Panadoul anti-criza se umfla in pene degeaba

de la preţurile care au crescut cu 300 la sută în ’93 la mişcările de preţuri în jur de zero, de acum, am parcurs un drum lung până să ajungem la calmarea inflaţiei, la reducerea deficitelor comerciale şi bugetare, la echilibrarea pieţelor monetară şi valutară (sursa)

L-am cam ignorat pe Vasilescu in ultimii ani pentru ca pur si simplu nu mai suportam sa ii citesc pastilele propagandistice pe care le publica in Ziarul Financiar. Apropos de acest amanunt, eu am o banuiala ca BNR cam santajaza unele ziare / televiziuni ca sa ii propage “comunicarea” prin contracte care forteaza presa sa il gazduieasca periodic pe Vasilescu pentru a lucra la imaginea lui Isarescu. Cine nu semneaza contractul este banat de la comunicatele BNR, interviuri, conferinte, orice. Astfel, prin prezenta periodica in ziar, Vasilescu isi face meseria gratuit, fara a fi nevoit sa spuna lucruri importante si adevarate, editorii neavand nici un cuvant asupra articolului respectiv.

Pe scurt, in articol, mai fatis sau mai ascuns, Vasilescu se lauda pe el si isi lauda acolitii de la BNR (stat in stat) aratand cu degetul spre politicieni si restul societatii. Ideea este: BNR si-a facut treaba, a calmat inflatia, a reglat pietele monetare si valutare, adica nu mai avem inflatie galopanta, nu mai avem curs care sa explodeze, etc.

Vasilescu scrie articolul pentru nivelul intelectual al copiilor de la gimnaziu. Adica, el scrie ca si cum noi nu am stii ca traim intr-o mare deflatie despre care am tot vorbit de atatia ani pe blog si nici nu am stii ca avand in vedere cati euro si dolari sunt tipariti acum, ar fi chiar culmea ca leul sa isi piarda din valoare, similar anilor tranzitiei cand si dobanzile la dolar erau altele, banul avea alta valoare si conditiile erau cu totul altele. Acum, chiar daca si-ar dori, Isarescu nu poate sa devalorizeze leul, oricati ar tipari pentru ca nu au unde sa se duca, poate doar sa ii ofere direct guvernului sa mareasca salariile la bugetari si mai mult. Oricum orice presupunere ca BNR a reusit sa regleze cursul si inflatia este o aberatie, in lumea de astazi. Am mentiona ca alaturi de BNR, si bancile nationale din Bulgaria, Ungaria, Serbia si altii au reusit la fel, pentru ca traim in MAREA DEFLATIE!!!

Aloooo! Domnul Vasilescu, pe ce lume traiti ?!?!

Paradoxal este si apelul lui Vasilescu la munca:

Inflaţia, care plecase deja în jos din 2014, are acum o şansă de stabilizare în intervalul de ţintire. Dar şi bugetul are nevoie de noi surse de venituri. Desigur, nu din impozite mai mari – în niciun caz din impozite mai mari! – ci din mai multă muncă, mai multă performanţă în muncă, din investiţii, din noi afaceri, din profituri consistente, într-un cuvânt din competitivitate. (sursa)

Spun paradoxal pentru ca meseria lui presupune cam putina munca si cam mult papagal. Chiar si pentru meseria lui de dat cu ciocul si laudat BNR-ul, Vasilescu nu isi face treaba bine, venind cu astfel de laude de sine idioate si cu analize economice irelevante, care oricum nu sunt meseria lui, nu tin de BNR si el ca “consilier” de vorba al regelui neincoronat care este Isarescu, nu are nici o recomandare sa mai faca astfel de analize, avand in vedere “track record-ul”. Recomand studentilor la banci, finante si economie, sa caute la biblioteca Ziarul Financiar cu articolele panadolului din anii 2008 sau oricand si sa vada cad de mult a batut analiza lui si predictiile cu realitatea.

Cu privire la inflatie, exista evident o dezbatere intre inflationisti si deflationisti. Exista de asemenea multe nuante, unii deflationisti subliniind ca marea deflatie va fi urmata de o mare inflatie rapida, cand dolarul isi va pierde din relevanta. Lucru care se intampla pas cu pas in prezent.

Ce putea Vasilescu este macar sa explice si sa sublinieze cine sunt “copiii care striga lupul” si de ce gandesc ei asa si de ce nu au dreptate. Si apropos, este infantil sa razi de cei care striga “inflatie” acum cand balantele bancilor centrale sunt unde sunt si quantitative easing-ul pare pe zi ce trece sa fii fost un experiment esuat cu consecinte dramatice nu atat prin gravitate cat mai ales prin incertitudini. Altfel spus, nimeni nu are habar ce urmeaza. Ai putea sa razi de inflationisti daca lumea si-ar fi revenit din criza, dar sa vorbesti despre asta acum cand Deutsche Bank este in pragul prabusirii si multi spun ca de data asta va fi mai rau ca in 2008 este fie prostie fie idiotenie.

Articolul se rezuma insa la gargara ieftina, ceea ce de altfel pot fi si eu acuzat ca fac aici, diferenta fiind insa ca eu sunt un amarat de inginer si scriu pe un blog personal, nu am nici responsabilitatea lui, nici studiile si experienta lui si nici instrumentele lui la indemana. Cu toate acestea, m-a straduit sa scriu un articol mai pe larg in care am explicat de ce eu cred ca intr-adevar intai avem deflatie, dupa care va veni un punct de inflectiune de care vorbeste El-Erian si lucrurile o pot lua in 2 principale directii. Romania nu face decat sa fie o mica rotita in angrejanul global al finantelor si economiei iar daca avem curs valutar stabil si inflatie mica este pentru ca suntem prinsi in aceeasi hora cu Imperiul. Cei care au avut inflatie si curs valutar fluctuant (Rusia, Turcia, Brazilia, etc) sunt tari de partea cealalta, fie membri BRICS, fie tari de frontiera cu razboaie si riscuri geopolitice mari, etc. In nici un caz nu este meritul BNR ca avem deflatie si curs stabil, Vasilescu mai bine ar sufla in iaurt. Cu privire la politica monetara, poate ne explica si noua Vasilescu de ce au explodat M1, M2 si M3 in ultimul timp, ce reglare inseamna asta.

Eu sunt de parere ca dolarul va exploda si o sa fie nevoit Vasilescu sa dea vina atunci tot pe romanul care nu munceste sau pe guvernele care creaza deficite, cand de fapt cauzele sunt altele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.