Ucraina în NATO – Medvedev îi amenință pe nemți cu paradă la Berlin

După cum știm rolul de secretar general al NATO este unul de marketing. Acest om nu are nicio putere, este efectiv un figurant, la fel ca și cel de sub-secretar … NATO nu există concret ca o organizație militară ci este mai ales organizată ca un trust de presă. Are într-adevăr sediu luxos, are mulți angajați ca orice organizație birocratică, dar nu are departamente să zicem similare unei armate, unde se discută strategie, unde se ia reacții non-stop cu privire la unele evenimente și riscuri etc.

Nu am timp să intru în măruntaiele birocratice și propagandistice ale NATO dar cred deja că oamenii au luat pulsul asupra acestor realități recent de când cu Ucraina. Evident că în mintea românului de rând se pune un mare egal între NATO și SUA dar asta este de fapt rezultatul marketingului, succesul acestui mic grup de angajați care se zice că lucrează la NATO și apar zilnic la TV.

Tradițional, postul de secretar, sub-secretar și alte posturi cu titluaturi de astea bombastice este deținut de minioni din țările ocupate de SUA din Europa pentru a le întâri încrederea în sine și a-i menține pe baricade în slujba Imperiului. Cred că cea mai mare demitizare a acestei alianțe a fost făcută de Trump care fiind mafiot ordinar, a cerut plata o plombo minionilor direct, fără ascunzișuri amenințând cu … obsoletizarea.

Ce doresc eu însă să atrag atenția acum că mașinăria NATO tot măcăne cu integrarea Ucrainei, este că România nu a fost primită în NATO (sau cel puțin așa ni s-a spus) deoarece 1) armata nu era pregătită și 2) nu aveam pacea cu vecinii.

Cât de pregătită era armata noastră atunci și cât de pregătită este armata ucraineană acum nu are rost să discutăm. Armata Ucrainei este una fost-sovietică care nu face față invaziei rusești și nu se poate adapta la armamentul NATO. Soldații ucrainieni se laudă că trag non-stop cu bateriile de artilerie americane, mai mult decât scrie în specificațiile lor, fără să realizeze că acestea nu sunt făcute ca să tragi ca orbii cum fac rușii deoarece nu prea au direcție și au prea multe obuze oricum, ci sunt făcute să tragi la țintă.

Ukrainian forces have also received 155-millimeter shells from countries besides the United States. Some of those shells and propellant charges had not been tested for use in certain howitzers, and the Ukrainian soldiers have found out in combat that some of them can wear out barrels more quickly, according to U.S. military officials.

Sursa: New York Times

Articolul de mai sus este din Noiembrie 2022, între timp Ucraina nu prea mai are artilerie deloc și bate în retragere. Personal am ascultat interviuri cu soldați străini care au luptat în Ucraina și care spun mai clar ce încearcă să rezume articolul de mai sus. Un astfel de interviu faimos este acesta, deși sunt mai multe cu britanicul care chiar a avut ceva aventuri în Ucraina …

Întorcându-ne la mașinăria de propagandă NATO, ultima campanie de marketing este cea pornită de agentul de marketing #1, Stoltenberg și se referă la includerea Ucrainei în NATO. Iată câteva titluri de presă din această campanie:

Din start vă atrag atenția că marketingul este targetat. Agentul Stoltenberg și stuff-ul său de marketing a făcut această declarație pentru ucrainieni și pentru estici. În vest nu apare această știre sau cel puțin apare cu totul altfel.

În Politico de exemplu, știrea este prezentată cum că Soltenberg le-a zis ucrainienilor că locul lor este în NATO: Your place is in NATO, alliance chief tells Ukraine on first wartime visit. Ba mai mult, pe prima pagină a secțiunii despre război, apare știrea cu comentariul lui Orban pe Twitter: ‘What?!’ Orbán throws cold water on Ukraine’s NATO hopes. Cam peste tot, în marile ziare, la secțiunea de știri despre Ucraina, a apărut (cum e logic) mai întâi declarația lui Stoltenberg de la Kiev și apoi mult mai prominent prezentată reacția lui Orban.

Dar ca să dovedesc de ce totul este marketing, vă invit pe site-ul Comandamentului European al armatei SUA (da, există așa ceva!) care prin simpla sa existență arată că NATO e o chestie pe când armata SUA este altă chestie. Aici nu veți vedea nimic legat de declarația lui Stoltenberg deoarece site-ul este mai mult unul legat de ce face armata SUA, nu de ce dorește armata SUA să creadă meltenii că face, cum este NATO ca departament de marketing al armatei SUA în Estul Europei.

Culmea este că pe acest site, căutând măcar știrea legată de vizita secretarului NATO în Ucraina, nu văd nimic. Site-ul nu este deloc unul inactiv ci postează știri zilnic, dar există clar o selecție a știrilor relevante. De exemplu, văd cu surprindere că Bucureștiul este centrul mondial ecumenist al preoților care slujesc în armată care s-au întâlnit tocmai la noi – oare de ce? Ca să se roage pentru alungarea dracilor războinici?

Military chaplains from the U.S. and 27 NATO Ally and partner nations met in Bucharest, Romania, Feb. 6-10 for the 34th iteration of the International Military Chiefs of Chaplains Conference (IMCCC).

