Eşecul negocierilor
Despre eşecul negocierilor cu China cu siguranţă găsiţi nenumărate informaţii pe Youtube. Voi face totuşi un rezumat ca să punctez ceea ce mi se pare mie cel mai interesant.
Despre răceala primirii lui Trump, este un nothing burger. Nu este niciun secret că China şi SUA sunt competitori în timp ce China şi Rusia sunt parteneri. Diplomaţia nu este decât o expresie a relaţiilor. Trump oricum nu este diplomat şi este clar un politician atipic cu un comportament original în astfel de situaţii (ca să nu lungim aiurea).
Elefantul din cameră este importul de petrol şi alte resurse ale Chinei din Rusia. Este principala cerinţă a SUA care evident nu poate fi luată serios de China. SUA ca Imperiu unde propaganda are un rol foarte important şi este instrumentul de lucru cel mai folosit crede că poate folosi pretextul “agresiunii” ruseşti asupra Ucrainei pentru a forţa mâna Chinei. Evident acest show îl prezintă SUA coloniilor sale şi mai ales independenţilor, cum ar fi India sau Brazilia.
Mâna lungă a imperiului Anglo-American, mai ales pe fondul slăbirii, a pierdut din control doi mari jucători mondiali care pot decide cine va câştiga în acest război dintre SUA şi China: India şi Brazilia.
Ca foste colonii ale vestului, aceste două ţări sunt acum într-un moment crucial, un fel de Rubicon geopolitic de la care războiul între blocuri va înceta să fie mai mult economic şi mai puţin militar ci va trece spre viţăvercea.
Deşi deja aceste ţări sunt incluse în BRICS, SUA încă nu a renunţat şi totodată aceste ţări nu se pot nici ele baza 100% pe BRICS deoarece au creşterea mai mare şi mai rapidă decât a blocului BRICS şi au nevoie de colaborare cu vestul.
Nu doresc să dau impresia că sunt adeptul unei viziuni simpliste care presupune o tăiere completă a relaţiilor între Imperiu şi Eurasia. Niciodată tăierile nu au fost complete în războaiele anterioare, mereu a fost o zonă gri care tatona şi de asemenea miza pe relaţii cu ambele părţi din varii motive, fie din slăbiciune (cum a fost România), fie din maşinaţiuni interne (lupte între centre de putere), fie raţiuni istorice legate de supply chains, atât economice cât mai ales financiare.
Atât de amestecată şi globală este economia actuală încât chiar membrii BRICS folosesc dolarul între ei deşi ştiu că nu e bine şi că nu îi ajută pe termen lung, dar asta este situaţia, sunt anumite lucruri care nu se pot schimba peste noapte.
Ce sunt de fapt negocierile
Întrcându-ne la SUA, să facem un pas înapoi şi să privim situaţia în ansamblu. SUA clar este speriată de China, acum 15 ani scriam pe bloc că armata SUA avea predicţii şi monitoriza permanent tot ce face China, printre predicţii fiind şi faptul că economia acesteia poate depăşi SUA în x ani. Sunt comentatori azi, care pun oricum economia chineză deasupra SUA, dacă evaluarea am putea să o facem în puterea de cumpărare raportat la producţie, altfel spus, un fel de PIB PP (purchase parity) calculat însă pe producţie. Cunoaştem că oricum finanţele sunt grosul PIB-ului american, prin urmare nu e greu să acceptăm acest lucru, doar dorim să subliniem că principalul focus în orice analiză trebuie să fie războiul SUA China şi faptul că dacă pentru chinezi, dominarea nu este un obiectiv în sine, ci creşterea, pentru americani, pierderea capacităţilor de a domina prezintă un risc existenţial care în actuala configuraţie politică, fără schimbări revoluţionare (cum ar fi de exemplu apariţia de noi partide şi măturarea actualilor dinozauri din Congres) nu pot avea loc.
Pare de înţeles, uman, pentru un Imperiu care a dominat lumea aproape 100 de ani să fie greu să accepte că nu mai poate să bombardeze pe oricine oricând fără concescinţe, nu mai poate să dicteze guvernele şi oamenii peste tot în toate organizaţiile şi în curând nu mai poate impune dolarul ca monedă de rezervă, tipărind trilioane şi menţinându-l de peste 50 de ani liber de acoperirea în aur, practic renunţând la acordul care a urmat celui de-al doilea Război Mondial.
Faptul că SUA a putut să facă asta 50 de ani, să tipărească dolari aiurea fără să intre în hiperinflaţie, deoarece dolarul încă este atractiv pentru lume, se datorează doar faptului că nu prea au existat concurenţi, o bună perioadă de timp. Japonia a ridicat puţin capul în anii 80, dar fiind ocupată economic şi CIA având controlul total asupra clasei politice japoneze (vedem că atentate au loc chiar şi în zilele noastre în Japonia, ţară unde portul de armă nu e la fel de popular ca în SUA unde de asemenea au loc atentate) nu a reuşit mare brânză. Cu China lucrurile stau total altfel.
