Category: Bănci

Cvasi-oficiosul ziar de partid intitulat Bancherul – o fițuică în care mereu apar articole elogioase la adresa BNR-ului și e finanțată de bănci pentru a spăla pe creier populația – apare un articol (probabil comandat) în care “se face lumină” în bilanțul unei bănci pentru ca tot prostul să înțeleagă că și băncile își asumă riscuri. Este uimitor câtă gargară ieftină care pute de la o poștă s-a putut scrie, ignorând alte două cifre esențiale pe care le-am adăugat eu cu roșu în poza de mai jos: NOTA: prin 5% din obligațiuni mă refer la cât a câștigat (minimal, că pe la5% s-a ajuns recent) BCR de pe spinarea statului. A se vedea și articolul anterior în care am explicat cum băncile pun obligațiunile gaj la BNR pe dobânzi infime și practic câștigă profit gratuit pe banii BNR-ului fără nici un risc (bine dacă pică statul, oricum băncile nu pică ca BNR are destul aur și în plus, vine și FMI-ul dacă e nevoie) Și dacă ferocitatea cu care băncile se apără folosind propagandă ieftină nu vă sperie, iată încă o mostră de presă vândută băncilor din Ziarul Financiar al Băncilor:   PS: este evident că băncile își asumă și ele risc, doar că ei pică din Titanic în bărcile de salvare pe când restul …

Isărescu trage semnale de alarmă ca macrostabilitatea nu a ajuns încă jos, la firme și la oameni. Păi cum să ajungă dacă doar băncile au conexiune la amanetul magic numit BNR unde repo-urile costa mizilic și nu exista limită la obligațiuni guvernamentale. Am mai explicat cum funcționează repo-urile. Pe scurt, BNR oferă credite la bănci și primește garanție obligațiuni guvernamentale. La credit le cere o dobândă mizilic (1% să zicem) și la oglibațiunile de la stat băncile câstigă 4% să zicem. Singura problemă ar fi că repo-urile sunt pe termen scurt pe când obligațiunile pe termen lung. Dar nu-i bai, nu contează, ideea e că băncile trebuie doar să fie atente să prelungească repo-urile pentru a fi acoperite. Uneori, când e mai greu pentru bănci, sub stindardul macrostabilității financiare (să dăm lichidități la bănci, neamule) BNR nu doar că cere dobândă băncilor, ba chiar le oferă ea dobândă pentru ca chipurile băncile sa primească lichiditate și să dea credite la firme ca să facă firmele profit și să mărească salariile la angajați. Paradoxal, în astfel de operațiuni băncile câștigă o dată dobanda de la stat pentru obligațiuni și bonus, dobânda de la BNR pe plasamentele de ogligațiuni în schimbul cărora BNR le cere băncilor să primească bani. Asta e logica pe scurt, care acopera un sistem legal de stoarcere de bani din mașinuța de tipărit hârtii, reglementări și de pompat vrăjeli pentru neștiutori, numită BNR. Unul dintre necunoscători este chiar si Piperea, care este de admirat prin disponibilitatea de a arăta cu degetul înspre bănci și mai ales înspre BNR. Din păcate omul trebuie ajutat de specialiști pentru a înțelege schemele complicate care sunt total imorale și la limita până și a reglementărilor interne. Cum explică de exemplu BNR când e nevoie de lichiditate și de ce trebuie încă o nouă emisiune de repo-uri? Piperea bate apa în pio cu legea dării în plată (o lege aberantă) în loc să ceară legea falimentului și să aibă grijă că e una corectă, echitabilă, tunată cum trebuie la specificul pieții românești. Pentru că există riscul ca așa cum avem o Prima Casă care deși în aparență ajută creditacii, de fapt consecințele reale să fie contrare scopului legii. Cu privire la ultima gogoașă cea cu RMO-urile este o pistă falsă: BNR poate să le micșoreze și să le mărească și asta nu afectează profiturile decât pe termen scurt. Însă unde sunt găuri mai târziu se vor vedea, indiferent de cât sunt RMO-urile. Însă la repo-uri problema este că BNR pompează lichiditate inutilă și oferă dobânzi prea frumoase băncilor culmea tocmai când acestea au nevoie (dupa emisiuni sau la expirări de emisiuni vechi). Cum ar fi dacă eu mă duc la amanet, îmi depun toate bunurile, iau 1 mil de lei, îl depun la bancă unde iau 4% donbândă și apoi scot banii pe dobândă la expirare, mă duc și plătesc 1% la amanet? Și apoi prelungesc! Super-afacere, nu-i așa? Asta fac băncile cumpărând obligațiuni de la stat pe dobânzi mari și plasându-le garanție la BNR pentru obținerea de credite ale căror dobânzi sunt cu mult sub

