Producția standardizată și reziliența în plandemie

Prin producția standardizată înțeleg tot ceea ce se înțelege la noi generic prin mega-corporații sau coporații internaționale: companii internaționale de producție, marketing și distribuție a produselor și serviciilor pe care le consumăm. Dar nu numai! După cum vom vedea, lanțul integrat al sistemelor standardizate de producție, distribuție și desfacere al produselor și serviciilor se întinde – cu mici excepții – în întreaga economie. Poate ar fi mult mai ușor să prezint câteva excepții pentru mă face mai bine înțeles și cine va termina articolul va găsi presărate unele exemple.

Important de înțeles este că într-o mai mică sau mai mare măsură, toți suntem dependenți de acest sistem. Și pentru că am folosit cuvântul sistem, să fac o mică paranteză. “Sistemul” nu este doar lanțul standardizat de producție și desfacere, ci lanțul este doar o componentă a sistemului, este poate coloana vertebrală a transmiterii comenzilor de la creier la membre și este totodată principala pârghie de controlare a populației. Fiind de departe canalul aproape exclusiv pentru majoritatea oamenilor de acces la bunurile necesare supraviețuirii (pe lângă celelalte), sistemul de producție și distribuție standardizată de bunuri și servicii este primul care poate fi folosit pentru orice acțiune asupra maselor. Până la armată și poliție, până la legislație, educație și politici … “sociale”, până la propangadă și manipulare, pâinea cea de toate zilele, prin accesul sau tăierea accesului la ea, poate accelera mult mai mult capacitatea de exercitare a controlului de la centru pentru întreaga populație a planetei.

Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.

Apocalipsa 13

Nu doresc să fac paralela cu Apocalipsa 13 – discuția mea și scoaterea în evidență a sistemului de producție și distribuție standardizată de bunuri și servicii are un cu totul alt scop și după cum vom vedea are o legătură importantă cu plandemia. Principala legătură, este că plandemia pe de o parte a oferit o fortificare și consolidare accelerată a lanțului de producție și distribuție standardizată printr-un efect de purge, adică de curățare a celor mici, a celor aflați oarecum în afara sau la periferia sistemului. Mai ales la periferie, căci cei aflați în afară, nu au nevoie de sistem și prin urmare nu au putut fi afectați prea mult de mișcările prin care a trecut sistemul și care în aparență l-au afectat destul de serios.

Se tot discută acum de criza din supply chain, de faptul că există o criză a circuitelor integrate care afectează producătorii auto, de faptul că există nu știu ce întreruperi în lanțul de aprovizionare, datorat pandemiei. Mai ales la începutul plandemiei, când China a închis provincia Wuhan și când transporturile au fost afectate a avut loc un choke pe lanțul de distribuție. Rafturile goale ale hypermaketurilor, scene care păreau secvențe din serialele cu zombie, au fost doar un preview al capacității de control și transformare a lumii pe care acest lanț standardizat de produție și distribuție îl are. Sau mai bine zis, dependența lumii de acest lanț s-a dat pe față pentru cei care nu o conștientizau.

În realitate însă, lanțul nu a avut de suferit mai mult deoarece având resurse infinite financiare și logistice nu poate fi eliminat ci are o flexibilitate mult mai mare decât actorii independenți din economie care nu sunt legați la lanț și nu pot să beneficieze de bufferul financiar, de lobby-ul politic, de experiența și know-how-ul global, etc. Ca să explic reziliența lanțului standardizat comapartivă cu a actorilor independenți (nestandard) care poate mai aveau o prezență economică pe anumite nișe încă neasimilate de lanțul standardizat, vă reamintesc ce a zis Gigi Becali în criza din 2008 când i-au picat afacerile și a fost crashul imobiliar: “nu mai am 100 de milioane în bancă, am doar 50. dar credeți că simt undeva?” Altfel spus, deși poate statistic lanțul a suferit un mic derail, existențial și pe termen lung, lanțul a fost consolidat prin eliminarea posibililor competitori similar modului în care într-o grădină când dă seceta, plantele mici și cu rădăcini mici sunt primele care se usucă – cele mari, cu rădăcini adânci, deși poate se pălesc, rezistă, supraviețuiesc și când vine ploaia acaparează noi teritorii.

