Problemele logistice ale rezistenței anti-ecumeniste [1]

Au trecut deja ani buni de când rețelele sociale și revoluția tehnologică informațională au ajuns până în cel mai ascuns colț al lumii. Ortodocșii care încă mai au dileme ecumeniste nu mai au nicio scuză – este plin internetul de texte, cărți care pot fi comandate, podcasturi care pot fi ascultate și filme video cu diverși oameni, de la simpli credincioși, până la preoți și mitropoliți din România sau din Grecia sau din America.

Toate acestea pot fi văzute și auzite pe cărămida subțire din mâna noastră și scuza că “nu am știut despre problemele ecumeniste din Biserică” nu va mai putea fi folosită de acum înainte de niciun credincios la judecata de Apoi când vom fi întrebați (sau ne vom simți cu musca pe căciulă) de ce nu am mărturisit credința ci ne-am arătat indiferenți la pierderea moștenirei, măcar a aceleia pe care am primit-o noi, în starea în care am primit-o, deoarece sincer să fiu, eu mare moștenire nu am primit, m-am cam dat cu capul de pereți până să ajung unde trebuie.

Informația este o treabă, dar acțiunea este alta. A știi niște lucruri se pare că nu ajută la altceva decât la faptul că vom avea mai mult de suferit la dreapta judecată unde ne vom afla alături de înainte mergătorii noștri. Asta nu o spun ca o fatalitate, ci doar ca o problemă, ca o enigmă care trebuie abordată și rezolvată.

Chestiunea faptului că deși știm și avem la îndemână informația, nu facem și nu acționăm conform adevărului ci ne fofilăm așteptând să vină rezolvarea din altă parte, de la alții, nu de la noi, este valabil nu doar pentru ortodocși ci pentru întreaga umanitate care se pare că se lasă dusă de nas de o mână de miliardari care vor să reducă populația la 500 de milioane (conform Pietrelor din Georgia).

Voi încerca să detaliez câteva aspecte legate de această problemă și eventual să conturez și câteva soluții, dar mai ales să lansez o idee optimistă, că lucrurile nu vor rămâne așa ci pur și simplu efectul observat de noi de aparentă apatie este doar o perioadă de dospire după care va urma explozia.

Problema ecumenistă

Prima întrebare care s-ar pune ar fi dacă chiar avem o problemă ecumenistă în Biserica Ortdoxă în general și în cea de la noi în particular. Faptul că la facultăți încă se fac cursuri ecumeniste denotă că DA, există această problema. Faptul că se fac conferințe ecumeniste denotă că DA, există această problemă, faptul că există preoți care zic că și catolicii sunt creștini și ierarhii nu îi caterisesc, denotă în primul rând nu doar că problema ecumenistă există, ci că ortodoxia nu prea se mai poate lăuda că este păstrătoarea a niciunei credințe câtă vreme dogmele și canoanele sunt puse în paranteză și tradiția este folosită ca decor pentru muzee.

Altfel zis, ecumenismul este clar o renunțare la substanță, la consistență, la materia primă “organică” și înlocuirea acestora cu produse artificiale, care se umflă artificial și se modelează prin tehnologie pentru a “da impresia” unei reprezentări fidele care vine însă la pachet cu avantajul eficienței despre al cărei demon am tratat în câteva articole anterior. Și totodată, nu doar că esența și forma sunt alterate, dar și scopul și simbolismul este cu totul altul. Anume, ecumenismul nici măcar nu pretinde că vrea să ducă omul la mântuire ci doar vrea să aducă pacea în lume – o misiune luciferică prin definiție.

Esența ecumenismului

În esență ecumenismul este ceva nou care vine de sus în jos (de la lideri către omul de rând). Ca ceva nou, orice ar fi, mai ales noi ca ortodocși (dar și budiști de am fi) ar trebui să fim sceptici și să o rejectăm din start deoarece apărarea identității proprii este cumva starea firească a oricărul om care are integritate și stabilitate și nu este doar o oaie fără cap care doar rumegă iarbă pe plantația globală a mâncătorilor inutili.

Principiile logice

Dincolo de aspectele legale și acuzele aduse ecumenismului, principala problemă este confuzia și diluarea. În acest sens, doresc să reamintesc cele 3 principii logice fundamentale care sunt la baza oricărei gândiri și oricărei comunicări. Cred că am mai scris un articol despre ecumenism și principiile logice, dar nu îl găsesc, dar reiau pe scurt aici câteva idei cu mențiunea că dacă dorim să ne afirmăm ortodocși, trebuie să înțelegem și aceste principii deoarece ortodoxia este o filosofie de viață, un sistem de credință, de gândire, care are implicații în toată existența noastră ca indivizi și ca comunitate.

