Bretton Woods 3

Simt nevoia să detaliez puțin opinia fermă din articolul anterior legată de câștigarea de către Rusia a războiului proxy cu SUA. Totodată a înțelege ce se întâmplă la nivelul finanțelor și a economiei este foarte important deoarece urmează o furtună. Sau mai bine zis, o paralelă mai corectă ar fi: s-a produs o ciocnire a plăcilor tectonice în ocean și urmează tsunami-ul, iar noi suntem la periferia Imperiului Anglo-American, adică … la mal.

De când a început războiul, avem trei lucruri noi care le putem considera pilonii noului Breton Woods (îi zicem și noi BW3, ca alții deși, după cum vom vedea este un hibrid).

1. un nou regim monetar – prin măsurile de sancțiune impuse Rusiei, prin eliminarea din Swift, prin înghețarea rezerverlor Băcii Naționale a Rusiei, asistăm la un nou regim monetar în care accesul la dolar este restricționat (și totodată nedorit) de țările blocului anti-euro-atlantic.
2. un nou regim inflaționist – separarea celor două blocuri clar va duce la refacerea întregii economii; schimburile vor fi rezumate la strictul necesar și de-globalizarea nu va face decât să crească prețul întregilor resurse și al întregilor produse. Globalizarea a adus o eficientizare maximă a producției, prin mutarea acesteia în zonele cele mai puțin costisitoare și transportul produselor în țările parazit care doar tipăreau monedă. Inevitabil tipărirea necontrolată de bani, deja produsese unele presiuni inflaționiste înainte de război. Războiul a pus gaz pe foc acestor presiuni prin două elemente: lecția rușilor este învățată de toți care nu sunt aliniați 100% cu Imperiul (mai ales China) și prin urmare, orice disponibilități valutare externe sunt acum transformate în bunuri tangibile (în detrimentul rezervelor, investițiilor și instrumentelor financiare – în principal bonduri americane)
3. un nou regim al dobânzilor – de asemenea și pe acest plan aveam un punct culminant înainte de război, prin aceea că plandemia terminându-se, justificarea măsurilor de “relaxare” nu mai era sustenabilă și piețele financiare puneau oricum presiune pe Fed să mărească dobânzile. Inflația de acum, accelerată de război (cum am zis mai sus) nu face decât să strângă cu ușa Fed-ul și să determine măsuri drastice, mult mai radicale decât cele care erau preconizate înainte de război.

După aceste considerațiuni generale și observații tehnice, să intrăm puțin în măruntaiele sancțiunilor și să vedem concret ce a pățit Rusia și de ce este atât de decisiv momentul încât să îl considerăm ca trecerea la un nou regim financiar – BW3.

Rusia s-a pregătit din timp pentru acest război – prevăzând că poate pierde obligațiunile americane, a vândut cam tot ce avea încă din 2018. Acestea erau de doar 4 miliarde de dolari (sursa) – o suma infimă, de exemplu Columbia are peste 30 de miliarde … și dacă nu mă înșel și România are vreo 20. În al doilea rând, băncile rusești nu aveau filiale în SUA, astfel încât să fie expuse și să aibă și acestea de pierdut. Cu toate acestea, cum Rusia era (și este) exportator de materii prime, avea nevoie să primească bani și pentru asta se folosea de sistemul de plăți SWIFT din care a fost scoasă. Dar SWIFT-ul se bazează pe transferurile între băncile centrale care sunt ca un fel de administrator de conturi la grămadă între diversele bănci din juristicții diferite afiliate SWIFT.

