ABC-ul războiului

Există pentru omul modern conectat (prea mult) la internet și la rețelele sociale, false idei despre război. Există iluzia că armele sofisticate și tehnologice pot să constituie un avantaj major, de unde NATO este invicibil deoarece are puterea tehnologiei. În acest curent (abur) de gândire, se ignoră oricum faptul că 95% din tehnologie vine din Asia, din care 80% vine din China: semiconductori, procesoare, plăci de bază, senzori, camere optice etc. Iar rușii au acces la ele probabil la un preț mai bun ca NATO. Vă amintiți scandalul cu 5G, cu interzicerea Huawei-ului de la achizițiile guvernamentale pe ici pe colo? Nu în SUA! Și nu alte companii, căci nu doar Huawei este Made in China. Tot românul știe că de exemplu Phillips deși este marcă olandeză, pe toate produsele scrie Made in China. TOTUL se produce în China.

Întorcându-ne la cum se duce un război, pe scurt este așa: se face întâi recunoaștere să vezi unde are dușmanul apărare. Faci apoi o hartă și o estimare a armamentului și vezi unde te poate lovi și cu ce. Dacă dușmanul nu are artilerie (cum e cazul Ucrainei) sau range-ul acesteia este mic, aduci artileria ta care să lovească pozițiile lor. Sau avioane (dacă geografia locului nu permite artileria – caz rar în Ucraina). Sau drone, dacă te riști să le pierzi (dronele nu au foc de autoapărare, ci doar lansează proiectile). După artilerie, care teoretic fie l-a scos pe dușman din pozițiile de apărare (tranșee și eventual cazemate) fie l-au neutralizat, trimiți tancurile care să îi fugărească și să lovească în eventualele transportoare cu care aceștia fug sau încearcă să revină pe poziții. Se înțelege că dacă dușmanul are și el tancuri, contează range-ul și skill-ul tanchiștilor pe care îi ai (nu prea buni la ruși). După tancuri, vine infanteria pentru a curați și mai în amănunt zona și pentru a evita ca tancurile să fie lovite de eventuali dușmani rămași ascunși în peisaj. Și astfel se înaintează: bombardamente, tancuri și infanterie. Ideal în același timp, dar cum rușii nu se grăbesc și cum linia de front este mare, se mai lucrează pe bucăți. Adică în unele poziții se stagnează mai mult, războiul ia o pauză din lipsa de … unelte și meșteri care să le folosească.

Problemele inițiale ale rușilor au fost că ei au pariat pe o invazie șoc – au crezut că simpla prezență a trupelor îi va speria pe ucrainieni, de aceea ordinele date soldaților au fost tembele deoaerce pe mulți acest pariu i-a costat viața: în locul avansului în trepte care să asigure fiecare armă că nu este vulnerabilă, s-a preferat trimiterea în față a tancurilor, pe zone maxime (cât duce rezervorul). În unele zone a reușit, de aceea s-a continuat cu strategia asta. Dar cum avansul s-a făcut fără verificarea teritoriului, tancurile expuse au fost ulterior lovite și apoi rușii au trebuit să o ia de la zero. Pe alocuri, convoaiele de alimentare care veneau din urmă au fost lovite.

Dar acum s-a schimbat tactica. Rușii luptă cum se luptă. Nu este deloc așa cum zic unii “tactică sovietică”, pur și simplu așa se duce lupta: bombe, artilerie, eventual aviație, tancuri, eventual transportoare armate și apoi infanteria (evident tot prin transportoare, rareori – când sunt indicii că există dușmani) avansul se face pe picioare, verificând teritoriul pas cu pas (în orașe casă cu casă).

Puținele succese răsunătoare ale ucrainienilor din perioada inițială au fost datorate rezitenței infanteriei care a putut lovi din spate tancurile și transportoarele. Deoarece rușii pur și simplu s-au răspândit pe un teritoriu foarte mare și au încercat să ocupe din toate părțile, prin urmare au fost zone unde au fost expuși. Alte greșeli au mai fost legate de comunicații. Transmiterea ordinelor de avans, de exemplu, se făcea cu walky-talk-uri de 2 lei, necodate și cum ucrainienii și ruși vorbest aceiași limbă, evident că toată lumea auzeau ce vorbeau rușii între ei. Prin urmare, având informații de la sursa, chiar de la comandanții rușilor, e firesc că ucrainienii au putut să îi lovească nasol.

Prin urmare, ce se poate schimba pentru ca Ucraina să facă față ocupației? Ce poate face Ucraina ca să reziste militar mai mult și mai bine ca acum? Primul lucru ar fi artileria – are nevoie de artilerie care să bată mai departe decât a rușilor. Și eventual mai precis. Artileria – fiind o armă veche – a avansat destul de mult și culmea ar fi cumva mobilitatea: o armă care să tagă cât mai departe și să fie cât mai mobilă. Asta face diferența. Ori asta nu au ucrainienii și nu vor primi de la vest deoarece există riscul ca dacă primesc astfel de arme să lovească orașe și teritorii din Rusia. Chiar dacă să zicem, vor primi artilerie care să loveasă la 100km, există următoarea problema: rușii pot lansa rachete care să lovească în acea artilerie, chiar dacă este mobilă. De la momentul lansării proiectilului, până la aterizare, orice mașină poate merge să zicem cu maxim 50km/h. Cum obuzul/obuzele de artilerie, prin felul cum lovesc, pot deconspira poziția originală și momentul lansării, se poate calcula cu aproximație un cerc pe raza căruia lansatorul s-a putut deplasa și analizând harta, se poate reduce drastic locațiile posibile unde poate fi la un moment dat, prin urmare se pot lansa rachete care să lovească toate pozițiile posibile și astfel să scoată din luptă și echipamentul și personalul respectiv. Caz în care, discuția se duce logic înspre întrebarea: dacă se pierde o piesă de artilerie, poate aceasta să fie înlocuită? Sau: cine are mai multe de înlocuit (și piese, și operatori). Nu mai zicem că Ucraina, de departe nu ar posibilitățile de rachete de care dispun rușii.

Întorcându-ne la articolul de fundamentare a predicției într-un război (balanța de putere) avem așadar răspunsul de ce Ucraina probabil nu va putea face față Rusiei și doa un efort susținut din partea vestului prin care să ofere arme și mai multe și mai puternice ucrainienilor ar putea să compenseze în această balanță în primul rând deficitul de personal al ucrainienilor și în al doilea rând deficitul economic (Ucraina este deja distrusă în timp ce Rusia în afara de câteva incendii are ditamai economie de război în spate care pompează în rachete, tancuri, avioane etc).

O soluție la ABC-ul prezentat mai sus, ar fi brute-force-ul. Dacă teoretic ucrainienii ar avea cei 800.000 de oameni cu care se laudă și toți ar fi dotați cu AK74 și pregătiți, ar putea pur și simplu să ia cu asalt toate pozițiile rusești. Doar un număr similar de oameni, la fel de dotați, ar putea să le facă față, altfel, Ucraina pur și simplu ar anihila invadatorii și ar avea chiar opțiunea să penetreze în Rusia și să ocupe Moscova. Poate că din disperare rușii ar lansa ceva nucleare atunci, dar nu i-ar ajuta la nimic deoarece ucrainienii deja ar fi intrați în Rusia și deja ar ocupa bucată cu bucată în ritmul de avans al infanteriei. Deci teoretic se poate lupta și doar cu infanterie (ce are Ucraina acum) doar că adevărul este că Ucraina nu are aceste sute de mii de recruți, nu are cu ce să îi hrănească, nu are arme să le dea, nu are mașini să le dea, nu are haine să îi îmbrace. Imaginați-vă 800.000 de perechi de bocanci ce înseamnă.

Cum vestul nu este dispus să ofere artilerile suficient de puternică (în raza de acțiune și în precizie și în flexibilitatea de mișcare) pentru a compensa avansul rușilor, este evident că o oprire a războiului va avea loc doar când rușii vor dori să înceteze avansul. Spun că vestul nu este dispus să ofere aceste arme deoarece dacă era dispus, o făcea deja – trecerea timpului face și mai greu de recuperat pozițiile pierdute și prin urmare oferirea tardivă a acestor arme, ajuta mult mai puțin decât oferirea acelorași arme mai înainte. Evident că nu este exlusă posibilitatea unei mobilizări accelerate, dar asta presupune creșterea intensității motivației vestului de a ajuta Ucraina, ori aici asistăm la un trend invers – se întețesc apelurile către Ucraina ca să accepte cedarea teritoriilor și să încerce pacea. Și asta fără măcar să aibă clar perspectiva din partea rușilor că sunt dispuși să se mulțumească cu ce au acaparat deja și nu intenționează să ocupe TOATĂ Ucraina.