Sursa: US European Command

Așadar, în continuarea tezei mele principale pe care am rezumat-o inspirat la câteva zile înainte de începerea războiului în articolul DE CE CRED CĂ RĂZBOIUL POATE FI DOAR NUCLEAR, vă invit să observați aceste evoluții. Așadar, când România dorea să intre în NATO și relațiile cu Rusia erau cordiale, noi am fost respinși pe motiv că trebuie să facem tratatul de pace cu Ucraina. Evident, au fost doar niște jocuri de culise pierdute de noi, deoarece probabil ucrainienii au plătit mai mult. Acum, când ucrainienii sunt în război, descreierații de la conducerea NATO vor să ne bage și pe noi la tocat în fața rușilor, ca să prelungească acest calvar tot de ei fermentat prin lansarea EuroMaidanului din Ucraina când alegerile libere (așa cum s-au priceput ei) au fost ignorate și americanii au finanțat revoluția prin care au dat jos pe Yanucovici.

Așa cum la EuroMaidan ucrainienii au fost spălați pe creier și îndoctrinați cu steagul albastru, acum se flutură streagul NATO pentru a-i încuraja să lupte și să își dea viața pentru Imperiu deoarece ei oricum nu mai au și nu vor mai avea o țară decât dacă peste noapte Ucraina scoate o armă secretă prin care distruge complet toată Rusia – mult succes la asta!

Faptul că în presa noastră știrea cu vizita lui Stoltenberg și declarația pompoasă că Ucraina va fi primită în NATO a fost predominantă, când de fapt în străinătate presa a pus mai degrabă accentul pe vizita surpriză a șefului NATO la Kiev (nu știu dacă a fost prima) decât pe declarație și dacă a menționat ceva legat de Ucraina în NATO, peste tot traducerea a fost că Stoltenberg le-a zis ucrainienilor că ei ar trebui să fie în NATO, deci nu că vor fi primiți, arată cum a fost organizată această campanie de marketing și cum noi, românii, pe felia pe care suntem targetați, suntem deja pregătiți să gândim că Ucraina este deja parte din NATO și prin urmare, trebuie ca soldații români să meargă să se lupte cu rușii deoarece un stat aliat a fost atacat …

Între timp însă să trecem la partea a 2-a a articolului, la nemți și Medvedev. Nemții nu vor să lupte evident în Ucraina și abia dacă le dau 2-3 tancuri pe care ucrainienii le strică la antrenamente (vezi articolul anterior). Cu toate acestea, uneori fac și ei declarații care împing “incremental” granița dialogului și a ajutorului oferit ucrainienilor. Vă reamintesc că tactica creșterii ajutorului INCREMENTAL este una declarată, recunoscută și chiar prezentată ca onorabilă, deoarece va evita – zic ei – riscul unei escaladări nucleare. Crescând pas cu pas intensitatea ajutorului acordat Ucrainei, se va elimina riscul unui răspuns ferm brutal – asta este ideea americanilor și este extrem de bine implementată la nivel operațional, fiecare țară aliniindu-se și executând-o perfect.

Ca o mică paranteză, se mai întreabă pe la noi câțiva analiști, de ce tace președintele nostru și de ce noi aflăm despre ajutorul oferit ucrainienilor din leak-urile la documentele secrete americane. De aia! Deoarece tehnica este ajutorarea incrementală și ciocul mic în timp ce transferul de arme trebuie să curgă. Singurii care ies uneori din plan, sunt polonezii care nu se pot abține să lanseze avertismente gălăgioase din spatele scutului NATO către ruși, până se vor vedea în fundul gol în fața tancurilor acestora așteptând să vină avioanele americane să îi scape.

Deci ministrul german al apărării a declarat într-un interviu că bombardarea unor orașe din Rusia este ok dacă țintele nu sunt civile. Adică ucrainienii au liber la bombardat doar să nu distrugă blocuri, ca rușii care lovesc orice nimeresc și după cum vedem recent, uneori se bombardează singuri.

La această declarație Medvedev a răspuns cu tweet-ul de mai jos pe care nu îl mai traduc.

Vă reamintesc că așa cum NATO prin minionii cu denumiri pompease gen secretar, director sau comandant este mașinăria de propagandă a Imperiului în Europa de Est, Medvedev este one-man-show în oglindă, adică este vocea propagandei rusești care targetează însă întreaga Europă, nu doar estul. Bunăoară, la fiecare măcănit de genul declarației ministrului german al apărării, Medvedev vine cu o amenințare sau cu un comnetariu. Nu știu dacă în amănunt el se ocupă de răspunsuri, cert este că contul său de Twitter este echivalentul întregului aparatus de presă al NATO care are nevoie de vizite, plimbări, conferințe de presă, declarații împreună cu Zelenski etc. La toate Medvedev (portavocea rusească de contra-ofensivă mediadică) răspunde cu un Tweet fabulos.

Ca expert în marketing, apreciez eficiența și simplitatea soluției rusești. Evident că twitterul lui Medvedev este doar un canal și că propaganda rusească este puțin mai complexă. Dar practic acest cont de Twitter face cât toată presa europeane, cât toate ziarele noastre și cât toate televiziunile din vest cu privire la transmiterea unui mesaj.

În esență, dacă analizăm aceste ultime evenimente, sunt 2 – declarația neamțului și vizita secretarului. La prima, neamțul dă liber Ucrainei la atacuri și testează reacția rușilor, la a 2-a secretarul reafirmă sprijinul NATO și scoate în evidență instant slăbiciunea alianței prin reacția lui Orban. Evident că nici turcii și nici românii nu vor accepta aderarea Ucrainei, dar restul tac deoarece declarația nu are nimic oficial, fiind o simplă campanie de marketing, la care însă Orban a răspuns deoarece este singurul care realizează importanța marketingului și a comunicării. Mutul nostru este evident omul nepotrivit aflat la locul nepotrivit într-un moment total nepotrivit deoarece ne va băga în război ca proștii fără să miște un deget și spre deosebire de Zelensky, când rușii vor trece Prutul va zbura instant la Berlin (dacă nu cumva chiar mai dinainte).

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.