Tag: Turcia

Începe războiul?

Leave a comment

Pentru prima data de la inceputul razboiului din Siria, Israelul a folosit baze turcesti pentru a ataca portul Latakia (nu departe de baza rusilor din SIria). Oficial, deocamdata nimeni nu si-a atribuit atacul care ar fi putut fi fost lansat si de pe nave din Mediteraneana. Surse ale Russia TV (si stim ca Putin are surse bune) sustin insa ca atacul a fost facut de avioane israeliene care au decolat din baze turcesti. Colaborarea Israelului cu Turcia este destul de ciudata avand in vedere orientarea islamista a conducerii turcesti dar mai ales incidentele care au dus la ruperea legaturilor si tensionarea relatiei intre cele doua tari. Insa dupa ce Obama a vizitat Israelul, l-a convins pe Netaniahu sa isi ceara scuze oficiale fata de turci pentru omorarea activistilor pro-palestinieni. De asemenea, lui Erdogan ii tremura chilotii ca americanii planuiesc pentru el ce au planuit si pentru Morsi in Egipt si realizeaza ca trebuie sa faca mai mult ca sa poata rezista. Insa problema lui Erdogan este ca la fel ca si Obama, nu doreste o interventie directa: realizeaza ca riscurile sunt prea mari ca razboiul sa escaladeze dar mai ales ca poporul sa se revolte. Desi media nu a prea relatat, buna parte din protestele anti-Erdogan au fost si impotriva sustinerii teroristilor anti-Assad, populatia din sud revoltandu-se pentru implicarea prea mare deja a Turciei in acest razboi care in ochii poporului este unul de fapt anti-arab si impotriva nationalismului laic al statelor arabe care a guvernat Siria si de asemenea a adus Turcia in pozitia in care este. Treaba cu Siria este urmatoarea: rebelii au pierdut razboiul, armata siriana a rezistat eroic si nu doar datorita suportului Rusiei care s-a opus unui atac direct asupra Siriei de catre Imperiul Anglo-American. Din pacate, anumite centre de putere din SUA au un plan si vor sa-l duca la capat, Primavara Araba nu trebuie sa se opreasca in Siria. Despre asta am mai discutat acum vreo doua saptamani, aici unde am amintit de frecusurile de la varful SUA cu privire la pornirea unui razboi impotriva Siriei. Obama se opune insa pentru ca e constient ca merge prea departe dar mai ales nu este sigur ca Rusia va sta deoparte de data asta. De asemenea, generalii din armata SUA nu au uitat reactia prompta a Rusiei in Georgia unde chiar daca situatia a fost alta, acel razboi a fost tot unul proxy, aprobat si organizat de americani pentru a testa reflexele Rusiei. Asadar, armata a invatat atunci si de aceea in Siria nu vrea sa mearga mai departe. Din pacate insa, cativa nebuni de la varf nu se abtin si vor sa duca mai departe cat mai multe razboaie, mai ales daca din astea Israelul are de castigat. Asa se face ca vedem acum un pattern destul de periculos: Israelul este varful de lance, bazele sunt “coloniile” imperiului si SUA ofera doar partea de inteligenta, comunicatii, sateliti etc. Avand in vedere ca si noi suntem o colonie cu rol de “baza de lansare pentru rachete”