Dacă filosofii și gânditorii lumii au acceptat toți aceste principii și fără ele nu se poate face nicio afirmație și nu există decât zgomote de animale, lătrături și onomatopee, firesc ar fi ca toți să cunoaștem aceste principii și să le aplicăm în viața de zi cu zi, în diverse situații și nu doar în legătură cu ortodoxia. Voi cita de la sursa referită mai sus (un blog de drept) principiile și vor exemplifica din ecumenism.

1. PRINCIPIUL IDENTITĂȚII – Orice obiect (lucru, fenomen, eveniment, proces) se află într-o permanentă schimbare, iar, în anumite limite (intervale) temporale şi, sub anumite raporturi, dispune de invariabilitate, stabilitate relativă, deci este ceea ce este, adică identic cu sine. De exemplu, pe parcursul vieţii sale, fiecare fiinţă umană suportă variate şi multiple schimbări bio-psiho-sociale, dar rămâne, totuşi, acelaşi om, aceeaşi persoană. De asemenea, în diverse faze ale unui proces penal unitar, anume aceeaşi persoană fizică este considerată bănuit, inculpat, învinuit, condamnat. Această însuşire a lucrurilor de a-şi conserva esenţa, de a persista, adică de a rămâne relativ aceleaşi, observată de oameni în decursul experienţei lor multimilenare, s-a fixat în gândire ca cerinţă fundamentală de a păstra ideilor, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, un conţinut constant. Această normă s-a constituit drept principiul identităţii.

Altfel spus, în cazul nostru, cine este ortodox este ortodox și cine este catolic este catolic. În ciuda schimbărilor (mai puține în cadrul ortodoxiei, dar anuale în cadrul catolicismului), credința ortodoxă (sau catolică) nu pot exista, nu pot să mai fie ceea ce sunt daca nu mai sunt ceea ce sunt. Ca fapt divers, eu văd catolicismul ca pe un shape-shifter, o entitate care își schimbă fața de la an la an, membrii lor au fețe diferite (una arată înăuntru, alta arată spre afară), schimbarea fiind poate singurul atribut care nu se schimbă, ori asta nu denotă decât haos, lipsă de ordine, lipsa de coerență și în cele din urmă, cu privire la ce ne interesează pe noi, lipsă de identitate.

Dacă cu privire la ortodoxie, acest principiu este ignorat și nu se face apel la el, când vine vorba de ecumenism, afirmarea acestuia este prima grijă a lupilor. Ecumenismul este cutare și cutare. Ecumenismul este bun deoarece așa și pe dincolo. Repet, nu intru în amănunte tehnice ci vă recomand să fiți atenți la acest aspect. Când vine vorba de ortodoxie, identitatea nu contează. Când vine vorba de ecumenism, identitatea acestei “mișcări” trebuie afirmată. Ecumenismul este BUN, este VOIA LUI IISUS ca TOȚI SĂ FIE UNA. Altfel spus, se dau anumite identități (false evident) se afirmă și se apără, mai puțin identitatea ortodoxă.

2. PRINCIPIUL NON-CONTRADICȚIEI – se referă la imposibilitatea coexistenţei însuşirilor incompatibile la acelaşi obiect. Nu vom mai detalia explicațiile pe larg deoarece le găsiți la sursă. În cazul ecumenismului, v-aș da un exemplu. Să zicem că avem propoziția P = “Ortodoxia este singura Biserica adevărată”. Negarea acestei propoziții ar fi ceva de genul NON P = “Ortodoxia nu este singura Biserică adevărată” sau “Adevărul există și în afara Ortodoxiei”. Se înțelege că în această afirmație, prin Adevăr ne referim la un ansamblu de învățături și tradiții care sunt complete, clare, consistente și care noi credem că ne duc la Mântuire. Prin Biserică înțelegem … ce se înțelege din Biblie – adunarea celor care îl mărturisesc pe Iisus Hristos și ascultă de ucenicii Lui cărora le-a dat putere SĂ LEGE și SĂ DEZLEGE.

