Continuare la acest articol

În acest articol, nu voi trata aspectele esențiale ale rezistenței anti-ecumeniste, anume de ce să ne opunem, la ce să ne opunem și în ce fel să ne opunem, ci voi aborda în primul rând pozița de pe care să ne opunem: INDEPENDENȚA. Trebuie să fim cât mai liberi pentru a ne putea opune și pentru a putea rezista. Articolul actual se referă atât la opoziția față de ecumenism cât și la opoziția față de sistem, adică față de secularism și consecințele acestuia.

Nu are sens să discutăm despre o luptă prea complicată, dacă nu suntem echipați pentru luptă. Armele luminii din catehetica ortodoxă ar trebui să fie suficiente. Vom aborda însă aspecte mai concrete, cu unele exemplificări.

DATORIA este principala legătură care ne afectează independența. Singurul către care suntem cu adevărat datori este Dumnezeu. Avem unele datorii binecuvântate și față de anumiți oameni, cum ar fi față de părinți. Cazania ne învață de asemenea că suntem datori față de cei care ne fac binele. Dar cele mai păguboase și problematice datorii sunt acelea pe care ni le facem singuri cu mâna noastră din prostie și din lipsă de trezvie. Evident că obișnuința și mai ales cultura în care ne învârtim are un rol important, dar pentru cei care aspiră la salvarea sufletului ar trebui să fie clar că turma este mică și ușa este strâmtă.

Datoria financiară este mecanismul prezent prin care omul contemporan este controlat și ținut rob de sistem, chiar fără ca acesta să realizeze statutul său de rob și consecințele care se nasc din acest statut. Personal apreciez că robia contemporană este chiar mai puternică și mai malefică decât ceea ce înțelegem robie în istoria omenirii. Nu sunt primul care atrage atenția că raportul dintre veniturile săracilor și ale bogaților în lumea de astăzi sunt la niveluri astronomice comparat cu numai 100 de ani în urmă. De asemenea, dacă ne uităm la câte ore muncește robul contemporan comparat cu agricultorii din trecut care măcar munceau doar cât era soarele pe cer, vom fi șocați.

Robia financiară este pârghia principală de control, dar controlul prishologic, îndoctrinarea și formatarea ideologică în cele din urmă – căci pe noi asta ne interesează de fapt – sunt realizate prin mai multe leviere de la educația din școală, la influența mass-media, la tentațiile consumerismului și ale corporatismului etc. Ocazional, ne-am tot referit de-a lungul timpului la ele pe acest blog, de exemplu aici. Și despre robia financiară am mai tratat, mai ales în perioada post 2008. Voi face însă o mică recapitulare.

Se înțelege că dacă ai ajuns la credit, ești cumva dependent de sistem. Adică, trebuie să muncești ca să poți plăti ratele. Dar ce e rău în a munci? Problema este în primul rând că orice credit înseamnă asumarea unor obligații viitoare ceea ce practic înseamnă că tu nu ești stăpân pe viitorul tău ci banca este stăpână pe averea ta iar tu trebuie să te comporți astfel încât oricând în viitor, să fii capabil să dai băncii datoria + dobânda.

Îmi place să dau exemple extreme deoarece acestea sunt edificatoare și ne dau în general o soluție în orice dileme avem. Bunăoară, să zicem că cineva este preot. Dacă face credit la bancă și are familie, va trebui să se comporte exemplar pentru a nu fi dat afară. Cum va putea acest preot să mărturisească pe Hristos în caz că episcopul său îl va trimite să slujească împreună cu catolicii? Nu va putea, deoarece dacă se va opune, va fi dat afară pe motiv de „nesupunere față de conducere” și conform codului muncii, episcopul poate să îl dea afară deoarece nu își îndeplinește „sarcinile de serviciu”. Așadar un preot cu credit nu va putea să se opună unor nereguli deoarece dacă ar fi dat afară, poate ar ajunge pe drumuri și banca i-ar lua casa și astfel ar rămâne cu copiii în stradă.

Nu vedem astfel de cazuri, dar nu le vedem deoarece suntem orbi. America este plină de homeleși care locuiesc pe stradă și la ei este totuși bine deoarece există organizații care le dau de mâncare, le dau haine, le dau corturi etc. La noi în România nu prea vedem homeleși dar asta nu înseamnă că nu există. Deci dacă un preot este dator la bancă, această legătură poate clar afecta potențialul său de opoziție. Nu mai zic de cei care sunt căzuți în ispita banului și doresc să aibă și un statut anume și fac chiar păcate ca să mențină un scaun înalt și un buzunar mare.

