Italienii, șocați de prețurile de după redeschiderea barurilor: „La masă tarifele se triplează”. Cât costă o cafea și un suc la Veneția

sursa: Digi24

Si voua va repugna reclamele TV care incep cu „Viata noastra s-a schimbat, blah, blah …”? Nu inteleg cum cred brandurile ca pot sa faca bani daca reamintesc oamenilor de nasolul vremurilor in care traim! Explicatia acestui tip de reclame este inertia in care au ramas agentiile de marketing care fiind setate pe trendul marketingului emotional, care „apasa pe un buton” in sufletul cumparatorului, nu realizeaza ca de fapt apasa pe butonul care nu trebuie, pe unul cam cenusiu si care in fapt va produce repulsia constienta sau inconstienta fata de brandurile care nu s-au prins si pompeaza pe aceasta pedala, incercand sa se prezinte prin reclame cu pretentii siropoase de pseudo-empatie.

In general, atat in reclame cat si in discursul TV, viata noastra „s-a schimbat” in urmatoarele aspecte: cam taiem relatiile cu alti oameni, cam ne obisnuim cu neprevazutul (macar de-ar fi asa), cam invatam sa muncim de acasa (mai ales la papagalii care isi permit fiind relativ dispensabili functioneaza melodia asta), cam platim cu cardul si nu mai folosim cash, cam punem masca, ne dam cu gel blah, blah. Rareori se invoca in legatura cu „schimbarea” faptul ca viata va fi mult mai scumpa de acum inainte. Cat despre hiperinflatie si pierderea valorii banilor prin tiparirea infinita, acestea sunt topicuri fringe.

Ca preturile vor creste este la mintea cocosului, insa un „reprezentant” al asociatiei patronilor de restaurante, baruri si horeca in general (daca nu ma insel) se jura la TV ca preturile nu vor creste. Cand reporterul i-a pus o intrebare simpla si de bun simt daca crede ca preturile se vor mari, acesta i-a raspuns cu virulenta: „nu, stiu ce insinuati, dar nu e cazul, sunt sigur ca preturile vor fi la fel ca mai inainte” …

Preturile nu au cum sa fie ca „mai inainte” nici macar daca va incerca Orban sa dea ordonanta sa nu creasca preturile si la hipermarket, cum a dat ca sa limiteze pretul energiei, benzinei, utilitatilor si la alte cateva, altfel zis, la sursa. Prin asta, au sperat liberalii ca pot sa se spurce si ei putin cu comunismul si controlul preturilor ca nu ar fi pacat prea mare in ditamai pandemie sa te indulcesti putin cu iluziile bolsevice ca statul poate controla preturile eficient si ca nu o sa faca poc masinaria in niciun loc.

Avem in primul rand inflatia normala. De la „inainte” pana acum a trecut cam o jumatate de ani si inevitabil preturile ar fi crescut caci Isarescu tipareste bani, creste masa monetara, fiind bani mai multi, preturile cresc, ca doar nu o sa scada. Avem apoi, masurile „igienice” care maresc costul pentru orice magazin si in general pentru orice firma. De la o mica fabrica de confectii cu 30 de angajati care trebuie sa poarte masti, deci patronul trebuie sa le cumpere masti, trebuie sa aiba dezinfectanti, presuri cu hipoclorit si alte prostii de astea, pana la un restaurant care trebuie sa taie jumatate din mese si sa pluseze agresiv pentru reclama pentru a castiga din clientii altor restaurante, caci masa de clienti potentiali s-a redus drastic, toate firmele, indiferent de natura activitatii, au costuri mai mari si costul lor de functionare se va regasi in preturi.

Dar pot totusi sa existe si scaderi de preturi? Evident, concurenta si lupta pe viata si pe moarte (la figurat) intre firme, va duce la un razboi al preturilor pe alocuri, desi controlul costurilor nu este un punct forte al patronilor romani si nu exista o flexibilitate prea mare a ajustarii pretului, limita inferioara fiind extrem de periculoasa pentru cei care nu au calculele bine facute si nu stiu pana unde pot scadea, pentru ei afaceri insemnand 50% adaos sau nimic.