Întorcându-ne la balanța de putere, există posibilitatea ca rușii să calculeze ca dacă ocupă toată Ucraina, vor determina vesticii să se mobilizeze și mai mult și la un punct anume în război, ajutorul oferit să fie cu totul altul decât ce a fost și să conteze în război. Aici intrăm însă în tactică și în strategie și se poate lungi mult. Rușii au însă de partea lor timpul – pot ocupa ce sunt interesați să păstreze (mai au încă ceva) și apoi pot consolida apărarea încât să facă imposibilă recuperarea de către ucrainieni a acelor poziții. Sau pot pur și simplu să pedepsească orice tentativă a ucrainienilor cu noi și noi ciopârțiri din teritoriu, așa cum s-a întâmplat acum. Adică au luat Crimeea și poate dacă o cedau oficial și cedau și Donbasul, poate-poate, nu se alegeau cu acest război și cu pierderile deja încasate.

În final, întorcându-ne la ABC vă provoc să calculați în ce măsură România se poate apăra și ce poate face în cazul unui avans al rușilor peste noi. Munții sunt o cu totul altă poveste și contează imens, dar aviația de asemenea contează și tare mi-e teamă că România nu are deloc dotarea anti-aeriană a ucrainienilor și nici nu va avea parte de ajutoare prea semnificative în acest sens. Vedem că în ciuda zvonurilor că Rusia nu controlează spațiul aerian în Ucraina (deși evident că sunt zone alb-gri), cam orice avion ucrainean lansat recent a fost doborât și de asemenea dronele acelea turcești au cam picat toate. Că rușii nu se mai riscă să ridice elicoptere și folsesc rar avioane, asta e deoarece rezolvă ce au nevoie cu rachete – nu mai au nevoie atât de mult de suportul aerian și riscul nu are sens. Noi însă, am putea face față avioanelor ruseși pentru a consolida anumite poziții de apărare în munți din care să lansăm atacuri asupra rușilor? Nu știu … Dar cu ungurii în coastă, cred că la primul rus intrat în țară, noi ar trebui mai întâi să ne consolidăm spatele.

Între balanța de putere și accidentul istoric

Filosofiile legate de motivația războiului între națiuni nu încetează. E bine să nu înceteze, dacă am învăța ceva din ele și am acționa, dar dacă doar le rumegăm, transformându-ne în consumatori de spaimă și pe lângă starea de frică și în general de deznădejde mai ne lăsăm dominați și de perspective greșite asupra lumii, construite pe informațiile, perspectivele și mai ales emoțiile pompate de duhurile care controlează fabrica de consens, suntem expuși accidentelor.

Altfel spus, doresc să lansez ideea că putem – într-o oarecare măsură – să prevestim ce se va întâmpla și să ne poziționăm corespunzător pe plan personal în raport cu viitorul. Zic în plan personal deoarece în ciuda tentațiilor de evadare către macro, în intenție scopul activității mele online (atât pe blog cât și pe social media) este să transfer puțin know-how și … lifestyle către compatrioții mei aflați mereu în mari dificultăți din cauza provocărilor geografice dar și ale vremurilor în care ne aflăm. În ciuda ispitelor, nu-mi fac iluzii că pot ajuta cu ceva la un nivel peste nivelul individual, deoarece sunt sceptic – ca să zic pe scurt.

În orice conflict există o balanță de putere. Vă voi da un exemplu simplu ca să înțelegeți ce doresc să spun. Să zicem că doi copii vecini au un conflict. Se ivește pur și simplu deoarece viața e complexă. Prin urmare, unul îl bate pe celălalt. Celălalt are însă un frate care când vede conflictul (dacă e în zonă) vine și își ajută fratele, pedepsindu-l pe agresor. Dar pedeapsa fratelui mai mare este redusă și auto-constrânsă deoarece acesta știe că agresorul are un tată agresiv și dacă exagerează prea mult în pedeapsă, urmează să și-o fure și el chiar dacă agresorul inițial încasează oricum pedeapsa dar nu la amplitudinea posibilităților fratelui apărător. Data viitoare, agresorul de acum însă se va feri să atace pe vecinul mai slab care l-a provocat să îl atace de frica fratelui. Dar deoarece are un tată puternic și rău de care știe că fratele acestuia se teme, deși nu îl va mai bate, nu se va da înapoi în a-l înjura. Deoarece singur, copilul cel mic și neajutorat nu se poate apăra, dar dacă ia bătaie, fratele său va sări – nu însă pentru o înjurătură sau poate pentru un șut în fund. Evident aceste fapte par ancestrale în ziua de astăzi când copiii sunt urmăriți și la locul de joacă 99% din secunde și la cel mai mic conflict indiferent cât de superficial, părinții intervin și îi cenzurează, așa cum Facebook (și rețelele sociale) super-cenzurează orice conflict online și încearcă să creeze un bubble society în care microagresiunile sunt pedepsite instant, poate chiar la momentul intenției. De aceea balanța de putere în viitor va căpăta moduri de expresie mult mai complexe și mai … elaborate, până când bula se va sparge și ne vom întoarce la arme, așa cum se întâmplă deja în Afganistan, Siria, Ucraina și alte zone ale planetei.

Legile naturii ne spun cumva că în orice conflict, agresorul se va întinde până va fi oprit și până va calcula că dacă mai face un pas, costul beneficiu-pierdere nu va mai merita și prin urmare, acolo se va trasa granița. Un alt fel de a declara această lege, ar fi aceea că în conflictele internaționale nu există emoție, compasiune sau justiție. Nici măcar oboseală. Totul ține de resurse, asset-uri, capacități, constrângeri.

Mergând acum la conflicul din Rusia, ce putem spune legat de balanța de putere? În primul rând, m-aș întoarce puțin în timp în perioada post-sovietică proximă – e firesc că NATO s-a extins atunci deoarece nu exista nimeni ca să oprească această extindere. Prin extinderea NATO, SUA dobândeau noi avantaje care au meritat să calce peste promisiunile verbale (deci oricum irelevante) oferite de președinții americani rușilor.

Paranteză – nu știu dacă am mai spus și dacă cititorii au clar în minte acest mic dar important amănunt – SUA nu a garantat niciodată în scris URSS-ului sau Rusiei că nu se va mai extinde. Gorbaciov s-a mulțumit cu garanții verbale. Nu există niciun document unde SUA să se fii angajat – noi nu ne mai extindem. Există însă document în care SUA și Rusia se angajază să ofere garanții de securitate Ucrainei …

Deci dacă SUA a putut, deoarece balanța de putere la acel moment dat a fost în favoarea lor, a împins NATO spre periferie, din motive evidente: extinderea influenție militare și a controlului politic. Practic prin aderarea la NATO, fiecare țară (mai ales cele mici și slabe) devine supusă politic total SUA. Prin simpla prezență a capacităților militare și în general prin desfășurarea unui aparatus diplomatic, SUA pot afecta major politica unei țări mici defavorizând, lovind și chiar eliminând potențialele centre de putere politice care sunt anti-imperiale. Turcia este exemplul care confirmă regula, în sensul că s-a mers până acolo încât întreaga armată turcă să fie implicată într-un complot de eliminare a președintelui.

De la extinderea NATO, până la tentativele de control și colonizare a sistemului financiar și energetic al Rusiei în perioada lui Eltin, totul se explică prin cheia balanței de putere – SUA au încercat maxim ce au putut să reușească și Rusia ar fi făcut la fel (sau chiar mai rău) dacă se aflau într-o poziție similară.

Dar dacă tot discutăm de acea perioadă, avem și un exemplul de partea rusă: Transnistria. Rusia a folosit slăbiciunea României din acea perioadă (și oarecum a Moldovei) și și-a păstrat Transnistria, chiar intenționând ocuparea întregii Moldove, care la nivelul intenției rusești de atunci, trebuia să fie un nou Kaliningrad pentru partea estică a Europei. Faptul că nu “a insistat” în această direcție, deși putea, se datorează calculului (greșit sau nu – vom vedea) de atunci, că Ucraina va rămâne permanent în sfera rusă, prin urmare, nu este nevoie de ocuparea militară a Moldovei. CSI-ul de asemenea este cumva tot un fel de tentativă de creare a unui NATO post-sovietic mai restrâns și mai dependent cumva de Moscova decât Pactul de la Varșovia care s-a dovedit un eșec al istoriei.

Înainte de a trece la câteva observații legate de balanța de putere în actualul conflict, aș dori să explic de ce am inclus în titlu și “accidentul istoric”. Prin accident istoric mulți înțeleg evenimente întâmplătoare sau personalități care reacționează ciudat, în mod neașteptat, în afara “realiăților”. De fiecare dată când auziți de accident istoric, vă propun să gândiți – complexitate. Viața este complexă și este imposibil de calculat toți parametrii care influențează istoria. Pe lângă complexitatea vieții, intervenția divină poate de asemenea să direcționeze evoluția puternic într-o direcție sau alta, astfel încât orice analiză logică, rațională, coerentă să nu mai aibă niciun sens. Dar acesta este rolul lui Dumnezeu, rolul oamenilor este să facă ce pot, iar a gândi și a calcula este posibil omenește.

