Cultură – Page 2 – CHIAZNA.RO

Copiii haloween – generația marshmallow

2016/10/30 8 comments

Nu va speriati! Vor fi doar fantome prietenoase si vrajitoare dragute! Ia-ti coada de matura si hai la petrecere! Petrecaretii se vor putea indulci cu o groaza de dulciuri, degete de vrajitoare, placinta cu dovleac, sucuri si cate si mai cate…. Anutuțul de mai sus este extras dintr-un material promoțional la o petrecere de Haloween pentru copii organizată aiurea undeva în București. O căutare publică pe Facebook după cuvintele “petrecere Haloween” ne dă o imagine clară a fenomenului Haloween în România, mai ales în cadrul educațional. La o școală din București, unei fetițe, pentru serbarea de Haloween, i-a fost “alocată” poezia “In The Graveyard” pe care o puteți vedea mai jos. Definesc generația marshmallow puștanii până în clasa a 8-a sau a a 9-a (granița e fluidă) care sunt crescuți în epoca Internetului cu desene la smartphone, tablete, jocuri, X-Box, Playstation și în care părinții lor și-au pus nădejdea că o să reușească în viață fie “cu calculatoarele” (cei mai optimiști), fie emigrând afară și integrându-se în străinătate după modelul atâtor români care au reușit deja și stârnesc nu de puține ori invidia (total nevinovată) celor care nu au reușit încă să fugă, fie din neputință, fie din … inerție (ca să nu divagăm). Fenomenul acesta social este extrem de puțin explicat și înțeles: opțiunea emigrării ca formulă de succes în viață – idealul majorității covârșitoare a românilor. Vor trece mulți ani până când fenomenul va fi înțeles și explicat deoarece acest fenomen este în plină floare. Fiecare avem rude sau prieteni care au plecat. Fie că ținem sau nu prea mult legătura cu ei, fie că ne vedem și vorbim doar de Crăciun sau de Paști, emigranții sunt în general bine, sau cel puțin așa se prezintă. Evident că pentru a nu ne face inimă rea prea mare, românii rămași se gândesc: ce dacă, măcar aici sunt cu ai noștri, nu sunt tratat ca străin. Sau: eu nu aș putea să sufăr umilințele și greutățile din afară. Altfel spus, când invidia ne roade, instinctul nostru de autoconservare ne aduce gânduri liniștitoare din categoria “Fie pâinea cât de rea …”. Nu vreau să par fin observator social. Însă visul la emigrare este atât de profund întipărit și impregnat în mentalul colectiv al românilor încât este de multe ori rumegat și adus în discuții chiar dacă nu este luat serios în calcul până și de românii care o duc bine aici și care dacă ar emigra nu doar că nu ar duce-o în afară la fel ca aici, dar ar avea și serioase probleme de adaptare. Pentru ca una este adaptarea pentru muritorul de foame care nu are alternative și alta pentru un român care aici trăiește boierește. Nu mică mi-a fost mirarea când până și un amic politician destul de bine plasat amintea într-o discuție recentă că a intrat în discuții cu soția să plece și chiar ajunsese să facă calcule financiare. În general însă, tema emigrării este folosită doar ca glumă, materie de refulare sau este păstrată în punguța de soluții de criză și scoasă de acolo doar când e

Cultură

Din tainele statisticilor: romanii si limbile straine

2016/01/05 Leave a comment

Daca in majoritatea statisticilor la nivel european Romania sta prost, ne-am astepta ca macar la limbi straine sa stam mai bine. Nu din alt motiv, ci din simplul motiv ca invatamantul romanesc este si a fost unul foarte bun sau cel putin asa ni s-a spus. Asta pe langa faptul ca ne credem mai destepti ca altii … Pe scurt, doar ungurii sunt mai slabi ca noi in ceea ce priveste cunoasterea limbilor straine. Asta daca nu cumva, doar noi cu ungurii spunem adevarul si restul mint, caci sondajul e facut pe declaratii proprii nu pe teste. Iata insa cifrele brute, cu nota ca explicatii suplimentare puteti gasi aici.