Deci principiul non-contradicției spune că P și NON P nu pot fi adevărate în același timp, adică un adevăr nu poate fi adevărat în același timp cu negarea sa. Prin urmare, toți cei care zic că și catolicii au adevărul sau că există mai multe adevăruri, se plasează automat în afara ortodoxiei prin simplul fapt că nu sunt coerenți, sau cum s-ar spune pe vremuri sunt nebuni, în sensul că nu au o gândire solidă.

Sunt nenumărate exemple care s-ar putea aduce cu privire la falsitatea ecumenismului din punct de vedere ortodox, prin aplicarea acestui principiu. Cei care însă sunt luminați de satana, zic că noi avem “iconomia” sau că la noi se practică teologie “apofatică” care nu are afirmații depline, ferme, precise, matematice ci totul poate fi interpretat “în duh și în adevăr”. Gonoree logică. Atât iconomia cât și apofatismul sunt clare și au cadrul lor de funcționare bine delimitat.

Aș face aici o mică paranteză. Pare redundantă această tentativă a mea de a aplica aceste principii fundamentale ale logicii. Istoria patristică poate fi o variantă mai potrivită. Dar aceasta pe lângă faptul că este rejectată deoarece “este veche” mai există și problema inculturii și nealinierii la tradiție. Ce putem face cu acei pseudo-ortodocși care pur și simplu vor să pară “moderni” sau “post-moderni” sau “iluminați” sau “elaborați în gândire” sau “deschiși în viziune” și nu privesc la tradiție decât ca la un tablou într-un muzeu – așa cum vedem în imaginea de mai sus (snapshot dintr-o vizita la “biserica” mondiala)? Putem să îi trezim – pe cei care mai au un creier funcțional – făcând apel la logică. Este evident că diavolul, ca tată al minciunii, are puteri de alterare și distrugere a gândirii coerente și nu este greu să vedem nenumărate încălcări nu doar ale principiilor fundamentale ale logicii în argumentarea apărătorilor ecumenismului, dar chiar și o opoziție fermă față de orice contestare, care denotă un fundamentalism ciudat, deoarece se manifestă – la ecumeniștii turbați, incorectibili, necontrolabili – doar cu privire la ecumenism, în niciun caz cu privire la propria identitate.

Se naște deci întrebarea, cine sunt aceștia care apără ecumenismul și cum de nu au o gândire firească și o aliniere normală la o identitate pe care o afirmă parțial cu jumătate de gură (adică la ortodoxiei) încercând doar să facă prozelitism și să spele pe creier pe puținii ortodocși care sunt conștienți de acest cancer din sânul ortodoxiei și fac ceva ca să lupte cu el?

Ei bine, aceștia sunt roadele unor semințe demonice plantate în Biserica Ortodoxă cu mult timp în urmă (peste 100 de ani) și care acum vedem că încep să facă roade care la rândul lor vor răspândi sămânța acestei buruieni și vor distruge întreaga grădină, ducând astfel la foamete și lipsă de roade bune, fapt pentru care Dumnezeu va aduce foc din cer ca să ardă buruienile și să pregătească “pământ nou”. Aceste semințe nu sunt plantate doar în Biserică ci în întreaga societate, prin educația din școli și prin mijloacele de comunicare moderne care sunt cumva un fel de vânt care doar bate și duce mai departe semințele deja existente din istoria recentă a omenirii. Evident că această parabolă simplifică mult și că lupta cu buruienile este veche. Dar faptul că avem învățământ teologic ECUMENIST în care din start viitorii preoți sunt spălați pe creier, denotă cât de adânci și păguboase sunt aceste rădăcini și cât de greu de scos de puținii lucrători care au mai rămas. Practic, doar acele plante bune și acei pomi care au o moștenire genetică bazată și pot crește și se pot dezvolta în condiții defavorabile vor mai rezista și vor mai da roade o mică perioadă. Închid paranteza.

3. PRINCIPIUL TERȚULUI EXCLUS – orice propoziţie este sau adevărată, sau neadevărată, sau acceptată, sau neacceptată într-un sistem de propoziţii, a treia posibilitate este exclusă (terţul este exclus); sau: din două judecăţi contradictorii una e neapărat adevărată, fiindcă a treia posibilitate nu există (tertium non datur)

La definiția sumară de mai sus (extras din explicația pe larg pe care v-o recomand la blogul de drept referit mai sus), puneți în loc de “propoziție” cuvântul “ortodoxia”. Cam așa ar suna principiul terțului exclus: “fie ortodoxia este adevărată, fie nu este adevărată – una din două – nu există altă variantă (adevăr parțial)”. Pare simplu și cu toate acestea, mulți nici nu au habar că încalcă acest principiu. Un alt exemplu standard pe care l-aș aduce ar fi cu privire la adevăr. Să zicem că avem propoziția “Avem aceiași credință cu catolicii”. Acest principiu spune “fie avem, fie nu avem aceiași credință cu catolicii, altă cale mijlocie nu poate să existe”.

