Un război atipic

Blitz-krieg, mac, mac, e posibil să fii auzit cei care vă uitați la TV. Eu doar citesc presa și am văzut ceva știri cum că iexperți militari americani declară că rușii și-au pierdut tempo-ul și nu au ocupat Ucraina instant, așa cum au ocupat Crimeea.

Din start, vom spune că la război orice plan, oricât de complex și comprehensiv este dat peste cap după primele bătălii.

Dacă cineva spune că rușii se mișcă încet, înseamnă că nu prea au idee ce înseamnă războiul. Și mai ales războiul asupra omului, despre care am amintit fragmentar aici dar mai ales în capetele hidrei.

Bunăoară, evident că oricine își dorește să câștige un război rapid și fără pierderi. Dar Rusia evident că nu are ca obiectiv doar “eliberarea” Ucrainei. Acum că avem deja războiul început și putem vede ce se întâmplă, sunt mult mai multe de zis și s-a cam dat vălul la o parte și putem să fim mai curajoși în eminterea de principii fundamentale care vor ghida viitorul apropiat. Și iată – după mine – un principiu: Rusia caută să fructifice orice ezitare și bâlbâială a NATO & UE și lovește în punctul cel mai slab, căutând să profite la maxim. Așa cum NATO a ocupat statele foste sub umbrela sovietică (prin războiul informațional, prin influențe politice și financiare), tot așa acum Rusia contra-atacă și ocupă militar, nu mai puțin brutal, Ucraina. De ce? Simplu! Deoarece POATE! Așa se întâmplă să fie situația actuală a lumii, cu un dement la putere în SUA, cu o retardată vice-președinte, cu niște fomei spălate pe creier de ideologii sataniste anti-umane la puterea UE, cu femei la conducerea ministerelor armatei din diverse țări europene, e normal ca Putin să taie și să spânzure.

Credeți că acum, se vor redresa europenii? Nu, vor trimite la bătaie pe alții, pe marginali ca noi. Ne vor pune să dăm arme și muniție ucrainienilor ca – vezi-Doamne – ajutoare umanitare și vor aștepta ca rușii să ne bombardeze convoaiele de ajutoare “umanitare” pentru ca să întârească unitatea și mai mult. Căci deocamdată unitatea europeană a mers până la scoaterea unor bănci rusești din SWIFT, dar nu a tuturor și nici măcar la reducerea cu 5% a importului de combustibili. Nord Stream 2 a fost tăiat, dar după Marea Afacere Verde a Marelui Reset, oricum aceasta conductă era “faux-pas” deoarece deși aducea avantaje imense economiei germane, afecta exporturile de panouri solare.

Întorcându-ne la răzbel, avem așadar niște greșeli crunte ale rușilor, care nu fac deloc cinste unei armate moderne excelente. Nu chiar ca evadarea americanilor din Afganistan, dar totuși acele câteva tancuri părăsite pe stradă pentru că nu aveau motorină sau pentru că tanchiștii erau prea retardați ca să tragă cu ele, arată că pentru ei, deocamdată Ucraina este un câmp de exerciții militare unde își pregătesc soldații pentru ce va urma. Poate de aceea și a ales Putin să invadeze folosind recruți, ca să-i călească. O variantă ar fi că i-a trimis să fie carne de tun, ca să consume Javelinurile ucrainienilor, dar nu prea am văzut multe tancuri eliminate. La câte sute de Javelinuri au ucrainienii … dacă am văzut 2-3 tancuri rusești lovite (de Javelin). Iată cum arată un tanc lovit de Javelin!

Deci sunt câteva tancuri rusești lovite, dar coloana aceea de 40km de se îndreaptă spre Kiev, cum de nu e oprită?

Este deci clar că Rusia nu este interesată de o victorie rapidă și fără pierderi. Ar fi putut face asta, trimițând – e la mintea cocoșului, nu? – în locul recruților slab pregătiți, soldații profesioniști care știau să tragă cu tancurile. De asemenea, Rusia nu a pare folosit avioane, rachete și drone. De ce zic asta? Cine se uită pe webcam-urile din Ucraina, poate să vadă ce liniște e pe cerul Ucrainei. Oare de ce? Nu știu rușii să bomdardeze? Le e frică de anti-aeriană? Dar nu au distrus toate aeroporturile și toate antia-erienele ucrainienilor? Rachete, de asemenea, lansează cam una pe zi, suficient cât să dea material pentru jurnalele de știri? WTF?!? Dacă vrei să câștigi, lansezi câte rachete ai nevoie și Rusia are de unde – are mii de rachete.