Prin prisma conceptului de balanță de putere pe care am încercat să îl prezint și să îl propun ca schemă de gândire în tot ce vedem că se întâmplă în război, care să fie argumentele pentru care să sperăm că Rusia se va opri la Donbas și Lugansk și nu va ocupa întreaga Ucraină? În primul rând, această idee este cumva una nouă, lansată de Fabrica de Consens pentru a justifica – în continuare – efortul vestului de a trimite arme în Ucraina. Pentru a face grea viața rușilor și a-i descuraja să înainteze dincolo de aceste provincii … de aia se spune meltenilor că Rusia se va opri și nu va ataca prea curând Polonia și țările NATO. Argumentul vedem că s-ar încadra în teoria balanței de putere, dar greșită este evaluarea constrângerilor de o parte și de alta. Greșala (intenționată) se face în subestimarea capacității rușilor și în supraestimarea capacităților ucrainienilor și a ajutorului primit. Totodată se ignoră eșecul sancțiunilor – o mare greutate în balanța de putere. Motivele acestei minciuni programate sunt penibile, au rațiuni financiare și țin de meandrele industriei de fabricare a consensului.

Așadar Rusia va continua ocuparea Ucrainei – poate nu acest an, dar până la un tratat … războiul nu se va termina. Avem deci pe de o parte puterea armată a Rusiei. Convențională! Măcăne aiurea “analiștii” că Rusia stă prost. Stă, dar se adaptează. Recent Rusia a făcut următoarele progrese în război:

  • nu mai pierde aiurea tancuri și convoaie din cauza problemelor logistice și a expunerii liniilor de aprovizionare; această anomalie (cine se aștepta la asemenea greșeli din partea unei armate de top???) s-a datorat tentativei de “război blitz” a rușilor. Privit retrospectiv, a fost un pariu. Dacă câștigau, rușii ocupau Ucraina rapid, în câteva zile și realizau o lovitură de imagine puternică care urma să rezoneze ani de zile și să fie fundamentală pentru discursul în raport cu vestul. Cam cum a fost aselenizarea pentru americani … Dacă au pierdut, au pierdut ceva oameni și resurse, dar nu contează în ecuația finală a războiului. Este doar un procent (1,2%) în plus la cost. Mai nou rușii au învățat să lupte cu mai multe arme odată, nu fac greșeli de expunere și chiar câștigă bătălii tactice (nu prin dominarea puterii brute) – vezi Popasna …
  • sancțiunile nu au avut efect. Singura măsură care ar fi avut efect ar fi fost tăierea totală a petrolului și a gazlor. Rușii însă au calculat bine apriorii că pentru nemți asta e imposibil. Să nu uităm de unde au plecat! I-au pregătit pe nemți atât de bine – în sensul că i-au strâns blocați în lațul dependenței – încât chiar porniseră acea conductă Nord Stream 2 … atât de mult credeau nemții (looseri și incapabili) că vor putea ei să sugă gaze ieftine de la ruși. Incompetența și prostia nemților în relația cu rușii este cumva comparabilă cu docilitatea cu care aliații l-au tratat pe Hitler în build-up-ul celui de-Al 2-lea Război Mondial. “Cehia – o țară departe …” – reacția prim-ministrului Britanic când Germania a ocupat Cehia este acum comparabilă cu declarația lui Olaf – It does not help “if the lights go out here”. În ciuda tentațiilor de a-l exonera pe “Scholz-o-matic” deoarece el doar moștenește rahatul pe care i l-a lăsat în poală cea mai proastă femeie din politică din ultimii 100 de ani (cu consecințe poate mai nasoale decât ale Elenei Ceaușescu), adevărul este că toată Germania (și nu doar Olaf) este pur și simplu incapabilă să se ridice la importanța momentului pe care îl trăim și prin urmare foarte probabil nu va mai exista o Germanie în viitor, așa cum nu va mai exista UE

Ar fi mai multe de zis, dar nu o lungesc. Pe ambele planuri (militar și economic) Rusia are ce greutate să pună în balanță. Dar Ucraina (și vestul) ce pun? Alte arme decât cele care sunt acum trimise Ucrainei, nu există! Cu cât trece timpul, cu atât entuziasmul de a ajuta Ucraina scade și de asemenea Ucraina pierde oameni capabili să opereze acele arme. Militar, nu prea există alte soluții pentru a ajuta Ucraina. Singura soluție militară ar fi fost atacarea Rusiei de către toate fostele republici sovietice care au probleme cu Rusia (Moldova în Transnistria, Georgia în Osetia și Abhazia, etc). Poate însă că exista chiar o coordonare și un plan de atac al Rusiei în toate “punctele fierbinți”, și reaprinderea focarului din Nagorno-Karabakh chiar recent (anul trecut) este un argument. Că nu toți s-au aliniat și că efortul a fost cumva dispersat în timp (aș adăuga aici și Kazahstanul care dacă pica în afara Rusiei însemna o pierdere masivă pe plan economic și geopolitic) este altă poveste, dar poate în aceste tentative de lovire a intereselor Rusiei în diverse puncte se află în spate tot SUA de unde motivația de pornire a războiului din Ucraina ca mutare imposibil de amânat pentru ruși în perspectiva înarmării și fortificării acesteia de câtre NATO și poate chiar a includerii ei în alianță.

Să ne întoarcem acum la ce concluzii putem trage pe plan personal care să ne poată ajuta în viața de zi cu zi. Din ce s-a consumat deocamdată din conflict, vedem clar că există un oarecare răspuns al vestului și există chiar perspectiva ca NATO să rămână în picioare și prin urmare, falia dintre continente să crape undeva prin Ucraina, poate chiar la granița cu noi și rușii să se oprească din alte tentative. Practic în scenariul pozitiv al evoluției acestui conflict, chiar în cadrul analizei orientate înspre balanța de putere, putem spera la un război rece. Ne place rece deoarece înseamnă că nu este fierbinte și înseamnă cu nu avem parte de bombe și de moarte. Dar lucrurile nu stau chiar așa și vă rog să aveți răbdare să încercați să înțelegeți argumentele mele pe care deși poate nu le detaliez și formulez corect, le am foarte clar în minte și le repet periodic prezentându-le sub o formă sau alta.

Să privim acum spre SUA/NATO prin prisma balanței de putere, ca actor. Am amintit la început că NATO a profitat de slăbiciunea Rusiei în perioada post-sovietică. Dar asta face și acum! A profitat de incapacitatea Rusiei de a controla Ucraina politic și prin urmare și-a întins masiv influența politică în Ucraina. Era suficient pentru americani să nu facă nimic în Ucraina pentru ca acest război să nu existe. Era suficient să permită echilibrului intern – care iată a durat 20 de ani – să decidă ce fel de politicieni ajung să controleze Ucraina și în ce măsură. Altfel spus, spoiala de democrație și divergențele interne, dacă continuau, puteau permite ca la putere în Ucraina să ajungă și pro-ruși și pro-europeni, să existe o alternanță, să existe o dinamică care să nu ducă la conflict armat. Rusia a pornit în 2014 tensiunile din Donbas și Lugansk doar ca răspuns la Euromaidan. Vă amintiți “Fuck the EU” a lui Nuland?- o mică rază de “lumină” din grota centrelor de strategie care decid soarta noastră și a UE, din partea Imperiului. Așadar, cum UE este slabă și nu poate face nimic în Ucraina, SUA își urmărește interesul și împinge la maxim pe toate planurile în vederea lovirii Rusiei. A făcut-o prin Euromaidan, a făcut-o prin sancțiunile care au urmat ocupării Crimeei, au făcut-o înarmând ulterior Ucraina. În ciuda războiului actual, “investiția” în Ucraina a dat roade. Din punctul de vedere al SUA, al intereselor SUA, Ucraina este deja o reușită – Rusia a fost sancționată (atât cât este), armata a fost afectată, rușii și-au dat pe față cvasi-irelevanța în eventualitatea unui război convențional cu NATO sau SUA, anumite arme secrete sau inexistența lor au fost analizate (rușii poate au fost tentați să le folosească sau au dovedit că nu le au) etc, etc. Ca să nu mai zic de generalii ruși omorâți care sunt evident rodul suportului pe care americanii l-au dat rușilor. Probabil resurse masive ale ucrainienilor au fost folosite pentru omorârea generalilor care acțiuni însă nu știu în ce măsură au contat în ecuația finală a ucrainienilor, care în orice scenariu vor fi (și sunt deja) sacrificați pe altarul balanței de putere.

Dacă SUA a lovit deja fatal Rusia sau măcar a dat pe fața incapacitatea pe plan convențional a armatei rusești, ce mai rămâne de consumat? Riscul nuclear … în această cheie trebuie să citim riscurile pentru noi, în aceea că așa cum am spus dinainte de începutul acestui război SUA dorește un război nuclear Rusia-Europa și dorește ca SUA să nu fie inclusă!

