Simptomele unei inflații care nu e tranzitorie [1]

Întrebare: ce este inflație tranzitorie?

Răspuns: Inflația “tranzitorie” e o gogoașă pornită de la Fed și repetată – ca orice măcănitură – de vasalii băncii private care conține în titulatură “Federală” și care deși include “Reserve” nu are nicio rezervă ci doar crează bani din aer, tastând cifre la tastatură. Probabil principalul merit al experților de la Fed este acela de a fi în stare să tasteze trilioane și să opereze cu transferuri de trilioane – căci atâta este bugetul (datoria emisă) Fed-ului – de ordinul trilioanelor.

Așadar Fed-ul a lansat ideea că inflația este tranzitorie – o minciună, bineînțeles o tentativă de a calma spiritele. Dar ce alternativă ar fi fost? Să zică Fed-ul: da, datele noastre arată că urmează hiperinflație? Niciun bancher nu va spune asta deoarece efectele unor declarații atât de sincere sunt catastrofice. Pe când minciuna cu “tranzitorie” … măcar mai dă speranțe naivilor care dau doi bani pe declarațiile angajaților Fed-ului. Ca fapt divers, de facto, președintele Fed-ului nu are mari puteri – el este doar un angajat, un subaltern al proprietarilor Fed-ului – cele mai mari 12 bănci locale din SUA care se prezintă ca “subsidiare” dar de facto sunt un cartel regional al celor mai puternici cămătari dintr-un anume teritoriu, care au ajuns la o înțelegere să nu se calce unul pe călcâiele altuia și să facă toți bani – prin urmare au inventat Fed-ul, noaptea ca hoții (vezi cartea “The Creature from Jekyll Island”).

Recent (să fie 2-3 luni), președintele Fed-ului a explicat ce înțelege el prin tranzitorie (cu privire la inflație): o inflație care nu crește continuu repede, ci are și momente când crește mai încet. Altfel zis, prețurile nu vor da înapoi, dar vor fi momente în care prețurile nu vor mai crește – zice el – sau mai bine zis nu vor mai crește la fel de repede (10-50% pe ani) ci mai încet (2-10%). Un moment de sinceritate, aș putea spune …

Evident că a da explicații de ce va fi așa (și Powell nu a dat) este inutil. A crede asemenea explicații e aberant deoarece pentru bancherii centrali creșterea prețului este obiectivul pe care s-au focalizat cu acrivie încă din criza din 2008 și abia acum le-a ieșit. Singura lor dilemă – dacă există – este cât de mult pot continua această inflație fără ca să iese meltenii cu furcile în stradă …

continuare aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.