Read more

Siria, Turcia și muchia de cuțit pe care se balansează lumea

One comment

In fiecare zi au loc evenimente mai mult sau mai putin importante. Libertatea presei, accesul la informatie, minunatia asta numita Internet si prostiile gen Facebook si Twitter ne dau  iluzia ca suntem foarte “plugged-in” la tot ce se intampla si nu ne-ar veni sa credem ca poate intr-o dupa-amiaza linistita de vara in care noi eram la un gratar cu prietenii si beam o bere, pe celalalt capat al globului are loc o intalnire a unei maini de oameni, atat de puternici incat sa poata decide soarta omenirii pentru urmatorii zeci de ani. In balanta stau pacea (atata cata este) sau razboiul cu Siria care foarte probabil va degenera in Al 3-lea Razboi Mondial. Evident, astfel de evenimente si astfel de intalniri au loc destul de des si foarte probabil nu aflam decat ocazional de ele. Unii ar spune ca lucrurile oricum sunt bine aranjate si ca deciziile se ia la un nivel atat de inalt de nici nu visam noi iar presedintii de stat, politicienii si generalii sunt doar mici jucatori care pun in aplicare planurile celor care conduc din umbra lumea. Mie imi place sa cred ca sforile nu sunt atat de descurcate si ca intre papusari si papusi mai sunt cateva maini care le incurca pe ici pe colo. Altfel, de mult ar fi pierit lumea, daca binele si raul nu s-ar afla intr-un razboi perpetuu cu victorii si infrangeri de fiecare parte. O astfel de intalnire a avut loc la Pentagon pe la mijlocul lui Iunie trecut cand Secretarul de Stat al SUA (ministrul de externe) John Kerry a cerut cu fermitate bombardarea Siriei de catre armata americana. Pentru cei care nu stiu, Kerry este adeptul atacarii lui Asad, fiind ceea ce se cheama “war monger”,  si este omul unei grupari pro-razboinice care militeaza cu acrivie pentru pornirea razboiului atat cu Siria cat si cu Iranul. Ceea ce lui Obama nu ii convine. Desi sunt pusi in functie de acelasi lobby si de aceiasi finantatori, se pare ca Obama a cam scapat de sub control si nu executa chiar toate ordinele primite. Poate si pentru ca pus in pozitia in care este e constient ca inca un razboi in situatia actuala a Americii ar insemna si mai multe cheltuieli. In plus, pe langa costuri exista riscuri extreme de escaladare, altfel spus, cost-beneficiu, un razboi fie cu Siria fie cu Iranul nu prea i-ar avantaja pe americani. Lucru de altfel evident si pentru generalii din armata. Asa se face ca la aceasta intalnire,  Martin Dempsey, un general batranel de vreo 60 de ani care este oarecum mai putin razboinic ca ceilalti si prin urmare Obama “l-a plantat” ca sef al  Joint Chiefs of Staff (un fel de CSAT), s-a opus vehement atacarii Siriei aducand argumentul ca Departamentul de Stat nu prea are idee ce inseamna bombardarea aeriana a Siriei si l-a intrebat pe Kerry care ar fi planul de urmat dupa primele lovituri. Se pare asadar ca exista o framantare intre Departamentul de Stat si Armata cu privire la

Read more

Primăvara se apropie de România

One comment

Tensiunile acumulate in societate mai devreme sau mai tarziu ies la iveala, vrem-nu vrem. Sa luam exemplul Turciei: numit tigrul euro-asiatic, economia minune care creste vertiginos pe timp de criza in timp ce Europa se zbate in chinurile refacerii, Turcia s-a schimbat peste noapte din Alba ca Zapada in Muma Padurii. Nu a fost de ajuns aceasta crestere si nici schimbarile majore produse de Erdogan – multe aprobate de marea parte a populatiei si confirmate la alegeri – pentru a feri si Turcia de acest nou “feeling” care se naste in lume numit “occupy”, “primavara araba”, “indignados” etc. Iata deci un caz paradoxal, cu totul de exceptie: o economie care duduie, o tara intr-o reforma vertiginoasa ba chiar cu multe schimbari democratice care nu pot fi contestate dar care are totusi parte de o mini-revolutie. Sau poate o revolutie mai maricica, mai degraba, desi deocamdata noi nu stim si nu putem sa spunem. Dar poate tocmai aceasta exceptie va confirma regula. Care regula ar cam fi ca popoarele au cam ajuns sa naparleasca clasa veche de politruci oligopolisti si incompetenti. Turcia este un caz special prin aceea ca ea este insasi divizata, este o tara cusuta cu ata din vreo 3 sau 4 bucati si sta unita impreuna mai mult de frica bastonului decat din vreo alta cauza. Dar daca intram in Europa, cate hibe si cate probleme nu gasim … Ne vom rezuma la cele economice. Criza de departe nu a trecut, si nici nu a inceput sa treaca, inca nu am ajuns la “bottom”, revenirea este precum luminita de la capatul tunelului din romania post-decembrista aflata intr-o perpetua tranzitie. Noi romanii ne-am obisnuit si ne-am adaptat la tranzitia continua catre Europa care nu se mai termina si peste noapte ne-am gasit intr-o alta tranzitie, una mai globala si mai … istorica ca sa nu deviem in caracterizari prea elaborate. Specific acestei tranzitii este mai ales faptul ca nu ne-am dat inca seama ca aceasta criza a venit aici ca sa ramana cu noi si tot ce fac politicienii este sa ne afunde si mai mult. O explica pe indelete Oana Osman de la Capital, cu privire la un aspect: interventionismul in reglementari. Dar daca ar fi doar problema asta. Iata doar inceputul articolului care explica extrem de succint dar patrunzator pervertirea pietei libere de catre stat: Intervenţia statului creează dependenţă în economie şi, asemeni oricărui drog, e greu de abandonat odată ce organismul s-a obişnuit cu el. Subvenţii, măsuri protecţioniste sau alte ajutoare dau la început o stare de bine, dar efectele adverse apar rapid, iar pacientul are nevoie de doze noi, tot mai tari, pentru a le atenua. Economia UE dă semne că a ajuns deja un pacient în stare de sevraj. Din păcate, singurul care ar putea să o treacă la dezintoxicare e cel mai mare furnizor de droguri economice – statul. Autorităţile europene nu pot concepe că pentru efectele adverse dezastruoase ale măsurilor intervenţioniste poate exista alt tratament decât o doză nouă, şi mai puternică, de narcotic.

