Ca si in perioada de inceput a lunii Martie cand toata energia era focusata pe gasirea tuturor contactilor italianului care a fost pacientul zero, am impresia ca in aceasta perioada din nou energiile sunt consumate inutil pe obsesia cu mastile care nu garanteaza deloc reducerea numarului de cazuri si care are indeajuns de multe semne de intrebare si care de fapt nu poate fi impusa si cu cat se incearca impunerea ei cu atat creste rezistenta oamenilor.

Este greu de spus insa care sa fie focusul acum cand traim in valul doi si cand nu stim nimic despre ce va urma: se va opri, va creste, va creste mult, etc. Numai dileme. Oare ce au facut insa autoritatile noastre pentru a incerca sa rezolve cat mai multe semne de intrebare, deoarece numai cunoscand un dusman putem sa luptam cat mai eficient cu el. Cate studii s-au facut si care sunt rezultatele cu privire la transmiterea intercomunitara la noi. Unde anume se transmite cel mai mult, ce concluzii s-au tras cu privire la focare? Care sunt focarele si de ce natura? Este un singur super-spreader care da la sute de oameni cum a fost cazul acelui securist sau sunt raspandiri in cadrul familiei? Sunt raspandiri in cadrul locului de munca? Intre cei infectati ce predomina? Folosesc acestia majoritatea mijloacele de transport? Etc, etc.

Dar daca cautarea unui raspuns si raspunderea la aceste intrebari este munca grea si necesita cap, ce putem face cu puterile limitate intelectuale pe care le avem? Pai in primul rand putem sa incercam sa fim cat mai flexibili si sa ne adaptam la situatie. Ori inflexibilitatea masurilor „de lupta cu virusul” este groteasca. Pana si doctorii s-au saturat. Am o prietena doctora care lucreaza intr-un spital Covid (da, inca exista spitale in care sunt primiti pe sectiile bolilor pe care le au bolnavii Covid). La sectia ei unde lucreaza 3-4 doctori si asistentele corespunzatoare si unde aveau de obicei zeci de pacienti acum au un singur pacient. O irosire totala de resurse. A inceput sa aiba remuscari ca primeste peste o suta de milioane salariu lunar (caci … sporuri peste sporuri) si are grija doar de un om. Si situatia dureaza de ceva timp.

E clar ca la inceput a fost frica ca poate ajungem si noi ca in Italia si a fost falsa speranta ca doua saptamani in casa o sa ne scape de virus. Dar evident ca calculele au fost proaste si solutiile gasite, focusate pe acordarea unei atentii cat mai mari virusului, au produs dezechilibre in celelalte domenii. Am putea spune o reactie alergica si la nivelul societatii la frica de un dusman atat de mic care totusi nu necesita ditamai strofocare cand se puteau gasi solutii si mai simple.

Nici nu mai doresc sa intru in meandrele tunurilor financiare trase cu aceasta ocazie: achizitii peste achizitii de masti, geluri si alte prostii de astea. Statul nu face decat sa plateasca (ca doar avem bani) orice, oricum s-ar cumpara si de asemenea sa impuna si firmelor si magazinelor o ditamai lista de masuri aberante – forme fara fond – care oricum nu sunt respectate. Am fost astazi in mall si am vazut aglomeratia. Nici vorba de protectie, oamenii poarta masti dar evident ca geamurile sunt in continuare inchise desi ventilarea naturala s-a dovedit ca este singura metoda care ajuta la diluarea virusului din aer.

Una peste alta, ca orice provocare, cei tari se intaresc si cei slabi se vlaguiesc si mai mult. Autoritatile de la noi nu realizeaza taifunul care va urma si nu ia masuri de rezolvare a bubei mari din cap care sta pe spinarea statului: milioanele de bugetari care vor ramane in aer cand se sparge bula creditelor infinite. Toti acesti oameni – dar nu numai ei, evident – vor fi fii ploii in toamna (sau cand va face poc bula) si vor fi primii care vor iesi la super-manifestatii si greve generale care vor da jos cu guvernele unul dupa altul.