De ce vaccinarea e obligatorie pentru accesul în baruri și nu în Biblioteci?

Slugile noului reset lansează ideea că se va da drumul la cluburi și baruri dar doar pentru vaccinați. Nu se întreabă nimeni de ce? Evident, pentru că sistemul are nevoie de cele mai retardate elemente pentru a ajunge la masa de manevră. Așa cum pe vremuri comuniștii luau membrii de prin crâșme și formau armate cu care să atace oamenii serioși care munceau, aveau case, nu erau interesați de idei revoluționare de genul naționalizării averilor și traiului la comun, tot așa și în ziua de astăzi sistemul nu are nevoie să convingă pe deștepți ci pe cei mulți și proști, pe spinarea cărora va lansa apoi legea obligativității vaccinării și restrângerile de repturi pentru cei care nu doresc să se vaccineze și care încă mai sunt majoritari la noi.

De fapt, ideea cu barurile nu este decât un teaser deoarece treptat se va impune peste tot: pe stadioane, la mall și în cele din urmă în clădirile administrației publice. Cum majoritatea deja vor ceda până atunci, minoritatea care nu dorește să se vaccineze va fi defacto scoasă total din sistem și în cel mai fericit caz tolerată, așa cum sunt astăzi tolerați țiganii fără acte pe la marginea unor sate unde au putut să-și construiască niște case din chirpici, dar în rest … Nu este neapărat ceva rău această cernere – claritatea este bună, confuzia este problematică. Așa cum am spus, asistăm la instanțierea în viața de zi cu zi în mod concret a faliei între cei care își pun nădejdea în Dumnezeu și cei care își pun nădjdea în lume și în cel care stăpânește lumea. Nu va mai fi loc de ezitări, fiecare va trebui să aleagă. Perspectivele și drumul pe care vor merge în continuare cei care intră pe calea strâmtă și cei care preferă pe cea largă, sunt aceleași ca înainte, doar câ acum se vor vedea mai clar unul pe altul la față cei care nu se închină idolilor.

Întorcându-ne la baruri și manele, este uimitor de penibil mai ales pentru un partid liberal și pentru o uniune cu pretenții elitiste care proiectează o imagine de tineri specialiști, curați, intelectuali când de fapt sunt o mână de hipsteri spălați pe creier, cu tendințe megalomanice și devieri mentale care decurg din lipsa unui sistem coerent de valori. Rupți de Dumnezeu, majoritatea se închină ideii de civilizație, de unde statul este văzut ca Biserica și “specialiștii medicali” ca niște preoți iar wikipedia este o Biblie. Ei doar rumegă și repetă niște mantre “științifice” așa cum fac babele proaste care intervievate de Vax Populi dau răspunsuri deloc teologice la cele mai simple întrebări.

Tot așa nu se întreabă niciun hipster usr-ist sau “consevator” liberal de ce e nevoie de obligativitatea vaccinării dacă oricum s-a cam atins efectul de turmă DIN TRECEREA PRIN BOALĂ? Nu asta era prima lege a lui Arafat pe care ne-a adus-o pe tablele cu cele 10 porunci: să stai acasă 2 săptămâni, să te freci pe mâini până te roșești, să porți 15 măști etc … ca să facem efectul de turmă? Este logic că dacă pentru fiecare caz am avut 5-6 poate alte cazuri netestate, mai mult de 80% am făcut deja boala (nu eu, nu știu dacă am făcut sau nu deși am pupat mii de icoane de la începutul pandemiei în zeci de biserici). Este logic că venind soarele, lumea iese la vitamina D și boala nu mai are putere, iar virusul nu mai rezistă pe volan la 50 de grade așa cum spune covidologul Cercel? În plus, dacă deja s-au vaccinat mai ales categoriile de risc, ce sens și ce logică mai are vaccinarea? Noile tulpini? Nu, noile gogoși, tovarăși!

Se bătea tam-tam la începutul plandemiei că spitalele vor fi pline și că nu e suficien oxigen pentru toți. Iată că acum este încă un moment de respiro pentru spitale, ca și astă-vară. Lucrează din greu guvernanții să se pregătească pentru la toamnă când virusul va prinde iar putere? Nu, așa cum nu a lucrat nici astă-vară! Dar la toamnă virusul va fi ajuns deja la efectul de turmă și numai noi “tulpini” cu modificări majore pot pune probleme, deoarece datorită structurii sale de virus ARN, SARS-Cov-2-ul nu poate evolua prea mult înspre rău, fiind o relație invers proporțională între puterea de răspândire și riscul mortalității. Dar după cum vedem, despre efectul de turmă nu mai discută nimeni și deși a trecut mai mult de un an de la începutul plandemiei, nu tentează pe nimeni să facă o testare în masă de anticorpi. Ne-ar costa mult mai ieftin să renunțăm la vaccinuri, certificare și alte prostii dacă am face o testare serioasă din care să reiese că deja s-a atins efectul de turmă și plandemia s-a terminat. Dar evident că ar fi prea simplu și o criză ca asta nu poate fi lăsată să treacă așa ușor.

Este trist să vezi o întreagă generație fără un minim de simț al realității și al gândirii critice având predispoziție spre cele mai triviale și șugubeț administrate tehnici de manipulare în masă. Dar fiecare generație trebuie să treacă prin ciclul ei, redat cel mai bine în pseudo-mema de mai jos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.