De ce cred că războiul poate fi doar nuclear

Poate cel mai clar indiciu că vom avea război este tocmai multitudinea de discuții și fumul care face lucrurile neclare. Confuzia precede orice început de război pentru că este indiciul prezenței necuratului, care este tatăl minciunii. Incertitudinea și neclaritatea analizelor cu privire la război sunt un semn al acestei confuzii. Când Biden spune că Putin nu știe ce va face, nu din cauza demenței spune asta, ci pentru că e prost și dă din casă, iar serviciile de inteligență SUA au ajuns la concluzia asta, că da, Putin nici el nu știe ce va face.

Am mai zis în articolele anterioare, că Putin va decide dacă începe acest război. Dar de ce zice atunci Biden că Putin nu știe ce va face cu Ucraina? Pornind de la premiza, că da, nici Putin nu știe ce va face, complexitatea situației nu ne ajută decât să concluzionam din start că situația este una nasoală, că s-au acumulat tensiuni atât de puternice încât deși nici Biden și nici Putin nu vor război, războiul nu poate fi evitat. Poate acesta este cel mai evident adevăr pe care îl putem concluziona și pe care nu știu dacă îl mai puteți afla în altă parte. De aceea, vă îndemn să vă gândiți dacă ce spun eu este corect și eventual să comentați și să justificați altfel, dacă nu am dreptate.

Am explicat – în Capetele hidrei – că răul în lume nu vine doar de la om, ci de la centrele de putere variate focalizate pe obiective și departamente specializate ale răului. Prin aceste centre, puterile întunericului conduc lumea, așa cum Satana a zis și Hristos nu l-a contrazis decât l-a refuzat.

8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. 9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.

Matei 4

Dar cum libertatea omului este sfântă, Dumnezeu face uneori ca lucrările diavolului să … deraieze în alte direcții. Există un mix între voia satanei și voia lui Dumnezeu, poate cea mai clară exemplificare fiind discuția între satana și Dumnezeu cu privire la ispitirea lui Iov. Nu mai merg în direcția asta, doar explic de ce orice poate fi posibil în acest moment și câtă vreme nu vedem nucleare pe geam (și chiar dacă le-am vedea), trebuie să ne rugăm pentru pacea lumii.

Există deci o situație complexă care pare fără ieșire. Să simlificăm câteva lucruri.

Ce e nou? Căci stand-off-ul din Ucraina părea liniștitor

Acesta este un mister pentru mine, de ce recent s-au exacerbat tensiunile. Firul meu merge până la mutarea trupelor de către ruși spre Ucraina, dar nici asta nu e ceva extraordinar. Dacă nu aici, unde să ducă rușii trupele? La granița cu Oceanul Arctic? Ucraina este pentru ei cea mai periculoasă graniță.

Ucraina nu a făcut nicio mișcare nouă în Donbass de care să fii auzit. Americanii chiar dacă le dau arme, Ucraina nu are bani suficienți și ajutorul yankeilor nu are sens dacă nu vin bani. Cu siguranță sunt multe dedesupturi, în sensul că probabil “ajutoarele” americane către Ucraina vin cu niscavai parandărăt și știm că flăcăul lui Biden e mare om de afaceri în Ucraina, fiind membru în consiliile de administrare ale unor companii de stat ucraineene de unde câștigă câteva milioane de dolari pe an, deoarece e foarte bun la ce face … Dar astea sunt “noise”.

Trebuie pusă întrebarea: este build-up-ul rușilor mai mare acum acum ca altă dată? După cum știm, rușii – ca orice stat totalitar militarist – au periodic exerciții militare de amploare și e firesc ca astea să aibă loc în proximitatea Ucrainei, să fie un fel de muscle bending. Deci, au rușii mai multe trupe în zonă ca acum un an? Nu știu.

Dacă rușii chiar au întețit pregătirile, de ce nu le-ar mai conveni starea lucrurilor actuală?

Nord Stream 2

Rușii nu s-ar fi apucat de ditamai investiție dacă erau siguri că vor invada Ucraina. Evident că orice mare putere joacă pe diverse planuri și construiește posibile asseturi în diverse direcții (nu cum face România). Să zicem că nici rușii nu au o politică consistentă și sunt cumva determinați de inconsistența de peste ocean să fie pregătiți mereu pentru diverse scenarii. Planul cu Nord Stream 2 era ca să controleze și mai puternic Ucraina, să îi strângă cu ușa.