Read more

Siria – punctul de cotitură pe tabla de șah a imperiilor

Leave a comment

Zilele astea se intampla noi miscari pe frontul Siria. Sauditii pun presiune pe Obama sa “rezolve” problema, adica sa le ofere arme teroristilor. Al-Assad a rezistat pana acum si este evident ca superioritatea armatei siriene si atractia populara pe care Al-Assad o are, mai ales dupa ce poporul a vazut “aternativa” oferita de Al-Qaeda, nu pot sa duca mai departe acest conflict si e treaba de timp pana cand rebelii vor pierde pozitiile. Obama nu prea mai stie nici el ce sa faca. A fost pana acum sfatuit prost, treburile in Siria nu au mers la fel de usor ca in Libia sau Egipt si lucrurile se complica. SUA au acceptat compromisul sa se alieze cu teroristii Al-Qaeda – cei care au dat jos cu turnurile, remember? – de dragul unor jocuri geopolitice mizere despre care nu vom detalia prea mult acum, mentionand pe scurt doar ca in SUA exista un puternic lobby pro-razboinic care cauta largirea si propagarea unor zone de conflict doar pentru a avea “piata de desfacere”. Obama e la mijloc intre ambitiile sauditilor si temerile israelienilor. Pe de o parte, pentru Arabia Saudita, un stat arab national prosper cum era Siria prezenta o amenitare  vitala pentru regimul tribal mentinut uimitor in acest stat inapoiat prin puterea petrolului si a armatei americane. De aceea, nu doar ca interesele lor s-au potrivit cu “trendul” in zona, dar sauditii chiar vor sa rezolve cat mai repede problema si de aceea pompeaza fonduri si lobby la Obama pentru ajutorarea rebelilor. Israelul se teme insa de potentialul de risc prezentat de aceste grupuri de islamisti fundamentalisti teroristi care maine-poimaine vor indrepta armele spre Israel dupa ce vor fi terminat cu Al-Assad. Aflat inca oficial in razboi cu Siria, Israelul este interesat de caderea regimului Al-Assad dar nu cu orice pret. Un stat national puternic si cu o armata puternica cum era Siria, sustinut de o mare putere ca Rusia, nu era tocmai un vecin placut pentru Israel, dar nici o zona sub controlul unor teroristi inarmati cu tehnologie americana nu este nici o alternativa prea interesanta, de aceea Netanyahu il impinge pe Obama din partea cealalta. Obama a tot sperat ca operatiunea sa reusasca fara stres prea mare, doar cu o mana de forte speciale, arme normale (nu tancuri, nu anti-aeirene) dar mai ales fara interventia terestra. Sa nu uitam ca SUA e in criza, bugetul e drastic taiat, anul asta au inceput sa taie din asigurarile medicale si problemele financiare sunt mari. Obama ar taia si mai mult de la armata daca ar avea puterea, iar un nou razboi terestru e tocmai ce ii lipsea acum. Foarte probabil, daca va fi nevoie, Obama va cere ajutorul lui Erdogan pentru invazia terestra si de aceea americanii au trimis vreo 200 de oameni deja in Iordania – probabil suportul tehnic pentru o divizie terestra care inca nu stim daca va fi americana sau turceasca. Ajungem asadar la vizita recenta a ministrului de externe al Rusiei in Turcia. Care ministru tocmai ne-a aruncat

