Valul inflației va accelera noul reset

Am mai zis într-un articol anterior că dacă o mână de miliardari nebuni iluminați vor să distrugă lumea (să reducă populația) nu au nevoie de viruși, ci se pot folosi de bănci. La cât de mult a crescut gradul de îndatorare al țărilor, o creștere a dobânzii de referință va băga în faliment nu doar companii ci și state întregi, poate chiar state mari.

Totodată, în toate articolele pe teme economice de la 2008 încoace am subliniat că criza creditelor nu a fost rezolvată, ci gunoiul aruncat sub preș – transferul datoriilor de la companii și bănci la state și emiterea de obligațiuni, adică creșterea creditării. La pachet cu dobânzile zero și negative.

Avem așadar în aparență o luptă a băncilor centrale de a “redresa” “devierile” creditării și de a nu permite ineficiențeilor din piață să dea jos cu marile bănci. Sub steagul luptei împotriva șomajului, “ca să nu intrăm în recesiune”, băncile centrale au tipărit bani și au relaxat creditarea. Astfel, s-a creat un sistem de dependență de banii tipăriți și de evaporare a fundamentelor economice. Acum 10 ani, o companie ca Tesla nu putea să existe, deoarece Tesla nu face bani, ci funcționează doar pe credit, pe banii investitorilor care îi rotesc pe acțiuni și obligațiuni, prin operațiuni complexe de shuffle-ing al cardurilor, cumpărând și vânzând fie acțiuni, fie obligațiuni, în funcție de momentum.

Poate cea mai clară imagine a lipsei de relevanță a fundamentelor economice la care s-a ajuns este că o companie ca Tesla, care produce câteva mii de mașini pe an și nu are profit, este evaluată la bursă mai mult ca principalii 10 producători auto la un loc care produc milioane de mașini în întreaga lume pe an și au sute de mii de angațați cu zeci de mii de capete luminate. Dar așa cum companiile de păcănele sunt mult mai profitabile decât librăriile, cum banii tipăriți ajung la păcăneaua globală reprezentată de piețele financiare, astfel de anomalii s-au dezvoltat și încep să fie regula pe piață. Cel puțin până la momentul adevărului … când castelul se va prăbuși.

Pot să tipărească băncile centrale bani la infinit? Nu pot – nenumărate accidente se pot întâmpla și în plus, mai devreme sau mai târziu alternative investiționale la păcănele vor apărea care să sugă banii într-un ritm mai rapid decât vor putea băncile centrale să tipărească. Inflația actuală și explozia de prețuri pe anumite sectoare în decurs de săptămâni sunt dovezi ale unor astfel de accidente. Blocajul logistic al transportului de mărfuri de asemenea este consecință a tipăririi de bani – prin alocarea mizilicului de la aceste tipăriri către clasele de jos, a crescut consumul. China nu mai face față la producție și companiile de transport de asemenea nu mai fac față. De aceea avem și blocaje și inflație și pe alocuri penurie.

Inflația s-a manifestat în 2021 mai ales pe anumite sectoare: materiale de construcții, lemn, cupru, fier, cereale, etc. Construcțiile au atras atenția deoarece banii tipăriți se investeau în imobiliare și ridicau prețurile. Nu doar creditele zero dar și profiturile realizate de cei care sunt mai apropiați de unde curg banii din tiparniță și unde valorea acestora nu este încă diluată, au dus la creșterea imobiliarelor și prin urmare la creșterea materialelor și a forței de muncă din domeniu.

Acum trăim o perioadă în care cresc prețurile la materiile prime. Și aici nu mă refer doar la energie unde presiunile inflaționiste vin nu doar din tipărirea de bani ci și din reglementări și legi din așa numitul pachet “Grean Deal” care atât în Europa cât și în SUA taie surse de producție energie ieftină și pompează pe vânzarea panourilor solare produse în Germania sau a gazelor lichefiate produse în SUA. Lecția de acum un an din 2020 când petrolul avea preț negativ a fost învățată și companiile producătoare nu mai fac greșala să producă aiurea fără a avea certitudinea deblocării societății – ceea ce nu se întrevede deocamdată, ba din contră.

Să trecem însă la posibilitatea creșterii dobânzilor – care deja se întâmplă la noi. Prin ridicarea dobânzilor, băncile centrale vor încerca în aparență să rezolve inflația. Și așa cum au dat peste 10 ani de zile cu dobânzile jos măcănind că vor să producă o inflație de 2%, după ce au produs inflație cu 2 cifre, vor exagera pe partea cu ridicarea dobânzilor pompând în dobânzi și producând falimente în lanț, pentru a se plini profeția de la World Economic Forum (of Destruction): “you will own nothing!”