Iată deci că riscurile masive pentru noi sunt ca așa cum sunt uncrainienii, să fim și noi, puși la mezat. Nu contează neapărat scenariile și evoluțiile care ar putea duce la asta. Dacă extragem esența acestui conflict – balanța de putere – și vedem clar care sunt cele două puteri, ce urmăresc și încotro înclină balanța, putem să evaluăm corect și riscurile noastre. Și acestea sunt imense. Dar deja am lungit-o …

[P] Adidasi la prețuri normale

Recapitulare economie

Rusia

Principala lovitură primită de ruși a fost înghețarea rezervei Băncii Naționale a rușilor din străinătate. Nu am surse, dar din auzite ar fi vorba de 600 miliarde dolari. Ceea ce este suficient de mult pentru a porni un război. Singurul motiv pentru care Rusia nu a pornit război deși are 600 de miliarde de dolari înghețați este deoarece va băga în tratatul de pace cu Ucraina (la care și SUA/UE vor fi co-semnatari) că fondurile sunt deblocate. Între timp, cei 600 miliarde cresc o dată cu dolarul. Ca fapt divers această măsură este unică în istorie, cel puțin eu nu știu alta. Nici în perioada Războiului Rece nu a existat așa ceva. Pe o scară de la 1 la 5 această măsură aș pune-o la 4 unde 5 inseamnă război nuclear și războiul din Ucraina l-aș trece la 3. De notat că dacă tratatul de pace nu va fi semnat, Rusia nu va avea parte de dezghețare de unde rezultă un puternic argument pentru prezicerea continuării unor escaladări dincolo de Ucraina.

Ca să înțelegem mai clar această măsură, prin acest îngheț practic ordinea mondială actuală a fost total dezmembrată. Prin urmare, Rusia poate face orice, nu mai ține cont de nicio legislație și niciun tratat și nu îi pasă dacă face abuzuri sau e catalogată într-un anume fel. Singurele contrângeri sunt legate de ecuația riscuri/oportunități. Evident că – ducând la extrem scenariul – un război nuclear cu SUA pe acest motiv (al înghețării banilor) este la maxim de risc pentru Rusia și deși este regurgitat, nu are niciun avantaj în acest moment. Dar Lavrov are dreptate – războiul a început.

Pe lângă înghețarea fondurilor băncii naționale, unele bănci din Rusia au fost excluse din SWIFT. Nu toate! Nu cele din Belarus. Asta înseamnă dificultăți de funcționare adică costuri suplimentare. Ce trebuie însă să știm este că nu toate băncile au fost excluse. Astfel, de exemplu, Reserved încă poate face afaceri în Rusia și încă poate să-și transfere profiturile în afară sau să facă plăți din Rusia direct către furnizorii din China, folosind Swift. Pe o scară de la 1 la 5 această măsură aș pune-o la 1.

Tot la 1 aș pune și eliminarea băncilor rusești de la conducta de bani a sistemului financiar anglo-american. Practic băncile rusești nu mai au acces la credit în vest. Dar în ce măsură mai au nevoie de acest credit, este altă discuție. Cu cât importurile din vest sunt mai puține, cu atât nevoia de dolari a rușilor este mai mică și prin urmare nevoia de credit în dolar.

Cu privire la celelalte sancțiuni, fenomenul este următorul și nu a fost deloc imposibil de prezis, ba chiar era foarte simplu. Faptul că s-a ajuns în actuala fundătură este evident calculat. Concret, inițial, din cauza șocului, rubla a explodat. Băncile rusești – în ciuda pregătirilor – nu au mai avut dolari, lumea scotea dolarii din bănci, bani nu mai intrau în bănci. Rușii au băgat restricții (10.000 dolari retragere) similare grecilor în perioada fierbinte din 2012- 2013, în sensul că banii apar în cont dacă te uiți online dar daca scoți … nu ai voie. Poți însă face plăți în dolari către alte conturi, deoarece online e mai simplu. În plus, cum multe firme din vest s-au grămădit să plece, au vândut rublele pe care le aveau ca să scoată dolari. Poate de aceea au mai și păstrat americanii câteva bănci rusești în SWIFT ca să permită exitul marilor companii prezente în Rusia (care vroiau să facă exit).

După această etapă, cum era iarnă, gazele nu s-au tăiat. Dar prețul a explodat, cel puțin din cauza riscului crescut și a tensiunii psihologice care se propagă peste tot, inclusiv pe piețe unde saltă prețul chiar dacă conductele pompează în continuare. Pe atunci însă nu se știa dacă nu cumva conductele vor fi lovite și gazul va înceta să curge, prin urmare prețul la gaze a explodat. Ceea ce a însemnat un puse de euroi pentru ruși care în anumite zile primeau de la nemți peste 1 miliard de euro. Ulterior s-a văzut că gazul curge în continuare, măcănitul despre oprirea gazelor s-a fumat și prețul s-a calmat.

Pe petrol a fost însă altfel. Fiind mult mai sensibil la tensiuni geopoltice, petrolul a explodat. De asemenea, țările care și-au permis nu au mai importat de la ruși (Marea Britanie de exemplu). Deși petrolul nu a fost introdus în lista de sancțiuni, s-a întâmplat totuși ca multe companii să renunțe efectiv, de bună voie (de teama stricării imaginii). Dar contează imaginea? Da, contează. Shell de exemplu a renunțat la un transport de petrol după ce au apărut poze în presă cu niște vapoare de-ale lor care aduceau petrol de la ruși. Deci prețul a crescut, alți producători de petrol au pupat mâna lui Putin pentru această creștere și nu au dansat cum le-au dictat americanii care nu mai pot controla nici măcar pe saudiți. Biden a dat drumul la rezerva strategică a SUA dar prețul tot a crescut. În ciuda tăierilor voluntare ale unor companii (căci repet, petrolul nu a fost inclus în sancțiuni), prețul a crescut și deși nu au exportat mai mult, rușii au câștigat cam la fel de mulți bani la un randament evident mult mai mare ca înainte. Ca o mică paranteză, rușii au câștigat probabil din creșterea prețului la petrol și gaze mai mult decât au pierdut pe echipamentele din război. Nu vorbesc de costul uman, dar propaganda oficială încerca să ne prezinte cum pierd rușii tancuri și elicoptere și ni se prezenta prețul acestora care oricum era preț de vânzare nu de producție.

Dar oare alte probleme nu mai au rușii? Au probleme legate de bunurile de larg consum care evident s-au scumpit cam ca pe la noi. Motivele sunt variate și ajungem astfel la CRIZA PLANDEMICA.

Criza plandemică

În plandemie tot consumul a fost redus drastic. După minunea Omicron care ne-a permis revenirea la normalitate, consumul a avut un recul, având tendința nu doar să revină la ce a fost înainte dar chiar să crească. Aceasta deoarece oamenii au avut economii (au stat acasa o bună perioadă) și apoi au avut un sentiment de … libertate pentru pentru niște șoareci ai sistemului se manifestă evident prin manifestarea impulsurilor de shopping și consum. Altfel spus, setea de libertate s-a manifestat la șoricei prin setea de materie, de produse, de consum etc. Dar capacitățile de producție și distribuție au fost drastic reduse în plandemie și din cauza carantinelor și a “regulilor” dar și din motive economice firești – ce sens are să produci, să transporți, dacă nu ai cui să vinzi. De aceea avusesem deja un puseu inflaționist în lunile trecute, din cauza creșterii cererii coroborate cu deficitul de ofertă.

Pe lângă diferențialul între cerere și ofertă un factor inflaționist a fost masa monetară prezentă în piață – banii tipăriți pentru a oferi “ajutoare” în plandemie. Evident că pe lângă mizilicul aruncat la melteni, grosul banilor s-a dus la cei care sunt mai aproape de conducta prin care curge banul, adică sunt în proximitatea creditului ieftin. Cu credite ieftine, aceștia au cumpărat și au investit în tot ce se poate și astfel au ridicat prețul la tot ce se poate. Și asta s-a făcut la nivel global, nu doar în SUA ci peste tot! Iată deci doi factori inflaționiști puternici.

Acum, la inflație teoretic există soluții – creșterea dobânzii. Rușii au practicat-o la începutul războiului și a funcționat. Acum, recent, au dat jos cu rata dobânzii. Idem turcii au folosit-o foarte eficient când au avut “sancțiuni de la americani”. Problema Imperiului este că după preluarea creditelor junk de către stat de la bănci în urma crizei sub-prime din 2008, statul s-a îngropat în datorii și a fost nevoit să ia credite. Care se plătesc la dobânda de referință. Care dacă ar fi mărită, ar da jos cu statele, le-ar falimenta. Ratiourile variază de la 60-70% cât are România, la 120-130% cât au unele țări “responsabile” cu economie puternica (gen Franța, Canada) până la 200% și peste cum au Japonia, Italia și alți porcușori.

O mărire de 0.5% a ratei în Japonia va crește cheltuielile bugetare cu aproximativ 10%. Sau ceva de genul … Cea mai mică creștere a dobânzii va pune presiune imensă pe datoria suverană. Statele vor fi obligate să mărească taxele și impozitele drastic ca să poată duce în spate ratele fără a falimenta. SUA nu are problema deoarece poate emite obligațiuni, tipărește dolari. Problema este însă că nu s-a inventat încă o soluție ca banii tipăriți să nu ajungă să mărească prețurile și să producă inflație, altfel spus deși pot emite datorii, SUA sunt între ciocan și nicovală. Celelalte state care au datorii dat nu pot emite obligațiuni (cum e România) sunt legate ombilical de Fed. Dar și UE e legată de Fed deoarece sistemul financiar din UE a fost mult mai distrus de criza sub-prime decatâ cel din SUA.