În lipsă de idei şi doar conştientizând problema, politicienii americani nu ştiu ce să facă sau ia măsuri turbate cum a fost afluxul de imigranţi care în viziunea autorilor urma să aducă forţă de muncă proaspătă şi ieftină cu care SUA putea concura China.
Pe alt front, cel militar, Obama şi Biden au pornit războiul din Ucraina, Trump a pus şi el umărul, dar nu au reuşit mare brânză. Iată că în ciuda războiului, Rusia e puternică, economia stabilă şi chiar în creştere, colonia principală a Imperiului, UE este în pragul imploziei, fiind nevoie ca Fed-ul să salveze din nou Euro de la faliment şi avansul tehnologic al SUA faţă de China erodându-se pe zi ce trece. Mai mult, războiul a dus la exacerbarea sancţiunilor care a speriat independenţii şi i-a împins spre China.
Ştiu că deja am scris mult şi lucrurile sunt cunoscute. Doresc doar să exemplific printr-un caz particular lipsa de opţiuni a americanilor care îi forţează să lovească direct în China prin “tarife” şi reglementări şi cum aceste măsuri ricoşază total aiurea pentru americani.
Mai precis, exportul de plăci video. Unul dintre aşii din mâna Imperiului, ar fi Inteligenţa Artificială. Şi pe bună dreptate. Există perspectiva şi chiar eu aş da 50-50% şanse ca progresele în IA făcute de companii americane, evident controlate şi folosite de guvern, cum ar fi Google sau Open AI, să facă progrese atât de mari încât deficitul actual de productivitate faţă de China să fie recuperat rapid.
Un progres eventual în robotică care să permită construcţia unei fabrici de roboţi care să funcţioneze automat şi să producă pe bandă roboţi care să lucreze în industrie, să intre în societate şi să funcţioneze cu costuri infime, aducând plus valoare imens, este noul graal, noul homunculus. Şi acesta este probabil, singura dilemă fiind cine şi când o va face primul deoarece doar primul va lua premiul, adică cei de pe locul 2 în bătălia IA, vor rămâne irelevanţi pentru încă câteva sute de ani. Fronul IA este de departe frontul principal şi o victorie aici va dicta noua lume.
De aceea îl auzim des pe Musk cum zice că în viitor munca va fi opţională, deoarece roboţii vor munci pentru noi. Tehnic e posibil şi acum ca munca să fie opţională, sau cel puţin mai bine plătită, dar iată că încă avem oameni care tremură când vin facturile iar în SUA, o familie serioasă care are 2 copii şi vrea să nu îi crească în mahalale cu rată de criminalitate mare, cu droguri pe la colţuri, trebuie să muncească 2 joburi ambii soţi pentru a permite cât de cât o supravieţuire pe linia de plutire. Iar mai nou, până să aducă beneficii acestor oameni, IA taie joburile şi face viaţa chiar mai grea.
Discuţia despre IA e mai complexă şi impactul asupra societăţii de asemenea, nu poate fi prevăzut. Viziunile optimiste sunt hilare şi utopice, realităţile palpabile sunt că zilnic companiile anunţă trecerea în şomaj a mii de oameni, care probabil vor fi folosiţi ca soldaţi să lupte în viitorul război care nu va mai putea fi evitat. Şi asta înainte să vină roboţii lui Musk să crească profiturile companiilor americane care prin contribuţia la stat să ofere bani guvernului să dea la oamenii care nu mai vor să muncească sau poate nu mai au unde fiind înlocuiţi de roboţi.
Culmea este că deşi China nu se află în urmă pe capitolul IA, vedem că ei nu au probleme cu şomajul, semn să şomajul şi nivelul de trai mai ţin şi de conducători, de guverne, de politicile aplicate.
Am făcut această mică paranteză legată de IA pentru a explica poziţia lui Trump. El acum încearcă să taxeze maxim China, să îi pună piedici, prin tarife, prin reglementări etc. Au încercat de exemplu cu interzicerea exportului de plăci NVidia performante. Între timp chinezii forţaţi de măsura americanilor, au investit masiv şi au dezvoltat capacităţi proprii, care chiar dacă nu au individual aceeaşi performanţă, prin puterea cumulată de calcul depăşesc plăcile de top interzise de către americani. Adică măsurile punitive au interzis accesul chinezilor la o placă de top care avea să zicem o putere de calcul de 100.000. Obligaţi să dezvolte capacităţi, chienzii produc 5000 de plăci fiecare cu capacitate de putere de 30, deci în total 150.000, peste 100.000 la care ar fi avut acces dacă americanii nu le interziceau plăcile iniţial.