Departe de mine de a lansa teorii conspiraționiste, deși nu este exclus ca astfel de “programe” să nu fie doar declarațiile unor bătrâni perverși care visează la distrugerea omenirii deoarece sunt posedați de diavol, trebuie totuși să accentuez: mărirea dobânzilor nu va avea alte consecințe decât falimente în lanț. Iar 2008 a fost un mic preview a ce urmează să se întâmple. Știm că a existat o perioadă în 2008 când unele firme au falimentat, activitatea economică s-a contractat și dobânzile au explodat. Dar dobânzile au explodat la leu, nu la dolar. Au explodat la dolar în România pentru clienții de rând și poate pentru companii, dar nu pentru marile bănci care aveau acces la Fed.

Pe lângă faptul că inflația este un foc care se menține singur, câtă vreme factorii care o produc nu vor fi rezolvați, creșterea dobânzilor nu va reuși să o frâneze, așa cum vedem că nici în Turcia nici în Rusia nu s-a reușit. Economia globală este deja controlată și domină chiar și țările care încearcă să se izoleze. Cutremurele care mișcă economia SUA se propagă și în China și Rusia și vice-versa. Este din ce în ce mai evident că miliardarii sunt cei mai câștigați din această plandemie și trendurile vor continua. Credeți că din întâmplare de la începutul plandemiei averea miliardarilor a explodat în timp ce omul de rând a sărăcit și se mulțumește cu un os de ros de la stat, care este alocat în SUA și alte câteva țări care își permit să finanțeze sclavii ca să nu se răscoale? Nu, totul este programat. Și adevărata criză va veni mai ales pentru cei care au ceva proprietăți pe credit. Băncile vor trece la măturarea tuturor creditorilor de data aceasta deoarece puterea de control este deja mult mai solidă și statele nu se vor mai teme de revolta populației deoaerce deja majoritatea oamenilor sunt vaccinați și au a se teme pentru viața lor, fiind speriați și terorizați psihologic și neavând nici cea mai mică intuiție despre ce se întâmplă în spatele perdelei medicale.

Dilema mea este dacă de data aceasta vor lasa să pice și fondurile de pensii sau alte fonduri, deși cu sigurață nu hedge-fund-urile care au mai fost salvate de banul public deși nu au motive să fie salvate, fiind efectiv afaceri private cu riscuri asumate și clare. Dar deoarece peste tot băncile centrale sunt stat în stat și au putere mult mai mare decât măscăricii politicieni care joacă actorie făcându-se că guvernează, prietenii bancherilor centrali sunt salvați indiferent de consecințe, așa cum Goldman Sacs a fost salvată deși nu era bancă de economii ale populației ci pur și simplu o companie de operațiuni financiare avansate. Peste noapte Goldman Sacs și-a schimbat statutul în banca de economii și a doua zi a fost dată legea de salvare a băncilor, fiind astfel și ea inclusă în băncile salvate de la faliment pentru a nu ajunge sărăntocii în șomaj. Între timp însă se tipăresc bani în draci sub acoperirea necesităților umanitare (ajutoare pentru cei afectați de plandemie, care nu mai pot merge la serviciu deoarece mor de Covid, la 2 ani de la începutul plandemiei …). Dar banii nu doar pentru vaccinuri s-au dat ci și pentru “ajutoare punctuale” în SUA sau chiar experimente de tip Universal Basic Income în unele țări mai mici.

Trebuie să înțelegeți că sărăcirea totală și crash-ul final nu va veni înainte de implementarea sau cel puțin pregătirea unui sistem global de UBI care va fi condiționat însă de vaccinare și de certificatul QR care va deveni peste noapte card bancar. Până atunci însă mai este etapa falsificării și scandalului legat de folosirea nestingherită a QR-ului de persoane străine, fie prin acceptul proprietarului fie prin furt. Mă mir că încă nu au pompat pe hackerii care să spargă baze de date cu QR-ul dar asta ar compromite prea rău acum campania de vaccinare și alocarea acestui QR. Probabil însă tehnologia de “securizare” a acestuia există deja și doar se așteaptă momentul optim de introducere a ei.

De ce zic însă că este nevoie de aplicarea venitului minim universal? Păi simplu – fără acesta, oamenii se vor revoluta. Nu este exclus însă ca acesta să fie propus cumva la nivel global în urma crash-ului, prin urmare tot ce avem este să așteptăm să vedem cum se vor derula evenimentele.

În concluzie, după mine inflația nu va trece și chiar dacă vor exista momente de respiro, vor fi urmate de noi salturi. De aceea este vital pentru toți să fie pregătiți de creșteri de 2 cifre care vor eroda orice economii și de asemenea vor pune greutăți masive pe cei care au credite și nu vor face față la plăți. Nu cred că băncile vor mai fi tolerante, deoarece acum scopul urmărit este ca oamenii să nu mai dețină proprietăți pentru a fi totuși fericiți. Și fericirea nu va fi adusă decât de către vaccin și de UBI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.