Sunt cei vaccinați pierduți?

Întrebarea are răspuns în funcție de cine răspunde, deoarece cu siguranță de pe fiecare parte se poate găsi un narativ argumentativ.

Legal, faptic, vaccinul luat în sine nu poate fi o cădere. Contextul în care se face este cu totul altceva. Mai contează și persoana: una e să cedeze un cap de familie care dacă nu face vaccinul este dat afară și nu mai poate aduce mâncare la familie (deoarece a dormit în acești 2 ani ai plandemiei și nu a realizat pe ce lume trăiește) și alta e să cedeze un ierarh care dă un semnal și trage după el grămadă.

În articolele anterioare, am comentat căderea prin vaccinare prin prisma pierderii oportunității de antrenament. Pierderea oportunității nu este cădere în sine, dar cine știe câte oportunități mai avem? Să ne uităm puțin în urmă. Ca pierdere a oportunității puteam zice și când a fost cu cardurile și cipul. Ni se părea hazliu pe atunci opoziția … Cei care însă au luat în serios apelul marilor duhovnici ai României de atunci (cum ar fi Pr. Iustin Pârvu) sunt acum cei mai pregătiți pentru vremurile pe care le trăim. Mai concret, cei care au căutat să se taie din sistem și să își procure singuri ce mănâncă retrăgându-se la țară în jurul unor mănăstiri și încroping mici comunități creștine în jurul unor părinți duhovnicești sunt de departe nu doar pregătiți, dar ei nici nu au simțit plandemia. Toate închiderile acelea pe care mulți le-au petrecut privind filme și urmărind știrile online sau pe rețele sociale, cei care deja erau la casă le-au petrecut normal: muncind în și bucurându-se de natură.

Dar este pierderea oportunității singura cădere? Și de ce trebuie musai antrenament? Că trebuie musai antrenament este evident și cumva este valabil indiferent pentru ce vremuri ne-am pregăti. Ce mai trebuie însă subliniat este că mai există o latură întunecată a căderii: punerea umărului la infrastructura aducerii lui antihrist. Într-adevăr creștinii sunt oricum o minoritate (sub 1 la mie) deci nu ar conta în ecuația globală. Dar la Dumnezeu 1 la mie care stă împotrivă face extrem de mult (“cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta”) și fără acești 1 la mie, Dumnezeu este obligat (de dreptatea Sa) ca să lase răul să se desfășoare și antihrist să vină.

Se pune acum întrebarea firească: dar oare nu e mai importantă despătimirea și lupta cu patimile decât ferirea de vaccin dacă dorim să nu vină antihrist? Ba da, dar problema e … nuanțată. Dacă un creștin a cedat și a participat la ecosistem doar ca de frică de boală – Doamne-ferește de așa necredință – atunci despre ce despătimire să mai vorbim?! Dacă participă din frică de sistem, e oare fără minte să citească că cei fricoși nu vor moșteni Împărăția? Dacă nu are de ales și moare de foame … e cu totul altă situație și mă întreb câți sunt în situația asta. Personal cunosc oameni care s-au vaccinat ca să nu piardă tichetele de cazare oferite de stat și să le folosească până la sfârșitul anului.

Una peste alta, șiragul vaccinării abia a început și se pun bazele vaccinării periodice (6 luni,3 luni, 1 an – semnalele sunt variate). Vor mai fi deci momente de “regrupare”. Există însă mici speranțe ca cei care au făcut prima cădere să se ridice la a doua.

Îl urmăresc pe Jordan Peterson pe care îl admiram pentru atenția pe care o acorda analizării sistemelor totalitare. Te-ai fi așteptat măcar de la un asemenea om să înțeleagă ce se întâmplă și să se opună. Ei bine, în ziua de astăzi, nu doar ca JP are jab-ul dar a început un turneu de conferințe la care participarea va fi condiționată de “certificat”. Iată deci că “întoarcerea la normal” este mult mai tentantă pentru cei care au căzut decât ridicarea la luptă după prima cădere. Deși a măcănit ceva recent că de ce i se mai cere test dacă s-a vaccinat, JP se conformează și devine unul dintre idioții utili pe spinarea cărora se construiește infrastructura prin care antihrist va pecetlui întreaga lume.

3 comments

  • mai intai trebuie sa stim ce este cu aceasta terapie genica si cu ceilalti componenti ai serurilor (nu sunt vaccinuri, poate exceptie sa fie sinovac) si apoi sa tragem concluzii daca este sau nu este cadere.
    tare mi-e teama ca motivele (nu pretextele) din spatele acestui razboi sunt religioase.

    • nu e despre medicina, tot acest razboi este clar un razboi psihologic si vedem ca se contruieste o infrastructura de control; medical nu exista nicio justificare de ce contactii directi (chiar vaccinati) ai cazurilor pozitive trebuie sa stea inchisi in lagare de concentrare in Australia (nici macar acasa); vedem cum exista o ajustare a ferocitatii masurilor direct proportionala cu capacitatea de asimilare a popoarelor, cu presiune incrementala pentru cedarea din ce in ce mai mult a drepturilor omului

  • In Suedia deja se pune certificatul vere pe cipu-uri implantate: https://mobile.twitter.com/SikhForTruth/status/1465327182826332163

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.