De ce rezista leul?

articol inspirat pe alocuri dintr-un articol de pe ZeroHedge

In lupta pentru supravietuire in fata dolarului, leul este doar una dintre cele aproape 180 de monede tinute pe picioare doar de increderea in bancile centrale si guvernele tarilor proprietare. Pierderea in fata dolarului din ultima decada (USD Index a crescut aproape 40% in ultimii 10 ani) este datorata in primul rand guvernelor si bancilor centrale care par sa nu realizeze ca monezile lor sunt acoperite doar de incredere – atat a cetatenilor proprii cat si a investitorilor straini.

Ne amintim recent cum in pragul colapsului lirei turcesti, Erdogan le-a cerut turcilor sa scoata dolarii si aurul si sa-l vanda pentru a sustine moneda nationala. Un asemenea apel nu putea evident decat sa aiba efect invers, adica sa dea pe fata disperarea conducatorului guvernului si sa indemne oamenii ma degraba sa vanda toate lirele si sa cumpere dolari. Daca ultima masura si ultima speranta a lui Erdogan ar fi populatia cu un IQ minim care cine stie cum ar avea ceva rezerve in dolari si daca pe acestia se bazeaza el ca lira mai poate fi salvata, este evident ca cine are un IQ peste medie realizeaza gravitatea situatiei. Nu stiu distributia IQ-ului in Turcia dar stiu ca sanse ca oamenii cu un IQ redus sa aiba bani sunt minime.

Valutele in colaps nu sunt nimic nou sub soare. Cele care au probleme recent, au insa o mica particularitate: americanii au dat bobarnacul care mai trebuia pentru a le afunda de tot. Lira turceasca, rialul iranian, rubla ruseasca sunt monede care apartin unor tari sanctionate de SUA sau care prezinta riscul sa fie sanctionate. Nu aceasta este insa cauza: au fost perioade de criza in anumite zone ale lumii cand crash-ul valutelor s-a produs chiar in tari favorizate de SUA. Criza asiatica din 1997 a facut victime inclusiv in Filipine si Koreea de Sud – aliati importanti in zona ai SUA. Deci, prietenia cu americanii nu a ajutat deloc tarile respective deoarece, asa cum am mai mentionat, caderea unei monede se datoreaza pierderii increderii in guvernele si bancile tarilor respective.

Sa facem insa o scurta paranteza cu privire la lichiditatea dolarului a carei fluctuatie poate determina sau amana caderea valutelor. Cata vreme dobanda la dolari a fost mica si accesul la credit facil, cei care puteau imprumuta, veneau cu banii in tari cu dobanzi mai mari pentru a cauta randamente sporite. Exemplu: daca dobanda la Fed era sub 0.5%, sa presupunem ca investitorii americani cu acces la creditare pot imprumuta dolari cu 1% de la bancile din SUA. Daca acesti investitorii americani aveau incredere in Romania, cum dobanda la obligatiunile emise de stat era (si cam este) in jur de 4%, castigul ar fi de cel putin 3% cu riscuri minime. Smecheria se numeste carry trade si este intr-un fel birul pe care tarile slabe il platesc tarilor puternice, mai concret, este impozitul global pe care toate tarile lumii il platesc marelui Imperator, dar nici macar marelui Imperator ci doar anumitor banci care formeaza Fed-ul care este de fapt o banca privata cu proprietari privati. Sa nu credem ca avantajele carry trade-ului ajung prea mult la plebe. Plebea are totusi unele avantaje: accesul la credit fiind extrem de facil, pot beneficia de preturi mai mici si un nivel de viata mai ridicat.

Lichiditatea dolarului este in prezent extrem de ridicata. Iata un chart care arata volumul total de dolari aflat in cash, conturi curente si depozite (deci nu include creditele si derivatele)

Poate fi usor observata abaterea de la trendul “organic” al acestui indicator si unde ne aflam acum (cam cu 6 trilioane in plus). In urma masurilor recente luate de Fed (cresterea homeopatica a dobanzii + semnalele de continuare a cresterilor) se observa in ultimul an o atenuare a cresterii si o posibila schimbare a trendului in vederea revenirii la “normalitate”. Ce inseamna aceasta?