Rusia s-a pregătit din timp și are un ratio infim de datorie/PIB. Nu din responsbilitate și conservatorism ci pur și simplu din cauza economiei precare pe care o are și a faptului că intern consumă infim, producând cam tot ce are nevoie și exportând masiv resurse energetice. Totul se reduce la nivelul de trai, cum rușii au majoritatea o mașină pe familie, statul nu e nevoit să dea salarii mari la bugetari ca să facă față presiunilor sociale ale camarilei politice. Are într-adevăr oligarhi, dar în vest aceștia se numesc “mari investitori” și setea lor de bani pune o presiune mai mare pe guvern (prin lobby legat de măsurile fiscale) decât în Rusia unde mărirea dobânzii se face peste noapte chiar dacă bursa este închisă o săptămână. Ori în SUA bursa nu are voie să fie închisă deoarece dacă va fi închisă, ziarele și televiziuniel (cumpărate toate de oligarhi) vor produce o revoluție și vor da jos cu politicienii.

UE

Sancțiunile însa afectează puternic și statele participante, cele care le aplică nu doar pe ruși. Într-adevăr, cei mari au avut grijă să nu taie ce îi doare pe ei (gazele) și să taie ce îi doare pe cei mici și neputincioși dar care trebuie să “pună umărul” la lupta cu Rusia (minereuri de fier, îngrășăminte în cazul nostru). Acum vedem că dacă cei mici turbează, UE nu are ce să facă și îi ascultă (vezi exceptarea Ungariei de la sancțiunile pe petrol). Problema însă este că sancțiunile afectează prin creșterea costului asupra unor materii prime și de asemenea prin taierea exporturilor. Sunt însă nenumărate paliere prin care sancțiunile lovesc și la sursa. De exemplu, companiile aeriene trebuie acum să evite Rusia, prin urmare costurile sunt mai mari pentru zborurile intercontinentale care treceau peste Rusia spre Japonia sau alte țări. Este adevărat că Rusia fiind destul de la nord, nu este chiar nod de trafic aerian, dar totuși multe rute spre India și Asia Centrala și chiar Japonia treceau peste Rusia.

De asemenea, în ciuda pregătirilor și a calculelor politicienilor, companiile nu găsesc totdeauna soluții la penuria de materii prime și alte produse care veneau din Rusia. Petrolul și gazele sunt o felie, dar vedem cum deja se vorbește de o criză alimentară doar pentru că Ucraina și Rusia nu mai exportă.

Ucraina nu exportă deoarece nu este lăsată de Rusia, dar Rusia nu exportă deoarece a fost sancționată. Nu știu dacă sunt sancțiuni pe produsele agricole rusești dar evident că Rusia nu mai dorește ea să exporte, deoarece vede că prețul grâului a explodat și e firesc să se gândească la securitatea alimentară. Dar nu doar Rusia ci și alte țări fac la fel. India de asemenea a interzis exportul la grâu. Culmea e că India nu era exportator de grâne, dar le este teama că din cauza perspectivelor alimentare, chiar grâul importat de ei se va scurge spre alte țări mai potente financiar. Ca să înțelegem, ar fi cam cum ar interzice România exportul la banane. Noi importam banane la Constanța și avem un cost de transport mic. Apoi, dacă crește prețul, e posibil ca austriecii care au bani mai mulți din cauza comerțului cu lemne și gaze românești, să cumpere toate bananele românilor, deoarece e criză de banane la nivel mondial. E firesc ca România să interzică exportul de banane dacă dorește ca românii să poată totuși cumpăra banane. Acest scenariu este însă SF deoarece România nu are voie să introducă nicio interdicție fără acordul Ursulei.

Principalii câștigători din sancțiuni sunt însă cei care profită de aceste sancțiuni și nu participă la ele. De exemplu China. Ar mai fi și alte exemple, cum ar fi Israelul, dar Israelul dacă participă, are probleme mari cu Rusia care are avioane în Siria și care poate oricând să dea drumul la câteva mililții iraniene în nord să lanseze rachete asupra Israelului. Sau poate rușii chiar pot să îi permită lui Assad să se răzbune pentru raidurile pe care israelienii le făceau până acum periodic în Siria, cu acordul rușilor. Într-adevăr le anunțau dinainte și rareori se întâmpla să moară vreun sirian, dar totuși Assad … mare minune că se abține.

Una peste alta, deși nimeni nu știe ce va fi doar că va fi rău, trebuie să încercăm să facem o prezicere a cum va decurge totul în viitorul proxim. În primul rând totul depinde de terminarea sau prelungirea războiului. Că una e dacă se termină, alta e dacă continuă.

Dacă se termină există speranța că sancțiunile se vor ridica și prin urmare presiunea pe prețuri va scădea. Căci cel puțin petrolul este cu mult peste prețul de producție și prețul la care s-ar fi stabilizat dacă nu exista războiul. Chiar dacă va dura până la reluarea propagării noului preț în toată economia, există măcare spranțe. Idem cu criza alimentară … una e să ai un an nasol, alta e ca anul următor să fie și mai nasol. Căci dacă nu se termină războiul, este evident că va fi mult mai nasol la anul. Anul acesta, pe ici pe colo, grâne de la ucrainienii au mai ieșit în afara. Idem rușii au mai transportat câte ceva. Dar anul acesta ucrainienii nu au prea mai cultivat, sau cel puțin în zonele cu risc. Idem rușii, dacă se pregătesc de război și nu au perspectiva păcii, probabil în loc să repare tractoare și să pompeze în agricultură, vor pompa în tancuri.

Financiar însă dobânzile trebuie să crească deoarece inflația nu poate fi altfel calmată. Chiar dacă va fi pace, consumul va rămâne și oferta redusă de asemenea, prin urmare inflația va continua. Teoria cere măriri de dobânzi, dar această cerere este temperată de masiva îndatorare a guvernelor și de presiunea piețelor financiare care dacă nu produc, îi determină pe investitori să fermenteze revoluții politice și în cele din urmă să “încurajeze” băncile centrale să dea drumul la conducta de bani.

În ciuda acestui tablou sumbru, evident că așa cum vremea variază de la un loc la altul, vor fi zone calde și zone reci, după cum dă fiecare din coate. Speranța pentru noi românii este că dacă nu am dat din coate în vremuri bune, poate ne descurcăm să dăm din toate în vremuri rele. Că e vorba aia cu mintea de pe urmă a românului.

PS: am uitat să menționez că rubla și-a revenit și duduie – asta deoarece rușii au introdus “plata în ruble” care în esență înseamnă că vinde europenilor petrol și gaze la ce preț vor ei (nu la prețul înțeles anterior) – de facto, deși puțin relevant, rubla a devenit legată de petrol și gaze, ceea ce este ceva unic în istoria fiat money. Este după mine un experiment care va fi preluat de chinezi care astfel vor pompa noua monedă de referință în comerțul mondial cerând plata în yuani al căror curs îl vor controla ei. Asta nu înseamnă cu nu va exista o influență a cererii asupra prețului rublei (sau yuan-ului) ci doar că guvernul rus încearcă prin acestă metodă să “lege” moneda națională de cererea din exterior și să distribuie această valoare direct către cetățeni. Dacă de exemplu crește cererea de gaze rusești, va crește și cererea de ruble și rubla se va întări în raport cu euro (sau dolarul). Astfel, cetățenii ruși care primesc salariul în ruble, vor putea cumpăra mai ieftin (sau mai scump) produse din export în funcție de evoluția acestei cereri. Nu această legătură stă la baza introducerii sistemului, ci ce zic eu mai sus este doar o consecință, o rezultantă a acestei măsuri, luate de ruși în principal ca să evite prăbușirea rublei, care vedem că a fost evitată.

Progresie lentă spre catastrofă

Nu văd nicio știre bună și nicio evoluție pozitivă încurajatoare pentru noi. Deși ar fi una.

Dar să începem cu ce este mai rău. Toate previziunile mele făcute la începutul războiului, cum că va exista o escaladare la un război nuclear, s-au îndeplinit. Trump detaliază escaladarea …

Cum de s-a ajuns aici? Era de mirare dacă nu se ajungea aici …

O analiză simplistă a escaladării rapide în decurs de aproximativ două luni, timp în care Rusia și NATO și-au retras diplomați, au tăiat schimburile economice, au fost tăiate fluxurile financiare și avioanele unora patrulează granițele altora, ar pune pe seama surprizei războiului și a faptului că o dată aprinsă scânteia … cu greu mai poate fi oprită. Azi chiar am auzit o opinie că Hitler nu ar fi vrut război, dar nu s-a putut altfel – pas cu pas s-a ajuns la război.

Există deja o oarecare popularitate a ideii că o dată început un război, chiar unul local, dacă sunt implicate marile puteri, escaladarea este inevitabilă deoarece … asta e taina cu războiul, oricând pot avea loc escaladări care să răcească și mai mult relațiile, posibilitatea păcii, orice nouă lovitură dată dușmanului îl face și mai învârtoșat și mai motivat să se răzbune. Orice slăbire a unei părți o face pe cealaltă să spere că poate învinge și prin urmare să continue războiul.

