Care-i treaba cu Cercel

Îmi vine din ce în ce mai mult greață să comentez evenimentele zilei deoarece ne aflăm dincolo de punctul în care mai puteam zice ca avem o speranță de rezistență la Noul Reset. Nu, poporul a dovedit – prin faptul că nu s-a revoltat (și prin altele, cum ar fi grămădirea la mall a celor cu “certificat”) – se dovedește că românii sunt oi și prin urmare vor merge pe ideea că capul ce se pleacă, primește un os de ros. În plus, să ai aspirații mai mărețe sau principii e problematic, deci mai bine cu certificatul și ascultarea de Cezar decât revoluție și rebeliune. Ori dacă poporul a dovedit că se lasă violat de globaliști și acceptă să fie decimat de boli, vaccinuri, foamete și tot ce va urma este aberant să credem că mai putem avea speranță să scăpăm.

Am văzut poziția recentă a lui Cercel și doresc să comentez puțin deoarece mi-e teamă să nu existe înșelați care să creadă ca PSD poate fi o variantă salvatoare în lupta cu globaliștii și cred că având în spate puterea PSD-ului există speranțe că o să scăpăm de dictatura noului reset pe care am fi avut-o dacă nu scăpam de USR și dacă PNL ar fi lăsat de capul lui să guverneze, fără “colaborarea” cu PSD-ul. Aiurea! Cercel este doar un actor. Tehnicile folosite de noul reset le-am explicat în nenumărate articole anterioare. Seria despre disonanța cognivită ar trebui să fie edificatoare celor care nu înțeleg de ce unele mesaje sunt într-o direcție și altele în alta!

Nu neg că factorul politicianist poate să aibă și el un rol de jucat. Bunăoară, în cazul nostru, bătălia se dă pentru postul de Ministru al Sănătății pe care probabil Cercel vrea să i-l sugă lui Rafila. Altfel zis, mâncăreală între iexperții socialiști în plandemie. Fiecare dintre ei visează să fie la butonul de achiziții vaccinuri și alte bunuri medicale în viitoarele valuri, deci e firesc ca să tot vedem între ei niscavai pseudo-dezbateri.

Dar eu zic totuși că nimic nu este lăsat la întâmplare. Comunicarea publică în PSD nu mai e lăsată aiurea la întâmplare ca în eșecurile anterioare când au fost mâncați pe pâine de servicii. Băieții s-au organizat, sau mai bine zis Dâncu i-a organizat. Dar Dâncu bineînțeles că are și el nașul său către care trebuie să dea socoteală.

Nu mai sunt multe de zis. Azi, însă, când mă gândeam să nu mai public acest draft început acum o săptămână am descoperit un Cercel american! Amaizing!

Top NIH Scientist Opposes Vaccine Mandate, Will Host Live Ethics Debate Next Month

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.