Se pune intrebarea daca contractia depozitelor bancilor in balanta Fed-ului va afecta masa monetara aflata in circulatie si impactul asupra creditarii. Totul depinde de conditiile creditarii, in ce masura regulile pe care Fed-ul le impune bancilor permit sau nu expansiunea creditarii sau chiar determina o inversiune.

Pe langa factorii creditarii din SUA, pentru a da un raspus la problema de mai sus, trebuie sa raspundem si la intrebarea: cine detine acesti dolarii? In primul rand, din cei 5.8 trilioane care se afla peste linia “normala” de crestere, doar aproximativ 2 trilioane (deci o treime) sunt in balanta Fed-ului. Aceasta este singura “felie” la care Fed-ul are acces si pe care tinteste sa o reduca si ideal sa o elimine, problema care se pune fiind acum efectul asupra economiei in situatia complicata din SUA in prezent. Restul sumei – adica 4.2 trilioane – se afla in detinerea strainilor, desi in cadrul sistemului bancar american.

Prin urmare, daca unele valute au probleme (cum ar fi lira turceasca), cum detinatorii de dolari sunt in majoritate straini, scaderea balantei Fedului nu poate deocamdata justifica aceste probleme, data fiind lichiditatea sporita si cine sunt detinatorii acestei lichiditati in dolari. Ar putea spune cineva totusi: da, dar cine sunt acesti detinatori straini? Nu cumva sunt tot umbrele Wall-Street-ului din offshore-uri care pot juca tot cum le canta Trump? Putin probabil: daca detinatorii sunt straini, acestia pot face ce vor cu banii lor si nu ii intereseaza politica si geopolitica, singurul lor interes fiind randamentul. De altfel, putem vedea cum Rusia si-a redus la aproape zero detinerile de bonduri americane (desi nesemnificative), fapt care spulbera speculatiile cu privire la lipsa optiunilor detinatorilor de bonduri si captivitatea lor in fata sistemului american. Din fericire, SUA inca este o tara capitalista unde proprietatea este respectata, de aceea Putin nu a avut nicio problema sa isi converteasca bondurile in aur sau sa mentina rubla cat de cat in picioare in aceasta perioada de criza prin care trece economia Rusiei datorata sanctiunilor pe de o parte dar mai ales pretului petrolului.

Mentionam mai sus de carry trade. Acesta nu este insa singurul factor in ridicarea sau coborarea unei valute in raport cu dolarul ci doar o felie. Cealalta felie este constituita de credit (desi uneori aceasta se suprapune cel putin partial cu carry-trade-ul) si de investitiile economice, balanta comerciala avand un important rol in pretul unei valute raportata la dolar.

Problema principala cu care ne confruntam acum este ca daca in urma crizei din 2008, toate guvernele si institutiile financiare au fost incurajate sa se uite inspre inflatie care modalitate de “rezolvare” a problemelor de creditare, o data prins gustul acestei destrabalari, putine guverne au disponibilitatea si inteligenta sa se ajusteze inainte de o noua criza. Este cumva o problema de dependenta si poate fi comparata cu orice boala ce tine de vicii: dependenta de droguri, de alcool, de tutun, etc.

Vremea a trecut insa si nu doar pentru ca Fed-ul incearca sa schimba trendul, constienti fiind ca nu mai au munitie si spatiu de manevra in cazul unei viitoare crize, dar mai ales pentru ca exista o concurenta si pe piata valutelor si dobanzile scazute ar eroda drastic din increderea in dolar si din sansa SUA de a ramane lider in competitie cu cresterea spectaculoasa a Chinei dar chiar si cu Uniunea Europeana care in ciuda imbarligarilor de moment are un potential de competitor mult mai mare decat China pentru SUA.

Pusi in fata acestei “reveniri” la normalitate, majoritatea guvernelor care au dat de gustul dulce al banului ieftin venit pe credit nu se pot ajusta si coroborat cu alti factori, produc dezastrele pe care le putem vedea in prezent in Venezuela, Turcia sau Africa de Sud.

