Update

SITE
Am instalat certificat pe site. Sper sa functioneze, rog buzz daca e altfel.

RAZBOI

Sunt profetii ca pana la sfarsitul anului incepe razboi. In afara de zvonuri nu am auzit nimic. Personal am incredere in puterea SUA, nu cred ca Rusia poate zice mac in Ucraina. Crimeea a fost slabiciunea lui Obama, dar de atunci generalii s-au invatat si nu mai permit presedinti care au ezitari. Dar cu privire la negocierile actuale eu cred ca se va ajunge la pace, Rusia va lua Donbass, Ucraina va fi noua Finlanda, SUA va intari prezenta in granita Ucrainei si asta e tot.

PLANDEMIE

Certificatul va merge inainte. Lumea e din ce in ce mai proasta si mai controlabila. Gripa simpla va fi pretext de carantina. Un aspect al infrastructurii de control este ca sistemul de administrat carantina va fi extins pentru puscaria acasa si astfel vom avea parte de un sistem totalitar global cu cost minim de nr paznici per detinut. Nici macar bolsevicii cu lagarele de concentrare construite special in Siberia unde pur si simplu descarcau acolo detinuti si ii lasau sa se descurce pe cont propriu nu erau la fel de eficiente, deoarece de pe seama acelora regimul nu castiga nimic. De pe seama carantinatilor, regimul castiga prin “munca de acasa”.

10 comments

  • Deocamdată merge certificatul.

    Rusia are linii roşii pe care nu le cedează. Din modul în care latră propaganda, că Rusia = bau-bau, este clar opusul: americanii i-au călcat pe coadă de peste 2 decenii, împingând limitele NATO în coasta lor din ce în ce mai mult. De aceea au şi ieşit azi ruşii cu declaraţii că ar trebui să reactiveze bazele din Cuba. Iar americanii par suficient de tâmpiţi încât să nu respecte acele limite, ci tot împing înainte.

    Certificatul de covid, chiar dacă va fi un eşec (mă îndoiesc, au suficienţi proşti / şantajaţi care l-au primit), va fi urmat de un certificat carbonic. Nu m-aş mira să apară ceva de genul ăsta şi la nivel urban, ba chiar şi familial, nu doar la nivel de ţări. De fapt, maşinăria de supraveghere va inventa tot felul de certificate ca să ne strângă vieţile în laţ din ce în ce mai mult şi să ne golească buzunarele de tot mai mulţi bani sub diverse pretexte. Ai maşină euro 4, bagă 100 euro / lună. Ai euro 1, bagă 800. Nu te-ai vaccinat? Bagă 100 E / lună (vz. Italia). Ş.a.m.d.

    @Teo: nu credeam să vină ziua să zicem că e mai bine în Rusia decât în vest (sau SUA). Dar iată că este aproape. Nu că Rusia ar fi raiul pe pământ, departe de asta. Dar mizeria din vest va deveni catastrofală.

  • mi-e scârbă de cei care ne conduc – iar armata SUA cu adevărat, dacă are asemenea documente și nu a făcut nimic, este doar o grupare de mercenari fără scrupule …

    Ivermectin ‘Works Throughout All Phases’ Of COVID According To Leaked Military Documents
    https://www.zerohedge.com/covid-19/hidden-military-documents-reveal-nih-intent-create-sars-cov-2-using-gain-function-research

    cu astfel de conducători, ne putem aștepta la un război nuclear, nu le pasă … sunt diavoli împielițați, vor jertfe de sânge cât mai multe

  • “Munca de acasa” este accesibila doar unei mici minoritati de profesionisti, iar in cazul acestei minoritati vorbim doar despre acei angajati care nu trebuie sa interactioneze cu sefi, clienti, public si intra la categoria “entry” sau “middle”. Fie sunt “yes-man” fie sunt “a cog in the system”. Angajati neesentiali si usor de inlocuit. Practic vorbim despre varianta moderna a lui “Ghiță de la scularie”.
    Exact aici intra si it-stii si toti programatorii lu’ Peste Prajit. Nu e nimic special in aceste specializari si sunt o varianta moderna de “trades”. Nu mai folosesti ciocanul, clestele, patentul, bisturiul, strungul, cnc-ul, etc., ci calculatorul.

