INFLAȚIA – ELEFANTUL DIN CAMERĂ [2]

Continuare de aici

De ce nimeni nu prea discuta despre inflatie si de ce pana si ziarele economice macane aceleasi mantre stupide din narativul plandemic legate de hora unirii imprejurul vaccinului [1]?

In primul rand Romania, fiind o provincie a imperiului de la periferie nu prea are o economie si prin urmare nu are nici o presa economica. Dar in general, motivul acestei cenzuri, eu il vad a fi prostia si faptul ca scumpirile inca nu i-au ajuns pe cei care se ocupa de scris si de macanit pe subiecte legate de economie si finante. Bitcoin e mai “fierbinte” pentru “analistii” iexperti care au problema ca nu mai primesc dobanzi la bani si tatoneaza si ei cu ideea sa castige din tranzactii cu criptomonede.

Eu am incercat sa aman abordarea subiectului pana in momentul in care o sa am confirmari pe plan personal ca lucrurile se imput. Si ieri a fost prima zi in care am alimentat cu benzina de peste 6 lei – un record de care nu imi amintesc sa il mai fi depasit vreodata. Cu ceva timp in urma, am mai auzit de scumpiri ale materialelor de constructii si mai ales de lipsuri, dar acum iata ca a venit randul ca TOATE sa se scumpeasca.

Dar totusi, explozia preturilor este un subiect social fierbinte si ne-am astepta macar televiziunile sa il abordeze. Din nou repet: cei care macane zilnic, “ziaristi” si “realizatori TV” au salarii babane si nu simt pe pielea proprie cresterile de preturi iar despre previziune si intelegerea mecanismelor economice le cerem prea mult.

Comenta acum 2-3 zile un cititor ca liberalizarea pietei energiei a dus la mariri ale energiei electrice care se vor propaga si ele foarte mult. Din nou vin cu o marturie personala: am amanat pana in ultimul moment – din lipsa de timp – schimbarea contractului la energia electrica. Si din curiozitate, am cerut in amanunt detalii la departamentul suport al CEZ sa imi spuna cat platesc acum pe kw. Pretul era dublu fata de unul dintre contractele “concurentiale” si asta inainte de mariri. Dar oare cati oameni nu au amanat sau nu au reusit pur si simplu din varii motive sa isi schimbe contractul si vor plati luni bune preturi duble?

Inflatia actuala are insa doua capete turbate: unul extern cu cei trei factori pe care i-am enumerat acum 2 articole (aici) si unul intern despre care nu am discutat. Factorul intern de inflatie este incompetenta si prostia guvernarii actuale care prefera sa se ascunda in spatele plandemiei si sa o foloseasca ca sperietoare si ca scuza pentru esecul reformelor si incompetenta in trecerea de la o economie subdezvoltata cu o administratie publica supra-scalata, consumatoare si inefcienta care pune presiune determinanta pe costurile de productie si pe pretul serviciilor la o economie capitalista eficienta cum are de exemplu Polonia care lupta cot-la-cot cu Germania pentru dominatia in UE.

Prea mult despre factorii interni nu avem a spune deoarece oricum cresteri de preturi la energie aveam mereu si de asemenea presiuni inflationiste fiecare guvernare, indiferent de culoarea politica, gaseste sa produca. In epoca PSD am avut marirea salarului minim si maririle speciale la doctori care au impins in sus preturile la imobiliare (toti doctorii se muta la case sau isi cumpara apartamente in blocuri noi). In epoca PNL avem “dezlegarea” la credite zero prin programe guvernamentale care permit smecherilor din ecosistemul de consumatori preferentiali de “fonduri europene” sa abordeze o noua piata: piata creditelor zero subventionate de guvern. Nu zic ca nu sunt si firme oneste care au beneficiat de aceste creditari, dar aceasta distorsionare pe piata dobanzilor si practic anulare a rolului de corectie si selectie pe care analiza financiara pe care bancile o fac cand acorda credite, vor duce la prelungirea nejustificata a vietii unor companii zombi care nu au niciun viitor si care nu vor putea fi sustinute la infinit. Dar nu pana la infinit este scopul prelungirii darii pe fata a dezastrului economic produs de plandemie prin inchideri si suceli, ci scopul este prelungirea pana la urmatoarele alegeri si asta se doreste a se face prin noi si noi creditari, statul devenind garantul unei felii din ce in ce mai mare a datoriei.