Caderea valutelor in tarile cu proasta guvernare este inevitabila, avand in vedere cele spuse mai sus si anume: alergia crescanda a creditorilor fata de inflatie, atentia sporita la politicile guvernelor, posibila diminuare a creditarii prin inasprirea conditiilor la sursa dar si prin reducerea (chiar daca probabil extrem de lenta) a balantei Fed-ului, adica masa totala de dolari disponibila.

Istoria nu se repeta dar rimeaza. Exista unele diferente in prezent fata de Criza Asiatica. In Criza Asiatica problema a fost ca capacitatile industriale din tigrii asiatici au fost construite pe dolari si yeni imprumutati iar asigurarile pe fluctuatiile valutare nu erau indeajuns de dezvoltate pentru a acoperi riscurile. In prezent, problema acestei expuneri la valutele puternice (dolari in prezent, desi in cazul Romaniei ar fi euro) nu este atat la nivelul afacerilor sau al persoanelor, cat mai ales la nivelul guvernelor care aproape fara exceptie si-au crescut indatorarea de la criza din 2008 pana in prezent si nu exista niciun plan pentru stabilizarea raportului datorie/PIB nicaieri.

Prea multe nu vom spune despre leu decat ca acolo ne aflam si noi, in randul celor 180 de valute care se lupta pentru supravietuire in fata nemilosului dolar. Tot ce ne lipseste este putina neatentie si niste conditii oarecare de risc. Sa nu uitam ca economia Turciei a fost extrem de puternica si o buna perioada UE dadea tarcoale Turciei pentru a o integra, atrasa fiind mai ales de capacitatile acestei economii dar si de potentiala piata de desfacere. Cum ar fi fost Turcia fara Erdogan si cu o orientare pro-europeana, ne putem doar imagina. Foarte posibil ca o integrare a Turciei mai ales dupa criza din 2008 sa fi adus un mic boost uniunii si sa fii produs o revenire mult mai spectaculoasa decat in prezent cand nici macar nu putem sa spunem ca UE si-a revenit din criza. Pe masura ce intram mai mult in acest scenariu, ne punem intrebarea daca nu cumva razboiul din Siria a fost provocat tocmai pentru a periclita aceasta integrare care ar fi ajutat imens UE si ar fi dat inca o lovitura la fundatia Imperiului din mai multe puncte de vedere.

Fara razboiul din Siria, poate nu am fi avut nici valul de migranti si prin urmare nici Brexit-ul. Cu Marea Britanie pe de o parte si cu Turcia pe de alta parte in cadrul UE, este posibil ca in cifre Europa sa fii depasit SUA si de asemenea dolarul sa fii avut un competitor serios.

Din pacate, turcii nu au avut capacitatea sa reziste riscurilor si au cazut in capcana dictaturii ajungand dezastrul care sunt astazi si luand-o pe o cale care nu mai poate fi intoarsa catre o dictatura militarizata cu o economie in declin si cu sperante de redresare minime.

Am auzit recent o noua teorie in presa romaneasca pe care macanitorii de pe meleaguri mioritice au preluat-o cu siguranta din ziare straine: Turcia incearca o noua reteta la criza. Adica, vor ei sa zica, Turcia nici nu mareste dobanda, nici nu accepta FMI-ul si nici nu impune controlul capitalului (desi aceasta din urma ar fi mai degraba frectie pe un picior de lemn). Dragi macanitori, stati linistiti. Sa mai asteptam o saptamana sau doua. Voi nu cititi ziarele streine? Nu ati auzit oare ca Quatar-ul a bagat 15 miliarde de dolari in lira? Dupa cum stim turcii sunt cam singurii aliati al Quatar-ului care se afla in conflict cu sauditii care vor pur si simplu sa faca un canal in jurul lor si sa-i izoleze total, deoarece americanii nu i-au lasat sa ii invadeze. Asadar, cum turcii ii sprijina militar si politic (dar ce putere are Erdogan pe plan extern?), quatarezii s-au gandit sa dea si ei o mana de ajutor. Cate saptamani va dura acest ajutor, ramane de vazut si ne putem uita pe chart-ul prabusirii lirei cat a fost impactul. Culmea e ca gogoasa a fost doar enuntata si deloc explicata. Bunaoara, cum anume rezista Erdogan si care e aceasta reteta deoarece bagatul capului in nisipi ca strutul cu siguranta nu poate fi o solutie la criza.

