Și nu voi spune vrăjmașilor tăi Taina Ta …

Am auzit de la niște ortodocsi americani că această rugăciune vine din vremurile când Sfânta Liturghie se făcea în ascuns, în catacombe și se referă la jurământul pe care cei care se împărtășeau îl făceau că nu vor deconspira locația și … încălcarea “măsurilor de luptă cu virusul” din vremea aceea.

Dar pf-ul din ziua de astăzi și cu netrebnicii în spatele căruia se ascunde ca un laș, nu doar că nu spune vrăjmașilor taina ci chiar implementează cu râvnă sporită toate “măsurile” cerute de agenții proactivi de implementare a strategiei noului reset. Mai concret, vedem ca PF începe să și sape pe cei care nu îi cântă în strună în hora vaccinării și profită de moment pentru a-l ataca pe IPS Teodosie în nevrednica de pomenire tradiție mioritică și deloc creștinească de dat în cap fratelui cu bâta pe la spate.

Căci ce altceva este spălarea în public a ranchiunelor între PF și IPS Teodosie?

Activitatea Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, este criticată de la cel mai înalt nivel al Bisericii Ortodoxe Române, după cum reiese dintr-o scrisoare transmisă de Patriarhie prelatului și obținută de G4Media. Documentul este un răspuns la cererea lui Teodosie ca Arhiepiscopia Tomisului să devină mitropolie.

Sursa: Digi24, televiziune satanistă

Nu trebuie săpat prea mult în detalii și în amănunte ca să vedem duhurile din spatele acestei mișcări: probabil IPS Teodosie nu și-a plătit contribuțiile la fițuica de partid a patriarhiei pe care o bagă pe gât tuturor parohiilor din țară și prin urmare PF-ul a găsit prilej acum să-l sape pe IPS Teodosie care și-așa are presa în cap deoarece e văzut de fuhrerii medical ca o piedică împotriva sistemului și ca un nealineat.

Să nu uităm tentativele de acum 1-2 săptămâni de includere a Catedralei Mântuirii Neamului în Maratonul Vaccinării. Cu astfel de duhuri se luptă BOR în prezent. Și în loc să fim un trup și-un suflet în luptă cu diavolii întrupați, iată că liderii politici ai BOR găsesc de cuviință să facă campanie de imagine cu prilejul Covid și să învârte și să flexeze mușchii mediatici, lansând astfel de bombe, cu drag așteptate de întreaga presă satanistă pentru a spurca încă o dată numele Mântuitorului și pentru a scuipa încă o dată în Biserică.

De altfel, articolul referit mai sus, explică alb pe negru de ce IPS Teodosie este o problemă pentru sistem și de ce au apelat tot la o autoritate bisericească pentru a încerca să îi facă rău, deoarece autoritatea lumească încă nu este total stăpânită de satana și IPS încă este apărat de Dumnezeu de mâna lungă a inchiziției noului reset. Prin urmare diavolul încearcă să-i facă rău din interior, apelând la o pseduo-autoritate, deoarece în afară de nomenclatură, actualul PF nu are nicio relevanță spirituală în ierarhia autorităților spirituale cu impact asupra membrilor bisericii.

Evenimentul în sine este periculos, este un precedent periculos. De ce? Deoarece este pentru prima dată când Cezarul își dă pe față puterea pe care o are în interiorul BOR. Până acum, maxim ce putea să producă Cezarul au fost niște pupături cu papa și plimbări pe la catedrală, tonuri domoale de supunere când trebuia bătut pumnul în masă și Patriarhul trebuia să ceară poporului să nu respecte carantinele stupide și ilegale și mai ales silențio stampa în legătură cu vaccinul, deși Biserica trebuia să fie prima care făcea apel la credincioși să fugă de vaccin ca dracul de tămâie deoarece e făcut din avortoni. Acum, se trece la un alt registru: noul reset nu se mai mulțumește doar cu cumpărarea tăcerii ci dorește acțiune fermă și proactivă împotriva curentelor antivacciniste din BOR.

Instanțierea războiului nevăzut despre care am mai vorbit, iată are acum loc chiar în sânul și in interiorul Bisericii, nu doar în lumea materială exterioară, nu doar în societate și pe stradă aiurea, ci chiar acolo unde am nădăjduit că Dumnezeu încă îi păzește și îi apără de căderea la iad pe cei care conduc Biserica.

Să sperăm că căderea PF-ului este doar un moment și că se va trezi. Să sperăm că viespiile din jurul său care l-au ademenit să facă asemenea tembelisme vor fi strivite și aruncate afară. Să strângem rândurile în jurul IPS Teodosie și să înmulțim rugăciunea pentru că lupta se întețește!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.