Papandreus pierde tot – inclusiv Grecia

Nu vreau sa ii plang de mila lui Papandreus pentru ca oricum Goldman Sacs are grija de el sa ii asigure o batranete linistita pe vreo insula ratacita prin cine stie ce ocean. Pentru ca nu cred ca Papandreus va mai avea curajul sa iese singur pe plaja in Grecia, indiferent de ce se va intampla acolo.

Initial, cand a propus referendumul, am crezut ca lui Papandreus i-a venit la cap mintea cea de pe urma. Ca o paranteza, mintea cea de pe urma se refera la intelepciunea de avedea lucrurile ca si cum le-ai privi din coada inspre capat, ceea ce bineinteles iti ofera o perspectiva utila pe baza careia poti propune solutii mult mai viabile decat daca analizezi de la cap spre coada, pentru ca bineinteles, la urma, cel putin un scenariu se va fi desfasurat deja si in primul rand actorii isi vor da masca jos. Iar o data ce vei stii personajele, vei putea intelege lucrurile mult mai bine.

In final, s-a dovedit ca Papandreus intr-adevar a jucat poker cu miscarea sa, dar nu in favoarea poporului grec. Grecii puteau sa mearga pana la capat deoarece aveau careul de asi in mana, ei nu puteau pierde, nu puteau sa fie lasati de izbeliste de europeni cu toate amenintarile. Europenii nu isi permit in ruptul capului sa lase Grecia sa intre in default sau sa o dea afara din UE deoarece asta ar insemna autoimplozia sistemului financiar mondial. Prin urmare, nemtii nu doar ca sunt fricosi in general avand in vedere teama lor de necunoscut, dar mai ales cand cunosc situatia, traiesc intr-o perpetua spaima. Si ca veni vorba de nemti, ca o paranteza, nu cred deloc ca tiparirea marcilor este doar un zvon: avand in vedere ce scenarii se pot intampla nemtii ar fi nebuni sa nu aiba deja cateva tiruri de marci in fiecare oras din Germania.

Asadar, grecii vor ramane fara referendum si li se va baga austeritatea pe gat, in timp ce europenii vor incepe sa umple gaurile din planul de salvare care sunt asemanatoare cascavalului elvetian, Iata doar cateva din aceste gauri, nu neaparat in ordinea marimii lor:

– haircut-ul este sau nu este default? cum interpretam? daca este, in cazul asta agentiile de rating vor incepe sa taie la greu din ratinguri la toti actorii care vor pierde si la toate tarile care au expunere; daca nu, toata piata CDS-urilor pica pentru ca acestea devin obsolete;

– cine marcheaza banul? Planul de largire al EFSF-ului este o arma dar singurii care au munitie pentru ea sunt chinezii, ori chinezii au citit Sun Tzu care spune “Cel care stie cand sa imprumute pe europeni si cand sa nu ii imprumute va fi victorios”;

– ce va face troica la Atena, chiar va reusi sa stoarca de la greci rata pentru cei 50% ramasi de plata? este totusi imensa …

– ce vom face cu Italia?

Una peste alta, Grecia sta totusi cel mai bine in Marea Depresie a Secolului XXI deoarece este prima in care oamenii de voie de nevoie vor incepe sa nu mai plateasca chiar nici o taxa, vor dezvolta un sistem de comert paralel fata de moneda oficiala si vor incearca sa traiasca fara a se bizui o iota pe ce le promite statul. Pe masura ce criza va avansa si statele sub forma actuala isi vor pierde din consistenta, grecii vor avea deja experienta de viata, vor fi descoperit deja tehnici de supravietuire intr-un stat ostil si cucerit de banci straine si vor avea astfel un punct de pornire dupa ce implozia sistemului financiar se va termina. Peste ani si ani, asa cum democratia inventata in Grecia a cucerit inimile oamenilor de pretutindeni, tot asa si supravietuirea grecilor va fi o lectie pentru toata lumea. Iar religia nu va avea un rol mic in toata povestea asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.