Status-quo-ul din Ucraina, le convenea într-o măsură rușilor deoarece economic, Ucraina o ia în jos nasol și nu are nicio perspectivă fără clarificarea Donbass-ului, unde nu s-a făcut niciun progres.

SUA au pus bețe în roate NS2, dar Biden a fost mult mai cuminte ca Trump. Ce s-a schimbat recent pe acest plan? Mai ales acum cu criza asta a energiei de care toți se fac că nu știu de unde vine, deși evident că globaliștii au împins nebunia cu încălzirea globală și tăierea cărbunului peste tot în lume și de la asta vin măririle, NS2-ul ar fi bun și pentru europeni și americanii ar fi mai dispuși să se facă că plouă deoarece nemții s-au arătat neclintiți și doar retragerea trupelor americane din Germania i-ar fi convins, iar asta nu e deloc o variantă viabilă pentru SUA, deoarece când vor pleca americanii din Germania, asta va însemna liber pentru ruși să meargă până la Atlantic.

Aderarea Ucrainei la NATO

Nici aici nu cred că în afară de discuții am avut alte noutăți. Știu că multe țări vorbesc, dar vedem că nemții, în ditamai escaladare a tensiunilor, îi trolează pe ucrainieni trimițându-le căști de soldați, că o să arunce cu ele în ruși … Nemții sunt mai slabi la corupție, și nu se pricep ca americanii să ofere arme la nivel de stat, pentru beneficii la nivel privat ale rudelor factorilor de decizie care trimit acele arme.

Iată deci că la o analiză sumară nu găsim motivele acestei escaladări. Nici rușii nu au de ce să pornească un război, chiar dacă “Putin nu mai are răbdare”, nici NATO nu are cum să ajute mai mult Ucraina.

Există aici un mic asterisc. Am citit unele analize cum că ucrainienii, cu cât trece timpul, se pregătesc mai bine. Cum că cumpără rachete antitanc, echipament militar etc. Dar de unde bani? De unde resurse, dacă economic Ucraina e în genunchi? Ca să vă faceți o idee, menționez doar că Ucraina e cam pe jumătate mai săracă ca România la o populație de două ori mai mare. Cu ce bani să se înarmeze? Iar România măcar e ajutată de căpșunari pe când ucrainienii nu prea pot să muncească în afară să finanțeze guvernul care să dea șpăgi la americani pentru a primi arme pe credit.

Deci faptul că Ucraina crește militar și va fi din ce în ce mai greu de cucerit este un argument, dar nu chiar unul valid, cât să justifice graba lui Putin. Creșterea prețului la petrol și gaze, ajută și Rusia să facă bani mai mulți și să pompeze în armată. De altfel, la avioane și Rusia stă cam prost și încă are de recuperat mult față de vest.

Ce nu știm noi foarte bine este natura armelor trimise de american ucrainienilor, dar cu siguranță nu le trimit arme prea scumpe deoarece Ucraina nu are bani – problema banilor este reală și indiferent de nivelul de “colaborare”, “înarmarea” merge până la un anume punct. Vedem asta la noi – deși suntem în NATO de ceva timp, grija rușilor nu sunt miile de tancuri cu care putem recupera Transnistria, ci rachetele de la Deveselu …

Slăbiciunea lui Biden

Când au ocupat Crimeea, rușii s-au bazat pe două mari avantaje – 1) mediul politic din Ucraina era prielinic – dezbinare, haos, inconsistență strategică, economică, militară (cam cum suntem noi acum) 2) Obama era un laș și un incompetent. A pornit războaie și a făcut măcel în Yemen, dar Putin l-a umilit trecând peste “linia roșie” de mai multe ori.

