De la maneliști care refuză să mai cânte la nunți de frică să nu ia o boală cu rata de mortalitate de 98-99%, până la foști anti-vaxxeri „convertiți” la religia noului reset asistăm la un teatru militar catastrofal. Pe lângă oamenii care mor de boală, mai trist sunt oamenii care mor sufletește și își pierd nădejdea în Dumnezeu, fiind tentați câte puțin la început și câte mai mult mai apoi de promisiunea „salvării” prin vaccin.
Acest teatru al absurdului a ajuns chiar la nivelul în care un epidemilog îl critică pe prim-ministru pentru numărul mare de morți. Ce vină are prim-ministrul că virusul face ravagii? Dacă nici Câțu nu a făcut tot ce se poate ca să pompeze vaccinul și noul reset la maxim și să distrugă economia, ce altceva ar mai fi putut să facă?! Să închidă toată țara? Penibil! Ajung preoții noului reset – doctori și „experți” – să dicteze politicile economice …
Primul lucru pe care îl subliniez și care nu trebuie uitat este că rata de mortalitate Covid este infimă comparativ cu alte boli. Populația a realizat acest lucru și intuitiv se comportă în consecință. Altfel nu ar fi pline magazinele peste tot și nici piețele nu ar fi pline și nici barurile și terasele. Oamenii s-au prins că nu se moare chiar așa de ușor și faptul că nu se sperie de moarte este un lucru bun și care arată că în ciuda presiunii, mare parte a populației nu se lasă speriată cu una cu două.
Cu toate acestea, chiar dacă frica de boală a fost depășită la nivel instinctiv și comportamental și dacă oamenii nu mai sunt chiar toți speriați de bombe, la nivelul poziționării la vaccin, vedem că unul câte unul pică în fața ideii că totuși, poate vaccinul ar fi o soluție deoarece „se moare pe capete”.
Doresc să facem o analiză pornind de la premiza că vaccinul ar fi 100% sigur și ar garanta 100% supraviețuirea în fața virusului. Tot în această analiză, în continuare, reamintesc rata de supraviețuire la boala virusului de aproximativ 98%. În acest scenariu, pun eu întrebarea, ce ar trebui să facă creștinii dacă au posibilitatea să ignore vaccinul și să își pună speranța în Dumnezeu chiar riscând că pot să moară cu 2% mai repede decât dacă s-ar vaccina (conform cifrelor). Ar putea zice cineva, că mai degrabă poate cineva să își pună nădejdea în Dumnezeu în sensul că vaccinul este sigur. Dar să păstrăm firul logic și să nu o luăm pe bălării: deja am spus că în analiza mea în continuare consider că vaccinul este sigur 100% și te ferește de virus 100%. Vă rog să memorați acest scenariu.
Se pune deci întrebarea: are vreun sens să ne facem vaccinul, văzând că în spatele lui se coace un sistem global de comandă și control și vine un tăvălug dictatorial înfricoșător, sau este mai duhovnicesc să ne asumăm riscul să murim de virus dar să ne punem nădejdea în Dumnezeu, opunându-ne până la capăt și comportându-ne ca și cum acest vaccin este pecetea lui antihrist. Nu e mai bine să exersăm o rezistență împotriva unei pecete „de probă” chiar dacă vaccinul nu este pecete deocamdată și chiar dacă nu va fi niciodată? Cu ce vom greși și ce va fi mai de folos pentru sufletul nostru?
De departe, exersarea acestei opoziții în limita de puteri a fiecăruia ne poate fi folositoare. Ce ne aduce această rezistență? În primul rând riscul de a muri, ne va feri de păcat. Orice creștin trebuie oricum să aibă frica de moarte mereu în cap pentru a se feri de păcat. Cu atât mai mult, în aceste vremuri în care moartea este comentată pe toate posturile de știri, avem șansa ca nevaccinați fiind – deși mai nou și cei vaccinați – să ne amintim de moarte și amintindu-ne să ne ferim de păcat și să ne pregătim mai bine pentru lumea de dincolo.