Cultură

Citate, citate

2015/12/29 3 comments

“Un nebun arunca o piatra in apa si o suta de intelepti se chinuie sa o scoata”. Oricat de mult m-am abtinut sa nu intru in lantul propagarii “pietrei” citatelor lui Dan Puric, nu ma pot abtine sa nu intru si eu un acest “sirag” al reactiilor care mai de care mai confuze, mai sterpe sau mai fara sens. Sper sa nu fie lipsita de sens interventia mea, sa aiba macar un minim, infim sens, pentru a nu fi doar inca o scremuiala de a scoate o piatra inutila oricum din apa. Nu cred ca domnul Plesu este nebunul din proverb. Nu sunt sigur nici ca nu e. Am citit si am recitit articolul cu pricina si parca totusi, pe alocuri are dreptate. Parca si mie mi s-a parut ca Puric scoate citatele din buzunar cum scot daciile fum. Si Plesu parca ii zice bine acolo, ca mai trebuie sa si citeasca nu doar sa citeze. Am citit si am recitit si m-am tot gandit: dar daca Puric chiar a citit ce citeaza? Daca omul chiar are memorie si a trecut prin cartile alea? Si chiar daca nu le-a citit pe toate, totusi citeaza frumos, nu sunt citate proaste. De mai multe ori m-am mirat cum de are Puric un citat pentru orice situatie si de cum nu exista propozitie fara citat in discursul sau… Acum, citind articolul lui Plesu, m-am tot gandit: dar parca nu le zice rau totusi Puric, citatele nu sunt chiar aiurea plasate, exista o oarecare coerenta cel putin pe termen scurt, caci oricum, daca incercam sa catalogam cinci minute din discursul lui Puric, nu cred ca il putem lega de o tema, Puric ţopăind dintr-una in alta mai ceva ca la Balsoi Teatr. Si ca si cum confuzia nu ar fi fost indeajunsa – face sau nu face bine Puric folosind atatea citate, are sa nu are dreptate Plesu sa-l taxeze, etc – colac peste pupaza, mai aflu si ca articolul este vechi de vreo 6 ani, noua fiind propagarea sa pe Facebook. Am avut o mica mare mirare gasind aceasta informatie (bineinteles neverificata) intr-un articol, mai ales pentru ca l-am vazut pe Puric la ultima emisiune, subliniind de mai multe ori ca nu da citate doar ca sa vada lumea ca a citit mult ci pentru ca citatele explica mai bine cum stau lucrurile, semn ca probabil stia de articol sau era constient de valva recenta. Avem deci inca un personaj care poate fi numit nebunul care a aruncat piatra in apa, cu siguranta fara sa aiba habar ce dispute va propaga – autorul paginii neoficiale a lui Andrei Plesu de pe Facebook care a sharuit articolul cu pricina. Inflatie de citate, inflatie de reactii ale unor personaje mai mult sau mai putin importante si inevitabilele comentarii libertine ale ocupantilor celulelor de reeducare de pe Facebook care cred ca daca dau un share sau un like sau arunca un “Puric, securistul, blah, blah” la comentarii” fac socializare sau participa la un dialog. Chestiunea in sine este insa importanta. Mai bine zis, chestiunile. Le-as enumera: este sau nu este bine sa folosim

Se intorc mortii acasa (Recenzie)

