Americanii nu mai trimit drona peste Marea Neagră. S-au speriat de urs

Cu excepția unei singure apariții post-incident despre care am scris aici, nu am mai văzut drona americanilor peste Marea Neagră de atunci. Săptămâna trecută, pe 15, drona a survolat granița cu Republica Moldova. Este posibil să fi pierdut eu câteva zile, deși drona stă mai multe ore și chiar poate sta 3 zile în zbor.

Cam acestea sunt singurele apariții ale dronei de la incidentul cu sora ei. De unde înainte americanii survolau aproape non-stop Marea Neagră cu drona, pauzele fiind probabil doar necesare pentru servisare sau pentru pauza monitorilor, de la incident le este frica de ruși și au rărit vizibil survolările. Poate și evenimentele justifică asta și poate că între timp au alte asseturi cum ar fi sateliți, deși drona are rolul ei care nu poate fi înlocuit de sateliți.

Reiau câteva chestiuni legate de drone, cu mențiunea că singura observație generală pe care o am de făcut este liniștea și prudența americanilor care arată că oricât de mult se înfoaie în pene, le este frică de ruși.

Rușii dacă au recuperat epava, probabil acum încearcă să fure tehnologie

Nu s-a anunțat nimic despre epavă din partea americanilor. Rușii au declarat evident că au recuperat-o, dar nu au arătat poze, semn că probabil nu au găsit-o. Cât de greu să fie? Foarte greu, Marea Neagră e mare și adâncă, rușii nu cred că își permit să trimită submarine doar pentru o bucată de plastic, fie ea tehnologie “înaltă”.

Să vedem însă ce ar putea descoperi dacă o găsesc? Cu privire la aerodinamică, nu e mare brânză, este o dronă. Cu privire la dispozitivele de ascultare pe diverse bande, poate fi ceva nou, deși dacă a picat în apă … probabil nu mai poate fi folosit și testat. Despre senzorii vizuali … chinezii sunt cei mai buni la asta, deși e posibil ca ce au americanii să fie cu adevarat spicy. Astea ar fi oarecare șansă să mai funcționeze dacă recuperează ceva. Partea de comunicații … cu siguranță unele date pot fi recuperate de pe dispozitivele de stocare de pe dronă.

Trebuie totuși să subliniem că americanii au pregătit drona în caz că pică din accident și o recuperează americanii. De la înălțimea de peste 15.000 km, dacă se opresc motoarele și drona cumva o ia spre ruși … poate ajunge destul de aproape, deci cu sigurață capturarea acesteia de către ruși a fost un scenariu testat. Faza e că orice scenariu și orice pregătire are un cost și pus în balanță riscul de a o pierde cu pregătirile necesare pentru a feri de reverse-engineering, nu cred că captura epavei ar fi chiar total de lepădat pentru ruși.

Retaliere – zboruri cu bombardierul înspre Sankt Petersburg

Am scris de acest zbor al unui bombardier antic fâlfâit de americani ca să îi trezească pe ruși. Simulare de atac nuclear asupra Sankt Peresburgului. Am evaluat în acel articol că acest zbor este old school, ca și avionul folosit, dar ce cred că nu am subliniat prea mult este riscul de escaladare care este asociat cu orice astfel de zbor. Adică e suficient dacă un pilot rus, văzând entuziasmul cu care a fost primit pe blogosfera militară rusească doborârea dronei, ar fi încercat și el să facă ceva manevre riscante, cum ar fi să verse ulei peste bombardier (ca viteză bombardierul este ca un avion de pasageri pe lângă un fighter) și apoi piloții de pe bombardier să facă și ei o manevră greșită și să dea jos cu el. Imaginați-vă ce ar fi ieșit dacă 8 soldați americani ar fi murit + bombardierul ar fi picat peste Helsinki cauzând ditamai daune și poate chiar morți.

Contraofensiva – frânată de doborârea dronei?

Să zicem că ucrainienii chiar plănuiau o ofensivă de primăvară. Ca fapt divers, tânguirea lui Zelensky că nu a primit arme, este clar o confirmare a anulării acestei ofensive. Unii comentatori pun renunțarea la contra-ofensivă pe spinarea obsesiei de a rezista la Bahmut. Ca bonus de explicații ar fi și vremea urâtă din această primăvară care a prelungit iarna și a făcut imposibilă mișcarea rapidă. Dar oare doborârea dronei – ca avertisment evident și sugestie că și altele vor fi date – nu a avut oare legătură cu ajutorul dat de informațiile americane ucrainienilor în operațiunile anterioare? Din păcate nu îmi amintesc dacă la contra-ofensiva trecută, dronele erau active. Cu siguranță că americanii au sateliți, că îi ajută cu toate informațiile posibile, dar drona de la Marea Neagră avea în primul rând rolul de a intercepta convorbiri live ale rușilor – capacitate extrem de dificilă pentru ucrainieni dacă ne gândim la teritoriul acoperit dar și tehnologia avansată care probabil nu este disponibilă ucrainienilor. Cu siguranță drona putea cel puțin să semnaleze lansarea de rachete de pe submarinele rusești aflate în Marea Neagră, folosite intens în distrugerea rețelei energetice și care acum se odihnesc probabil în așteptarea ofensivei rusești.

Britanicii vânează submarine rusești

Deși offtopic, în ultimul timp britanicii fac exerciții foarte des în Marea Neagră. La ele participă un avion cisternă și mai multe fightere, deși de câteva ori am văzut și 2-3 elicoptere. Uneori se bagă și novegienii cu 2-3 elicoptere dar acelea destup de aproape de coastă, pe când britanicii fac în adâncime, chiar la sute de km de coasta lor. Foarte probabil fac misiuni de monitorizare și vânare a submarinelor rusești cu care Medvedev amenință deseori Marea Britanie că o va rade de pe hartă. Niciodată nu am văzut avioane americane care să participe, ci doar Typhoon-uri britanice.

Cei pasionați de Flight Radar, pot să îmi dea follow la contul de Twitter unde postez de obicei ce găsesc interesant

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.