Read more

Prietenia americano-turcă

Leave a comment

Se spune că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte. Şi cu adevărat poza care a făcut înconjurul lumii în care preşedintele Obama ţine în mâna o bâtă de baseball în timp ce vorbeşte cu preşedintele Turciei, spune mai mult decât o mie de cuvinte. Nu m-ar mira insa ca in realitate Obama sa vorbeasca la telefon cu Ponta, dar nici nu vreau sa imi imaginez ce a simtit poporul turc cand Casa Alba a publicat pe internet aceasta poza si a mai si specificat cu cine sta de vorba Obama. Cat de imbecili si cat de rautaciosi trebuie sa fie americanii care s-au decis sa introduca si aceasta mentiune. Oare nu puteau pur si simplu sa puna poza si sa o descrie “Presedintele la telefon cu un sef de stat”, ca sa arate cat de muncitor este Obama si cum rezolva el problemele lumii intre doua lovituri cu bata? Nu! Cei care au pus poza au vrut musai sa se stie cu cine sta de vorba Obama si au vrut clar sa umileasca poporul turc. Despre coliva turcilor am mai scris aici, cand inca turcii nu se bagasera pana peste gat in conflictul NATO-Siria. Azi, dupa ce s-au cam jucat cu focul, turcii au si ei o problema cu kurzii. Incet-incet coliva li se fierbe si bata lui Obama ne spune multe.

Read more

S-a fiert coliva turcilor?

Leave a comment

“Un mare semn pentru agareni” era formularea folosita intr-o veche profetie cu privire la razboaiele care vor zgudui Europa in al optelea veac prin care autorul dorea sa spuna ca turcii vor prinde curaj mare intr-o anumita circumstanta si manati de acest curaj isi vor taia singuri creaca. Intr-adevar semne mari vad turcii azi si se vad deja o mare putere regionala membra NATO, cu una dintre cele mai mari armate din NATO dupa SUA, cu o pozitie geostrategica extrem de importanta si cu o economie la fel de fierbinte care se supraincinge din cauza cresterii necontrolate: Turcia, precum China si Germania, fiind tari producatoare, beneficiaza acum imens de pe seama crizei creditelor si a crizei europene. In plus, pe langa cele mentionate mai sus, exista o renastere islamista in Turcia si un presedinte foarte mandru de el si de tara lui si care crede ca poate sa joace un rol mai mare decat a facut-o pana acum Turcia, iesind uneori din sfera imperiului anglo-american si incercand marea cu degetul prin initiative si actiuni proprii. Cert este in cazul Turciei, ca Rusia nu va tolera atacarea Siriei, nici de turci si nici de NATO. Am mai explicat intr-un articol mai vechi de ce pentru Rusia, Siria si Iranul nu sunt Libia, mai ales de cand Putin a revenit la conducere. In Siria nu va fi pace prea curand la cum se desfasoara treburile. Opozitia are arme si sustinerea discreta a NATO si precum in Libia va presa continuu in structura actualei puteri care incet-incet va fi nevoita sa foloseasca deplin toate capabilitatile pe care le mai are. Iar doborarea avionului turcesc tocmai asta dovedeste. Regimului lui Assad i-ar conveni escaladarea conflictului tocmai pentru ca stie ca oricum nu poate rezista inflitrarilor si luptei de gherila cu teroristii islamisti, prin urmare va arunca in joc toate armele, iar doborarea avionului turcesc tocmai asta a incercat, sa ii starneasca pe turci si sa dea pe fata un conflict mocnit care deja arde destul de fierbinte. Bineinteles NATO se teme de Rusia si tocmai de aceea nu a atacat Siria precum a facut-o in Liban, unde situatia era oarecum alta: regimul nu avea suportul populatiei si armata era jalnica. Siria insa are armata si a dovedit ca poate dobora avioane NATO, ceea ce complica lucrurile. Este clar ca NATO daca vrea sa “rezolve” cat mai repede problema anul acesta si sa nu intre in toamna-iarna, cand un razboi nu l-ar ajuta deloc pe Obama in alegeri, trebuie sa faca ceva. NATO ar prefera insa ca atacul sirian sa fie mai fara echivoc pentru a putea justifica in fata Rusiei necesitatea interventiei, ca consecinta a atacarii unui stat membru NATO. Chiar si asa, Rusia nu va accepta bineinteles, din motivele mentionate in articolul anterior. Ce va face deci Rusia in cazul unui atac? Intr-o actiune minimala, Rusia va trimite ceva nave inspre Siria, adica prin Bosfor, adica pe langa Constantinopol. Vor avea insa dreptul rusii sa intervina? Bineinteles, ca nu, doar daca intre timp