În vremea revoluţiei oamenii răbufnesc şi focul revoluţionar loveşte în stânga şi în dreapta fără milă. Dreptatea este oarbă sau mai bine zis dreptatea orbeşte raţiunea şi orice revoluţie pune bazele unui noi catastrofe. Aşa a fost cu revoluţia din decembrie care deşi putea să ne pună pe aceeaşi traiectorie cu Polonia sau Ungaria, ne-a pus pe aceeaşi traiectorie cu Bulgaria care deşi este mai bună decât traiectoria Albaniei, este totuşi un mare eşec. Similar se va întâmpla cu revoluţia împotriva băncilor. Populismul politicienilor români are o nouă pârghie de manifestare, un nou teren de desfăşurare, de vreme ce măririle salariale s-au făcut, pensiile asemenea şi corupţia a fost eliminată. Ce altceva ar mai putea dezbate politicienii ca să atragă voturile boporului? Unirea cu Moldova? Păi aţi mai auzit ceva în presă despre unirea cu Moldova de când americanii au zis că chestia asta e propagandă rusească şi că există riscul manipulării opiniei publice de către ruşi? Până şi televiziunile au lăsat ciocul mic, la atenţionarea marelui prieten şi protector, nu doar politicienii. Vom avea deci o campanie în care duşmanul comun vor fi băncile şi fiecare politician se va angaja în legi care de care mai spectaculoase prin care să facă dreptate. Paradoxal, victima acestui nou război va fi Isărescu, cel care a dormit în post zeci de ani în loc să îşi facă datoria şi să rezolve problemele la momentul oportun. Mă refer în primul rând la legea insolvenţei care ar fi creat un cadru normal şi promiţător de echilibrare a   relaţiei tumultuoase între creditacul român şi bancă. O relaţie bazată pe necunoaştere şi teamă de ambele părţi. Băncile au însă un atuu: pohta mioritică. Aistai pohta ce-am pohtit este sloganul oricărui român care vrea şi el casă, maşină,  smartphone şi plasmă la fel ca ale vecinului. Lungirea cât plapuma este mintea cea de pe urmă care vine când te-ai ars dar trece repede. În esenţă sistemul bancar românesc are multe bube, în principal determinate de mediul economic şi social. România este totuşi o ţară mică cu capital puţin şi cu afinităţi socialiste. Capitalismul şi pieţele libere au fost preluate în România formal, aiurea, distorsionat – în etapa iniţiala – şi au evoluat cu malformaţii în perioada de maturizare, acumulând mai degrabă particularităţi odioase decât corecţii şi măcar ajustări care să ţină cont de specificul local şi social. Cu privire la mediul bancar, amintesc aici prima casă, monopolul schimbului valutar, slaba reglementare şi lipsa unui control riguros şi corect, finanţarea nediscreţionată a sistemului în momente dubioase, jocul politici mârşav al guvernatorului care se crede Dumnezeu şi nu de puţine ori folosea nuiaua cursului valutar petru a-i disciplina pe politicieni etc. În esenţă nu doar că Banca Naţională nu şi-a făcut datoria conform misiunii şi legilor proprii dar nici măcar devierile pe care şi le-a permis – nu au avut succes, nu au avut consistenţă, nu au urmărit principii solide şi obiective pe termen lung, cum ar fi crearea unei pieţe bancare libere reale, solide, rezistentă la riscuri şi volatilitate economico-financiară, ci