Dar să zicem că poate nu vrea să omoare ucrainieni? De ce?!? Îi e milă lui Putin de ei? Le e milă soldaților ruși să omoare ucrainieni? Poate că de aia o ia încet, ca să se obișnuiască oamenii cu sângele, să apară victime și de o parte și de alta, că greu e la început, apoi …

Dincolo de zgomotul de război, adevăratele operațiuni pe care le face Putin sunt de decuplare a economiei și finanțelor Rusiei de vest și de mufare la China. Cu fiecare salvă trasă de vest, rușii construiesc un nou pod și se regrupează îndreptându-se spre Asia. Asta nu veți vedea la televiziunile noastre ci doar cum taie Disney desenele cu transsexuali pentru copiii ruși. De exemplu, Pakistanul deja a semnat acord să cumpere grâu și gaz de la ruși.

În ce măsură economic rușii vor fi distruși de sancțiuni, în timp ce europenii vor rezista fără importurile din Rusia și Ucraina, rămâne de văzut. Dar cumva, pentru Putin acest război are mai mult rol de limpezire a apelor acasă – taie macaroana oligarhilor care aveau ezitări sau mai bine zis tentații euro-atlantice și stimulează pe cei care se descurcă cu Asia.

Evident că obiectivul războiului a fost realizat din prima zi de atac. Chiar dacă acum Rusia se retrage complet, Ucraina nu va mai fi primită în NATO, lecția a fost învățată. Dar după ce s-a văzut că vestul nu intervine, rușii pot să țină Ucraina în tensiune 10 ani de acum înainte, ca Transnistria. Pot să lase câteva trupe la graniță, sau pe teritoriile deja cucerite, pot să lase Kievul în pace, pot lansa 1 rachetă pe zi și 2-3 rafale de artilerie. E suficient ca să falimenteze Ucraina și să o țină în statutul de limbo, adică afară din NATO. Ce vor mai face europeni mai mult decât au făcut până acum? Vor șterge datoria Ucrainei? Așa ceva, niciodată! Nemții nu au iertat frații greci sau porcușorii, cum să ierte pe cei din afara UE?! Vor ajuta cu mai multe arme și resurse pe ucrainieni? Ca să facă ce? Să atace cu ele Rusia și să ceară mai multe rachete? Putin deja a realizat obiectivul războiului. “Lentoarea” nu este altceva decât ascultarea de generali, ceea ce i-a lipsit turbatului de Hitler care multe bătălii le-a pierdut din cauza grabei.

Eu cred că ce s-a întâmplat, a fost un mix. Pe lângă atacarea Ucrainei și încercarea de a o ține afară din NATO – ceea ce s-ar fi întâmplat și doar dacă ocupau Donbas-ul, Putin cred că a vrut să scape și de clovn și de aceea a plusat. Apoi a văzut că e greu, că mor soldați și a dat înapoi. Acum, cred că prea preocupat de aspectele economice ca să se mai ocupe de război, prin urmare i-a lăsat pe generali să facă ce vor ei. Și ăștia lucrează calculat, de aceea “se mișcă lent”. Timpul nu trece în favoarea Ucrainei, câtă vreme nu vor primi armament din partea vestului, oricât de mulți soldați ar avea, nu au ce să facă cu ei.

Incompetența conducătorilor Ucrainei se vede tocmai din lipsa de adaptare la realitate și cerințele absurde și nerealizabile pe care le au, cu privire la vest. De altfel, clovnul s-a dat pe față cât de prost e încă înainte să înceapă războiul când s-a găsit să se ia de Biden și de americani că descurajeaza investițiile cu pomparea pe avertismentul unui atac. Iată că s-a întâmplat! Prostul, în loc să înceapă urgent negocieri cu Putin, să vadă ce mai poate salva, s-a bazat pe ce? Îi era neclar că NATO nu va apăra Ucraina? Spera că Ucraina va bate Rusia și va reuși să mențină integritatea țării și siguranța populației? Într-adevăr, a opune rezitență deși nu ai nicio șansă … și asta e o variantă, doar că nu ajută la nimic concret.

Prin urmare, Putin, mai ales azi când a văzut că europenii nu au curajul să riște nimic, va fi din ce în ce mai reținut în privința atacurilor și poate chiar va da înapoi pe ici pe colo, ca să dea “semnale” și să debusoleze inamicii.

Dar bineînțeles că războiul evoluează mereu altfel decât te-ai aștepta și fiecare moment poate duce la o întorsătură rapidă a situației. Sunt multe de zis, nici nu mai intrăm în chestiunea Taiwan sau Siria. De aceea zic, războiul ăsta e cam atipic, deocamdată, asaltul nu e asalt, incursiunea nu e doar incursiune, dar nici război de cucerire nu este, iar de scorched-earth ce să zicem când ucrainienii încă au curent, apă curentă, gaze etc.

3 comments

  • Ohooo, asta o mai puteti spune o data ! Azi stim doar de confort, concedii, masini, televizor si NU mai stim de Dumnezeu !

  • Asta e război on-line, de aceea e atipic.

    • da, de fapt, fiecare război din toate timpurile și în toate vremurile are particularitățile lui, doar că noi am cam uitat cum e războiul

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.