Una dintre lucrurile pe care nu le inteleg eu, sau mai bine zis le inteleg dar nu le pot explica, este cum de in cifrele oficiale inflatia este atat de mica. Iata de exemplu

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie 2021, de la 3,8% în mai. În iunie 2021 față de aceeași lună din 2020, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71%, mărfurile alimentare cu 2,17%, iar serviciile cu 1,59%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Sursa

Inteleg ca acel “cos de consum” este invartit si sucit pe toate partile de “experti” pentru a o scoate la liman. Dar sa luam doar un exemplu: la benzina pretul era 5.5 pe la jumatatea mai si acum este 6 – deci crestere de 9%. Si aici avem o situatie speciala, deoarece carburantii au flexibilitate redusa la schimbarea preturilor, deoarece grosul costului din pretul total este acciza care nu s-a modificat (din ce stiu eu) iar pretul petrolului, pana sa se revada in pretul final, dureaza.

Ca alt exemplu personal, din ce am observat eu, pretul la pepeni de exemplu a explodat. Desi ar fi de asteptat ca pretul la pepeni, cu cat trece timpul sa scada, deoarece cei timpurii sunt mai scumpi, am fost extrem de surprins sa platesc 35 de lei pentru un pepene verde si unul galben, la colt de drum, in conditiile in care acum 2 saptamani, cumparasem din hypermarket un pepene verde cu 12 lei.

Si prognozele BNR sunt la fel de amuzante ca “rapoartele” INS. BNR estima cam pe la jumatatea lunii iulie ca pana in decembrie vom avea o inflatie de 4.1%. Pai deja, dupa cum am zis, avem 9% la benzina si unele companii din domeniu au anuntat scumpiri cu 15% la 15 august. In plus, in domeniul construciilor cresterile au fost la multe produse de pana la 150% si altele au venit din urma, impingand si mai mult in sus costurile celor care doreau sa se apuce sa construiasca. Chiar daca constructiile au fost doar inceputul, vedem ca ce a declansat explozia in constructii – desi nu stim cu certitudine – se muta si pe alte categorii si prin urmare nu exista nicio speranta 4% cand deja avem niste cresteri care nu vor da inapoi (dupa cum am povestit despre declaratia directorului Fed – Powell in articolul anterior).

Dar poate decat sa dormim pe o ureche, ne uitam imprejur deoarece toate lucrurile nasoale vin mai intai la cei mai saraci si mai cu probleme ca noi. A fost Turcia anul trecut, dar pe la noi politicienii s-au culcat pe ureche si au crezut ca Turcia e pedepsita de americani si de aceea a avut acea prabusire a monezii si inflatia galopanta temperata doar cu cresterea rapida si dureroasa a dobanzii de referinta. A venit acum randul Rusiei sa se lupte cu demonul inflatiei.

De unde in aprilie rusii au tatonat cu controlul pretului (in ciuda criticilor sefei bancii centrale) acum rusii apeleaza la marirea taxelor vamale la exporturi pentru a lasa mai multa marfa sa ramana in tara si sa impinga in jos preturile prin abundenta ofertei. Asta in paralel cu controlul preturilor care nu a fost eliminat si nu ne astaptam decat la extinderea la o gama si mai mare de produse … Cu privire la Rusia, este interesant de vazut cum si bancherii si autoritatile lor lanseaza aceleasi mesaje calmante similare cu Powell si cu Isarescu: “Inflation has spiked to the highest level in four years and even officials admit relief is months away at best.” Mult succes rusilor cu aceasta prognoza!