Dar ce alte argumente mai sunt pentru menținerea pe poziția de rezistență? Pe lângă această oportunitate ca prin asumarea voită a unui risc de a muri cu 2% mai mare pentru cei nevaccinați, principalul avantaj pe care îl văd eu este pentru familiile care au copii: aceste familii au șansa ca să dea un exemplu extraordinar copiilor lor și să îi pregătească pentru vremurile antihristice. Cu siguranță când va veni antihrist, lucrurile nu vor fi foarte diferite decât ce trăim acum: necazuri și suferințe peste tot, războaie, foamete, catastrofe. În acest haos, se va naște o soluție „globală” și „salvatoare” numită de noi generic pecetea care va fi oferită tuturor și pe care oamenii o vor primi de bună voie. Cei care nu o vor primi, însă, nu vor putea „vinde și cumpăra” – exact cum se întâmplă acum. Deci, iată că părinții cei care aleg acum să se opună, își pregătesc copiii ca să fie atenți și circumspecți pe viitor în fața oricăror propuneri „salvatoare” ale societății. Chiar dacă și copiii sunt vizați în acest război psihologic și sunt atacați de propagandă, ei au acum șansa să exerseze opoziția de pe o poziție duhovnicească.
Despre viața în afara sistemului și oportunitățile acesteia am mai tratat deja pe larg în articolele trecute. Pe scurt, am explicat că oricum propunerea lumii este una penibilă: viață comodă, mâncare bună, tot felul de facilități (apă caldă curentă), tot felul de jucării (trotinete electrice), distracții efemere (vizitat țări străine) etc. Toate acestea însă forțează omul să accepte religia noului reset: ateismul, renunțarea la identitatea națională, corectidudinea politică, etc.
De altfel, dacă presiunea pe creștini la noi nu se face actual decât cu privire la acest vaccin și poate cu viitoarele interziceri ale accesului la slujbe și la pelerinaje, dacă această plandemie nu ar fi avut loc, altele ar fi fost presiunile: acceptarea căsătoriilor homosexuale, interzicerea predicilor homofobe, revizuirea Bibliei în vederea excluderii textelor „incorecte politic”, acceptarea de imigranți și finanțarea acestora, „integrarea” lor prin renunțarea la propria identitate etc.
Un alt aspect optimist al acestui exercițiu este că cel puțin deocamdată este cât de cât clar că vaccinul nu este pecete și prin urmare, dacă la un moment dat nu vom reuși să ne asumăm acest exercițiu, vom putea ceda fără consecințe duhovnicești prea mari. Dar mulți nu au nici măcar curajul să ridice un deget. Dacă toți am ridica un deget, Dumnezeu ne-ar izbăvi și ne-ar trece examenul, terminând acest teatru.
Tot războiul se duce acum la nivel mental, la nivelul acceptării sau neacceptării pecetei simbolice, prin raportarea noastra mentală față de vaccin: primim sau nu primim. În ciuda ezitărilor vom vedea zilnic frați care cedează în jurul nostru, așa cum cat soldații în jurul nostru întrun război, secerați de gloanțele inamicilor. Văzând acest măcel, curajul nostru se va slăbi și vom vedea gânduri și ezitări și în sufletul nostru. Mai ales ne va tenta diavolul cu mustrare conștiinței cu privire la asumarea și încurajarea acestui risc asupra celor din jurul nostru, deoarece mândri fiind, noi credem că dacă am fi singuri ne-am opune, am rezista, dar deoarece avem alții pentru care suntem responsabili, trebuie să luăm decizia corectă și pentru ei. Ezitările de pe poziționarea duhovnicească vor veni deci prin sugestiile diavolului că dacă nu pentru noi, măcare pentru ceilalți să ne schimbăm poziționarea și să primim pecetea deoarece Dumnezeu știe și înțelege. Cu siguranță în mod similar și creștinii care vor respinge inițial pecetea, vor cădea la un moment dat în această capcană – vor da pe cei din jurul lor vina pentru căderea lor, așa cum Adam a dat vina pe Eva. Să ferim să ne facem griji exagerate pentru cei din jurul nostru deoarece Dumnezeu este stăpânul vieții și al morții. Cei care nu au avut parte de experiențe minunate în viața noastră cu greu înțeleg și pot să accepte acest adevăr care este în esență un semn al existenței sau lipsei credinței. Dar mai tot omul a avut momente când în înfruntarea cu boala fie personală fie a celor din jur, s-a văzut că pronosticul doctorilor a fost cu susul în jos: unii care aveau pronostic pozitiv au murit, alții despre care doctorii au zis că mai au 3 luni, au trăit deja 6-7 ani.
