Inca un film bun cu Adam Sandler: Click (2006)

Ca si la alte recenzii tin de la inceput sa mentionez ca in continuare vor fi spoilere nenumarate. Nu ca ar conta: povestea e simpla si prea mult spoiling nu se poate face pentru cine a citit macar synops-ul sau storyline-ul filmului. Si cine are timp sa vada filme la intamplare, la care sa nu citeasca ceva despre film sa se convinga ca merita?

Ca o mica paranteza, as vrea sa povestesc o intalnire pasagera dar memorabila cu un cinefil adevarat. De fapt cu singurul cinefil pe care l-am cunoscut in viata mea. Poate cinefil e putin zis: omul era nebun dupa filme. Vedea cateva filme pe zi, incepea de dimineata cand se scula, dadea drumul la film si se uita in timp ce manca pana cand pleca la serviciu. Dupa serviciu evident incepea vizionarea si se uita pana se culca. Inalnirea am avut-o cam acum vreo 6-7 ani. Tipul era angajat la o firma care se ocupa cu repartitoarele. La biroul unde muncesc, el era delegat sa ne instaleze repartitoarele si dupa ce si-a facut treaba i-am oferit o cafea. A acceptat si a inceput sa imi povesteasca despre hobby-ul lui. „Imi plac filmele, vad multe filme”. Nu mai imi amintesc mot-a-mot, dar omul era obsedat de filme, de dimineata pana seara, in tot timpul lui liber vedea filme. Din fericire omul avea un job, deci nu era pierdut total pentru societate. Din pacate timpul a sters mare parte din memoria discutiei pe care am avut-o in cele 20 de minute cat si-a baut cafeaua. Imi amintesc insa bine ca am fost intrigat de pasiunea cu care se  lauda ca a vazut mii de filme la viata lui. Credeam ca ma minte si prin urmare am inceput sa il testez. Dar filmul ala l-ai vazut? Dar ala cu ce era? Evident, nu l-am prins, isi amintea de toate si mi-a dovedit ca foarte probabil nu minte deloc, chiar e bolnav.

Revenind la Click, ca o a doua mica paranteza, as face inca o remarca. Nu de putine ori, descrierea unui film nu ne ajuta cu nimic sa selectam un film bun, cu atat mai putin sa selectam un anume tip de film care sa se potriveasca cu o sensibiltate oarecare a momentului si poate niciodata o descriere nu ne ajuta sa ne ferim de filmele care nu merita  si pe care regretam ca pierdem timpul vizionandu-le. Asa mi s-a intamplat mie cu Click: am vazut descrierea pe IMDB. La film am ajuns din pagina actorului, dupa ce am vazut Blender – un alt film in care joaca Sandler – si mi-a venit sa mai caut filme cu el. Si pentru ca in general nu prea vad filme sub nota 8 pe imdb, la Click a fost o mare intamplare sa il descarc si sa imi fac timp sa il vad.

Pe scurt Click, desi este catalogat comedie, vine la pachet cu multe altele … Iata plot-ul: un arhitect workoholic, pleaca intr-o seara sa caute o telecomanda universala, ofticat ca niciodata nu nimereste telecomanda de care are nevoie din cele 3-4 telecomenzi: pentru jucarii, pentru ventilator, pentru usa de la garaj etc. Cautand el o telecomanda universala, intr-un magazin de paturi ajunge intr-o camera intunecata unde intalneste un … electronist (in aparenta). Aceasta ii ofera o telecomanda si il pune in garda ca este ceva deosebit care o sa ii schimbe viata. Nu ii ia nici un ban pe ea, dar il ameninta ca nu are voie sa o returneze. Dupa aceea, eroul nostru descopera treptat ce poate face cu telecomanda asta „universala”: indreptata inspre un subiect anume, telecomanda poate da volumul mai incet sau mai tare. De exemplu cand o indreapta inspre un caine, nu mai aude latratul acestuia. Apoi: daca apasa pe pauza si o indreapta spre cineva, persoana respectiva intra in „freeze”. Daca da fast-forward de asemenea. Daca se gandeste la o intamplare in trecut, telecomanda il teleporteaza in acel moment si il face spectator. Inainte deci, telecomanda poate doar sa accelereze derularea timpului in timp ce in urma, poate doar sa il transforme in spectator al evenimentelor.

