Dupa cum estimam intr-un articol anterior [1], FED-ul nu a inceput inca tapering-ul, adica nu scad nici un cent din cele 85 miliarde de obligatiuni pe care le cumpara in fiecare luna de la finantele federale pentru ca SUA sa nu intre in faliment si in schimbul caror obligatiuni, pur si simplu tasteaza pe calculator 85.000.000.000 si apoi apasa enter dupa care … FIAT. Asa fac banii marii bancheri care conduc lumea in timp ce minerii de la Rosia Montana prefera ca pentru un os cu niscavai osanda pe el, sa isi umple plamanii de cenusa si sa munceasca in negura in subteran toata ziua ca niste sclavi pentru cativa „investitori” care nu stiu cat timp mai merge vrajeala cu banii fiat si dupa inevitabilul colaps al sistemului financiar, aurul va fi din nou singura moneda pe care cine o va avea va manca paine si cine nu, va muri de foame. De aceea este graba asta nebuna pentru a scoate aurul cat mai repede.

Partea nasoala a chestiei asta cu FED-ul este ca instant aurul a sarit cu vreo 50$ (aproape 4%) la doar nici 3 ore de la anuntul FED-ului si acum o sa auzim multi papagali care striga ca acum e momentul, ca trebuie sa scoatem aur ca sa vindem si sa avem mai multi bani la buget ca sa mai construim si mai multe sali de sport si bazine olimpice si ca sa putem sa facem datorii si mai mari cand ne va lovi urmatorul val al crizei.

Majoritatea romanilor sunt exasperati de intoarcerea situatiei de catre tradatorul Ponta care mai cu un pas inainte mai cu unul inapoi, mai ca voteaza contra, mai ca trimite parlamentarii la Rosia Montana,  invarte lucrurile inspre trecerea legii si pornirea operatiunii „gold cannon” (tunul de aur). Ce este insa exasperant pentru mine este nu faptul ca suntem o tara bananiera in care politicienii sunt cumparati cu o un inel sau ban de aur (doar in fiecare roman este ascuns un tigan, nu?). Nici macar faptul ca vom primi mai nimic din aceste bogatii ale noastre si inca o data in istoria noastra in timp ce muntii nostri aur poarta, noi vom cersi din poarta in poarta. Nu asta e problema de care ma tem eu. Marea problema pe care o prevad eu este ca dupa ce vom da drumul la Rosia Montana, costurile indatorarii Romaniei vor fi cu totul altele. Se lauda acum vreo luna agariciul de Voinea ca Romania se imprumuta la costuri mai mici ca Ungaria si Turcia desi are rating mai prost. Mintea lui mica nu intelegea de ce, si punea asta pe seama politicii extraordinare facute de el de reducere a deficitului prin taierea investitiilor (canci autostrazi). Adevarul este ca FMI ne-a tot dat bani si ni i-a dat usor pana acum pentru ca avem aur si alte resurse. Atat FMI cat si ceilalti investitori care ne dau bani nu sunt binevoitori ci in deciziile lor se bazeaza pe doua parghii:

– parghia 1 – FMI: in ce masura statul respectiv „are acord” cu FMI-ul, adica politicienii sunt sub ascultarea FMI-ului si executa ordinele), si

– parghia 2 – resurse: la nevoie, deca economia tarii respective nu isi revine, camatarii internationali isi recupereaza banii prin fortarea mainii guvernantilor sa vanda resursele statului altor companii sau macar sa le cedeze unor „delegati” ai camatarilor respectivi. Si aici intelegeti de ce e nevoie de parghia 1 …

Asa cum un camatar isi trimite „comisarii” sa „rezolve” amiabil problema, cerand datornicilor sa le dea tot ce au de valoare prin casa, inainte de a ceda casa, tot asa si cei care imprumuta statul roman ne cam strang cu usa ca acum in momentul in care avem culmi de plata a datoriei, sa dam drumul la productia de aur ca sa putem plati ratele la urmatoarele scadende si eventual sa marim valoarea colateralului pe care o putem folosi pentru a ne putea imprumuta si mai mult in anii care urmeaza si in care ne vom afunda si mai mult in mlastina.

Dincolo de problemele mioritice, Shalom isi termina „munca” la FED lasand o mostenire crunta: trilioane de dolari datorie si consolidarea conceptului „too big to fail”, dar pe langa asta, lasa in urma de fapt distrugerea capitalismului si consolidarea oligarhiei bancherilor. Insa asta e tema pentru un articol nou [2], daca voi avea niscavai ragaz in curand, desi ma indoesc.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] In mod similar in care un drogat are nevoie mereu de o doza mai mare si in nici un caz nu se pune problema se renunte, tot asa si FED-ul se afla in cercul vicios al dependentei de tiparnita. Nu vom analiza acum de ce l-a luat gura pe dinainte pe Shalom Bernanke sa promita marea cu sarea, cert este ca a facut-o si acum cand a venit momentul, nu prea poate sa tina promisiunea. Si nu doar pentru ca economia americana sta nasol de tot, ci mai ales pentru ca strainii au cam inceput sa vanda obligatiuni si ca sa compenseze FED-ul ar cam trebui sa mai cumpere el in locul acestora. Tehnica impingerii cutiei de conserve mai departe pe poteca (pushing the can down the road) a ajuns oarecum la un punct in care FED-ul nu o poate impinge prea usor in fata ci sunt nevoie de niscavai manevre mai complexe. (Sursa: Dileme peste tot)

[2] o succinta descriere a sistemului ticalosit al oligarhiei bancherilor o puteti vedea in Keiser Report #498, in interviul cu Greg Palast din partea a doua a emisiunii.