Intre timp mai multe tari sarace (ca Romania) au apelat deja la marirea dobanzii de referinta care are ca scop temperarea consumului, limitarea creditarii si ranforsarea monedei. Spre deosebire de Romania, rusii au dat drumul la rubla dar degeaba. Cu siguranta fiecare tara are propria situatie si tavalugul de bani tipariti de Fed care suge resurse tangibile din intreaga lume produce tot felul de turbulente in zonele cele mai vulnerabile. De aceea, unele state apeleaza la masurile de controlul preturilor sau la taxe vamale. Ceea ce Romania nu poate, deoarece este membra UE. Firesc pentru Romania, in lupta cu inflatia, ar fi ca sa apeleze la ultima umbra de suveranitate unde poate jongla fara sa-si puna legislatia europeana in cap: moneda. O devalorizare cu siguranta ar tempera consumul si ar mai ajuta nitzel preturile, desi acum, asa cum am mai zis, genie is out of the bottle and nobody can put it back. Mai ales acum, slabirea leului ar salta si mai mult preturile dar macar ne-ar scapa de riscul hyperinflatiei si al valului de falimente care va fi inevitabil.

In esenta solutiile nu sunt blande si presupun niscavai creative destruction. Ori asta nimanui nu ii place, mai ales politicienilor de la putere. De aceea, ca si in alte dati, va trebui sa vina FMI si televiziunile sa filmele cum Troika strange cu usa guvernul pentru ca populatia sa accepte masurile dure care vor trebui sa fie luate. Dar solutiile sunt doar utopice – asistam la propagarea unui val de scumpiri care vine din multe directii care va matura inevitabil cu gunoaiele ascunse sub pres de decenii.


~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] Ziarul Financiar: Cei din business oferă guvernului 10 idei pentru creşterea numărului de vaccinaţi: primul botez gratuit într-o familie, bilete la cinema sau la teatru, o tombolă al cărui câştigător să fie iertat de fisc pentru datorii

Inflația – elefantul din cameră

Delta, vaccinuri și șobolani – astea sunt subiectele zilei pe meleaguri mioritice. Între timp inflația avansează puternic de la zi la zi și pe mine unul – spre deosebire de alte dăți – mă îngrijorează. De departe, văd în inflație principalul risc pentru viitorul mediu, prin asta înțelegând că văd o criză economică cum nu a mai fost și văd risc existențial pentru întreaga societate așa cum o cunoaștem acum.

Dar care să fie baza temerilor mele și de ce nu ar fi la ca în 2008? Principala diferență este că în 2008, situația geopolitică era cu totul alta și înțelegerile între marile puteri de a “stimula financiar” pentru a evita un crash mai mare decât a fost s-au realizat mult mai ușor ca acum când dolarul pare să-și tragă ultima răsuflare.

Asistăm în ultimii ani la o disoluție accelerată a coeziunii sociale – mișcările “anti-rasiste” care s-au lăsat cu distrugeri de miliarde, tăierea finanțării poliției, lărgirea diferenței între cei bogați și cei de jos (practic eliminarea clasei mijlocii) fac ca Imperiul să se macine din interior similar felului în care romanii și-au tras singuri cu săgeata în picior.

Ca o mică paranteză, Roma nu acăzut datorită ridicării vreunei alte mari puteri – poate aici avem o diferență principală în ziua de astăzi când China capătă pe zi ce trece alura unei mari puteri, având deja în mulți indicatori importanți, cum ar fi infrastructura de transporturi, scoruri cu mult peste ale Imperiului. Așadar, romanii s-au frecat în lupte de culise între diversele găști și pentru a căpăta susținerea populară, fiecare conducător venea și oferea noi și noi “beneficii” (cam cu dă acum Biden dolari la americani drept ajutor de Covid). Care beneficii evident nu puteau veni din producție deoarece romanii se ocupau cu orice altceva mai puțin cu munca și nici din noi cuceriri deoarece cuceriseră tot ce se putea și supseseră toate comorile care putea fi supte. Retragerea din Afganistan a americanilor de asemenea poate fi comparată cu retragerea din fața sasaniților. Invazia goților poate fi comparată cu năvălirea actuală a latino-americanilor. Ba chiar și puterea de colectare a taxelor – care funcționa în ciuda corupției generalizate – se regăsește în atributele SUA de astăzi. Dar istoria știm că nu se repetă ci doar rimează …

Este acum sau nu este momentul prăbușirii dolarului? Cu siguranță este! Iar inflația curentă este cel mai clar semnal al acestui început. De ce ar fi acum diferit față de 2008 și de ce nu putem spera că tipărirea de bani va salva și acum omenirea? Dincolo de teoriile conspiraționiste legate de lupta unor descreierați pentru anihiliarea a unei feli mari din populația globului deoarece “suntem prea mulți”, tipărirea de bani nu va putea salva economia deoarece toate fundamentele economice s-au distorsionat până la punctul la care încep să apar deficite majore pe producție și distribuție – cel puțin în vest. De unde și avem parte de inflație.