Dar dincolo de analizele lumești, nu trebuie să uităm de cauzele spirituale ale războiului: păcatul, patima, depărtarea de Dumnezeu. Avem deci un plan lumesc al războiului: un invadator, un invadat, aliați de o parte și de alta, dar deasupra este puterea întunericului care îl îndeamnă pe om să caute moartea fizică și spirituală. Nu doresc să țin o prelegere religioasă dar moartea fizică vine după moartea spirituală. Înainte de genocidul fizic a fost genocidul spiritual.

Întorcându-ne la ce se întâmplă pe front, observăm că Rusia își consolidează pozițiile îm sud și că ucrainienii recuperează ceva teritorii în nord, pe lângă Harkiv. Totodată, observăm o intensificare a bombadramentelor asupra Odessei și zonei proxime Transnistriei, Moldovei, României. Bombele se apropie și probabil România va fi aruncată – într-un fel sau altul – în război.

Mă amuză calmul și siguranța celor care se cred “sub umbrela NATO” fără să realizeze că sunt sub acea umbrelă care este aruncată în față ca să vadă NATO ce face ursul, dacă mușcă, cum mușcă, ce dinți are, ce nerv are, etc.

Dar cum deasupra planurilor (malefice) ale oamenilor mereu se află pronia divină, e posibil ca Putin să facă cancer, să moară și peste noapte războiul să se termine așa cum s-a terminat și plandemia peste noapte. Dacă e să facem o paralelă, deși virusul a fost produs, deși plandemia planificată în amănunt, pronia divină a făcut ca din acest virus să iasă o mutație cu totul neașteptată și ciudată din punct de vedere științific care a avut doi factori vitali pentru expirarea rapidă a plandemiei: 1) viteza de propagare (mai mare drastic ca virusul inițial și tulpinele “normale”) și 2) manifestarea extrem de blândă, chiar mai blândă ca gripa anterioară virusului, suficient de blândă încât până și cei mai bolnavi și spălați pe creier ipohondri, văzând la cei din jur și trecând ei prin virus, s-au vindecat și nu au mai putut fi folosiți ca masă ne manevră pentru organizatorului Noului Reset. Ca fapt divers, unele profeții ortodoxe spuneau încă de la începutul plandemiei că în toamna anului 2021, Dumnezeu va face o minune și planurile lor vor fi distruse. Evident, în unele țări a fost toamna 2021, în altele iarna și prin altele, abia recent s-au debarasat de “măsuri”. În mod similar, un eveniment “aleator” și “neașteptat” poate duce și la terminarea războiului și ridicarea temerilor mele (evident nu numai) legate de escaladarea în război nuclear care pare în acest moment nu doar o evoluție probabilă analizând starea lucrurilor dar și o posibilă nouă etapă în cadrul unui scenariu conspiraționist, cum că în spatele războiului ar fi tot Noul Reset și că se dorește reducerea cu 90% a populației globului care se poate realiza doar cu un război nuclear urmat de o mare foamete și distrugerea economiei.

Cu privire la Ucraina, principala știre este de fapt lipsa oricărei știri legate de gaze. După cum era de așteptat, nemții se fac că plouă și trimit în continuare sute de milioane de euro pe zi rușilor în timp de fabricile și industria românească trebuie să pună umărul la sancțiuni și să nu mai importe ce au nevoie din Rusia deși nemții nu participă.

Se pune logic întrebarea, oare care să fie evoluția războiului dacă rușii vor avea în continuare bani să bombardeze, să lanseze artilerie, să plătească soldați și mercenari, să consolideze pozițiile și pas cu pas să atragă aliați la care să le vândă gazul și petrolul pe care acum încă îl mai cumpără nemții și americanii.

Ce nu prea a subliniat niciun analist este că sancțiunile ar avea efect dacă ar fi puternice și rapide. Strategia sancțiunilor
“treptate” și selective dă timp țării țintă să caute alternative, să diversifice canalele, să poarte negocieri și să facă contracte cu alte țări care nu se aliniază. O tăiere instant și totală a relațiilor economice, a finanțelor și a oricăror schimburi nu doar cu Rusia ci cu toate țările care nu se aliniază, ar fi evident dureroasă pe moment, dar ar garanta evitarea războiului mondial nuclear între cele două mari blocuri – SUA/NATO și Rusia/China.

Sincer nu văd alt rol pentru aceste sancțiuni “selective” care mai nou permit chiar “excepții” pentru nealiniații din bloc, decât un fel de virtue signaling tembel, ineficient, fără rost care economic nu face decât să dea cu stângul în dreptul și să nu aibă niciun rol de constrângere asupra Rusiei.

Progresia deși zic că e lentă, depinde însă la ce ne uităm. Dacă ne uităm la hartă, vedem că rușii nu pun mâna pe noi teritorii sau dacă o fac, e prea lent. Dacă ne uităm la bombe însă, ucrainienii sunt exterminați rapid și fizic și economic. Infrastructura, obiectivele economice, casele și mai nou chiar cele mai retrase și ferite zone care până acum nu au avut parte, sunt bombardate cu aplomb. Oare de unde au rușii bani de atâtea bombe?!?

Care însă va fi catastrofa? În cel mai fericit caz, în care nu vom avea parte de escaladare și nici de ocuparea altor teritorii, ucrainienii vor controla niște ruine și niște teritorii sălbatice, necultivate deoarece nu doar că nu au bani de motorină, îngășăminte, piese, tot efortul fiind îndreptat spre armată, dar rușii nu s-au dat înapoi de la bombardat nici ferme, tractoare și chiar au furat echipamente agricole, au adus tiruri cu care au golit depozite de cereale și în general s-au comportat ca pe vremuri, și noi știm cum se comportă rușii când vin … să ne elibereze de naziști.

Războiul hibrid nu este deloc rece

Era o vreme când televiziunile / presa MSM nu mai conteneau în a comenta și a trage semnale de alarmă cu privire la războiul hibrid dus de ruși. Acum când războiul hibrid a ajuns la ruși, presa ignoră total. Fie nu îl înțelege, fie nu este pe “ordinea de zi”.

Apropos, cum Rusia și NATO sunt deja în război prin proxy (deocamdată), și cum România este în NATO, România este deja în război prin proxy cu Rusia. Ați aflat asta la TV?

Sunt nenumărate aspecte ale realității pe care presa & TV main stream le opturează cu voie sau fără voie, cu știință sau fără știință, cu intenție sau din reflex sau din incompetență (cea mai puțin probabilă cauză).

Iată unul: Rusia deja a făcut o falie puternică în NATO: Turcia. Turcia nu participă la sancțiuni. E normal când NATO înarmează Ucraina și zboară avioane non-stop la graniță ca să ajute Ucraina cu informații, ca o țară NATO să ignore total sancțiunile, ba mai mult să permită avioanelor militare rusești să o survoleze? S-au întors recent, dar din alte motive, nu din cauza NATO!

Aceste aspecte, legate de falia din NATO nu sunt prezentate la TV în România deoarece românii trebuie să se simtă parte din NATO, protejați, deoarece când va veni vremea să fim folosiți ca carne vie de americani să avem motivația suficientă și să fim suficient de încrezători în atotputernicia NATO, ca bloc unit și solid. Chestiunea cu Turcia este însă una mai veche și faptul că nu a fost scoasă din NATO arată că NATO nu este deloc o alianță militară solidă. Nu poate exista o alianță militară solidă dacă toți nu sunt de aceiași parte ci au interese diferite și pozitionări diferite. Nu intru prea mult în a explica imposibilitatea acestui aspect ci doar zic: cum poate NATO să planifice anumite măsuri de securitate dacă are cel puțin un membru care pe față nu e de acord cu politica (pseudo)comună NATO? Ce siguranță să aibă de exemplu reprezentanții României în a divulga către NATO anumite secrete obținute de serviciile de securitate românești care au fost (teoretic/de fațadă) delegate să ajute și să pregătească Ucraina înainte de război, dacă aceste informații, cunoscute fiind de turci, pot ajunge la ruși.

Poate Turcia să fie trup și suflet militar și din punct de securitate alături de NATO dar economic alături de Rusia? Mai există sau nu acele blocuri economice care se încearcă a se contura prin sancțiunile care teoretic au menirea să limiteze posibilitățile rușilor? Este bineștiut că puterea sancțiunilor este limitată în sensul că dacă țările NATO ar participa toate, impactul ar fi major deoarece Rusia ar trebui să facă schimburi cu alții. Dar Turcia este un partener economic important al Rusiei care continuă să facă afaceri cu rușii în timp ce ceilalți membri NATO (cum ar fi România) nu mai au voie să facă schimb cu rușii (decât prin intermediul turcilor). Este la mintea cocoșului că dacă România nu mai poate cumpăra de la ruși anumite componente din cauza sancțiunilor, tot ce trebuie să facă rușii este să ofere un comision de 5% turcilor care să intermedieze schimburile și marfa să ajungă totuși la noi. Din această afacere, rușii poate pierd acel comision de 5%, pe care însă îl câștigă turcii, care apoi pot să cumpere cu acești 5% armament de la ruși. Poate că deja prin contractul de schimb inițial, turcii s-au angajat să primească în loc de dolari, ruble sau poate direct arme, deoarece există competiție pentru poziția de broker al mărfurilor rusești în rândul țărilor NATO fraiere care trebuie să se alinieze la sancțiuni – aș aduce ca exemplu Iraelul, care este o țară care își datorează existența SUA și acum se poartă total independent în raport cu Rusia arătând – dacă mai arăta nevoie – că SUA este de facto o colonie a Israelului, Iersusalimul fiind intangibil în ciuda protestelor unor voci neputincioase din SUA unde fiind democrație, două trei vorbe se mai pot spune, dar când vine de miliardele alocate gratuit ca ajutor Isralului în fiecare an – asta nu se pune la vot!