Am putea zică că la fel și astăzi, Biden fiind senil, Putin e tentat să profite. Dar există mari diferențe – Obama era în control, doar că în aroganța și mândria lui idioată de a fi considerat “prinț al păcii”, nu prea știa să trateze cu rușii cum a făcut Trump. Putin nu a mișcat în front în perioada Trump, SUA s-au înțeles foarte bine, în Siria a existat “comunicare” în sensul că americanii și-au impus cerințele lor și i-au lăsat pe ruși să facă ce vor în rest, adică au cerut rușilor 2 lucruri – 1) Iranul stă cuminte în banca lui, adică nu se bagă în Siria 2) Israel nu e atacat, ba chiar poate să bombardeze din când în când baze și asseturi ale lui Assad. Pentru asta, americanii se vor retrage și vor face viața rușilor mult mai simplă. Nu știm meandrele discuțiilor între Trump și Putin, dar era evident că Trump a fost în realitate un prinț al păcii mai mare ca Obama, deoarece în primul rând a răcit cartoful fierbinte Koreea de Nord care stătea să explodeze și de asemenea Siria a fost cât de cât stabilizată, față de cum i-a lăsat-o Obama.

Dar Biden, deși este slab, este și instabil. Mult mai instabil ca Trump. Ori asta îl face pe Putin să se gândească de două ori înainte de a-l provoca. Am mai zis că politica externă a SUA nu o face președintele. Dar în situații extreme, deciziile majore, le cam ia președintele, adică dacă e cazul, butonul nuclear e la președinte. Kennedy, bunăoară, este un exemplu de președinte care putea declanșa WW3 dar a ales să îl amâne. Și a fost ulterior împușcat.

Diverse

Pe lângă Ucraina și China, lumea întreagă e plină de cartofi fierbinți și nu vom putea epuiza toate tensiunile acumulate. Nici măcar UE nu e ce credem noi că este. Vedem că ungurii se delimiteză de NATO și încearcă să joace cu fundul în două bărci. Vedem că Macron negociază de capul lui, crezându-se mare napoleon, pe când la nemți, nici nu știm cine este fuhrer, dacă mai au vreunul …

Turcia de asemenea, este un jucător care deși ignorat, în viitorul război va avea un rol masiv, având cea mai mare armată din Europa. Erdogan exportă drone în Ucraina, cu care drone tancurile rusești vor fi lovite în caz de război. Cum vede asta Putin? Care l-a scăpat pe Erdogan de la moarte? Dacă începe războiul, oare turcii vor sta cu mâinile în sân, când au zeci de mii de etnici turci în Crimeea care pot lua arma în mână și pot declara independența față de Rusia?

Nici noi nu suntem chiar lipsiți de interese și de tentații. Maia, prietena lui Klaus, discută deja cu Zelenski cum pot bloca Transnistria.

Suedia și Finlanda discută deja de intrarea în NATO și cum ele nu au niciun conflict deschis cum e Ucraina, nu m-ar mira ca la primul foc de pușcă tras de ruși, aderarea să fie rapidă și extinderea NATO să fie și mai masivă decât este acum.

Concluzii

Orice război începe cu mobilizarea de trupe. Avem deja mobilizare și aceasta continuă. Avem mișcări variate care sunt echivalente formării alianțelor premergătoare războiului. Aici aș nota deja că Ungaria va fi de partea Rusiei, dar poate discutăm altă dată. Orice scenariu pare imposibil de elaborat, semn că e confuzie, semn că văzduhul e “plin de duhuri”.

Avem speranța că fiind multă confuzie, e suficientă o rază de lumină care să risipească norii războiului. O negociere directă Ucraina-Rusia cu rezolvarea Donbassului și renunțarea la extindere, poate fi o soluție. De altfel, să zicem că cedarea Donbas Rusiei și finlandizarea Ucrainei ar fi un scenariu pozitiv, cel mai previzibil. Iată încă un topic de discuție? De ce nu ar merge? Evident Ucraina ar fi umilită, dar Ucraina oricum este o construcție relativ artificială și în cele din urmă e important pentru ucrainieni ca să nu se lupte cu rușii, deoarece vedem că americanii deja îi părăsesc și nemții le trimit caschete. Dar au dreptul lor să lupte și sunt sute de mii de oameni dispuși să moară pentru țară. De asta se teme Putin cel mai mult, deoarece spre deosebire de Crimeea, restul ucrainienilor vor lupta. Și Donbass pote fi considerat un eșec pentru ruși – o invazie eșuată. Despre care nimeni nu o consideră așa, dar de facto, Donbass-ul reprezintă eșecul rușilor de a ocupa Ucraina. Prin urmare, dacă convențional nu au reușit, ce le-a rămas?