    Chiar si in domeniile in care se lucreaza exclusiv cu calculatorul, este pur si simplu imposibil sa poti lua si realiza proiecte fara sa te intalnesti de mai multe ori cu acelalsi client. Vezi de ex arhitectii sau web developerii. Numai amatorii realizeaza astfel de proiecte “online” fara sa se intalneasca pe parcursul proiectului de mai multe ori, de la inceput pana la incheierea lui.

    Sa nu mai vorbim despre faptul ca exista firme de servicii care nu folosesc deloc calculatorul, vezi de exemplu service-urile auto, firme de productie care folosesc calculatorul la nivel minimal, de ex mobila/tamplarie pe comanda si firme de productie care nu folosesc calculatorul de loc, de ex o fabricuta de paine.

    “Munca de acasa” este o utopie. Un vis al unor oameni bolnavi mintal.

    • În ce privește munca de acasă, pot să-ți spun din proprie experiență că ai dreptate maxim 25%.

      Pentru cei care lucrează la calculator, munca de acasă merge aproape la fel de bine ca și de la birou, în domenii precum: programare, web design, building design, traduceri, și încă câteva.

      • depinde din punctul de vedere al cui te raportezi – din punctul de vedere al angajatului, merge brici; din punctul de vedere al patronului e dezastru – si iti pot spune tot din proprie experienta – singurul numitor comun este scaderea productivitatii si lipsa oportunitatilor de crestere la care se mai adauga deficitul comunicativ, motivational si in general tot ce tine de cultura muncii

  • In ceea ce priveste “certificaul verde”…
    Parerea mea este ca va fi un esec. Mai devreme sau mai tarziu, prostimea se va prinde ca este sistematic imbolnavita, sterilizata si decimata prin vaccinuri in timp ce isi imbogateste calaii. Toata povestea asta se va termina urat de tot. Cu revolutii si cu rauri de sange. Pentru moment propaganda functioneaza si prostii inca pot fi mituiti cu welfare sau cu mai noul UBI = Ubiversal Basic Income.

    Ceea ce trebuie inteles este urmatorul fapt:
    VIITORUL ESTE SPRE EST, NU SPRE VEST!

    Vreti sa continuati sa consumati oua, lactate, carne si nu soia, vegetale, goange, viermi, carne artificiala, etc.? Pregatiti-va retragerea spre est!
    Vreti sa va deplasati la costuri reduse si sa aveti autonomie mare folosind combustibili fosili si nu sa va deplasati la costuri imense si sa fiti legati de glie de automobilele electrice sau sa va intoarceti in Evul Mediu la mersul pe bicicleta sau la mersul pe jos? Pregatiti-va retragerea spre est!
    Vreti sa stati la caldura incalzindu-va cu gaze, carbuni, material lemnos, sau sa stati in frig cheltuind o avere pe glume proaste, ineficiente si cu durata mica de viata ca pompele de caldura sau ca panourile solare? Pregatiti-va retragerea spre est!

    Puteti rade cat vreti dar…
    Turcia este prima opriune. Import masiv de petrol, gaze si infrastructura de termocentrale pe carbune… Cacalau Maria Ta! Infrastructura rutiere, maritima si aviatica de top. Sistem medical de top! Invatamant bun. Capitalism. Chiar daca taxele sunt mai mari, optimizarea fiscala functioneaza bine merci, ca peste tot. Coruptie putina. Cost al imobiliarelor si al vietii redus. Cetatenia se obtine rapid si usor. Mai exact, ce nu e de placut?
    https://www.google.com/search?q=citizenship+by+investment+in+turkey

    Mai sunt si alte tari unde se poate obtine cetatenie sau macar rezidenta rapid, de ex Panama, Chile, Malaezia, etc. Cu toate acestea eu nu as exclude Rusia mai intai si India mai apoi. Dupa cum am mai spus, puteti rade cat vreti… dar eu vreau sa consum proteina animala reala, sa stau iarna la caldura si sa am autonomie de deplasare.