Pentru mitigarea diferențelor între băncile centrale, se ocupa Bank of International Settlements din Elveția, pe care am numit-o Banca Băncilor Centrale. Inevitabil, în procesul de mitigare, există momente când o bancă are sold pozitiv la altă bancă și cum Rusia exporta mai mult decât importa, avea ceva solduri la băncile partenere cu care lucra din afară – Deutsche Bank de exemplu. Ei bine, în premieră mondială, aceste solduri au fost “înghețate”, adică Banca Națională a Rusiei nu mai poate să facă nicio plată și nu mai are acces la ei. Teoretic banii sunt ai ei, doar că câtă vreme sancțiunile sunt menținute, nu poate să acceseze contul. Cam cum ar fi o blocare a conturilor pentru persoanele fizice. Ca o mică paranteză, Rusia este forțată să intre în faliment, nu intră voit, pur și simplu din motivul că nu are cum să facă plata tehnic. Acum, eu nu știu toate amănuntele, bănuiesc că mai există unele bănci rusești care pot lucra prin SWIFT nefiind încă scoase, deoarece europenii (și americanii) trebuie să poată plăti în continuare pentru gaze (europenii) și petrol și uraniu (și altele) americanii.

Spun că înghețarea banilor unei bănci centrale este fără precedent deoarece nici în cel de-Al doilea Război Mondial nu s-a întâmplat așa ceva, iar în Războiul Rece nici atât.

Măsura cumva puternică a SUA de excludere din SWIFT arată într-un fel neputința de a lovi altfel Rusia și dorința SUA de a folosi orice armă financiară împotriva alianței ruso-chinezești având totodată grijă să aibă cât mai puțin de suferit intern. Deși prețul benzinei și costul energiei în general a crescut și în SUA (nu doar din cauza Rusiei), în general, economia SUA nu este paralizată din cauza războiului și a sancțiunilor ci așa cum în Rusia doar cei de jos au de suferit, similar și în SUA doar cei săraci au probleme. Oligarhii ruși au și ei probleme în sensul că nu mai pot călători în afară, dar în Rusia, având milioane de dolari cash, aur și alte bunuri pe care le pot fructifica, nu sunt afectați de acestă criză, pentru ei problemele financiar sunt doar la nivelul cifrelor.

Așadar, Rusia avea conturi în dolari la băncile europene care au fost înghețați. Și poate nu doar dolari. Și nu doar la europeni, ci și la japonezi, australieni etc. Toată țările G7 (dar nu numai) au înghețat conturile rușilor. Lecția asta este acum învățată de mai mulți (chinezi, indieni, turci etc). Toți nealiniații se gândesc – degeaba vând eu resurse și primesc dolari, dacă oricând conturile îmi pot fi blocate. Ce să fac atunci? Macaroana nu s-a tăiat încă pentru toți, Pakistanul de exemplu încă poate să exporte haine în UE, să primească euro, dar se problematizează: ce ne facem dacă americanii ne blochează și pe noi? Ei bine, cumpărarea de resurse materiale este o alternativă. Poate nu de către Pakistan, dar chinezii se apucaseră să facă achiziții de resurse, de care nu au nevoie în mod curent, ci doar ca să le stocheze (hoarding la nivel național) încă de anul trecut când au făcut achiziții de materie primă aparent în pregătirea “revenirii” cererii economice de după plandemie. Adică făceau stocuri ca să aibă din ce produce. Acum, chinezii (și nu doar ei) cumpără aur tot ce pot. Cumpără grâne (cât pot stoca). Construiesc o conductă spre Siberia (de unde vine gazul la europeni) ca să sugă și mai mult gaz de la ruși (ei deja au conductele lor).

O alternativă la cumpărarea de materii prime cu dolarii și euro obținuți în urma vânzării produselor, este facturarea directă în alte monezi sau chiar stabilirea unor mecanisme de comerț pe bază de barter – China de exemplu poate exporta produse în Arabia Saudită și să primească în schimb petrol. Prețul poate fi stabilit în dolari, dar în cadrul schimbului niciun dolar nu este pasat dintr-o parte în alta ci doar liste de prețuri. Chinezii cer 10$/gadget și saudiții cer 80$/baril, prin urmare chinezii trebuie să aducă saudiților 8 gadgeturi ca să primească un baril de petrol. Pare greu? Nu este! Există calculatoare … Băncile celor două țări vor regla apoi prețurile intern pentru companiile participante.