2015/06/21 24 comments

Am citit aproape 95% din carte, ultimele pagini efectiv nu am mai rezistat. Imi e si greu sa fac o recenzie negativa unei carti care a stat in top vanzari atata timp. Cu toate acestea o sa incerc, poate scutesc pe altii de pierderea timpului si-asa destul de limitat pentru lectura in zilele noastre cu atatea tentatii. Pe scurt cartea este o colectie de citate de la sfintii parinti, imbrodite cu o poveste care se vrea a fi reala desi nu stim cat e reala si cat e fictiune din ea. Inainte de a citi cartea, am ascultat cateva conferinte ale autorului in turneul de promovare a cartii. Ca o mica paranteza, in caz ca cine stie cum vreun autor roman citeste aceasta recenzie, sa stie ca succesul vanzarii unei carti este direct proportional cu efortul depus de autor de a-si promova cartea prin lansari si conferinte. Ciomazga a tinut cateva zeci de conferinte – dupa cum singur declara – de promovare a acestei carti si succesul nu s-a lasat asteptat. Asadar am ascultat o conferinta in care autorul raspunde cu fermitate acuzelor ca povestea nu ar fi reala, detaliind. Lucrand la un ziar pe vremuri, la o rubrica de senzational, Ciomazga avea contact cu tot felul de cazuri extraordinare care fie ii erau aduse la cunostinta, fie pur si simplu le “mirosea” sau se loveau de el intamplator. Un astfel de caz este intalnirea cu un om care fusese ingropat de viu. Petre s-a trezit in mormant viu, a avut noroc ca a fost auzit de femeia care fusese platita sa tamaieze la mormant, este scos de gropari si trimis acasa. De aici o intreaga poveste … Fiind roman / fictiune, nu putem stii clar ce este si ce nu este adevarat. Prin urmare, la fiecare pas, cititorul isi pune intrebarea: oare asta e adevarat? Oare chiar a facut asa personajul? Oare chiar a zis asa sau e doar ce vrea sa ne invete Ciomazga? Daca e adevarat, este ceva extraordinar, cu adevarat vrednic de povestit. Daca nu este, pur si simplu este o fictiune ieftina, o tentativa de roman de suspans cu tentative de spiritualizare a cititorului prin introducerea in firul actiunii a unor citate din sfintii parinti sau din Biblie. Acest semn de intrebare la orice pas: oare cat este adevarat si cat este tentativa de pedagogie a autorului, mi-a creat un disconfort continuu, de unde si dificultatea in finalizarea lecturii. Intorcandu-ne la componenta “spirituala” a cartii, aici prea multe nu am a spune decat ca eu as fi preferat sa citesc o carte a Sf. Ignatie Brianceaninov decat preluari de citate in diferite contexte, cuvinte puse in gura personajelor, completari ale autorului, interpretari ale lui etc. Un fel de varza, altfel spus. Nu neg ca pot sa existe cititori care neavand curajul sau rabdarea sa abordeze o carte religioasa normala, sa fie fascinati de lucrurile pe care le afla, fiind “prinsi in plasa” de promisiunea povestii si de talentul narativ al autorului, care pe mine insa nu m-a dat pe spate. Ce ar mai fi oare de spus

Cultură

De ce nu mai putem citi? Pot cartile sa ne salveze de raul pe care digitalul il face creierului nostru?