Dar o nucleară în Kiev ar distruge de tot legătura “frățească” între ruși și ucrainieni și l-ar termina politic pe Putin, fiind oribil chiar și pentru ruși. Evident, la nucleară se va ajunge abia când toate celelalte vor eșua și ratingul va fi ultima grijă a controlorilor butoanelor, atât din nord cât și din vest.

CONTINUARE AICI

18 comments

  • Pingback: Cât mai rabdă Putin să nu apese butonul rosu? – CHIAZNA.RO

  • Pingback: PASTILA DE BINE: RUŞII NU VOR CONSUMA PE NOI NUCLEARE - RoExit

  • Pingback: TRENDURI 2024 - RoExit

  • Pingback: Trenduri 2024 – CHIAZNA.RO

  • Pingback: Ucraina în NATO – Medvedev îi amenință pe nemți cu paradă la Berlin – CHIAZNA.RO

  • Pingback: Opțiunile nucleare ale Rusiei – CHIAZNA.RO

  • Pingback: Încă o escaladare în războiul din Ucraina – CHIAZNA.RO

  • Pingback: Simbolistica vizitei lui Biden la Kiev – CHIAZNA.RO

  • Pingback: Între balanța de putere și accidentul istoric – CHIAZNA.RO

  • Interesant. Deci iar au mutat rușii niște trupe cam prea aproape de Israel. Așa se explică o știre pe care am citit-o azi.

    Ia uitați cine și-a trimis diplomații în România escortați de bodyguarzii militari, ca să inspecteze situația pe plantație: ambasada UK-ului și… ambasada Israelului ! Le-o fi teamă că le vor fi afectate investițiile dacă dau rușii navală haotic. Uite așa se dau de gol cine ne conduce de fapt țara. Mă întreb, ambasada Chinei o fi trimis și ea ceva delegați pe teren? 😄

    Mai interesant mi se pare că știrea asta a scăpat în presă. Până acum observasem că nu prea le plăcea publicitatea băieților perciunați și încercau să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor, deși învârt ei multe pe aici. Să se fi schimbat strategia și să vrea acum să-și afirme public și răspicat posesiunea asupra feudei românești? Și, mai ales, oare văd România ca pe o țară de refugiu, în caz de “ceva”? Oricum, ține de ei să declanșeze războiul, dacă vor continua să-i înghiontească prea tare pe ruși cu tot felul de atacuri economice (sancțiuni, embargouri, blocarea NS 2, swift și alte vrăjeli).

    https://observatornews.ro/eveniment/coincidente-in-nordul-romaniei-tabara-militara-in-botosani-diplomati-din-israel-si-uk-in-vizita-la-spitalul-din-suceava-459462.html

  • Se pare că deocamdată nu va fi război, deși presa a pompat tare pe ideea iminenței. Ciudat cum știu unii chiar și ziua în care va începe, deși ziua Z ar trebui să fie cel mai strașnic secret militar.

    Tensiunile care ar fi putut declanșa războiul s-au mai redus. Avântul NATO spre Ucraina a scăzut foarte mult și chiar dacă nu-i vor da lui Putin o declarație oficială, ca să nu pară că au cedat, neoficial o vor lăsa baltă. Pentru o vreme.

    Rușii au făcut un joc de glezne cu trupele la graniță și au aruncat în aer prețul resurselor, ceea ce le convine la buzunar. În contextul crizei de resurse, s-ar putea să le reușească și deblocarea NS 2-ului, când Europa se chirci de foame. De asemenea, au destabilizat și sărăcit Ucraina fără să tragă un glonț, făcând-o mai ușor de câștigat la următoarele alegeri. Dacă pun un guvern pro-rus la Kiev, chiar că nu va mai fi nevoie să pun piciorul pe acolo cu armata.

    Ridicându-ne la o perspectivă globală, să nu uităm că lumea este condusă de un cartel al serviciilor secrete, a cărui existență s-a dat de gol odată cu organizarea exemplară a pandemiei. Decizia pe care o va lua acest cartel, de a porni sau opri razboiul, s-ar putea să urmeze o cu totul altă agendă decât cea pe care o rumegăm noi (interesele economice sau politice ale unor țări), cum ar fi desființarea statelor naționale, instaurarea guverului mondial și apoi a “președintelui” mondial (cel prezis de Apoc. 13). Este posibil să nu-l aibă încă pe acela deocamdată sau să fie prea tânăr, caz în care vor încetini strângerea lațului. Când l-or avea, gata! vor călca accelerația și vor trece rapid prin toate etapele.