Într-un fel puterea lanțului este similară puterii unei sinapse. Ce faci, te face – spunea Pr. Teofil Părăian, citându-l pe Pr. Arsenie Boca. La fel se întâmplă și la nivel global, la nivelul planetei. Comportamentul oamenilor determină unele fenomene care la rândul lor se solidifică în procese și în conexiuni globale. Un pattern de succes într-o anumită zonă este ulterior preluat și în altă parte – cam aceasta a fost rețeta revoluției industriale și a capitalismului la începuturi. Evident că în prezent banul dictează și lucrurile sunt mai puțin determinate de comportamentul oamenilor și de libera răspândire a ideilor și a bunelor practici. Nu orice vânzator la tarabă din nu știu ce țărișoară are șansa să ajungă patronul unui lanț de hypermarketuri peste 50 de ani. Poate un programator care inventează o aplicație, are șansa să facă un miliard de dolari și să primească și el o felie din marea placintă globală, dar vrem nu vrem, procesele lanțului de producție și distribuție sunt standardizate și intrarea în lanț dar mai ales mișcarea spre amonte se face doar prin adopția cât mai strică a standardelor.

Ce înseamnă asta? Adopția standardelor înseamnă alinierea la aquis-ul mai mult sau mai puțin explicit al apartenenței la sistemul global de schimb economic dar mai ales de acces la finanțare. Nu orice țară are acces la conducta de dolari, nu orice prăvălie are acces la credite zero și granturi din partea guvernelor pentru a face față unor carantine repetate care au ras pur și simplu micile companii în domeniile horeca, dar nu numai.

Și cum se face aceasta aliniere? Dacă aș știi, v-aș spune. Dar poate trebuie mai bine să o întrebăm pe Viorica care are meritul că … poate deschide uși cum ne-a asigurat panadolul anti-criză (Vasilescu). Dacă ne uităm în afară, în SUA, putem vedea de exemplu că unele companii trebuie să declare explicit plecarea capului în fața noii ideologii BLM și noilor revoluții culturale despre care nu are sens să o lungim. Nu va putea Coca-Cola în veci vecilor să prezinte un mesaj creștin deoarece ar fi anihilată în secunda doi. Nu va putea un director la Google, chiar destul de jos pe ierarhie să răspundă la mesajul Hristos a înviat! cu Adevărat a inviat! deși teoretic Google este un simbol al libertății și diversității. Google flutură steagul respectului pentru culturile lumii și al respectului pentru angajați. Angajații Google au mancare gratuită și mese de ping-pong unde se pot relaxa, dar apartenența la lanțul standardizat de producție și desfacere de bunuri și servicii face ca Google să fie obligat să respecte aquis-ul mai mult mai mai puțin explicit al noii ideologii care este deasupra lanțului.

Dacă lanțul este trupul (o parte din trup cum am mai spus), ideologia este duhul sistemului din care lanțul de producție standardizată face parte. Dar care să fie raison d’etre și povestea nașterii acestui lanț și care să fie scopul acestui sistem, sau mai bine zis ce putem spune despre evoluția și perspectivele lui?

Cu ușurință am putea spune că eficiența este principalul factor care determină existența și funcționarea lanțului standardizat de producție și desfacere de bunuri și servicii. Inevitabil, o societate modernă, în care eficiența este din ce în ce mai bună datorită progresului, va ajunge la un asemenea lanț. Poate da, dar poate nu! Pentru omul modern limitat cultural, avansat rațional și în principal extrem de specializat pe felia lui, ca produs al eficienței, gândirea prin prisma eficienței este una firească și primară. Ca maimuță evoluată, progresistul nu se poate delimita de criteriile unei eficiențe materialiste absolute, deși oricum are doar are vagi cunoștințe și dacă intrăm în boabe mărunte se va pierde repede. Dar progresiștii repetă unele mantre legate de evidența importanței eficientizării și dezvoltării unui lanț de dezvoltare globalizat standardizat aplaudând și salutând avansul acestuia și deschiderea oricarui nou nod din această rețea ca pe un pas către “o țară ca afară” – o altă himeră utopică a minților limitate și educate să gândească în aceleași patternuri conceptuale.