Ce înseamnă însă barterul pentru economia mondială? Evident adaugă un surplus de ineficiență prin lipsa unei piețe globale și a descoperirii prețului. Altfel spus, gadgetul chinezesc nu costă 10$ deoarece acesta este prețul la nivel global în urma cererii și a ofertei. Prețul este 10$ deoarece saudiții atât sunt dispuși să ofere pe el și viceversa, prețul petrolului este stabilit la 80$ deoarece așa s-a ajuns în urma negocierilor. Nu doar că negocierile ia timp și îngreuiază, dar … poate dacă în timp ce negociază cu saudiții s-ar duce la venezueleni, aceștia ar accepta șapte gadgetul pentru un baril de petrol, adică mai puține decât saudiții. Sau poate că indienii vor ei gadgeturi și plătesc un covor per gadget pe care covor indian magic, saudiții ar oferi un baril la șase covoare, doar că au nevoie de mai puține covoare decât gadgeturi … Complicații, ineficiențe. Și astea afectează ambele părți, americanii și cetățenii din Imperiu nu sunt deloc feriți de aceste ineficiențe, ba din contră. Incertitudinea și riscul ca SUA să aplice sancțiuni oricând și altora, adaugă un cost de risc la orice tranzacție și chinezii vor prefera un preț mai mic dar care să nu fie în dolar, limitând vânzarea pe dolari la strictul necesar. Pe scurt, există o nevoie de diversificare majoră care nu este condusă doar de faptul că oricum economia fizică s-a mutat în est ci mai ales de faptul că vestul se comportă ca un pistolar nervos care poate oricând să apese pe trăgaci.

Barterul este deci un mare pas înapoi … iar ineficiențele nu au consecință decât inflație și în cele din urmă penurie deoarece chinezii nu vor mai produce gadgeturi doar pentru că acestea se vând cu 10$ și există o piață mondială, prin urmare companiile chinezești au motivația să producă deoarece știu că vor vinde și știu cu cât vor vinde. Nu! Companiile chinezești vor produce doar acele gadgeturi pe care le vor cere saudiții și le vor produce astfel încă să coste maxim 10$ pentru că dacă le vor produce și vor cere mai mult, nu există alternative de a le desface pe altă piață deoarece globalizarea este terminată. Am dau un exemplu extrem, dar doar prin reducerea la extremă putem înțelege fenomenele.

Se pune firesc întrebarea, dar oare dacă americanii taie macaroana din sistemul financiar Rusiei și arată că la nevoie o va tăia și Chinei și altora, oare nu se pot alia celelalte țări să nu mai folosească dolarul ci să folosească altceva în schimb? Problema este ce altceva să folosească … lucrurile nu se pot schimba peste noapte. Când China va avea o armată atât de puternică încă să ocupe Arabia Saudita, Rusia și Venezuela și să impună ca petrolul să se vândă doar în yuani, atunci vom putea spune: până aici i-a fost dolarului. Deocamdată, saudiții însă preferă dolarul, rușii vedem că cer ruble (nu yuani) iar venezueleni acceptă orice (chiar și Bitcoin).

Un element oarecum liniștitor deocamdată este al interdependenție între China și Imperiu. Vedem de fapt că nici Rusia nu poate fi scuipată complet, ci anumite importuri (grosul dacă ne uităm la cifre) încă îi sunt tolerate. China încă produce mare parte din tot ce se vinde la nivel mondial și SUA nu pot să aplice măsuri similare chinezilor, probabil nici măcar dacă vor ataca Taiwanul. Teoria mea este de fapt că măsurile impuse de americani nu au nici măcar rolul de coerciție ci mai mult sunt folosite pentru a spăla putina și a justifica criza interioară a sistemului financiar și a da vina pe inamici imaginari (pentru ei) care ar fi de vină pentru situația dezastruoasă la nivel economic. Cum SUA se pricepe doar la inginerii financiare și cum tendința actuală este de depărtare de dolar și de adoptare a plății în mijloace de plată cât mai apropiate de tangibil și real (spre deosebire de dolari care sunt doar bani imaginari), există o presiune a menținerii nivelului de trai pentru americanul de rând și totodată o criză existențială profundă prin lipsa muncii și înlocuirea acesteia cu Universal Basic Income – ajutoare minimale de subzistență – de unde valul de haos social și deconstrucția fibrei societale din SUA.

(va continua)