Pe lângă exercițiul punerii nădejdii în Dumnezeu și al educării copiilor pentru opoziție față de un sistem antihristic, un alt avantaj al rămânerii în tabăra sceptică este oportunitatea de a primi ostracizare și acuzare pentru credința noastră. Dacă ne vom opune, cu siguranță acest act nu îl putem decât pune pe seama credinței. E penibil să avem discuții medicale, pe statistici și argumente medicale pro sau contra vaccinului. Din start, alegerea noastră trebuie să fie bazată pe credință. În fața unei aceste poziții diavolii se vor da pe față și vor turba, acuzându-ne și ostracizându-ne. Rareori în alte situații creștinii din România mai au de suferit ceva similar. Poate doar când nu acceptă să meargă la prostituate cu prietenii și tinerii (sau bătrânii) sunt excluși din cercurile de prieteni pentru această „habotnicie”. Altfel însă, manifestările credinței din ziua de astăzi sunt aplaudate până și de veganii care ne-au furat postul sau de ateii care văzând gaura fără fund a lipsei de moralitate, caută puncte de refeințe și consideră creștinismul ca un model interesant de urmat, chiar dacă nu cred în Dumnezeu. Acest din urmă fenomen este valabil mai ales în străinătate și nu doresc să mai comentez altceva decât să îl numesc pe Jordan Peterson ca un apostol al ateismului pasionat de moralitatea creștină.
Deci asumarea poziției contrare vaccinării ne dă pe față credința și ne dezbrabă în fața diavolilor care vor începe să arunce cu săgeți în noi. Pe lângă posibilitatea de a ne asemăna sfinților și Mântuitorului, avem șansa ca să exersăm iubirea noastră față de oameni și desconsiderarea vieții pământești. Amenințați cu interzicerea accesului în magazine, dați afară de la muncă, amenințați cu ridicarea copiilor de către autorități, dați afară din orașe și sate aruncați în păduri și pe câmpuri, creștinii care aleg să se opună pot acum să trăiască apocalipsa și să se sfințească chiar dacă aceasta nu a venit încă. Dumnezeu nu poate decât să iubească un asemenea creștin, chiar dacă rezistența nu va fi până la sfârșit și chiar dacă din slăbiciune la un moment vom fi nevoiți să cedăm. E păcat măcar să nu încercăm.
Cât despre cei care vor muri răpuși de virus, să nu ne amăgim că poate dacă se vaccinau scăpau. Să mai așteptăm câțiva ani să vedem ce pățesc cei care s-au vaccinat înainte să ne mustrăm pe noi că nu i-am împins să se vaccineze …
PS: deși tot repet că riscul de moarte este 98% este evident că pentru fiecare categorie de vârstă acest procent este mai mare, corespunzător cu vârsta. Dar bătrânii oricum au parte de riscuri crescute de a muri din alte boli. 1 din 3 de exemplu face cancer și la sistemul medical penibil din România, șansele de supraviețuire sunt cam 50%, deci …
Ai pus punctul pe „i”. Eu am înțeles din prima ideea articolului, poate pentru că am rezonat cu ea încă de la începutul pandemiei: fuga de o conduită aberantă impusă cu sila de autorități (vaccinarea sau carantinarea) este un prilej excelent de antrenament. De exersare, de măsurare a puterii de rezistență, de autoevaluare.