Nu mi-ar fi greu să demontez caracteristicile negative și riscurile extistențiale pentru umanitate, mai ales în pragul singularității, ale sistemului standardizat de producție. Toate caracteristicile aparent pozitive sunt în realitate doar parțial pozitive și cumva decurg nu atât din structura și layoutul lanțurilor standardizate de producție și desfacere ci beneficiile sunt consecința progresului tehnologic care însă nu obligă și nu poate determina actualul status quo. Este însă o observație extrem out of the box și necesită puțină cugetare și puțină ieșire din planul de gândire “în cor” – foarte posibil și deloc nerealist ar fi ca dacă am gândi din anumite criterii de evaluare, standardizarea să nu fie neapărat eficientă ci să fie chiar o frână determinantă pentru progres și creșterea beneficiilor globale pentru umanitate. Dar pentru a nu cădea în capcana evaluării argumentelor contra, doresc să vă pun o singură întrebare: credeți că un oraș extraordinar cum este Genoa (centrul istoric) ar fi putut fi produsul unui lanț standardizat de producție și distribuție de bunuri și servicii? Cu siguranță, nu! Maxim ce ar putea oferi lanțul standardizat de producție și desfacere de bunuri și servicii ar fi un Parc Disney în locul palatelor și grădinilor superbe pe care ni le-a oferită o epocă în care deși progresul și globalizarea erau dinamul societății, standardizarea și eficiența nu erau prezente în criteriile de evaluare și planificare ale conducătorilor lumii de atunci sau cel puțin nu erau pe același podium al ierarhiei de valori.

Spuneam în primul paragraf că poate pentru a explica ce înseamnă lanțurile de producție standardizată, ar fi mai ușor să arăt unele excepții. Iată un exemplu:

Cei care nu depind de cursul euro pentru a-și evalua posibilitatea de a trăi mai bine sau mai rău, cei care nu trebuie să meargă la magazin/piață în fiecare zi ca să-și cumpere de mâncare, cei care nu mor de foame dacă nu mai circulă tirurile o săptămână și alții ca ei sunt în afara lanțului de producție și distribuție standardizată. Ei sunt afară din sistem, liberi de sistem.

Cei care totuși au nevoie măcar de curent ca să dea drumul la o moară ca sa-și macine grâul și să-fi facă făină pentru a-și face singuri pâine, sunt dependenți într-o mai mică măsură deoarece probabil nu pot să facă pâine dar au ceva cartofi prin beci sau au ceva găini, etc.

Mergând apoi mai departe, ajungem la cei care nu-și produc singuri cele necesare traiului de zi cu zi și sunt nevoiți să le cumpere. Se pune întrebarea: dacă se va închide (pentru tine) hypermarketul, ai opțiuni de supraviețuire? Serviciile tale sunt suficient de cerute încât să le poți oferi contra mâncare atunci când apartenența la lanțul standardizat de producție și distribuție va fi condiționată?

Aici este unde doream să ajung: modelul standard se extinde în ultimul timp din domeniul producției și distribuției de bunuri și servicii în alte domenii, cum ar fi în domeniul legislativ. Indiferent de tipul de guvernare al unei țări, indiferent de istoria sa culturală și democratică, indiferent de locația geografică și de apartenența la un conglomerat supra-statal sau altul, ce se poate observa este că cu ocazia plandemiei s-a practicat un set de măsuri și reacții STANDARD la nivel global. Toate statele, mai mult sau mai puțin democratice, toate guvernele și toți dictatorii au aplicat cam aceleași măsuri și au dansat cam aceeași horă, diferențele de implementare la nivel local având specific doar ajustarea threshold-ului de “duritate” la un nivel de toleranță accetabil populației locale pentru a evita unele răzmerițe. De aceea s-a întâmplat ca în România să avem dezghețare la aproape 1000 de cazuri pe zi, în timp ce în Australia au avut carantina la 2-3 cazuri la un oraș de 200.000 de oameni. Dacă un oraș de vreo 200.000 de oameni avea 2-3 cazuri, dacă cazurile după ce erau analizate genetic se dovedea că au viruși cu tulpini diferite (adică nu au luat unul de la altul, adică există alte focare, adică nu există trasabilitatea genetică a tulpinii specifice găsite la un caz) tot orașul era băgat în carantină. Asta s-a întâmplat deoarece australianul poate înghiți mai mult BS decât românul.

Dar franciza OMS a fost implementată în toate țările. Și deoarece testul lansării acestei francize a fost trecut cu brio, acum se lucrează la “extinderea rețelei” și “creșterea cotei de piață”. Dar cum putem numi acest pattern de import-export de “măsuri, recomandări, narativ, discurs, organizare, flow de acțiuni etc” comun, aplicat de toți peste tot? Producție nu este (doar vaccinul este material și poate și virusul). Servicii nu sunt (poate doar acele infographicuri scoase de OMS care sunt apoi traduse peste tot). Inginerie socială? Politică? Ideologie? Această himeră este greu de descris, dar are clar cornițe pe ea – asta e singura certitudine.