Dar evident ca factorii care vor duce la cresterea preturilor sunt multi si desi am mai abordat subiectul pe alocuri, voi relua. In primul rand, ideea de baza este ca orice este produs in cantitate mai mare, are pret mai bun. Cine produce 1 mil de paini, daca castiga 10 bani la paine, asta inseamna profit de 100.000. Ca sa scoata acelasi profit, cine produce doar 500.000 de paini, trebuie sa vanda painea cu 5 bani mai mult. Am putea zice: dar sa se multumeasca si cu mai putin! Desigur, unii se multumesc, dar pentru unii, daca nu fac profit 100.000 nu ii intereseaza mizilicuri de 10.000 sa zicem … Mai ales cand bancile te roaga sa iei credit si tu ai deja milioane in banca. Dar nu doar „lacomia” motivanta este o problema. Multe produse au preturi la limita, in sensul ca marja de adaos este atat de infima incat o crestere a costurilor cu 1% poate sa nu mai faca fezabila afacerea, chiar daca costul creditarii va scadea cu 2%.

Avem deci un prim factor scaderea consumului care va produce scaderea profiturilor, a rentabilitatii care vine la pachet cu cresterea preturilor. Cu mentiunea, ca in proces, pot sa existe momente in care pe ultima suta de metri, cand nu toti cei slabi (prost pozitionati) au falimentat, sa existe … soldari, adica reduceri masive in speranta unor vremuri mai bune. Creditele oferite de state sunt intr-adevar tentante si multi vor incerca sa amane sfarsitul inevitabil cat mai mult. Patronii / directorii companiilor care ar falimenta azi fara sprijinul statului, vor incerca sa amane cat mai mult falimentul. Intre timp isi vor mari salariile, isi vor da prime si vor incerca sa mute ce asseturi se pot muta pe alte companii, inainte de a declara sfarsitul si de a incepe refuzurile la plata.

Principala mea sursa de ingrijorare insa cu privire la scaderea consumului este pe sectorul energiei: scaderea consumului va taia si din capacitatile de productie si distributie (sonde, rafinarii, conducte, etc) care multe vor ajunge nefezabile si va taia si din investitiile in descoperirea de noi exploatari si initierea proceselor de includere a acestora in exploatatie. Nu mai zic si de eradicarea unei intregi industrii – a shale-ului american – care peste un anume pret al petrolului devine nefezabila.

Energia si resursele naturale in general determina preturile. Bine, nu in aceeasi masura ca taxele si impozitele, dar sunt clar un factor important in pretul final. Ca veni vorba de taxe si impozite, aici va fi macel. Pe masura ca frecusul la nivelul UE cu privire la masurile de stimulare a economiei in urma pandemiei nu va duce la niciun rezultate, statele vor fi lasate sa se descurce fiecare cum poate. Si evident ca taxele si impozitele sunt alternativa mai ales pentru guvernele incompetente si statele slabe care nu au rezerve, care au costuri prea mari, cu orientari socialiste, altfel spus. La care bineinteles ne incadram si noi care fara credite, nu am putea sa platim pensiile si salariile bugetarilor doar din veniturile din impozite si taxe, fiind nevoie probabil de o dublare a acestora in caz ca costul creditarii va exploda.