În contrast, cu totul alta este poziția unui preot care nu s-a aruncat la credite și pe lângă faptul că este mult mai liber decât cel dator la bancă (dacă e dat afară poate se angajază gunoier și tot câștigă o pâine la familie, dar măcar nu are casa ipotecată), poate ar chiar ceva bani puși de o parte ca să poată rezista în caz că este dat afara o perioadă, până când își găsește de muncă și până când se reprofilează în cazul unei apostazii a episcopului și o eventuală demitere sau chiar demisie în urma undei decizii personale.

Poate în exemplul cu preotul nu se regăsesc mulți, de aceea voi mai da un exemplu. Indiferent însă de context și specificul fiecăruia, creditul este în primul rând un risc financiar imposibil sau foarte dificil de calculat și niciodată benefic celui care îl face, nici măcar când dobânda este zero. Aș aminti acel proverb că drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Așa este și cu creditul, inițial pare o soluție bună, o variantă la îndemână, rezolvăm o problemă actuală într-un mod care ni se pare nouă acceptabil, convenabil, ca singură variantă. În plus, lumea ne convinge de asemenea că creditul este bun: toată lumea are credite și toate firmele și toate țările. Ce se poate întâmpla? Toți proștii au credite, numai eu rabd și mă chinui aiurea – ar putea zice un înșelat. Am mai auzit alte opinii îngrijorător de greșite cum că „dacă nu aș avea rate, nu aș putea strânge banii”. Faptul cu mulți s-au obișnuit să consume toți banii pe care îi iau și să facă expunere maxim la credit, culcându-se pe ideea că plătesc mai întâi ratele din veniturile pe care le au și apoi folosesc pentru ce au ei nevoie, denotă o prostie fără margini. Cât de infantil să fii, ca să nu fii capabil să îți propui – dacă vrei să faci ceva – să pui de o parte niște bani, pentru a cumpăra mai târziu ce ai nevoie.

E momentul acum să fac o mică paranteză și să explic și când cred eu că creditele sunt totuși bune și ar trebui folosite, faptul că în ziua de astăzi este atât de ușor a lua un credit, fiind o binecuvântare și un lux pe care mulți nu îl apreciază ci îl folosesc abuziv, cum am zis mai sus. Deci, dacă se ivește situația să ai nevoie de bani urgent, este evident că mergi mai bine la bancă să iei credit, decât să vinzi casa sau să mergi la cămătari să dai în altele mai rele. Dacă faci o boală pe neașteptate și ai nevoie de bani ca să te tratezi, evident creditul este o soluție și o poți folosi. Bine ar fi fost dacă aveai bani albi puși deoparte pentru zile negre, dar această cultură a cumpătării și a prudenței a dispărut și oamenii sunt robii unei culturi contrare, a consumerismului, a ignoranței, a aruncării cu capul înainte în ghearele sistemului.

Acum să vă dau un exemplu referitor la ce înseamnă creditele dintr-un cu totul alt mediu. Hollywood! Benjamin Owen a fost comediant la Hollywood până când – deoarece a început să nu mai fie cotrolabil și să răspândească teorii conspiraționeste cum că evreii conduc lumea – a fost ANULAT (canceled). Adică, nu mai primea niciun rol, nu mai era primit nicăieri la niciun spetacol. Dar omul avea datorii, la americani îți începi viața de om matur cu datoriile făcute în liceu și în facultate. Cel puțin, deoarece dacă vrei să muncești ai nevoie de mașină – deci datorii – și dacă vrei să te căsătorești ai nevoie de casă – deci alt credit. Datoria din perioada studiilor (college debt) + datoria pe mașini + datoria pe casă înseamnă că trebuie să ai 2 joburi (1 salariu mediu + 1 salariu minim) ca să poți plăti ratele. Dar el, ca celebritate și actor relativ cunoscut, deja avea un anume statut, adică probabil nu conducea cea mai jalnică mașină second și nu stătea cu copiii într-o garsonieră. Ei bine când i s-a tăiat macaroana de către sistem, „s-a refugiat” pe Youtube și pe alte rețele sociale încercând să le folosească pe acestea pentru a face bani. A fost anulat însă și acolo și a realizat că trebuie să se rupă total de sistem. A ajuns astfel la concluzia că trebuie să plătească toate datoriile și să se mute „la țară” – cum am spune pe la noi. Ce a realizat în continuare, este un model de urmat (pe anumite direcții) și vă recomand să citiți povestea lui. Cumva, Ownen Benjamin este cel mai clar exemplu că ceea ce spuneam în articolul „ieșirea din sistem – beneficii extraplandemice” nu este vorbăraie teoretică ci sunt oameni care pot confirma cele scrise acolo.