    Pana una-alta, Vestul se pregateste de colaps si de intoarcerea in Evul Mediu. “Certificatul Verde” este doar una dintre strategii.
    Culmea este ca vin altele pe ultra repede:
    https://www.express.co.uk/life-style/cars/1538656/car-ownership-ban-proposals-drivers-reaction-latest
    https://www.express.co.uk/life-style/cars/1539221/car-ownership-ban-shared-mobility-proposals-reaction
    https://www.express.co.uk/life-style/cars/1540310/private-car-ownership-ban-UK-cities-automotive-news-poll-results
    https://www.express.co.uk/life-style/cars/1545041/Zero-emissions-zone-oxford-city-centre
    https://www.express.co.uk/life-style/cars

  • Evident ca Rusia va lua Donbasul si nu numai. Va lua tot ce a fost al lor, toata “Rusia Kieveana”, iar americanii vor face ceea ce au facut si in cazul Crimeei: joc de buze si de glezne.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia_Kievean%C4%83

    Nu vor indrazi sa faca mai mult, sau sa transforme Ucraina intr-o noua Sirie, pentru ca astfel risca sa le ploua cu nucleare in cap direct la ei acasa. Au organizat o “revolutie orange” in 2014 la Maidan si l-au inlocuit pe presedintele legitim Ianucovici, cu niste impostori si hoti condusi de Porosenko si apoi cu Zelenskiy, un idiot venit de pe reteaua de “dialog social/societati deschise” a lui Soros, si au reusit in timp record sa fure si sa devalorizeze Ucraina, stare de fapt ce continua si astazi.
    Vezi de exemplu numirea ultrarapida a lui Hunter Biden in frunteta Burisma si furtul aurului ucrainian in cateva zile dupa “revolutie”.
    https://www.vox.com/policy-and-politics/2019/10/1/20891510/hunter-biden-burisma-ukraine-shokin
    https://www.reuters.com/article/us-hunter-biden-ukraine-idUSKBN1WX1P7

    https://www.commoditytrademantra.com/gold-trading-news/ukraines-gold-reserves-secretly-flown-out-by-new-york-federal-reserve/
    https://philsreport.blogspot.com/2014/03/did-ukraine-just-airlift-its-entire_13.html

    Unul dintre motivele principale pe care americanii au intrat in Ucraina, a fot faptul ca afacerile nationale incehiate de Ianucovici afectau SUA grav la portofel. Vezi de ex intelegerea din 2013 dintre China si Ucraina, itelegere de care s-a ales praful dupa Maidan si SUA a continuat sa vanda.
    https://www.rferl.org/a/ukraine-china-leases-farmland/25114812.html

    Cu ceva ani in urma, au incercat o “revolutie orange” cu piata Taksim & parcul Gezi plus o lovitura de stat si o tentativa de asasinat in Turcia. Si-au luat-o in freza cu aplauze.
    De curand americanii au incercat o noua “revolutie orange” in Belarus. Si-au luat-o in freza cu aplauze.
    Chiar acum incearca o noua “revolutie orange” in Kazahstan. Si-o vor lua in freza cu aplauze, din nou.

    Sunt doua intrebari care se pun:
    1. Cand se va destrama Ucraina?
    2. Cat va mai ramane din Ucraina?

    Ceea ce se numeste astazi “Ucraina” este nimic altceva decat o facatura sinistra construita artificial, din pix, prin decrete, nu prin razboaie si cuceriri. Ucraina este inconjurata de state care au interese majore teritoriale pe “teritoriul ucrainian” si cu exceptia Romaniei, o natiune de gainari parveniti si de idioti cu ifose, care este codusa se sute de ani de impostori, incompetenti si tradatori, pot sa te asigur ca restul statelor de la care ucrainienii au furat teritorii, nu-i vor ierta si nici nu vor sta sa astepte la nesfarsit ca idiotii aia sa-si faca de cap pe acolo, cu sau fara ajutorul americanilor. Vorbim evident de Ungaria, Polonia si Rusia. Nu mai are rost sa vorbim despre Bielorusia alias “Belarus”.
    bielo = alb
    bielorusia = rusia alba

    https://moldova.europalibera.org/a/belarus-bielorusia-c%C3%A2nd-politica-se-amestec%C4%83-cu-lingvistica/30798640.html

    https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Simplified_historical_map_of_Ukrainian_borders_1654-2014.jpg

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.