Disoluția imperiului?

Este foarte ușor să etichetăm retragerea din Afganistan ca pe un moment de slăbiciune. Paradoxal vom auzi acum că strigă “rușine pentru vest” tocmai obosiții care nu sunt în stare să ridice arma nici dacă ar fi invadată țara lor, dar le e foarte ușor să pretindă de la alții să meargă să ducă războaie aiurea prin colțurile pământului. Ca să apere ce?

Una peste alta, americanii s-au dus peste talibani ca să nu mai aibă parte de atentate teroriste. Și iată că nu au mai avut parte. Deși, după cum știm, atacurile de la 9/11 au cam fost dubioase – cel puțin așa susțin mii de experți în arhitectură care au săpat ulterior în documente. Dar totul e TOP SECRET, prin urmare, orice investigație este blocată rapid, așa cum este blocată și investigația asupra morții lui Epstein.

În cazul Epstein avem următoarele “coincidențe”: gărzile dormeau în timp ce s-a sinucis, colegul de celulă a fost trimis o zi la plimbare (mai contează de ce?) pentru ca Epstein să fie singur și camerele de vedere nu au funcționat. Prin urmare …

Epstein putea da jos cu multe capete, inclusiv cu Bill Gates. Cine știe cu câți alții. Dar mâncăreala este mare în viespar și SUA nu mai sunt de mult (dacă au fost vreodată) un stat de drept în ciuda imaginii cu care se promovează.

Dar un Imperiu nu cade cu una cu două iar disoluția poate fi doar o etapă înaintea unei conglomerari și solidificări mai intense. Căci ce este altceva consolidarea lanțului de producție standardizată de bunuri, servicii și ideologii despre care am tot vorbit? Ce este altceva introducerea noului sistem de control & compliance autoreglat, coordonat nu prin hotărâri ale Consiliului de Securitate al ONU, nici prin decizii ale liderilor G7 și nici măcar prin armarea dolarului și folosirea sancțiunilor ca bici pentru nealiniați. Nu, narativul mass-media este actualul centru de comandă al lumii care decide care sunt regulile corecte, cine este și cine nu este conform, ce firmă are dreptul să supraviețuiască și ce prăvălie trebuie să închidă ușile, ce țări au voie să producă cărbune și care trebuie să accepte triplări ale costurilor pentru energia electrică ale populației pentru a lupta cu poluarea etc.

Din nou repet și propun ca să privim evenimentele prin prisma interesului și impactului asupra vieții noastre. Și ce este clar din lecția Afganistan este că dacă au venit americanii, nu înseamnă că vor și rămâne. Indiferent ce vom face noi. Nu cred că afganii anti-talibani nu s-au străduit să îi țină pe americani. Dar nu au putut și nu au fost pregătiți pentru a face față talibanilor. Aceeași lecție e valabilă și la noi. Dacă pleacă americanii, vor venii talibanii noștri. Cine sunt aceștia? Păi istoric, în general noi am cam fost împărțiți între ruși și turci. Dar mai pot să ne ocupe rușii sau mai are sens să ne temem de turci că ne invadează cu tancurile? Nu, dar rusificarea economica sau turcizarea economiei sunt noile forme ale unei viitoare întoarceri la rădăcini.

Nu că acum am avea noi mare brânză de economie. Dar fără liniile de creditare de la băncile americane, probabil tot ce este acum credit ar fi lipsă și prin tăierea macaroanei vreo 50% din români ar intra în șomaj. În plus, leul ar fi dublu și prețurile ar intra într-o spirală din care nu s-ar opri decât pe la dobânzi de 20-30%. Creditul este cumva sângele care ține în viață bolnavul în comă care este (pseudo)economia românească. Ne amăgesc guvernanții de toate culorile cum că avem creșterea PIB-ului. Câte vreme datorie-PIB o ia în jos, creșterea PIB-ului nu face decât să crească și mai repede datoria, care nu face decât să ne expună și mai mult riscurilor.

Se culcă unii pe ureche că nu e problema datoria, nu e problema ratio-ul PIB/datorie câtă vreme conducta la Fed e deschisă. Dar trebuie totuși să nu uităm că conducta chiar dacă e deschisă e posibil să mai aducă și ceva impurități și să ne infecteze cu virusul creditării facile și nebazate pe modele de creștere ci pe modele de consum maxim la expunere maximă cu garanții fictive infime artificiale, care nu au nicio valoare.

Ce importăm noi – conștienți sau nu – este un model fals economic, o abundență și o fragilă percepție și speranță de bunăstare care o dată schimbându-se doua trei piese pe tabla de șah a geopoliticii, adevărul va ieși la iveală și ne vom afla în fața lumii în fundul gol.

Prin urmare fac apel să învățăm din lecția Afganistanului și aici fiecare are de tras lecții personale. În primul rând, când treaba se împute, e grav să stai în mijlocul rahatului până în ultimul moment. Asta nu îmi explic … deși nu poți acuza oamenii pentru speranțe și pentru că poate nu au avut alternative. La urma urmei, toți anii trecuți, afganii au tot fugit și au încercat să găseasca un loc mai bun. O altă lecție este iluzia rezistenței. Vedem cât de repede s-a evaporat armata afgană când americanii au plecat. Deși situația e puțin diferită la noi, în sensul că nu o armată de talibani militari ne va distruge dacă pleacă americanii ci o armată de talibani economici de care încă nu ne putem lepăda oricât ne strofocăm. Câtă vreme nu facem reformele structurale care trebuiesc făcute în administrație și în sistemul fiscal românesc, câtă vreme nu facem privatizările și nu încropim – așa cum om putea – o economie de piață funcțională, nu vom putea să facem față nici la cele mai mici ezitări ale imperiului când țeava de credit va fi tăiată. Și în ultimă instanță, pentru cei care nu au de ales, propun măcar ferirea de iluziile și promisiunile unui sistem economic fals și mimetic care deși operează în niște forme, nu are deloc fondul și nu are perspective de transformare și adoptare a unui ethos capitalist veritabil.

Din păcate, pe lândă sângele creditării și pseudo-economia construită pe sistemul de credit bazat pe moneda de rezervă a lumii, noi importăm din Imperiu și haosul și corupția politică, lipsa de viziune, lipsa de morală, lipsa de coloană vertebrală și pe scurt zis, deși pare anacronic, lipsa unui proiect de țară. SUA nu mai au un proiect de Imperiu încă de la căderea URSS. Dar noi, chiar nu ne dorim nimic?