Telecomanda si efectele astea  sunt componenta de fantasy din film si oricat de triviale par, impletesc un cadru propice cladirii miezului filmului care este de fapt problema existentiala: pentru ce traim si ce vrem sa facem cu viata noastra. Fiecare moment in care alege sa apese pe butonul fast-forward, eroul poate trece din prezent in viitor, in momentul specificat. De exemplu, fiind in pragul unei promovari, seful sau amana aceasta promovare si ii spune ca o va obtine abia dupa ce se va termina proiectul important la care lucreaza si pe care firma il obtinuse cu ajutorul lui. Cand alege sa fie teleportat in viitor in momentul in care va deveni asociat in firma de arhitectura, Newman nu are idee ca o sa piarda un an din viata si toate evenimentele cuprinse in el. Si asta doar pentru ca nu putea sa sufere neplacerea de a nu fi promovat si de a trebui sa traga din greu pentru inca trei luni, cat urma sa dureze proiectul care in realitate s-au prelungit la un an. „Teleportarea” in viitor se face astfel: eroul functioneaza in mod „automat” in perioada asta si memoria este ca si cum timpul s-ar fi sters. In modul automat, eroul ia deciziile in functie de felul lui de a gandi, dupa cum si-a format sinapsele. Si in cazul lui, sinapsele dadeau mereu prioritate muncii in detrimentul familiei.

Asa se face ca dupa cateva „fast-forward”-uri, Newman ajunge la sfarsitul vietii divortat, cu doi copiii de care nu are habar cum au crescut si dupa ce nu mai avea practic nici o relationare cu parintii sai. Inspre final afla si ca „inginerul” care i-a dat telecomanda este de fapt ingerul mortii. Dupa ce moare, actiunea ia o intorsatura interesanta: Newman se trezeste in patul in care se culcase la inceputul filmului cand plecase sa cumpere o telecomanda universala. Este foarte bucuros ca totul a fost doar un vis urat si isi propune sa isi schimbe viata si sa dea prioritate familiei in detrimentul job-ului. Cum ajunge acasa, incepe sa faca planuri la excursia pe care o anulase anterior in detrimenul unui proiect urgent. Happy-ending! Lectia a fost invatata, se pare si Newman este un om nou.

Filmul nu poate sa nu te faca sa te intrebi si tu care este rostul vietii si cum ai vrea sa te afli la sfarsit. Newman a inteles ca rostul vietii este familia. Este maxim ce poate intelege americanul de rand caruia ii este adresat filmul. Religie, sacrificiu, morala sunt deja pretentii mult prea sus fata de ce pot accepta si intelege americanii. Si oricum sunt greu de bagat intr-un film care targeteaza cartofii de fotoliu. Dar filmul ca orice film nu poate da nici un raspus. El doar ne ajuta sa ne punem intrebari, raspunsurile sunt lupta noastra si este mare lucru daca macar experienta unui film ne scromoneste nitel si ne da material nou de rumegat. Si daca reuseste chestia asta folosind si umorul, este cu atat mai mult un film bun.

Telecomanda universala din film o avem fiecare. Ce faci te face si nu ai cum sa nu te prinzi de ce esti si ce devi sau nu devii. Timpul curge precum apa pe aceeasi albie care se croieste din ce in ce mai ferm si mai adanc si orice schimbare devine din ce in ce mai greu de facut. Precum trenul pus pe calea ferata, toti suntem condamnati sa mergem inainte tragand dupa noi vagoanele popriilor neimpliniri, neputinte, defecte si necazuri de care foarte probabil nu ne vom putea dezlipi. Schimbarea nu e atat de usoara precum in film si nu e de ajuns doar sa iei o hotarare ferma pe moment. Cata vreme nu ai puterea hotararii formata, o hotarare punctuala rezultate dintr-un entuziasm ocazional, nu este decat o mica oprire intr-o statie care te amagesti ca este altceva.

Filmul cam la asta se opreste insa, dar ma intreb mereu si daca conteaza oare calea/schimabrea cat conteaza atitudinea, voia si aspiratiile noastre. Mai important decat formele este evident fondul si daca nu suntem siguri pe forme, fondul ne apartine mereu si il putem colora cu orice culoare vrem noi. Panza nu conteaza din ce material este cata vreme noi punem pensula si alegem culorile. Mai mult nu ar fi de zis nici despre film si nici despre intrebari si raspunsuri existentiale, doar ca pe mine filmul m-a ajutat sa iau cel putin o decizie importanta care ma framanta de ceva vreme. O sa detaliez abia cand si daca imi va iesi tabloul. Nu de alta, dar mai am un tablou inceput de ceva vreme si care desi aproape terminat, l-am cam abandonat si nici nu stiu pe unde l-am pus …