Să ne întoarcem acum la războiul hibrid din Rusia deoarece este total ignorat deși are ca potențial de escaladare un război nuclear mondial. Cât timp credeți că mai rezistă Rusia ca să îi ardă centrale electrice, fabrici de armament, institute de cercetare, depozite de petrol, mall-uri și altele? Aș începe însă cu un extras dintr-un articol dinaintea războiului din motive lesne de înțeles …

Mi se ridică părul de fiecare dată când aud la TV experți discutând despre războiul hybrid. Primul lucru care trebuie știut este că războiul hybrid este de fapt război, nu este altceva. Adică, trebuie mai întâi să avem un război pentru a avea un război hybrid. Ori, acum s-a declarat cumva război între SUA și Rusia? Sau între Rusia și Ucraina? Abia când vom avea o declarație de război în urma unui casus beli evident și abia după ce vom vedea că se trage cu gloanțe, vom putea analiza războiul hibrid … Până atunci, termenul este super-uzat și dă dovadă doar de lipsa de înțelegere a situației actuale. Anume, ne aflăm încă în vremuri de pace când am putea spera și am putea lucra pentru pace, pentru a evita războiul. Măcănitorii în schimb, deoarece nu știu altceva, dau înainte cu războiul hibrid fără să știe despre ce vorbesc și pe ce lume trăiesc. Războiul nu e fun deloc, pe când ei fac spume când se joacă de-a analiza strategică, deconspirând ei elemente de război hibrid lansate de ruși evident, ca și cum NATO cu progenitura Geoană programată să măcăne zilnic aberații, nu ar face tot ceea ce se întâmplă de fapt – propagandă pro-război, pregătirea publicului, construirea unui casus belli.

4 FEB 2022 – Demistificarea unor mituri militare

A venit așadar vremea să discutăm despre războiul hibrid deoarece având război (spre deosebire de înainte …) avem evident și război hibrid.

Componentele războiului hibrid sunt variate, pe de o parte cu privire la frontul pe care se duce bătălia (financiar, economic, propagandistic, al alianțelor etc) pe de alta cu privire la vizibilitatea acțiunilor (unele pe față, unele difuze, unele total ascunse).

Nu am de gând să intru în toate fronturile deși pe cele economic le-am tot explicat și aici este clar că Rusia a câștigat deja deoarece rezultatul sancțiunilor este zero și totodată Germania rămâne puternic pe poziție, cu privire la gaze – pe de o parte, iar pe de alta, Rusia a găsit suficienți alți parteneri cu care să facă schimburi comerciale. Evident că și Rusia are pierderi. De exemplu, marile branduri pleacă din Rusia și soțiile oligarhilor sunt forțate de serviciile de propagandă ale armatei să posteze pe instagramul rusesc cum își dau foc la gențile brandurilor din vest. Aceasta este un exemplu de operațiune de război hibrid în care pe plan propagandistic Rusia pierde în fața propriului popor, dar contra-atacă prin arderea genților și campania de pompare accelerată de patriotism rusesc la pachet cu ostracizare a vestului.

Din toate fronturile și tipurile de război hibrid, cel mai mult mă îngrijorează pe mine cel al incendiilor asupra unor obiective strategice rusești. Aș enumera câteva incendii importante recente: depozite de petrol (relativ aproape de graniță), institutul de cercetare al armatei (probabil sabotaj), un mall din Moskova (posibil accident – de altfel unele pot fi accidente, dar în niciun caz cele strategice), o fabrică de armament și mai nou o centrală electrică din insula Sakhalin care producea o treime din necesarul de energie al insulei din Arhipeleagul Japonez.

Se înțelege că multe dintre aceste incendii pot fi accidente. Dar cum unele dintre ele au fost discret asumate de ucrainieni și cum au apărut informații legate de folosirea unor drone mici care pot zbura mai mult dar cu bombe mici, nu putem nega că distrugerea obiectivelor rusești este un deziderat al ucrainienilor și armata SUA îi poate ajuta imens prin descoperirea unor targeturi strategice și totodată prin suport în timp real asupra oportunităților de atac (monitorizare riscuri, estimare vreme, comunicații cu sateliții etc).

Că veni vorba de sateliți, evident că și aceștia sunt parte din războiul hibrid. Din păcate mai greu putem afla informații despre acest front deoarece nu există televiziuni sau rețele sociale care să transmită filmări sau fotografii cu ce se întâmplă și simplele comunicate ale armatei nu au potențial de a fi acceptate fără coponenta de “presă” liberă care să dea spoiala de adevăr necesar oricărei informații pentru a fi crezută și pentru a avea efect în rândul populației. De exemplu, degeaba ar spune americanii “sateliții noștri au dat foc folosind laserul la depozitul de combustibil cutare”. Știrea fiind oficială, ar putea fi casus beli și nu poate fi negată, pe când știrile că un submarin american din Marea Neagră a fost “responsabil” pentru scufundarea spectaculoasă a Moskvei care avea 3 (TREI!) sisteme de autoapărare împotriva rachetelor (inclusiv Neptun) și totuși nu s-a apărat … astfel de știri pot apărea pe twitter “anonime” și totodată armat nu e obligată să confirme sau să le infirme, dar impactul lor este fezabil.

De interes pentru noi românii este evident frontul informațional unde mai ales o anumită parte dintre cei doi beligeranți (Rusia și SUA) au un interes maxim. Dar deoarece a da exemple de atacuri hibride venite din partea NATO asupra României este hilar, fiind evident pentru toată lumea, doresc să dau un exemplu de atac informațional efectuat de ruși (și nu e vorba de boții și trolii de pe rețelele sociale). Vă aduc în perspectivă un canal al unui personaj real, extrem de profesionist și abil în a fenta restricțiile Youtube și care a ajuns la un număr de aproximativ 100.000 de abonați: Alex Christoforou. Mesajul transmis pe acest canal este unul pro-rus evident și anti-american inflamat și depășește cu mult statutul de “idiot util” autonom care s-ar putea afla în această poziție din proprie alegere și din … prostie.

Așa cum operativi de o parte sau de alta sunt aflați direct în acțiune pe acest front al războiului, nu cred că exagerez dacă extrapolez că și România este vizată și avem clar anumiți operativi care sunt plătiți să facă propagandă anti-rusească și pro-nato care depășește meseria jurnalistică și chemarea de prezentare obiectivă a realităților de pe front și a chestiunilor geopolitice. Cei care vin din partea NATO sunt mai periculoși deoarece în cadrul teoriei expuse de noi aici încă de ceva timp (care deocamdată se află complet în sincronicitate cu realitatea), rolul lor este de împingere a României în război cu Rusia. Poate despre elementele concrete pe care se pisează și planul de bătălie pe acest front, voi discuta într-un articol viitor. Asta necesită însă multă documentare, referințe din articole vechi, altfel zis muncă și munca necesită timp și nu știu dacă are vreun sens deoarece prespectiva ca vreunul să fie trezit este infimă. Presiunea psihologică este prea puternică și bau-baul rusesc prea bine conturat pentru a putea sparge prin vreo anumită falie microscopică blocul convingerilor belicoase care ne vor împinge la o autodistrugere mai gravă decât Ucraina, care măcar nu prea avea de ales, fiind de mult timp ocupată de Imperiu (vezi Victoria Nulland cu Fuck EU – acest Fuck EU se va concretiza mai ales când vor pica nuclearele mai întâi în capitalele europene).

Ucraina vrea să atragă România în război

Teoria că provocările din Transnistria aparțin rușilor, deoarece ar avea nevoie de o justificare ca să își extindă operațiunille până la Odesa și mai departe până în Transnistria, sunt … putrede. Am câteva argumente.

Rușii nu aveau nevoie acum de justificări ca să ajungă în Transnistria

Primul argument este de ce tocmai acum? Nu puteau rușii să facă aceste provocări de la începutul războiului? Atunci când ostracizarea rușilor nu era la nivelul de acum, aceste mașinațiuni ar fi fost mai justificate și le-am fi putut pune mai ușor pe spinarea rușilor. Acum, când rușii sunt deja acuzați că vor să ocupe Polonia și Putin e făcut criminal de război, chiar ar avea nevoie rușii de asemenea operațiuni diversioniste fără niciun rost? Nu, pur și simplu rușii oricum încearcă să ocupe tot ce pot, nu s-au angajat deloc că se vor limita la Donetzk și Lugansk și prin urmare, dacă pot, nu vor merge și pe la Mikolaiev, Odessa și mai departe.

