Nuclearele Rusiei

Inventarul armelor nucleare deținute de orice putere este strict secret. Tratatele care au existat până acum ceva timp, dădeau cât de cât o imagine, dar evident că cifrele oficiale erau probabil false și evident că orice țară (atât SUA cât și Rusia) probabil avea (și deci are) nucleare într-un un procent variabil (necunoscut) destul de mare.

Ne vom ocupa de Rusia deoarece întrebarea care ne frământă pe noi este legată de viitorul nostru, anume dacă vom fi sau nu ținta unui atac nuclear din partea Rusiei. Pentru mine personal, această întrebare este mai puțin relevantă deoarece fie că vom fi, fie că nu vom fi ținta unui atac nuclear, situația economică și haosul va fi atât de mare încât mare diferență între a fi sau a nu fi țintă … Ba mai mult, poate chiar sunt fericiți cei care vor fi pica sub raza de acțiune mortală a nuclearelor deoarece vor scăpa mai repede din această vale a plângerii.

Dar evaluarea pe care o voi face în continuare are rolul să spulbere infiderența față de riscuri și desconsiderarea crasă a posibilităților nucleare ale Rusiei. Sesisez o astfel de tendință mai ales din partea mașinăriei de propagandă care dorește să răspundă temerilor populației cu asigurări tembele, scopul fiind menținerea ritmului de escaladare a conflictului prin alimentarea cu arme a Ucrainei și prin salutarea unor acțiuni cât mai directe împotriva Rusiei. Dacă acum o lună discutam de încetinirea războiului și pregătirea de iarnă, acum nu este deloc exclus să prevedem o iarnă sângeroasă pentru populația din interiorul Rusiei – și nu mă refer aici la provinciile proaspăt anexate.

Așadar, arsenalul nuclear al Rusiei se compune din rachete cu rază largă de acțiune lansate din baze subterane (o felie), din rachete lansate din vehicule mobile masive (o altă felie), din rachete lansate de avioane bombardiere (o mică felie) și din rachete lansate din submarine (ultima felie).

Cu privire la rachetele lansate din baze subterane acestea sunt cele mai ieftine ca mentenanță și probabil cele mai fiabile. Practic tot ce trebuie să funcționeze este trapa de desfacere (care este o macara, deci nu necesită prea multă tehnologie și mentenanță) și racheta în sine care trebuie să decoleze cum trebuie și ideal să nu explodeze chiar la lansare să distrugă baza. Veriga slabă la aceste baze sunt oamenii – munca de mentenanță este extrem de plictisitoare și nivelul de pregătire extrem de redus. Practic oamenii ăștia tot ce trebuie să știe este să apese pe niște butoane și să respecte protocoalele. Munca lor de zi cu zi este să stea și să aștepte și ideal să nu bea vodcă în timpul programului. Specific rușilor este că rachetele pot fi lansate doar de grade superioare, nu de orice sergent sau ofițer. Care grade superioare sunt lipsă deoarece rușii sunt #1 la avort în lume și prin urmare au populația în declin demografic accelerat. Deși sărăcia a făcut ca armata să aibă putere de recrutare prin bugetul masiv alocat, numărul de cadre militare superioare în Rusia este în scădere drastică și aici ar fi o problemă. Dar adevărul este că aceste baze nu știm câte sunt și nu constituie osânza arsenalului rusesc deoarece fiind fixe, de când cu sateliții, rușii nu prea au mai construit multe, acestea fiind evident expuse loviturilor și fiind primele ținte ale nuclearelor inamice, deci predispuse la a fi eliminate încă din prima salvă de lovituri.