Măsura asta cu plăcile mi-a adus aminte de sancţiunile impuse Rusiei. Deoarece Rusia nu a mai avut posibilitatea să importe unele chestii, a fost nevoită să dezvolte intern producţie şi acum nu doar că nu mai are nevoie, dar chiar concurează pe piaţa globală cu produse din vest, acesta fiind unul dintre motivele dezastrului economic în care se află UE. Un exemplu mic şi clar, dar care poate fi regăsit în mai multe sectoare ar fi piaţa auto. Rusia, cu o populaţie de peste 140 de milioane a înlocuit Germania ca ţară de top de unde cumpăra maşini cu China care are acum 55% din piaţa rusească. Daciile care erau produse de ruşi, prin ieşirea europenilor au fost preluate probabil de stat şi pe toate categoriile de produse, de la ieftine la scumpe, fie au apărut producători autohtoni, fie au venit chinezii. Astfel, europenii în loc să primească bani de la ruşi, au rămas cu degetul în gură deoarece alte pieţe nu aveau unde să vândă şi nemaiavând rulajele anterioare, la pachet cu turbarea verde, au tăiat şi cererea internă. Cam asta e cauza crizei auto din UE şi la fel putem discuta şi pe alte sectoare. În schimb Rusia, dezvoltând capacităţi interne de producţie, nu doar că a rezolvat unele probleme economice locale, anume lipsa diversităţii şi focusul pe produs resurse, dar a făcut economii imense deoarece preţul maşinilor chinezeşti este evident mult mai mic şi fiind produse de lux, banii economisiţi au putut reintra în economie, stimulând alte sectoare cu plus valoare mai mare. Astfel economia Rusiei nu doar a rezistat sancţiunilor ci chiar a progresat.
Întorcându-ne la China şi exemplul cu plăcile video, ceea ce nu înţeleg americanii este că puterea economică şi inovaţia chinezească este atât de mare încât resistance is futile, cum ziceau borgii. Americanii au de ales să devină participanţi şi parteneri ai Chinei la conducerea lumii, iar opunându-se nu fac decât să rişte distrugerea umanităţii printr-un război nuclear, răspunsul lor economic şi tehnologic fiind deocamdată prea slab iar acţiunile punitive ale lui Trump fiind doar măsuri disperate luate de un preşedinte conştient de probleme, dar incompetent şi lipsit de viziune cu privire la soluţie.
Acestea fiind spuse, rămâne necunoscuta evoluţiei IA care poate aduce lovitura fatală în acest război oricăreia dintre părţi, fie dintr-o dată, prin anumite progrese spectaculoase, fie treptat prin penetrarea în diverse sectoare ale economiei şi cumularea efectului. Dar americanii nu par deloc preocupaţi de progres la acest capitol, iar UE este un aliat cu zero capacităţi pe acest domeniul, total nefolosit de americani deşi probabil inovaţia continentală ar putea aduce beneficii imense Imperiului, dacă turbarea reglementărilor şi supra-taxarea nu ar fi atât de prohibitive unui mediu favorabil progresului. Culmea e că actualii conducători ai UE se cred progresişti, dar cu excepţia ideologiilor diabolice, nu au nicio legătură cu progresul tehnologic sau economic, stricând chiar şi lucruri bune care au funcţionat în trecut.
Trump poate că are soluţii, poate că gândeşte la fel sau chiar mai bine ca mine în sensul alianţei cu China nu a luptei, dar este cumva şi strâns cu mâna şi forţat de centrele de putere care l-au propulsat pe scaun. Asta fiind altă chestiune deocamdată voi trage următoarea concluzie:
Războiul tarifar este doar un precursor al războiului militar. Războiul militar poate fi direct, dar este de bun simţ să prezicem apariţia de noi focare proxy prin care SUA să dea în China, de departe Taiwan-ul fiind una. De altfel, read my lips, vom vedea că Trump va lua unele decizii legate de Taiwan cum ajunge acasă. Adică va impune probabil taiwanezilor să taie legăturile cu China, sau ceva de genul. Cu trimis de arme nu prea poate, americanii nu au arme şi nu au ce să dea taiwanezilor. Vâzând însă că măsurile directe de tarifat China nu funcţionează deoarece retalierile acestora sunt mult mai dureroase pentru americani, SUA va începe cu turbare să lovească în aliaţii Chinei, să sperăm că doar prin măsuri economice şi financiare şi nu militare.
Acestea fiind spuse, cu privire la războiul din Ucraina nu putem fi deloc optimişti. UE este în derivă iar SUA sunt depăşite de situaţie. În criză şi în disperare nu vor apela doar la măsuri tarifare, la escaladarea discursului, la război economic ci vor începe să macine coloniile până la ultimul soldat în lupta cu China deoarece războiul din Ucraina şi viitoarea expansiune spre Europa de Est nu este decât încă un front al acestui conflict dintre SUA şi China.