„Ce conține vaccinul”? Am observat și eu că „vaccinul” este noul cal troian al unui sistem represiv ascuns în spatele lui și, desi ar putea fi pe alocuri util dpdv sanitar (personal mă îndoiesc, dar nu fac apologia riscurilor), prefer să renunț la „beneficii” și a face acea bucățică ce tine de mine pentru a-l sufoca sistemul: să nu mă vaccinez si să nu girez un sistem represiv. Da, este un risc să o pățesc, dar mi-l asum. Onest era să ni se pună pe tavă opțiunile și să fim lăsați să alegem. Că vedem masele cum încet-încet cedează, da, asta e, demersul meu nu a avut niciun rezultat. Dar eu am facut ceea ce ținea de mine: o rezistență pasivă. Și aici e punctul de intersectare cu creștinismul, cu mărturisirea: nu poți să fii creștin și să nu fi liber, măcar lăuntric. Nu poți să accepți colaborarea cu un sistem represiv, tu – care știi și simți că libertatea ți-e dată de Dumnezeu, că „Adevărul vă va face liberi”! Ori, ceea ce observ la cei care acceptă vaccinarea pe motiv că „poate…” de fapt s-au predat acestui sistem totalitar, culmea! aflat încă în fașă. Care mai putea fi sufocat, dărâmat, implodat foarte ușor. Însă cu cât trece timpul și ne îndepărtăm de viața avută anterior zilei de 16 martie 2020 (și fiecare țară a avut 16-martie-ul ei), cu atât mai mult oamenii se obișnuiesc cu starea anormală de lucruri, iar sistemul se înfiripă și se legitimează (moral și juridic) din ce în ce mai ferm.
De aceea este și un timp al decantării. Încă nu ne-am lepădat explicit de credință, dar am pierdut ocazia să ne exersăm în lupta reală care ne va sta înainte. Nimeni nu câștigă un meci de box până nu încasează mai întâi o grămadă de pumni la antrenamente și învață lupta, abia apoi luptă în ring. Așa și noi: cum vom putea rămâne în picioare când diavolul va împinge lucrurile la nivelul următor și vom ajunge la lupta pe bune pentru credință, dacă la antrenamentul pentru libertate am chiulit? Dacă fugim de o luptă mică, arunci cum vom rezista într-o luptă mare? Păi, care a ratat șansa să ia acum niște pumni ușurei… mici șanse mai târziu. Dumnezeu ne pune în cale „antrenamentele”, cu cât chiulim la mai multe, cu atât mai repetenți vom fi la examen. Problema este că există un crescendo al intensității și cine ratează începutul, nu mai poate continua la următoarele.
Treaba cu cardul necesită și ea mult discernământ, adică echilibru. Ni s-a impus vreo condiție cand au apărut? Ceva gen „dacă nu iei card bancar, nu mai primești bani”? Nu. La fel și cu cardul de identitate, cel CLASIC. Acum noul card, ăla cu cip și date biometrice, vine la pachet cu o restricție soft: nu vom mai putea circula în UE cu cel vechi. Evident, există și soluția pașaportului pentru a merge în Grecia sau Bulgaria în concediu, dat și aici e un macaz: cu cip sau de carton? Eu am ales să merg pe soluția „carton” (cât s-o mai putea, după, vom vedea) din motivul demnității umane, pe care actele cu cip ne-o fură. Suntem amprentați papilar precum erau infractorii de odinioară (mai târziu poate vor băga si amprentarea irisului, depinde doar de înmulțirea și popularizarea scannerelor), apoi cine mai știe, probabil baza de date genetică globală. Nu, nu sunt infractor, deci nu mă voi lăsa amprentat papilar, dacă pot refuza. Am și eu demnitatea mea. Evident, cartonul vine cu niște dezavantaje: valabilitatea e mai scurtă (deci plătești mai des și mai mult pentru acte) iar unele țări refuză să dea viză dacă nu ai pașaport electronic. Din acelasi motiv și la întrebarea „te-ai vaccinat” uneori răspund cu „nu te privește situația mea medicală” dacă nu-mi place tonul. Hristos a arătat demnitate în fața lui Caiafa, care-L interoga despre învățătura Lui noaptea în Sinedriu (ca să aiba cu ce să-L acuze) și a tăcut fiindcă sesizase tonul, ba chiar a obiectat împotriva palmei nedrepte. La fel și în fața lui Pilat. Deci și noi trebuie să ne păstrăm demnitatea, căci știm ai Cui suntem, și nu-i puțin lucru să fim ai lui Hristos, din ceata Lui. Fie că trăim fie că murim, rămânem în mica lui turmă și El nu ne leapădă. Dacă ne mai lasă pe pământ, fir de păr din capul nostru nu se va clinti, iar dacă vom muri, „intră slugă bună și credincioasă întru bucuria stăpânului tău”!