Ucrainienii au mai efectuat operațiuni “neasumate”

De la bombardarea acelor depozite petroliere (prima incursiune în afara granițelor a ucrainienilor) și până la incendierea recentelor depozite de petrol și a altor clădiri strategice, ucrainienii întreprind operațiuni de sabotaj pe care nu le recunosc. Peștii care se uită la TV au uitat deja că la primele bombardamente de la Belgorod ucrainienii au negat că ei sunt de vină, punând pe spinarea rușilor lovitura ca și cum rușii și-ar distruge de proști singuri depozitele de petrol doar ca să ce? Dacă doriți și aflați gogoșile propagandei ucrainiene, știrea pe Reuters este încă activă de pe data de 1 Aprilie.

Prin urmare atacuri asupra unor asset-uri rusești din afara Ucrainei întreprinse de Ucraina au mai fost. Și cum Rusia nu are nevoie de asemenea “provocări” ca să-și justifice de ce ar da o tură până în Transnistria, e de bun simț să punem pe spinarea ucrainienilor aceste provocări.

Dar ce pot să provoace ucrainienii prin asta? Ucrainienii sunt disperați și evident că cu greu s-au abținut până acum să atace Transnistria. În primul rând, nici nu știm dacă comanda ucraineană este eficientă, adică pot exista grupări care acționează relativ independent și asupra cărora actorul nu are controlul. Totodată, ucrainienii au dorit să atragă NATO în război cu Rusia, prin urmare, de ce ne-am mira că încearcă să îi atracă pe moldoveni și în cele din urmă pe români? E firesc, este abc-ul oricărei strategii de război – dușmanii dușmanului meu îmi sunt prieteni.

Pentru ucrainienii implicarea oricărei țări NATO în război este mană cerească deoarece nuclearele vor zbura către vest, apoi războiul convențional NATO vs Rusia va fi o joacă. Singurul scenariu favorabil pentru Ucraina este un război nuclear Rusia-NATO deoarece chiar dacă îi vor da afară pe ruși convențional, rușii vor apela la nucleare în cele din urmă, ca ultimă măsură. Singurul motiv pentru care rușii nu au dat cu nucleara în Kiev este deoarece încă mai au bombe și încă mai au tancuri. Dacă armamentul oferit de vestici va ajuta atât de mult Ucraina încât să îi dea afară pe ruși (deși puțin probabil), este de așteptat ca rușii să apeleze la armele mai puternice. Poate mai au altele în afara de cele nucleare, dar oricare ar fi acestea, pentru ucrainieni e nasol. De aceea vor război mondial nuclear, ca ultima soluție. De aceea și repetă că Rusia nu va fi oprită și se laudă că ei sunt ultimii apărători ai valorilor europene deoarece tot mesajul lor și toată realitatea pe care încearcă să o proiecteze mașinăria de propagandă ucraineană este în direcția formării unui bloc comun împotriva Rusiei.

Dar există și scenarii alternative. O Ucraină împărțită între Rusia, Polonia și România – de exemplu, ar fi o variantă la războiul nuclear de exterminare a umanității. Ar fi nasol pentru ucrainieni (o perioadă) dar ar salva omenirea.

Recapitulare Ucraina

În vreme de Praznic se cuvine să spunem câteva cuvinte pe scurt despre starea lucrurilor.

În primul rând, eu dau slavă lui Dumnezeu că nu România este ocupată acum și că nu românii fug de bombe și că nu românii trebuie să se apere cu arma în mână în fața cotropitorilor. Dar nu știm planurile lui Dumnezeu și cum urmează să ne primim pedeapsa pentru acceptarea tacită a sodomiei în vremea referendumului, e bine să fim pregătiți pentru orice.

Dar poate că nici măcar acesta nu este păcatul principal al românilor ci avortul. România alături de Grecia și Rusia (toate popoare drept-măritoare) sunt în top la rata avorturilor și în coadă la rata natalității. Deci pe lângă avorturile măsurate (numărul oficial care este oricum doar o umbră a realității) chiar și cifrele natalității arată partea ascunsă a iceberg-ului …

Zic că nu știm planurile lui Dumnezeu deoarece ploaia nu a trecut. Ploaia trimisă de Dumnezeu și peste cei buni și peste cei răi … Adică deocamdată plouă peste gardul nostru, la vecini, dar nu suntem deloc în afara bătăii norilor.

Există unele speranțe că mai există rugători suficienți pe la noi ca să alunge norii. Nu știu sursa acestor speranțe. Poate în paralela cu atacul din vremea plandemiei când cât-de-cât, comparat cu alte locuri, pe la noi a bătut mai puțină grindină. Un părinte zicea că mulți se vor ruga dar rugăciunea lor va fi pentru a ne feri Dumnezeu de rău, “de ocazie”. Va fi ca o rugăciune “abonament”. Am nevoie de un serviciu de la Dumnezeu că e război și cad bombe, prin urmare mă rog acum și dau acatiste, deși până acum nu mi-a păsat de Dumnezeu. Evident că va fi degeaba! Doar rugăciunea de pocăință, sinceră, care vine în continuarea unei relații mai puțin … oportuniste, cu Făcătorul nostru va fi ascultată. Nu neg că Dumnezeu poate asculta omul la nevoie, dar vedem că acum nu prea îi ascultă pe ucrainieni. De fapt, de unde să știm noi pe cine ascultă Dumnezeu, poate că ucrainienii deja au mii de sfinți în cer acum care și-au dat viața jertfindu-se pentru aproapele lor, după chemarea Evanghelilei și poate că sângele acestora este “îngășământul” de la rădăcina noului neam ucrainean care acum se pare a se contura, până mai ieri fiind doar o provincie post-sovietă.

Privind deci riscurile care se văd la orizont clar (din ce în ce mai mult) și despre care am tot tratat și noi de mult timp pe-aici [1], se pune problema – pentru cei cu capul pe umeri – ce e de făcut. Sunt clar 3 opțiuni:

  1. nimic / Dumnezeu cu mila!
  2. fugim
  3. luptăm

De departe, cea mai comodă este prima deși mila lui Dumnezeu este pusă aici pusă în față nepotrivit (de cei care adoptă această opțiune). Nu putem spune la toate problemele că “are Dumnezeu grijă”. De ce nu putem face asta? Deoarece “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”. Sau altfel: “Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi şi nu ei vă târăsc la judecăţi?” (Iacov 2,6). Nu putem sta pasivi noi ca creștini în timp de dușmanii care conduc temporar această țară în care locuim dar care nu mai este a noastră, lucrează alături de fii întunericului. Căci dacă nu ar lucra, referendumul nici nu ar fi fost nevoie de el.

Despre fugă, se pune problema unei hotărâri și a unei puteri. Este foarte greu ca să avem discernământul și socotleala unei decizii bune, de aceea doar o credință puternică poate naște hotărârea de fugă și să conteze mai puțin alegerea făcută. Ispita este deznădejdea. Orice schimbare și mai ales o schimbare atât de majoră dă pretext vrajmașului să atace o familie (căci mai mult decât la nivel de familie nu cred că se poate fugi). O alegere proastă înseamnă fie căderea din puț în lac (posibil să mergem într-o țară unde fie vine război mai nasol ca la noi, fie dăm de altele mai nasoale ca războiul), fie pur și simplu, prin schimbarea mediului, o tulburare și o răcire a iubirii. Dar acestea zise nu sunt decât un argument pentru fugă, în sensul că dacă se va vedea că în urma fugii nu vom fi fost pregătiți și suntem mai slabi (în credință) decât am crezut că suntem, asta e de bine – se dă pe față starea noastră și suntem cumva obligață să luptăm mai mult ca să dobândim Duhul Sfânt.

Despre ultimul punct nu zic acum nimic, deoarece voi zice la momentul respectiv. Cert este că cine dorește deja să fie angrenat în luptă, o poate face ducându-se (dacă are binecuvântare) în regimentul străinilor din Ucraina (sau la ruși). Prin urmare, dacă nu am plecat și nici nu luptăm sau nu facem tot ce putem ca să ajutăm Ucraina, înseamnă că ne încadrăm la punctul 1. La punctul 1 cad însă (fie prin alegere, fie prin nealegere) și cei ignoranți și cei nepăsători.

Date fiind vremurile și darea pe față a sfârșitului timpului (cel puțin pentru această parte a lumii) suntem naivi dacă tot ce facem deocamdată este să zicem “are grijă Dumnezeu și ne ferește”. Dumnezeu ne-a ferit destul și acum a venit vremea cernerii. Este timpul cernerii. Dumnezeu ne ferește de iad și vremurile ne arată că doar prin cernere ne putem scăpa de iad. Acesta este timpul și așa vrea Dumnezeu ca acum să fie ploaie. A fost soare și acum este ploaie, de aceea o alegere este importantă și o zacere în nepăsare și nelucrare nu sunt decât semnul necunoașterii semnelor vremurilor. Cei care nu le văd acum, nu le vor vedea nici când vor cădea bombele și vor căuta și atunci tot soluții omenești.

Hristos a înviat!

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Mai 2017Scenariul de mai sus, în care România este viitorul fraier care fi aruncat la mezat dupa Ucraina este cu atât mai apropiat de realitate cu cât deja semnele unei viitoare falii care se întrevedeau acum un an între Germania și SUA (falie recent conturată și comentată în articolul anterior)

1 2 3 4 5