Desuet-ul respiro al marsului catre sucombarea lirei turcesti poate fi si un bun prilej de negociere intre Erdogan si Trump, desi dilema e daca pana si Trump mai poate face ceva pentru lira, luand in considerare explicatiile aduse la inceputul articolului. Bineinteles ca FMI-ul ar putea da o mana de ajutor, daca Erdogan si-ar calca peste orgoliu si ar accepta sa plece capul (zero sanse).

Cert este insa ca dezastrul din Turcia nu ne poate lasa reci, iar recenta stabilizare a leului este precum atenuarea unor simptome ale unei pneumonii prin luarea unui antiinflamator. Din pacate trebuie sa luam pastile mai amare, antibiotice, pentru a putea scapa de boala si de moarte. Romania are cateva atuu-uri dar Turcia avea si mai multe.

Importanta geopolitica: Turcia era cu mult mai importanta pentru americani si chiar daca poate au facut greseli prin incercarea de eliminare a lui Erdogan prin lovitura de stat (desi nu bag mana in foc ca rezistenta la dictatura nu putea fi pur si simplu 100% autohtona), indiferent de acest esec, americanii ar fi gasit mijloacele de negociere cu nebunul pentru a calma situatia si pentru a elimina prabusirea monedei si pierderea increderii in guvernul turc.

Balanta comerciala: nu am analizat date, dar sunt sigur ca productia economica a Turciei, raportata la volumul economiei, face mult mai mult decat firava industrie mioritica la care se adauga intoarcerile de valuta de la capsunari.

Increderea in guvern: aici teoria mea este ca investitorii nu prea se problematizeaza cata vreme vad ca sistemul juridic functioneaza. La o adica, nimeni nu se risca sa se trezeasca cu conturile blocate. Ori, fara o justitie independenta si o banca nationala independenta, incredera dispare brusc. Doua mici observatii aici: poate nu e intamplator ca dezastrul pentru turci s-a accentuat o data cu decapitarea bancii nationale si numirea acolitilor lui Erdogan atat la banca nationala cat si la ministerul de finante. A nu se confunda increderea in politica economica aplicata cu increderea in statul de drept. Politica economica atrage sau goneste un numar x de investitori cu un volum y. Statul de drept si garantarea investitiilor implica sume mult mai mari: aici sunt incluse vandabilitatea obligatiunilor atat cele de stat cat si cele municipale si mai ales ale bancilor sau marilor coporatii din tara respectiva (pe de o parte) si fluxul de bani intrati in depozite pe moneda autohtona si pe piata de capital (pe de alta parte). Prabusirea volumului bursei noastre poate fi tocmai un semnal ca deja aceasta felie este deja decimata si in scadere, in ciuda cresterilor si randamentelor spectaculoase multi-anuale oferita de companiile romanesti. Lipsa atractivitatii bursei poate fi un obiectiv interesant de analizat separat si care prezinta intr-un fel o imagine a increderii generale in Romania din partea investitorilor atat straini cat si romani.

Rezistenta leului dar si reculul recent al ROBOR-ului sunt deocamdata prematur de declarat si se pot explica pur si simplu prin rezerva acumulata anterior si abilitatea BNR-ului de a ascunde sub pref murdaria. Nu putem declara nici ca investitorii au deja in vizor Romania. Abia cand agentiile de rating vor incepe sa ne scada ratingul putem spune cert: incepe. Mai exista insa si povestea aceea cu ursul: cand un grup de oameni fug de urs, important e sa nu alergi cel mai incet ca sa ramai ultimul. Diferenta intre ultimul si penultimul desi poate fi doar de 2-3 metri, este diferenta de la viata la moarte. Diferenta intre penultimul si cel care fuge cel mai repede, desi este imensa, in realitate este zero, deoarece ambii vor ramane in viata. Sa aiba oare Romania norocul prostului si sa beneficiem inca o data de o circumstanta istorica favorabila in care altii alearga mai prost ca noi si cad ei prada ursului? Chiar daca ar fi asa, eu zic ca nu doar ca nu trebuie sa ne calmam, ci ca este totusi penibil si jalnic ca nu putem mai mult.

 

9 comments

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.