Read more

Pentru ce se grăbeşte Turcia

2 comments

Nu inteleg de ce Turcia se grabeste. Ar fi foarte interesant de facut o paralela intre politica chineza si cea turca atat interna cat si externa, atat de afaceri cat si diplomatica. De fapt, in ziua de azi separarea intre intern si extern ca si intre afaceri, economie sau politica este inutila: interdepdentendele si conexiunile sunt atat de puternice incat nu le putem separa: ce faci in afara are impact si asupra afacerilor interne, cum merge economia influenteaza dramatic si politica. Nu ar fi Erdogan atat de popular acum in Turcia, daca economia Turciei nu ar dudui acum. Nu ar dudui economia Turciei acum, daca europenii acceptau integrarea in UE a Turciei. Ca o paranteza, daca turcii s-au descurcat atat de bine in afara UE, imaginati-va cum s-ar fi descurcat romanii, si sa nu imi ararati cu degetul spre Belarus: Belarus e doar un judet al Rusiei in care securistii rusi nu s-au tocmit bine cum sa il imparta si prin urmare a ramas inca pe dinafara. Asadar, sa fie oare economia motivul pentru care turcii au prins curaj in ultimul timp? Dar ce sens are, si chinezii duduie, dar ei aplica strategia de la judo: de folosesti de forta si vectorul pe care este lansat deja dusmanul si il lasi sa cada singur, tu doar il directionezi si il ajuti sa se prabuseasca. De aceea China nu a facut dumping la bonurile de trezorerie americane ca sa ii ingroape pe americani, nu pentru ca le pasa de cele cateva sute de miliarde pe care le-ar fi pierdut. Oricum au mai multi bani decat au ce sa faca cu ei. Turcia, ar fi avut mult mai mult de castigat daca ar fi adoptat o politica externa mai echilibrata care sa ofere incredere investitorilor si sa o transforme intr-adevar intr-o zona emergenta cu potential imens. Din pacate, ultimele lor actiuni nu au facut decat sa puna semne de intrebare serioase eventualilor investitori, iar fara investitori dezvoltarea economica este zero. Cu siguranta turcii au gasit de cuviinta ca momentul este oportun: americanii au probleme imense cu datoriile si cu toate eforturile lor de a distrage atentia si de a arata cu degetul spre Europa, nu va trece mult pana cand epicentrul crizei se va muta din nou peste ocean. Pe langa americani, europenii sunt zero: nu au armata si sistemul financiar este in implozie. Economia va avea de suferit, deci cu siguranta toata energia lor va fi consumata cu rezolvarea crizei. In plus, Grecia, dusmanul #1 al Turciei este acum oaia neagra si nu poate sa miste un deget cand turcii falfaie cu vapoarele prin Mediteraneana. Muti vor spune ca conflictul asta e vechi. Istoria insa ne arata insa ca pacea este doar o stare de inechilibru intre perioadele de razboaie si conflicte in zone unde rivalii au forte echilibrate si unde unul nu l-a ras inca pe celalalt. Sa trecem insa la motivul principal al ambalarii turcilor, mai precis al ambalarii partidului actual la putere si al lui Erdogan. Astia sunt

Read more
1 … 3 4 5 6