Gigel, am incercat sa urmaresc in mare argumentatia ta (cu anumite deductii sunt partial de acord, cu altele nu, dar nu intru in detalii deoarece sunt prea multe fire de discutie). Insa eu tot nu pricep ideea fundamentala din spatele articolului tau, aceea care leaga vaccinarea de credinta (si marturisirea ei). Mie mi se par destul de clar delimitate si nu se influenteaza prea mult una pe alta (mantuirea nu depinde de vaccin si nici decizia de a te vaccina nu mi se pare ca tine de credinta – e doar o alegere cu un anumit risc, precum sunt multe alte zeci de alegeri in plan lumesc).
P.S. Si restrictiile actuale mi se pare minore. E libertate foarte mare in Romania in acest moment (faptul ca nu pot manca in restaurant sau sa merg la film mi se pare infim). Oricum nu am auzit inca pe nimeni in lume ca ar fi murit de foame ca nu a mai putut sa-si cumpere de mancare ca e nevaccinat. 🙂
P.P.S. Daca am generaliza cu accesul – se poate reface toata argumentatia cu Cardul de Identitate, de exemplu (au fost discutii similare de marturisire acum vreo 10-15 ani!). Daca e cineva care nu accepta cardul de identitate electronic e foarte restrictionat. Dar erau si pe atunci argumente similare care legau cardul de identitate cu pecetea antihristului si marturisirea.
poate ce nu am subliniat eu, este ca eu nu vad vaccinarea in registrul grav in care o vad restul, ci ca o oportunitate de a ne pune nadejdea in Dumnezeu si de a da exemplu si altora; am explicat foate clar asemanarile cu pecetea si de ce nu ar strica sa primi aceasta provocare de a fi gica contra doar pentru ca vedem cine sunt cei care doresc sa ne salveze – aceiasi care doresc sa ia copiii de la parinti, aceiasi care fierb daca zicem ceva de familia traditionala sau de sex masculin si feminin si aceiasi care de dragul pinguinilor si al ursilor polari au lansat green deal prin care saracesc miliarde de oameni si vor duce la groapa de 100 de ori mai multi decat duce Covid;
restrictiile actuale sunt temporare este clar ca va fi obligatoriu, este chestiune de zile – argumentatia cu cardul de identitate – aici nu stiu de ce comentezi treaba asta la articolul meu, niciodata nu am zis ceva de card, din contra am fost pro-cip
Multumesc pentru raspuns.
Referitor la prima parte a raspunsului tau – am inteles acum pozitia ta. E clar!
Referitor la a doua parte a raspunsului tau – nu voiam sa deschid discutia despre card si cipul din card/pasaport etc. Ci voiam sa spun ca pornind de la ipoteza ta din articol aceea de a „primi ca pe o provocare de a fi gica contra” si de a fi un „exemplu si altora” in cazul vaccinului, se poate construi teoretic un caz similar de „antrenament” prin refuzarea cardului de exemplu (si acela e impus si acela iti restrictioneaza libertatea etc), pentru cineva care din motive de constiinta nu e de acord cu el (vorbesc la nivel ipotetic, nu despre tine). Dar in fine, poate merg eu prea departe cu paralele si gresesc 😀
dacă e să mergem cu paralelele, cei care s-au speriat aiurea – să zicem – de card și au ieșit din sistem, acum sunt cei mai pregătiți pentru pecetea care va veni – că doar nu vedem pocăință și credință în lume ci numai duhuri antihristice; dar referitor la ruperea de sistem, am mai scris un articol cu beneficiile indiferent de chestiunile acestea; pe scurt, viața în afara sistemului sau la marginea lui este oricum calitativ superioară apartenenței și implicării în sistem; nu vreau să par un apologet al ieșirii din sistem deoarece mi-e greu să vorbesc despre lucruri pe care nu le fac, eu sunt doar un admirator al celor care au reușit; dar în general noi avem teamă și speritură față de așa ceva și le catalogăm exagerate când de fapt ieșirea din sistem este calea ușoară și cumva mai apropiată de o viață care să te împlinească mult mai mult decât activarea în matrix