Nu voi mai relua discuția despre cauzele inflației actuale, despre care am tratat în articolul anterior. Voi continua doar abordarea unor idei, în paralel cu continuarea unor comentarii la puținele știri care apar în presa legate de inflație.

În primul rând, de departe principala bombă a zilei a fost declarația președintelui Fed-ului american Powel cum că prin inflație “tranzitorie” nu înseamnă deloc că prețurile vor reveni la ce au fost înainte. Iată o sursă oarecare a unui articol în care puteți vedea mai în amănunt ce a zis. Din ce am înțeles eu, deoarece probabil i s-au pus întrebări, a recunoscut că prețurile care au crescut vor rămâne mărite, prin “inflația tranzitorie” (acest termen este panadolul anti-panică folosit de Fed și MSM) se înțelege doar că va exista un moment în care prețurile nu vor mai crește, sau vor stagna o perioadă. Altfel spus, a crescut lemnul 150%? Stați calmi! O să mai crească doar cu 10% și poate peste 6 luni se va opri, chiar dacă peste 8 luni poate va începe din nou să crească. Căci asta înseamna tranzitoriu, că nu e inflație continuă, adică nu e hyperinflație, adică nu trebuie să mărească dobânzile.

Nu știu cu cât în urmă am mai amintit de dobânzi, dar lucrurile sunt astfel așezate, încât dobânzile nu pot crește nici măcar cu un mizilic de 0.01% deoarece cea mai mică creștere va însemna o povară imensă pentru toată lumea și va duce la o criză nemaiîntâlnită care se va lăsa cu falimente generalizate și haos social mai rău ca în anii 30. Prin urmare, speranța Fed-ului este ca inflația să fie suficient de domoală încât să erodeze din datorii dar să nu facă o mutație înspre …. hyperinflație. Cam cum e cu focul la aragaz: vrei ca să ardă lini ca să-ți faci treaba cu el, nu vrei să explodeze camera când aprinzi focul din cauza gazului cumulat. Cam așa e cu hyperinflația. Dar Peter Schiff are o expresie amuzantă: “once the genie is out of the bottle, you can not put it back” …

Aveam până mai ieri, înainte de ședința ultimă a Fed-ului unde Powell a făcut declarația de mai sus, următoarea situație: prețurile crescuseră, inclusiv la acțiuni, unde sunt cote maxime. Investitorii și analiștii erau însă în dilemă: vor mai crește sau vine un crash. Și de ceva ani buni de zile, doar reducerea dobânzilor împinge bursele în sus și – invers – orice anunț că dobânzile pot scădea chiar peste ceva luni bune, chiar cu puțin, dau jos cu prețurile drastic și avem parte de căderi atât de periculoase încât la ultima creștere a dobânzilor, au trebuit urgent să dea înapoi cu ele deoarece exista riscul unui crash bursier. “Salvarea” a fost însă plandemia care a dat la zero cu nivelurile și prin urmare, dacă se va continua (cu sau fără delta) există motivația ca dobânzile să fie ținute la zero. Ori cu dobânzi la zero și inflație accelerată, datoriile se duc ușor ușor, problema fiind însă sustenabilitatea economiei și – cum zice Mugurel – macrostabilitatea.