  • Si da, legat de Iran (si Siria, Libia etc) rusii imi pare ca si-au “jucat foarte bine cartile”. “””Primavara araba” a lui Obama si Hillary un dezastru pentru acele popoare, a fost un prilej pentru Rusia lui Putin ca prin inteligenta si persuasiune sa devina si mai importanta in zona… Sa nu uitam nici Venezuela unde mass-media politic corecta de pe intreaga planeta numara zilele pana cand Maduro va cadea… Deci, gandindu-ne la Siria, Libia, Egipt, Afganistan (va amintiti cum presa arata oameni agatati de avioane ca sa scape de talibani ?! Uite e liniste, tara aceea isi vede de drumul ei, cu ajutor chinezesc desigur, dar oricum unde e presa politic corecta care urla ca oameni sunt disperati de revenirea talibanilor ?!) , Venezuela, Marea Chinezeasca (unde am citit despre chinezi ca incep sa-i cam ignore pe americani), Coreea de Nord – intelegem cat de mult a scazut influenta politica si economica Americii…
    Si daca influenta ei a scazut atat de mult oare cum poate fi ea “recuperata” ? Si asa revenim la legitati istorice si la ceea spuneti dvs. ca se va intampla….

  • Da, sa nu uitam nici o clipa ca Ucraina nu este prietena Romaniei ! Sa ne amintim de procesul Insulei Serpilor, sa ne (re)amintim de Cernauti si Nordul Bucovinei, de canalul Bastroe si de legea invatamantului in limbile minoritatilor adoptata acum ceva ani de Parlamentul Ucrainian. Un sentiment de revolta ma cuprinde cand ii vad “””pe ai nostri””” (nu mai sunt ai nostri, nu-i asa ?) cum sprijina Ucraina prin declaratii si se declara gata sa faca si sa dreaga. Istoric ungurii ne-au facut mult rau, dar simt un sentiment de respect cand vad ca ei spun clar: “atata vreme cat nu respectati minoritatile nu va sustinem” sau “nu avem nevoie de alte trupe NATO pe teritoriul nostru, sunt suficiente cele existente”. Imi amintesc si de Serbia cand ungurii nu au permis avioanelor NATO sa survoleze Ungaria (fapt nesemnificativ din punct de vedere militar, dar extrem de important la nivel declarativ) iar noi, in genunchi, aproape ne rugam “sa zboare” si pe la noi…
    Da, de acord cu dvs., adevaratul “razboi” (Cum e corect ?! Cu ghilimele sau fara ?!) este cel al SUA cu China… Si tare mi-e teama ca oricat i-as dispretui azi pe cei de peste ocean ii “voi iubi” cand chinezii vor ajunge in Europa… Nu stiu ce va urma, dar progresismul si tot ce este diavolesc se va intensifica. Distrugerea generatiilor tinere prin modelele de educatie impuse de occident (aici sunt pregatit sa ma exprim mult mai pe larg daca va fi cazul), distrugerea completa a spiritualitatii (care mai exista inca in statele ortodoxe – zic, inca !) a moralitatii, saracirea in numele incalzirii planetei, toate acestea eu unul sunt sigur ca se vor intampla…
    Si, da, aveti dreptate razboiul va veni ! Cred ca nu acum, dar e aproape – cum sa zic ? – o legitate istorica ca el va veni !
    Multumesc, e o placere sa conversez cu dvs……

