Vaccinul ca lepădare

Sunt două aspecte care fac ca vaccinul să pută a drăcovenie. Două sau trei, dar în esență, când o să fim strânși cu ușa trebuie să cunoaștem despre ce e vorba ca să decidem în cunoștință de cauză.

Dar mulți pun și problema dacă contează aspectele câtă vreme vaccinul nu cere lepădarea explicită. Câtă vreme nu mi se cere explicit să mă lepăd … Doamne-ajuta! și să curgă fondurile europene în continuare! De departe este cea mai căldicică atitudine și cea mai comodă pentru drept-măritorii și cuvioșii “cuminți” care nu se complică cu extremisme și “exagerări” și își doresc o viață simplă, caută precum balta, albia cea mai joasă în alunecarea lor spre adormirea completă a conștiinței.

Sub umbrela “dreptei socoteli” mulți preferă ignoranța și pogorămintele confruntării și luptei cu diavolul. Evident că poate nu toți cei care se arată indiferenți la prospectul vaccinării sunt doar niște automatoni ai unor sloganuri cu iz de dreaptă socoteală, ci de vreme de nu mă pronunț la anumiți indivizi și nu dau nume – deși actulitățile deconspiră deja unele personaje care pot fi incluse în caracterizarea mea – se înțelege că nu acuz pe nimeni, doar numesc un fenomen.

Fenomenul fofilării și ezitării în a spune dracului pe nume este însă unul universal, specific tuturor creștinilor. Într–o oarecare măsură toți suntem dependenți de sistem. Sistemul de control și comandă. Nu doar viața, nu doar căderile noastre, nu doar chemările noastre sau lucrările pe care ni le-a pus Dumnezeu în cârcă ne dau această dependență – mai mare sau mai mică – de sistem, ci mai ales simpla existență a noastră în lume face ca oricât de liberi am fi și ancorați în credință, să fim obligați să interacționăm cu Cezarul și cu ale lui.

Că veni vorba de Cezar, cu siguranță se va găsi un apologet al noului reset care să pună în fața celor care se alertează “precoce” datoria față de Cezar. Dracul va răstălmăci, cum bine știe să o facă, și aceste cuvinte ale Mântuitorului care nu au nimic a face cu situația actuală! Nu trupul suntem datori să îl dăm Cezarului, nici ascultarea orbească și tembelă, ci dările (impozitele). Pur și simplu la asta se referea Mântuitorul și la nimic altceva. Atenție deci la protestanții în sutane sau învățătorii cu pipă care vor începe tot felul de pseudo-exegeze pentru a alina temerile apocaliptice induse de noul reset și viitoarea vaccinare periodică care va aduce în cele din urmă și implanturile cu biocipul sau alte drăcovenii tehnice care vor fi specifice etapei din urmă a tehnocrației globale.

Nu știu dacă are rost să discut prea mult despre sus-numitele aspecte care ar trebui să trezească rezistența în orice om zdravăn la cap cu afinități către democrație, darămi-te în orice creștin. Voi discuta doar despre minciuna. Dacă este ceva care a fost specific acestei lupte cu virusul a fost minciuna. Au mințit inițial când au zis că virusul nu va ajunge la noi, au mințit apoi când au zis că măștile nu sunt bune, au mințit apoi când au zis că Trump a fost idiot că a oprit zborurile din China, au mințit apoi când au zis că trebuie să dăm jos cu curba pentru că spitalele nu o să mai facă față, au mințit apoi când ne-au închis deși nu mai era vorba de nicio curbă, au mințit apoi când au zis că cârpele la gură ajută în vreun fel, au mințit apoi când au zis că Vitamina D nu are nicio treabă cu virusul, deși gripa sezonieră are o incidență strict corelată cu zilele însorite sau pline de nori, au mințit când au zis că vaccinul ne salvează, au mințit când au zis că vaccinul e sigur, au mințit când au zis că vaccinarea nu va fi obligatorie, au mințit când etc, etc.

Nu trebuie să analizăm prea mult toate teoriile conspirației, toate personajele obscure din spatele punctelor de control ale francizei Covid prin care sistemul de control și comandă este implementat la nivel mondial în ritm alert. Este suficient să vedem minciuna la orice pas care este semnul drăcoveniei și trebuie să reacționăm ferm la ea cât mai putem, în speranța că vom face o masă de reacție suficient de puternică pentru a nu îngădui acestui marș apocaliptic să mai înainteze ci să se oprească aici. Este mai ușor decât ne credem, suntem mai mulți decât avem habar iar puterea noastră este de departe mult mai mare decât a forțelor întunericului.

Dar în cele din urmă nu perspectiva succesului sau insuccesului trebuie să ne determine atitudinea, ci normalitatea. E normal să te opui unei dictaturi, e normal să nu îți dorești să participi în experimente medicale periculoase care nu au sens, e normal să îți dorești să trăiești într-o țară liberă.

2 comments

  • Apropos de minciunile enumerate de tine:

    1. S-a dovedit încă o dată ca imunitatea sezonieră este cea care dă jos cu pandemia, nu vaccinarea. Cu chiu cu vai au depășit ieri 4 milioane de vaccinați, ceea ce înseamnă aproape 20% din populația țării. Procentul este ridicol și nu poate justifica imunitatea de turmă. Iar vaccinarea bate pasul pe loc de peste o lună, ceea ce înseamnă că scăderea infectărilor, chiar sub aberantul prag de 1/1000 care a permis redeschiderea școlilor, poate fi atribuită… imunității. Soare, vitamina D, mișcare în aer liber, consumul de fructe, interacțiunea cu semenii, chestii d’astea.

    2. Pe lângă problema impotenței, adusă la cunoștință VOLUNTARILOR care s-au oferit pentru crearea serului Pfizer (ascunsă pacienților in mod deliberat de către mincinoasele autorități), a transpirat și chestiunea miocarditei la adolescenți și la tineri. Dacă la cei maturi sau vârstnici mergea să o dribleze, mascând-o sub umbrela cronicității sau a comorbidităților, la tineri nu mai merge. Au început adolescenții să pice ca muștele și, deși o minimizează vehement, CDC-ul totuși investighează situația, semn că e nasoală. Dacă erau pe bune doar câțiva cum se zice in articol, nu se deranjau ei, dar pesemne curg rapoartele de efecte adverse dinspre spitale.

    https://observatornews.ro/extern/probleme-cardiace-in-randul-adolescentilor-si-tinerilor-care-sau-vaccinat-anticovid-anuntul-facut-de-centrul-pentru-prevenirea-si-controlul-bolilor-din-sua-421473.html

  • PS: iar la noi se pregătește maratonul vaccinării adolescenților de 1 iunie, în speranța că vor atinge cotele tembele pe care guvernanții înșiși și le-au impus. Vorba Danei Budeanu: “marș, bă!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.