Nesfânta treime dă ultimatum Kiev-ului

Aproximativ aleator ca motivație și momentum, am scris ieri despre Trădarea Ucrainei, neavând habar că sefii de state ale celor mai importante trei țări din UE aveau azi plănuită o vizită la Kiev. Știam că macaroana vine la București dar vă reamintesc că nu mă uit la știrile oficiale. Dar ce s-a întâmplat, se potrivește nesperat cu articolul trecut, în sensul pe care îl veți vedea.

În primul rând, cum de au acești oameni curajul să facă o vizită de stat într-o țară aflată în război? Nu e de ici de colo acest tupeu … Este însă curaj? Nici vorbă! Macaroana este un adolescent captiv unei babace, vi-l imaginați că ar avea predispoziți către cel mai mic risc la viața sa? Ca o legumă nevertebrată ce este, nu ar avea curaj nici să se opună biciurilor cu care tanti babeta îl pedepsește dacă nu e copil cuminte, darămite să își asume riscul să fie bombardat de Putin.

Dar oare chiar nu ar putea rușii să bobardeze Kiev-ul? E război! Rușii ar putea foarte ușor să se facă că o rachetă a aterizat unde nu trebuie și să trimită o hipersonică din aceea, care se duce la țintă, ca să decapiteze conducerea luminată a UE – dușmanul nedeclarat, dar declarat cel puțin în presa putinistă. Cum de nu se întâmplă așa? Simplu! Nu se întâmplă deoarece această vizită are binecuvântarea țarului. Cu siguranță, Rusia, poate chiar Putin personal, a dat asigurări pentru siguranța liderilor în această vizită.

Nu ar fi mare risc pentru ruși dacă o rachetă ar lovi unde nu trebuie și i-ar omorî pe cei trei lideri. Este război și deja rușii trimit rachete peste Kiev și deja au bombardat Kievul. UE nu ar putea să declare război Rusiei și nici să taie gazele deoarece dacă puteau le tăiau deja și răzobi … UE nu are armata. NATO de asemenea, nu poate declara război Rusiei deoarece dacă cei trei lideri ar fi decapitați, acesta nu ar fi un casus beli. Pur și simplu – s-ar spune – și-au asumat riscul de a ajuta naziștii și prin urmare sunt victime colaterale ale bombardamentelor rușilor. La fel ca și ceilalți cetățeni ucrainieni care pică secerați de bombe.

Prin urmare, părerea mea este că orice vizită la Kiev a unui lider de stat (dar nu neaparat lider) se face cu acordul și știința rușilor și este plătită. Fie în bani, fie în alte favoruri. De exemplu, poate acum, Macaroană l-a rugat pe Putin: “Vlad, fii atent! Ne ducem să convingem actorul să îți lase cât aveți ocupat acum. E ok? E suficient pentru voi? Ți-ar conveni?” Vlad evident ar zice: “Mergeți bă, că vă las, dar nu am speranțe, că actorul e sinucigaș. Ăsta nu se lasă până nu îl omorâm”.

Prin urmare, este clar ca nesfânta treime nu merge ca să încurajeze ucraina și pe Zelinsky ci ca să îi spună și în privat actorului că cam trebuie să o termine cu rezistența că inflația e cam mare și ei nu le mai trimit arme.

Într-adevăr declarațiile oficiale sună bombastic, dar să nu uităm faptele – europenii au plătit rușilor de la începutul războiului 57 de milarde doar pe gaz, la care se adaugă și restul. Prin urmare, despre ce suport vorbim?

Dar oare nu puteau cei 3 liderii să transmită acest mesaj prin chat sau prin zoom? Nu, deoarece elitele cred în simbolistică. Ei au nevoie ca să zic apoi, când Ucraina va fi complet ocupată de ruși – “am mers și la Kiev ca să aratăm suportul nostru … ce puteam face mai mult?”. Semnul că ce zic este adevărat va fi accelerarea atacurilor rusești și spargerea rezistenței ucrainienilor în Donbas, după care urmează avansul rapid spre vest. Dilema mea, unde se vor opri? Un raspuns posibil: unde vor fi opriți!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.