Cu siguranță există o componentă de inginerie socială – masca este clar un mecanism de supunere și simbolic are rolul de “botez” în noua ideologie a ascultării oarbe de autorități. Politică? Pai poate angajarea la BNR a Vioricăi drept răsplătă că a mărit salariile doctorilor chiar înaintea plandemiei pentru a asigura adeziunea ulterioară (prin stimulente financiare) a unei mase de manevre extrem de utilă pentru avansul plandemic (angajații sistemului medical) este poate cel mai clar semnal de exercitare a unui feedback coerent și eficient de influențare a politicului prin prisma francizei Covid. Iar dacă exemplul Vioricăi nu v-a convins, aduceți-vă aminte de amânarea alegerilor sau ostracizarea lui Trump (fie când a blocat zborurile din China, fie când nu prea era de acord cu închiderile, etc).

Despre ideologie ce să mai zicem: asistăm la concretizarea în lumea materială, fizică a unei realități ontologice binecunoscute și nu de ieri de azi – ateismul militant progresist – care a atins un punct de efervescență maximă, urmând să lase la o parte orice ezitări și timidități și răspunzând cu ethos prozelit apelului la jihad anti-vaccinist al preoților noului reset. Cum altfel putem caracteriza situația ireală în care s-a ajuns ca oamenii sănătoși (fizic), care au rezistat peste un an virusului, care nu s-au îmbolnăvit, care poate au avut contact cu virusul dar au avut un sistem imunitar eficient și puternic care l-a eliminat rapid, să fie penalizați și considerați paria societății, în timp cei bolnavii care au trecut prin virus, care poate au fost spitalizați și au cheltuit resurse, cei care s-au vaccinat și au consumat astfel resurse infinite financiare și logistice să fie bonificați?

Poate ar fi util în continuare să analizăm și perspectivele și end-gameul. Deși nu e greu de ghicit și în multe alte articole am făcut-o deja. Dar deocamdată, m-am plictisit și închei aici cu o mică recomandare. Nu disperați dacă sunteți parte din lanț și dacă realizați imposibilitatea ruperii și dobândirii independenței. Acestea nu sunt neapărat niște deziderate, propunerea mea, în fapt este ca cei care suntem conștienți să ne impunem și să piratăm lanțul sau să găsim o rețea paralelă de supraviețuire și conviețuire deaupra lanțului, folosindu-ne de ce are el bun să ne ofere și ferindu-ne de cele rele.

Iată doar un exemplu: gătitul. Este foarte facil pentru o mamă în ziua de astăzi să rezolve pofta de prăjituri a copiilor (mici sau mari) cumpărându-le dulciuri de la magazin. Dar, acea mamă are și variantă să prepare ea prăjiturile cu ingrediente cumpărate tot de la magazin. Ca timp (și poate chiar ca și bani) să zicem că evident soluția eficientă (material) este cumpărarea bunului finit. Dar, producerea acestora acasă este evident un act de jertfă cu o valoare nematerială implicită dar puțin evidentă. Conștientizarea unor astfel de simple alegeri și stimularea unor rezultate nemateriale în detrimentul soluției optime și “eficiente” propunse de lanțul standardizat de producție și distribuție este un prim pas în delimitarea și negarea unor implicații asupra vieții noastre aduse de dependența și raportarea la acest lanț.

Iar lista exemplelor de acțiuni de disruption a efectelor negative ale lanțului poate continua:

