsit o gaura neagra se va inchide. Cat va mai dura insa pana si statul romanesc sa isi inchida gaurile negre si sa trimita acasa toata ploconimea inutila si corupta pentru a putea lasa cat de cat sa respire economia de piata?