  • In primul rand nu cred ca SUA va risca un razboi pentru o tara care nu a fost niciodata in zona ei de influenta sau de interes si mai ales pentru o tara care este atat de profund (istoric vorbind) legata de Rusia. In al doilea rand nu va risca un conflict pentru ca la fel ca in cazul Belarus-ului unde a incercat o “””revolutie portocalie”””, SUA au vazut opozitia ferma a Rusiei si in consecinta au oprit “”revolutia””. Apoi SUA stie si a citit comunicatul ruso-chinez in care se afirma: ” […] se opun acțiunilor forțelor externe de subminare a securității și stabilității în regiunile adiacente comune (e vorba de Ucraina și Taiwan), intenționează să reziste interferenței forțelor externe sub orice pretext în afacerile interne ale țărilor suverane, să se opună „revoluțiilor colorate„. Deci este clar ca acum Rusia nu va ceda si nu va permite ca fosta “Rusie Kieveana” sa intre in NATO. Apoi sa nu uitam ca SUA este azi extrem de slabita (nu numai economic ci si ca influenta la nivel mondial). Nu ii vad pe americani riscand ceva pentru … Ucraina ! Acum Rusia… Ea are tot interesul sa fie “liniste” in Europa pentru a-si poata vinde gazele si petrolul. Legat de asta eu nu cred sub nici o forma (cum zice mass-media politic-corecta) ca preturile la energie au crescut din cauza Rusiei. Interesul rusilor este sa creasca pretul incet si constant, sa nu creeze socuri pe piata pentru a-si vinde linistiti materiile prime. Apoi simpla concentrare de trupe la granita cu Ucraina este de ajuns ! Rusii practic deja au castigat… Ucraina este economic la pamanat, investitorii fug, este o tara nesigura. Ce nevoie mai au in aceste conditii de razboi ?! Deasemeni imi pare ca Putin aplica doctrina Soljenitin in ceea ce priveste politica externa (care spune in esenta ca statutul de Imperiul si stapanirea popoarelor din est-ul Europei, nu au adus castiguri Rusiei ci dimpotriva). In concluzie nu ii vad pe americani sa riste ceva pentru Ucraina, iar rusii nu au nici un interes sa inceapa un razboi clasic acolo. Ei au transmis un mesaj clar: pana aici ! Si occidentul (demonizat si mort spiritual cum este acum !) va fi de acord cu mesajul rusilor !

    • intre timp ucrainienii au dat-o puternic in retragere – aproape ca isi cer iertare ca au cerut in NATO – atata inconsistenta si lasitate, mai rar de vazut; poate cel mai clar semn ca ucraina si rusia sunt tari diferite este prostia ucrainienior in politica externa – sunt de facto un stat paria si de aceea americanii incearca sa ii foloseasca pentru a-i provoca pe rusi macar sa initieze o incursiune demonstrativa in donbass – orice miscare a rusilor e suficienta pentru ca americanii sa lanseze noi sanctiuni, desi nu stiu ce a mai ramas in afara de scoaterea din swift;

      acum, toate ce ai zis sunt corecte, doar ca focusul aici nu e pe conflictul ucraina-rusia ci pe sua-china – nu trebuie sa uitam asta; vina rusiei e ca este partea slaba a chinezilor si vina ucrainienilor e ca vor fi folositi carne de tun pentru americani, masa de manevra

      poate ca acum se linistesc oleaca, dar ce credeti ca urmeaza? evident inarmare si mai puternica a ucrainienilor, curatenie si coordonare mai puternica a clasei politice in directia pregatirii pentru razboi si de asemenea intarirea diplomatiei pentru a-i convinge pe europeni sa fie de acord cu razboiul si poate chiar sa sustina ucraina

      si in final, sa nu uitam un mic mare amanunt – la retragerea armelor nucleare din ucraina, sua a fost garantul acesteia si s-a angajat ca o va apara de rusia; cu crimeea au sarit peste, dar cu donbass-ul … anyway, nici rusii nu vor prea multa liniste deoarece se uita la iran si sunt constienti ca cu sanctiunile astea nu pot continua si china nu ii ajuta suficient economic cat sa poata sta pe loc; repet – armata rusiei are mult de recuperat si rusia trebuie sa vanda mult petrol; nord stream 2 daca pornea, rusii erau mai calmi, dar faptul ca nu a pornit este curios, denota in primul rand o razgandire a nemtilor; nu stim la dedesupt ce motive sunt, ca doar nu s-a schimbat mare branza de pe vremea lui trump cand nemtii ii flituiau pe americani; sau poate s-a schimbat ceva – cancelarul

  • Inteleg ca progresistii (condusi de diavol) au nevoie de un razboi dar, cu toate astea, eu nu cred va fi (am multe argumente in acest sens). Sa vedem cine va avea dreptate…
    In rest, va citesc cu asiduitate si regret ca nu scrieti mai des. Multumesc.

    • ditamai comentariu fara un argument – rog comentati; exista multe argumente si impotriva macelului care are de loc de 5 ani in yemen si iata ca memoria de peste a presei nici macar nu ne aminteste de acest razboi

Leave a Reply to Adrian S. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.