Pe langa materia prima, energia si impozitele, companiile mai au si alte probleme. „Inainte” chinezii produceau nenumarate bunatati la preturi infime. „Dupa” nu prea mai e la fel si o sa fie din ce in ce mai nasol. Nu doar ca costul transportului a crescut datorita reducerii fluxului si a intrarii in faliment a multor transportatori – deci reducerea concurentei. Dar chinezii incep incet-incet sa realizeze ca daca consuma intern toate bunatatile alea pe care le ofereau lumii pe preturi foarte mici, nu o sa fie nasol. Distrugerea si refacerea lanturilor de productie si distributie este o problema care afecteaza nu doar bunurile de lux, sectorul auto, electronice si IT ci intreaga industrie. In unele sectoare va exista chiar o transformare structurala vitala fara de care activitatea nu s-ar putea continua. Bunaoara, de exemplu in sectorul auto, companiile vor fi nevoite sa isi caute surse multiple de furnizori pentru aceeasi componenta, ceea ce evident va creste pretul final. Motivul? Fara un backup pentru componentele vitale, sistemul de productie just-in-time devine imposibil si fara JIT, pretul final al unei masini poate creste cu 50%. Cum unii vor avea noroc la viitoarea intrerupere a lantului de furnizori (supply-chain) si altii nu, companiile auto care doresc sa reziste in vremuri tulburi trebuie sa ia in considerare dezvoltarea capacitatilor de aprovizionare de la furnizori multiplii sau sa mareasca bufferele de stocuri – iarasi si iarasi cresteri de costuri.

In recapitluare avem deci urmatorii factori care salta preturile: cresterea pretului materiei prime (deocamdata tinut sub control prin lege la noi), cresterea impozitelor (deocamdata la noi doar in planurile „de backup”), cresterea costurilor furnizorilor (China si/sau toti ceilalti), cresterea costurilor „medicale” necesare luptei cu pandemia, scaderea consumului / scaderea concurentei. La care as mai adauga si scaderea productivitatii pentru acele companii afectate – cu sau fara voie – de „recomandarea” muncii „de acasa” care este atat de laudata mai ales de hipsterii „creatori” care considera ca oricum ei sunt prea valorosi ca sa isi miste fundul pana la birou, putand fi la fel de inutili si de acasa. Mai ales sectorul IT este afectat de acest curent dar in general oriunde sunt plimbatori de hartii cvasi-inutili, acele companii care au fost nevoite sa apeleze la aceasta „metoda” neortodoxa, au acum un handicap de recuperat: obisnuirea cu binele a angajatilor care frecand menta acasa se vor adapta dificil la munca. Ar fi chiar si un nou sindrom psihologic din ce am vazut ca bineinteles ca trebuie sa explicam de ce sunt lenesii lenesi stiintific, prin argumente pshihologice frumos incropite, cu o bruma de justificare si toleranta. Evident, firmele care arata prea multa toleranta vor avea de suferit, desi e posibil ca tocmai bustenii care blocheaza fluxul apei la fiecare cotitura, acum stand acasa, sa permita o curgere mai lina.

Cresterea preturilor in sine nu ar fi atat de strigatoare la cer si de ingrijoratoare daca nu ar fi exploziva. Cu totii intelegem ca am trecut prin ditamai cumpana si simplul fapt ca suntem in viata si ca si familiile noastre sunt neafectate – spre deosebire de milioane alti oameni – ar trebui sa nu ne supere prea mult daca vom plati sa zicem cu 10% mai mult la terasa acum. Mai ales ca am facut ditamai pauza, poate un 10% nu ar fi atat de problematic. Din pacate 10% este o cifra utopica, cresterea fiind mult mai dureroasa. Nu stiu sa spun cat si nu stiu sa comentez. Stiu doar ca inflatia raportata de BNR (sau prin alte parti, de oficiosi) este una falsa, mereu „ajustata” si niciodata nu va reda realitatea. Pentru mine revoltele din SUA sunt de fapt noul normal si au ca prima explicatie foametea care a ajuns la os chiar acasa in Imperiu. In timpul pandemiei si a carantinei oamenii au stat in casa, insa Trump i-a mituit cu 1200$. Dupa ce au papat insa instant banii, oamenii au inceput sa iasa pe strada si sa jefuiasca magazinele. Cazul cu acel mort, este doar un pretext, oamenii ar fi iesit oricum. Foametea din SUA e posibil sa fie la fel de nasoala si prin alte parti, inclusiv in Romania. O diferenta majora intre SUA si restul lumii este ca americanii nu obisnuiesc sa stranga bani albi pentru zile negre spre deosebire de europeni si asiatici. Deci, exista un delay. Oricum Asia are putin o cu totul alta poveste, insa in Imperiu si in provincii foametea si rascoalele vor schimba intr-adevar viata noastra a tuturor.