Dobânzile zero însă împing investitorii spre tot felul de scheme de investiții care lovesc te miri unde. Am explicat fenomenul BlackRock în articolul anterior care a declanșat isteria din imobiliare și creșterea prețului la lemn în SUA care s-a propagat ulterior în întreaga lume. Ce nu știu dacă am zis: imaginați-vă ce fac chinezii cu trilioanele de bonduri pe care le dețin dacă dobânzile sunt zero? Păi la fiecare expirare a unei emisiuni – căci de scos totul o dată nu au cum – investesc în bunuri tangibile: materii prime, infrastructură, armată etc. Altfel spus, consumă bunuri reale care sunt supte din vest și consumate în est. Există așadar un transfer al avuțieii secular între vest și est. Și dacă în 2008 chinezii cumpărau materia primă pentru a se pregăti de valul următor de creștere și pentru a avea materie primă pentru chinezeriile pe care prognozau că le vor produce, de data aceasta toate prognozele partidului sunt focalizate pe bunăstarea chinezului de rând care are nevoie de creștere economică constantă pentru a nu da în cap tovarășilor și a-i trimite înainte de vreme unde este Ceaușescu, adică în iad.

Nu mă pot abține să nu mai fac încă o paranteză legată de China, deși nu este deloc total out-of-topic. Avem așadar o creștere constantă și accelerată a Chinei care amenință – cel puțin economic deocamdată – poziția SUA. Este discutabil în ce măsură amenință și militar, deoarece sunt mai multe aspecte, dar cert este că armata se bazează pe echipament care este produs de economie și dacă nu ai economie … Riscul existențial pentru americani, pus de chinezi a fost deja recunoscut încă de pe vremea lui Obama care a fost însă prea slab pentru a duce la capăt planurile bombastice de “pivotare către Asia”. Căci democrații / socialiștii / bolșevicii de pe toate meridianele sunt buni doar de măcănit, când e vorba de fapte …

Trump a încercat ceva-ceva și el dar prea puțin. Mai mult mac-mac și prea puține lovituri Chinei. Privit mai ales în perspectiva politică efemerității unui mandat de 4 ani, Trump a fost și el în mare măsură la fel de neputincios ca și Obama în privința rezolvării problemel China. Într-adevăr problema e una mai mult decât dificilă și necesită un plan pe mulți ani de zile, poate chiar pe zeci de ani. Dar așa ceva este imposibil într-o societate în disoluție în care simbolurile naționale și fibra societății sunt atacate de descreați și de cancerele ideologice care au ajuns ca o metastază la piele și put din ce în ce mai rău după ce au distrus organele interne și amenință chiar sistemul sanguin al națiunii americane și al imperiului american.

Există totuși speranțe, sau mai bine zis există portavoci care lansează mesaje pline de speranță. Nu vreau să dau nume, deoarece nu vreau să le fac reclamă, dar exista mai ales un “analist geopolitic” care zice că China s-a cam blocat cu creșterea. A crescut până la un nivel de trai mediu, dar saltul la o economie dezvoltată și la un PIB per capita echivalent economiilor puternice este mult mai greu de făcut. Ce nu ia în calcul acest domn este că mâine dacă dorește, China poate tăia exporturile cu 50% și crește instant nivelul de trai al chinezilor în detrimentul bunăstării cartofului de canapea american care trăiește din banii tipăriți de Powell și auncați ca pâinea și circul la romani, săracilor pentru ca să nu se revolte. Ce fac chinezii este însă o creștere incrementală a nivelului de trai susținută de eforturi sporite pentru extinderea sferei de influnță care să poată să mențină o dezvoltare durabilă decenii de acum înainte și chiar să permită un soft-power militar măcar local, în propria regiune, similar influenței pe care o avea Rusia în fosta URSS provinciilor pe care le folosea ca buffer atât de securitate dar și de resurse. Mă refer aici, bineînțeles la faimosul “Belt & Road” – o rețea de autostrăzi, drumuri, căi ferate, porturi și huburi de transport pe care China o construiește în Asia și încearcă să o extindă mai nou și în Africa de Est prin construirea rețelei de cale ferată a emiratelor arabe și a țărilor din zonă.