Aș atrage atenția că deși poate aceste exemple date de mine sunt sau par a fi interpretabile (ce înseamnă credința? – poate întreba un ecumenist tembel) și poate părea trasă de păr folosirea principiilor logicii asupra unor termeni confuzi, eu vin și mă apăr: CREZUL este cea mai concisă mărturisire de credință și a fost creat tocmai pentru a simplifica la maxim mărturisirea noastră de credință și pentru a elimina orice confuzie. Prin urmare, cum oricum termenii din crez sunt clari și bineștiuți, existând secole de dezbateri, discuții, clarificări și completări ale tradiției ortodoxe și cum nu poate să existe nicio confuzie, aș îndemna ecumeniștii superficiali și iraționali să încerce să aplice principiile logicii pe Crez. De exemplu pe “UNA BISERICA”. Altfel zis, avem “Ortodoxia este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică” – aceasta este o propoziție clară sper, adică nu cred că pretinde cineva că la Biserică putem include și catolicii, cu atât mai puțin pe alții, de vreme ce cel puțin schismatici se recunosc și ei (prin aceea că ne fac pe noi schismatici). Deci ori Biserica Ortodoxă este ori nu este Una (adică nu există alta), Sfântă (adică tot ce învață este prin Duhul Sfânt), Sobornicească (adică se raportează la cele 7 Sinoade) și Apostolească (adică are continuitate cu Sfinții Apostoli) – nu există a treia variantă. Nu există, să zicem, da, dar și catolicii au sfinți sau și ei au sinoade (concilii) sau și ei au “continuitate apostolică” – discutabil chiar dacă ne uităm în istorie … De ce nu putem zice asta? Deoarece s-ar încălca UNA, adică realitatea concretă și tangibilă actuală ne arată că nu există UNA ci atât ortodoxia cât și catolicismul sunt cu totul diferite, alte biserici. Prin urmare, acest principiu ne forțează să alegem ori una, ori alta, nu e cale de mijloc.

Nuanțele diferențierii acestui principiu față de cel anterior, nu le pot explica deoarece nu am exercițiul filosofiei ci doar al operării cu logica formală. De aceea reiau din sursă, ce zice Leibniz cu privire la diferențiere

 „principiul necontradicţiei este, în general, o propoziţie este sau adevărată sau falsă, ceea ce conţine două enunţuri adevărate: unul, că adevărul şi falsul nu sunt compatibile în aceeaşi propoziţie, sau că o propoziţie nu ar putea să fie adevărată şi falsă în acelaşi timp; celălalt, că opusul sau negaţia adevărului şi falsului nu sunt compatibile, sau că nu există mijlociu între adevărat şi fals, sau că nu se poate ca o propoziţie să nu fie nici adevărată, nici falsă” (Idem).

Leibniz 

Altfel spus, cumva principiul necontradicției forțează ca să dăm un verdict asupra unei propoziții (adevărat sau fals), principiul terțului exclus clarifică că nu pot să există alte variante, o propoziție este ori adevărată ori falsă. Cred că o parablă corectă ar fi că la fel cum atunci când spunem alb-negru ne așteptăm ca un punct anume daca e alb nu e negru (și invers), principiul terțului exclus spune că un punct nu poate fi gri sau de altă culoare, ci doar alb sau negru.

Acestea sunt doar 3 principii logice fundamentale, dar există zeci de alte principii ale logicii care sunt încălcate de ecumeniștii mai deștepți decât sfinții părinți care i-au biruit pe filosofii greci cu armele lor acum peste o mie de ani și cu toate acestea, amintirea și învățătura lor este ignorată de ignoranții și inculții care flutură stindardul unei false iubiri fără a realiza că de fapt se aruncă și pe ei și pe cei care îi înșală în focul veșnic.

Închei deocamdată aici acest articol urmând să continui ceea ce am promis în titlu – o analiză a aspectelor logistice ale rezistenței, adică cum ne organizăm, cum luptăm, cum păstrăm ortodoxia în fața provocării ecumeniste care pare să acopere ca o cangrenă care nu se mai vindecă întreaga ortodoxie contemporană.