2015/05/17 Leave a comment

— un articol dupa Hugh McGuire tradus partial de aici — Anul trecut am citit patru carti. Motivele pentru acest numaru scazut sunt, presupun, aceleasi pentru care si voi cititi mai putine carti decat credeti ca ar fi trebuit sa cititi anul trecut. Mi se pare din ce in ce mai greu sa ma concentrez pe cuvinte, propozitii, paragrafe. Ca sa nu mai vorbesc de capitole! Capitolele, adesea au pagina dupa pagina de paragrafe. Pare pur si simplu o multime prea mare de cuvinte asupra carora sa te concentrezi, doar pe ele, fara altceva care sa se intample. Si dupa ce ai terminat un capitol, trebuie sa te apuci de altul. Si de obicei, mai sunt multe, o gramada, pana sa poti sa spui ca ai terminat o carte si sa treci la urmatoarea. Sunt un optimist Si totusi, sunt optimist. In cele mai multe seri, anul trecut, m-am suit in pat cu o carte (tiparita sau digitala) si am inceput sa o citesc. Cuvant dupa cuvant. O propozitie. Doua propozitii. Poate trei … Si apoi, parca aveam nevoie de ceva … Ceva sa ma destinda nitzel … Macar sa arunc un ochi pe mail, sa bag un raspuns pe twitter, sa dau un like pa facebook, sa vizitez un articol … Si apoi mai citesc o propozitie. Patru propozitii! Fumatorii care sunt cei mai optimisti cu privire la capacitatea lor de a rezista tentatiei, sunt cei mai predispusi la a relua fumatul dupa patru luni. Cei care tin diete si sunt prea optimisti si cei mai putini predispusi la a slabi in greutate (Kelly McGonigal: The Willpower Instinct) Iti ia destul de mult timp ca sa citesti o carte intr-un ritm de patru propozitii per zi. Si este extenuant. De obicei, dupa a 5-a propozitie adorm. Mi-am observat comportamentul asta de o perioada mai lunga, dar cred ca anul trecut a fost cel mai slab la numarul de carti terminate. Ceea ce a fost foarte deprimant, mai ales ca domeniul meu de activitate este legat de carti. Mi-am dedicat viata intr-un fel sau altul cartilor, cred in ele, dar totusi nu le mai pot citi. Nu sunt singurul … >>> puteti citi continuarea articolului aici >>>

Cultură

Moldova are talent, dar mai ales suflet

2014/01/16 Leave a comment

Deja probabil ati vazut toate videoclipurile cu Monica Pirlici de la “Moldova are talent”. Ce ar mai fi de zis in fata unui asemenea fenomen? Va dati seama ce suferinta este in poporul asta, daca strigatul acestei fete a rezonat atat de mult cu sentimentul publicului, juriului, realizatorilor, spectatorilor si al tuturor moldovenilor. Migratia face ravagii in Moldova intr-un grad exponential comparativ cu Romania pentru ca moldovenii au nenumarate optiuni: fie Romania, fie UE, fie Moscova. Romanii daca vor sa emigreze, merg doar in Italia sau Spania, inspre est nu au ce cauta. Deci, nu e de mirare ca saracia i-a trimis pe moldoveni in toate colturile lumii si a lasat generatii de orfani, o rana deschisa care sangereaza continuu si pe care nici un doctor nu o poate vindeca si nu are ce sa faca. Nu doar penru ca e talentata Monica a castigat si a avut un asemenea succes, ci si pentru ca pe langa talent, si-a pus sufletul pe tava in fata oamenilor si a dat pe fata aceasta rana in vazul tuturor. Moldova a plans impreuna, pentru cateva clipe Monica a facut ca toate inimile moldovenilor sa fie una si dincolo de cuvinte, sa bata pe aceeasi frecventa. Si cu ei, toti romanii care au vazut-o sau o vad pe youtube inca se acordeaza la ecoul acelei batai care a avut o asemena putere incat va resuscita inimile amortite si va trimite un suflu nou, o tainica lumina care nu se stie cand si ce roade va aduce. “Fenomenul” este inca in desfasurare si nu putem estima la ce sa ne asteptam, ce sunt eu insa sigur, este ca lucrurile nu vor ramane la fel. La origine emisiunea asta eu o suspectez a fi o unealta de inginerie sociala, nu atat una activa, care sa realizeze un “task” anume, cat mai ales una de natura investigativa care sa sondeze la ce frecvente percuteaza o natiune. Cu o investitie minora, papusari pot usor sa realizeze profile destul de elaborate si fidele ale psihologiei si mentalitatii unui popor intr-un anume moment. Ca rol activ, poate am putea include aici rolul de “netezire” si “uniformizare” a valorilor, care in fapt este acelasi lucru cu neutralizarea lor. Si la acest spectacol prin care am cunoscut-o pe Monica, doar din cateva clipuri youtube, fara sa fii urmarit la TV emisiunea, am descoperit un tatae pervers care a recitat o poezie porcoasa. Nu poti pune pe scena un astfel de om langa Monica, asa cum nu poti pune nici dansatoare din buric. Decat daca vrei sa pui egal intre ei, daca vrei sa dai semnalul ca si unul si altul face ceva normal si mare diferenta nu este. Discutia asta s-a mai purtat la noi la inceput cand a fost acel concurs “Cel mai mare roman” in care cativa au realizat ca nu poti pune in acelasi clasament pe Eminescu si pe Becali, este absurd. Pe-atunci inca mai existau reactii, acum orice reactie critica sau de respingere a unor astfel de fenomene