Prin Belt Road China vrea șă lovească doi iepuri dintr-o lovitura (de fapt mai mulți). Pe de o parte, își asigură rute de transport rutiere pentru exportul mărfii mai rapid și în viitor mai ieftin decât pe mare. Cu marea oricum au problema choke-urilor maritime pe care nu le controlează ci sunt dominate de marina americană. Știm că maritim, China are mari provocări. Prin urmare, a ales alternativa infrastructurii terestre atât din motive economice dar și militare, pentru a putea să aibă spațiu de manevră și independență economică în cazuri escaladării tensiunilor care vor fi inevitabile cu SUA. Pe măsură ce China va crește economic, SUA vor apela și la ultima carte: blocarea maritimă sau constrângerea prin taxe de protecție și prin limiatrea volumului de nave care pot tranzita punctele cheie. Dar ce zic eu de SUA: Taiwan-ul dacă se supără și blochează portul Suez, în caz de nevoie, China va fi lovită foarte mult, mai mult decât alte țări. Evident că și Taiwanul va suferi, dar am adus acest exemplu pentru a demonstra vulnerabilitatea chinezilor cu privire la dependența de traficul maritim.

Multora ni se poate părea aberant costul dezvoltării acestui Belt & Road și lipsa perspectivelor amortizării, mai ales datorită sărăciei și subdezvoltării țărilor prin care trece. Dar China oferă nu doar consultanță, know-how, forță fizică și alte beneficii țărilor care acceptă colaborarea ci pune chiar și banii, oferindu-le creditarea. Cei care nu au bani, vor putea să plătească prin alte moduri: fie prin închirierea către chinezi a anumitor huburi pentru construirea de depozite, fie prin oferirea de resurse, fie prin vânzarea unor companii de stat etc. Soluții există și cum Rusia a cam părăsit caucazul de sud și zona mării caspice și nu are puterea financiară să recupereze vechile republici, China împinge și tatonează din ce în ce mai mult în această zonă, extinzându-se cât poate și căutând să umple golul lăsat de ruși.

În concluzia parantezei, nu văd de ce chinezii nu vor putea face saltul de la un pib per capita de 16k la unul de 43k cât are UE, mai ales că pentru vest, direcția nu e decât în jos …

[continuarea aici]

Ce poate declanșa o revoluție pe meleaguri mioritice?

Mămaliga fierbe dar și când dă în foc …

Teoria mea este că și Revoluția din 1989 a fost făcută tot pentru foame. Doar foamea în scoate pe români din casă, nu principiile și nici măcar teama că de acum înainte BigPharma le va trage periodic câte o injecție care le va aduce numai bunătăți dar ca la loterie – în număr restrâns, ca să nu bată la ochi.

Deci dacă doar foamea îi va scoate în stradă, când va veni această foamete? Păi cel târziu în toamnă. Inflația va exploda până atunci și vom vedea nenumărate proteste, inclusiv greve în rândul bugetarilor.

Iată însă mai întâi un chart cu prețul la producător (variație lună la lună în procente)

source: tradingeconomics.com


După cum vedem încă ne aflăm pe panta ascendentă a prețurilor la producător – cele care determină prețul final. Prețul la producător este un indicator mult mai relevant al inflației deoarece datele oficiale ale inflației sunt … făcute din pix. Creșterea prețurilor pe Mai 2021 (ultima disponibilă în site-ul citat) nu a mai fost atinsă din Noiembrie 2008. Asta ca să faceți comparația cu ce va urma. De altfel, dacă comparăm panta ascendentă a chartului recent cu cea din 2008, vedem cât de rapidă este această creștere (care probabil în Iunie s-a și accentuat).

Așadar, dincolo de scandalul inter-guvernamental, se află semnele de întrebare cu privire la viitoarele luni când probabil guvernul va trebui să apeleze la FMI și să ia măsurile … necesare. Mai concret, șobolanii vor să părăsească barca și caută pretexte. Varianta șobolanilor de la USR ar fi ca “rezolvarea” acestei crize să se facă printr-o nouă închidere – de aceea pompează pe “certificatul verde” și “varianta delta”. O nouă închidere va da posibilitatea guvernului să taie și să spânzure deoarece manifestațiile vor fi interzise deoarece va fi “pericol de infectare”.

Dar spre deosebire de anul trecut când creșterea datoriei a fost posibilă fără consecințe deoarece … Covid, acum lucrurile stau complet diferit deoarece Asia și-a cam luat avântul și Imperiul nu mai poate ascunde prea mult gunoiul sub preș – prin gunoi înțelegând masa monetară tipărită de băncile centrale și dobânzile negative care erodează productivitatea și distrug economia reală.