  • cumpărarea de brânză de la un oier local, doar pentru a-l stimula să-și păstreze oile, chiar dacă brânza la magazin poate e mai ieftină și poate chiar mai bună;
  • alegerea unei case de marcat cu persoană în detrimentul celor automate, unde îmi pot scana singur produsele și termin mai repede; comunicarea între persoane este un act din ce în ce mai rar în societatea modernă și vedem că în societatea ideală gândită de preoții noului reset, comunicarea este exclusiv virtual, pe zoom; mergând mai departe pe această direcție, dacă tot am ocazia, poate nu ar strica să mai schimb o vorbă pe lângă standardul Bună ziua, Mulțumesc, O zi bună care formează dialogul casier-client; orice vorbă în plus, predispoziția noastră de a face o glumă sau orice comentariu, aduce un plus de comunicare cu o valoare imaterială imensă pentru casieri care – dacă ne punem în locul lor – sunt cumva obligați să devină roboți; fișa postului ideală din punctul de vedere al lanțului standardizat pentru un casier ar fi: fă-te robot!
  • alegerea de a bea o cafea cu prietenii acasă la noi, în detrimentul unui StarBucks; omul modern este cumva constrâns și împins spre un autism social – e firesc să te vezi cu prietenii la o terasă dar este cu totul excepțional să inviți pe cineva acasă la tine. Omul modern nu are habar cât a pierdut și ce înseamnă această alienare și auto-izolare (nu discutăm aici motivele). Doar cei care mai avem pe cineva la sat și avem exeriența unor momente în care te trezești cu un vecin prin curte că vine să bea un pahar la tine, ne dăm seama cât s-a pierdut în nici 20-30 de ani și cum – total împotriva sloganurilor și steagurilor comunitarismului progresist modern cu gadget-urile lui care “te țin conectat” – de fapt suntem din ce în ce mai puțin conectați între noi oamenii, ci cel mult ne conectăm la altceva dar nu la umanitate.

3 comments

  • Dr. Frederic Leroy: Hostile Takeover of Food Production – Ice Age Farmer Broadcast

    iote cum lanțurile încearcă să taie fermierii și să înlocuiască carnea cu prefabricate alimentare …

  • Campania de comunicare a fost realizată fără costuri din partea Guvernului, în colaborare cu UNICEF și Google

    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cum-arata-spoturile-guvernului-pentru-vaccinarea-anti-covid-provocarea-lansata-de-premierul-florin-citu-1543129

  • De ceva timp am înțeles și eu că suntem băgați în cutie si am încercat să contrabalansez această tendință propusă de societate. Dar m-am trezit a fi privit ca un ciudat, în cazul cel mai bun.

    Păstrarea unor minime tradiții, practicareaa credinței noastre ortodoxe și vorbirea nealterată a limbii române mi se par mijloace de reziliență (ce termen mecanicist urât, preluat în medicina de tejghea a guvernanților de 1 an încoace!) în fața tăvălugulului uniformist pe care oamenii il acceptă pasivi.

    Spre exemplu, de Crăciun îmi iau copiii și merg să colind vecinii din bloc. Cam cum fac țigănușii care cântau doar “Dom’, dom’ să-nălțăm”. Aranjăm unul sau două cântece să sune bine, luăm chitări, tălăngi sau clopoței și hai la colindat pe scările de bloc.

    Dacă in urmă cu 3-4 ani eram concurați de țigani, de vreo 2 ani nu i-am mai văzut venind. Nevastă-mea ținea mereu pregătite dulciuri ca să le dea, dar nu mai are cui.

    Iar cand merg eu cu copiii la colindat, reacțiile vecinilor ma miră. Ne deschid ușa doar vreo 3-4 persoane pe o scară de 30 de apartamente, deși adesea oamenii sunt acasă dar nu deschid ușa.

    Într-adevăr, faza cu prăjiturile este cum spui tu. Nevastă-mea este pasionată de gătit și le face prăjituri uneori și prietenilor, nu doar copiilor. Nu-ți pot descrie surpriza acestora și cât se bucură de gestul primirii unei tăvi de prăjituri “cu dedicație”.

    La fel, cu mersul la piață. Prefer să mai cumpăr de acolo unele chestii ca să particip și eu la supraviețuirea acelor oameni în fața asaltului lanțurilor de hipermarketuri. Nu toți sunt producători, mulți revând produsele țăranilor, putem să-i numim și bișnițari, dar unii au meritul că mai colindă satele României și preiau marfa de la poartă direct de la țărani, oferindu-le la rândul lor acelora o șansă de supraviețuire. Realist vorbind, țăranii nu pot (sau nu-i rentabil) să desfacă marfa la oraș.

    Și tot așa. Fiecare ar trebui să pună umărul la supraviețuirea unui lanț național aflat pe cale de dispariție. Altfel vom ajunge să mâncăm roșii din China și ne vom fi predat irevocabil în mâna unor forțe obscure care numai binele nostru nu-l vor.

Leave a Reply to Adrian S. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.