Alte tipuri de datorii

Datoria financiară este o legătură dar să zicem că poate mulți o consideră una care poate fi „dezlegată” rapid la nevoie deoarece „ne ajută Dumnezeu”. Nu mai zic de cei care se supraestimează și își calculează greșit puterile crezând că la nevoie, când „chiar va fi cazul” vor putea face ce trebuie … Să zicem totuși că atenția pe care i-o acordăm este prea mare și că „diavolul nu este atât de negru”.

Mai sunt însă și alte tipuri de datori, tot de natură lumească, să zicem. Bunăoară, cine își face o familie și nu are grija cu cine se unește, are – pe lângă legăturile lui – de luptat cu legăturile celuilalt. Dacă vin copiii și aceștia pun noi legături. Evident, orice unitate aduce și oportunități, dar cred ca nu spun prostii dacă subliniez că nu prea am observat unitate în acțiune în cadrul familiilor sau comunităților ortodoxe. În acest sens, doresc să redau o postare Facebook a Pr. Savatie Baștovoi:

Naivitatea oamenilor e atît de mare, încît ei continuă să creadă că într-o zi se vor uni într-un protest major și vor schimba mersul lucrurilor.

Însăși ideea de biruință prin protest este o mare prostie inventată de cei care v-au robit prin propria voastră energie luptătoare pe care au folosit-o pentru a-și detrona rivalii. Înafară de acest scop, nimeni nu se poate uni nici măcar cu patru cinci prieteni, nici măcar pentru a face o seră de zarzavat din care să mănînce toți

Atît de mult ne-a dezbinat diavolul, încît cei care acum 30 de ani se adunau la claca pentru a face casa pentru un consătean nou-căsătorit, acum nu mai pot găsi muncitori nici pe bani.

Frate cu frate nu poate face împreună un depozit de alimente pentru familiile lor.

Și cineva mai crede că o națiune se poate uni pentru un scop al libertății?

Singura cale de a supraviețui în zilele ce urmează este ca fiecare să găsească măcar 4-5 prieteni cu care să facă un plan de unire și sprijin reciproc: unul cu banii, altul cu munca, altul cu locul de păstrare, altul cu rugăciunea, ca să se poată trece de zilele rele, pînă cînd Dumnezeu va pune capăt acestei secete duhovnicești și materiale.

Nu mai stați singuri, ci alipiți-vă de prieteni și fiți prieteni pentru alții, precum și Hristos S-a făcut prieten pentru noi, venind acolo unde se adună doi sau trei în numele Lui.

Sursa: Facebook

Datoriile de altă natură decât cele financiare (obligații, responsabilități etc) sunt cumva firești și nu sunt neapărat o povară, deoarece a face binele și a crește pe scara virtuțiilor implică oricum a lupta împotriva acestor obstacole. Nu putem să facem deci o exemplificare deoarece nu își are rostul. Doar atragem atenția că dacă ne unim în gând cu cineva și dacă legăm legături, să avem grijă cu cine o facem deoarece oportunitățile unor prietenii sunt cu mult sub riscul problemelor cauzate de aceste legături, mai ales dacă suntem ușor influențabili, nu avem o putere de hotărâre prea mare, avem orgoliu și nu ne simțim bine într-o poziție de ostracizare etc.

În concluzie, a nu fi datori la nimeni și a ne pregăti chiar cu resurse materiale (dar nu numai) pentru o eventuală prigoană este o primă necesitate pentru o rezistență anti-ecumenistă care va fi necesară mai devreme sau mai târziu.

Se înțelege că independența ne este necesară atât în lupta cu sistemul cât și în lupta cu ecumenismul și deși acestea se suprapun într-o anumită măsură, fiind una parte a alteia – adică ecumenismul componentă pe sectorul ideologic al sistemului standardizat de producție și distribuție de bunuri, servicii și ideologii – este mult de discutat în particular despre rezistența anti-ecumenistă.

Există însă un scenariu, ca prin ajutorul lui Dumnezeu sistemul să nu ne pună nicio problemă (sau probleme prea mari) și totuși ecumenismul să ne primejduiască mântuirea. Din articolul viitor sper să intru mai în amănunt în meandrele logisticii rezistenței anti-ecumeniste.