Ca răspuns la riscul bazelor fixe, având la dispoziție o suprafață foarte mare, greu de a fi “acoperită” cu lovituri (chiar nucleare), rușii și-au dezvoltat lansatoarele mobile. Ideea a fost bună – deoarece acestea sunt mobile, sunt mai greu de depistat (cel puțin acum 30-40 de ani când s-a lansat doctrina) și prin urmare o mare felie din rachete sunt destinate lansatoarelor mobile, care lansatoare însă sunt mult mai dificil de întreținut decât bazele subterane – mașinăria aceaa mobilă trebuie să funcționeze non-stop, lansatoarele la fel, să fie funcționale, drumurile întreținute, rutele testate dinainte, zăpada dată la o parte (dacă e iarnă), gropile astupate etc. Mobilitatea presupune nenumărate complicații. Să ne gândim numai la comunicații – știm că la începutul războiului ucrainienii depistau cum rușii foloseau comunicații pe canale deschise, fără nicio criptare care puteau fi ascultate cu ușurință. Nu doar că simplul fapt că aceste comunicații aveau loc a fost o rușine pentru una dintre cele mai puternice armate ale lumii, dar prostia rușilor a mers până acolo încât pentru comunicare foloseau telefoanele mobile personale prin intermediul rețelei ucrainienilor, deci nici măcar să folosească eventuale rețele de telefonie prin satelit ale armatei! Așa s-a întâmplat că folosind o simplă triangulare și o bază de date cu numerele de telefon ale persoanelor, ucrainienii au putut da unele lovituri spectaculoase în rândul conducerii armate rusești. Deci pentru a comunica cum trebuie, aceste vehicule mobile trebuie dotate cu aparatura avansată capitol la care vedem că rușii au unele probleme. Cu toate acestea, dacă capacitățile din perioada URSS au fost menținute măcar 50%, aceste lansatoare sunt de departe suficient de capabile pentru a distruge SUA + Europa la un loc. Mă refer doar la aceste lansatoare mobile și zic asta din cauza numărului. Wikipedia zice că ar fi în jur de 100, fiecare având câte 9 rachete. Dar cum astfel de capacități sunt strict secrete și cum natura lor mobilă le permite să fie ascunse în baze subterane, eventual în munți, orice estimare a numărului lor cred că este inferioară. Cum acest tip de lansator este de departe cel mai sigur și mai eficient pentru ruși – dat fiind avantajul spațiului imens al Rusiei, eu sunt sigur că acest tip de lansatoare sunt prioritare pentru ruși și probabil Rusia este împânzită cu ele. Am menționat dificultatea mentenanței acestora (comparativ cu bazele fixe), dar în esență tot ce e nevoie este de un camion care să meargă și de un șofer cu încă 2-3 soldați capabili să opereze lansatoarele care să nu fie beți. Testarea periodică a lansatoarelor este într-adevăr o problemă dar să nu uităm că rușii sunt singurii care mai aveau la un moment dat rachete funcționale care să lanseze oameni în spațiu, deci totuși probabil nu stau chiar așa de slab cum ar vrea unii să creadă.

Despre nuclearele lansate de submarine și avioane nu ar fi prea mult de zis – fiind de departe cele mai costisitoare și avansate tehnologii, numărul de submarine și avioane este limitat. Submarinele dacă vor fi folosite, vor avea clar anumite ținte strategice importante, greu de atins altfel – mă refer aici la centrele de comandă americane aflate în interiorul continentului și care sunt cam departe de lansatoarele din partea europeană a rușilor sau chiar de cele din zona arctică care vor trece pe la Polul Nord. Fie centrele de comandă, fie orașe mari sau alte ținte strategice, de departe acestea vor fi misiunea submarinelor, care totuși sunt puține și au un număr limitat de focoase.

Despre avioane, acestea sunt de asemenea limitate de sistemele de apărare antiaeriene care le pot da jos relativ ușor. Am văzut că în Ucraina, rușii nu prea au folosit lansarea din avioane decât din afara spațiului aerian ucrainean, tocmai de frica anti-aerienelor. În cazul unui război generalizat, evident că riscurile asumate vor fi mai mari și probabil avioanele vor fi folosite, cu toate riscurile.

Nu am zis prea mult despre riscul rachetelor hipersonice dotate cu focoase nucleare. Personal nu cred că acestea există. Rachete hipersonice pot să existe, dar date fiind constrângerile acestui tip de rachete (combustibil mult, electronică multă, aparatura de ghidaj, recepție satelit, camere video etc), nu prea văd unde să mai aibă loc și o nucleară și ce mecanism deștept de detonare să se preteze. De asemenea, mai cred că dacă rușii aveau acest tip de rachetă (nucleară hipersonică) o foloseau deja împotriva lui Zelinsky și targetau centrul Kievului. Nu credă că o au nici rușii și nici americanii, rachetele hipersonice sunt abia la început și maxim ce pot face este impact puternic dar cu încărcătură convențională redusă, energia cinetică fiind mai importantă de fapt decât încărcătura. Nu sunt expert însă și nu exclud să existe unele ICBM-uri modernizate capabile de viteze supersonice și eventual dotate cu electronică care să le ajute să performeze traiectorii similare (cât de cât) așa ziselor rachete hipersonice moderne. Dar de asemenea, cred că numărul acestora este mic, din cauza dificultăților și a costului.

În concluzie, chiar dacă Rusia este ruginită, volumul mare de arme nucleare pe care îl are poate distruge masiv vestul și băga omenirea într-un nou ev mediu.

Mulți discută despre riscul nuclearelor și naivii își cumpără iod. Personal, o să îmi cumpăr detector de radiații (studiez modele) care mi se pare mai util. În epoca post-nucleară, cei care vor supraviețui vor trebui să se ferească de mâncarea contaminată. Evident că societatea așa cum o cunoaștem nu va mai exista. De la crash-urile financiare, la distrugerea lanțurilor de distribuție și trecerea pe “loco”, până la revoluțiile sociale și haosul generalizat în marile (și micile) metropole, problemele vor fi multiple, iodul fiind … total inutil.