Cultură

Il generale Della Rovere – tâlharul cel bun

2013/12/22 Leave a comment

Am fost mereu fascinat de cinematografia italiana si desi mai sunt uneori ispitit de tentativele holoywoodiene de cinema, mereu ma intorc la sursa. Nu cred sa fii vazut mai mult de vreo 10 filme italiene clasice in ultimii ani – cand eram mai tanar, nu ratam nimic ce era la TV – dar “Il generale Della Rovere” l-as pune in top 3. Se pot spune multe si de film si de stil, si de subiect. O sa ma rezum doar la cateva lucruri care m-au impresionat si oarecum m-au mahnit sa vad ce se putea face alta data si ce puteau face italienii si cat de mult s-a degradat cinemaul in ziua de azi si mai ales in Romania. In primul rand, evident ar fi de subliniat actoria lui De Sica: desi joaca un personaj grav, marsav, cu mari probleme, alunecos, care pare a ateriza mereu in picioare din orice situatie desi este strans cu usa mai mereu, Sica reuseste sa stea departe de orice exagerare, in nici o parte. Teatru in teatru – o tehnica veche poate, dar realizata exceptional. Sica se bucura in fata unei “cliente” din cu totul alte motive – personale, altfel spus joaca teatru si joaca bine, atat pentru ca i-a iesit “combinatia” cat si pentru a-si convinge clienta. De altfel, in momentul deconspirarii sale, in fata tuturor “clientilor”, Bardone se apara si da pe fata tensiunea permanenta in care traia si el in dorinta de a ajuta, de a da speranta. Cat adevar si cata minciuna in marturisirea lui este evident greu de cantarit pentru ca omul este o faptura complexa si De Sica reuseste sa puna omul pe ecran: apararea lui Bardone aproape convinge si pe spectatorul care ii stie aranjamentele, scopurile si patimile. O alta chestiune care mi-a atras atentia este cat de bine reuseste acest film (nu stiu daca multumita regizorului Rossellini sau lui Sica) sa disece sufletul italian cu bunele si relele lui si nu doar in personajul lui Bardone. Sa luam de exemplu numai pe Olga – “prietena” parasita acum 3 luni de Bardone si care il ajuta imprumutandu-i toti banii ei. Sfasietoare jertfa facuta de ea, sa ii daruiasca toti banii ei fostului iubit care desi o parasise, pentru ea ramanea cel care tinea treaza amintirea celor mai frumoase zile din viata ei. Sa luam un alt exemplu: Banchelli. Calm si politicos precum un preot catolic, Banchelli marturiseste cu sinceritate dupa ce este torturat ca nu stie daca va mai rezista a doua oara. Iata sufletul italianului sfaramat in bucati, facut franjuri si pus pe tava in fata noastra. Ce filme s-ar putea face oare cu trecutul nostru recent, cu martirii inchisorilor comuniste? In schimb regizorii nostri vaneaza trofee la Cannes si alte festivaluri cvasi-fetisiste facand filme in care batjocoresc credinta poporului roman (Mungiu) sau exacerbeaza aspectele negative sau accidente ocazionale cum a fost Moartea Domnului Lazarescu sa de ce nu chiar mult trambitatul Dupa dealuri. Bine nu putem compara, vorbim despre un cu totul alt nivel, doar

Cultură

« 1 2 3 »