Să luăm acum o pauză și să vedem țările cu creșterile de PIB cele mai importante – date tot de la trendingeconomics.com:

  • China: 7.9%
  • Koreea de Sud: 5.9%
  • Turcia: 7%
  • Tawan: 8.9%
  • Irlanda: 11.8%
  • Hong Kong: 7.9%
  • Singapore: 14.3%
  • Bangladesh: 5.9%
  • Vietnam: 6.61%

Procentele reprezintă creșterile an-la-an pe baza ultimelor raportări (trimestrul 1). Pe trimestrul 2, probabil defazarea față de vest va fi și mai mare. Iată comparativ cum stau câteva țări din vest:

  • SUA: 0.4%
  • Zona EURO: -1.3%
  • Germania: -3.1%
  • Marea Britanie: -6.1%
  • Franța: 1.2%
  • Italia: -0.8%

Economic este clar că vestul a pierdut în plandemie. De aceeea se încearcă întărirea puterilor statului prin introducerea “pașaportului verde” care este de fapt o nouă infrastructură de control și monitorizare. Sub pretextul luptei cu virusul, cetățenii vor fi ordonați ca oile în abator să stea fiecare la locul ei până îi vine rândul la tăiat. Căci altceva ce să mai poată facă politicienii din vest? Reforme economice? Ha, ha! Asta presupune tăieri, austeritate și din 2008 încoace nu prea le-a ieșit. Investiții în infrastructură? Cu ce forță de muncă? Cu chinezi și pakistanezi? Căci europenii au devenit extrem de leneși și așteaptă ajutorul de la stat mai ceva ca sovieticii.

Cele două falii se freacă și la intersectarea lor vor apare cutremure. De altfel, faliile se freacă de ceva timp, nu de ieri de azi, dar acum vedem că suntem și noi afectați și vedem că e pe bune. Ieri au fost Ucraina și Turcia, azi a venit rândul României și probabil al Ungariei – granițele sunt clar demarcate, unde se vor simți cele mai puternice unde de șoc ale cutremului economic care va veni în toamnă.

Întorcându-ne la inflație, aceasta este un fenomen global, deși este perceput diferit de fiecare țară în parte. Dar diferența constă în cum simt cei de sus, nu cei de jos, care peste tot vor fi exterminați ca niște gândaci. Iată de exemplu un miting al minerilor din Alabama care protestează și cer salarii mai mari:

Sursa: Breibart.com

Cauzele inflației pe care o trăim în prezent, după mine sunt 3:

  1. tipărirea de bani – mai ales în SUA unde Fed-ul a dublat aproape datoria totală și guvernul cheltuiește lunar cateva sute de miliarde; lichiditățile abundente și dobânzile negative duc la situații aberante cum a fost inflow-ul de bani în fondul de investiții în imobiliare Black Rock. Pe scurt, teama de inflație a determinat smart money să intre în fond care i-a investit ulterior cumpărând tot ce se putea și săltând astfel prețul imobiliarelor în SUA, ceea ce a dus la creșterea prețului la materiile prime din construcții în întreaga lume.
  2. creșterea nivelului de trai din China care a dus la reducerea exporturilor și creșterea consumului intern; de altfel, acesta este un trend secular care se va lungi pe multe decenii și care este principalul risc existențial pentru Imperiu – adică creșterea economică a Chinei, pe lângă impactul economic (bunurile produse în China nu vor mai fi la fel de ieftine și abundente deoarece chinezii și le vor păstra pentru ei), înseamnă bineințeles și bani mai mult pentru investiția în arme, deci o cursă a înarmării pe care din istorie știm că economiile socialiste (cum este economia SUA și a Europei) nu o pot duce cu succes.
  3. supra-încărcarea rețelei de transport marfă pe mare – altfel spus, discontinuitățile lanțurilor logistice de tranport și aprovizionare; din cauza restricțiilor tembele, foarte mulți marinari care lucrează pe marile vapoare care aduc bunătățile de la chinezi nu s-au mai putut întoarce să se odihnească acasă cu au muncit non-stop; există deci un deficit de personal care se adaugă pe lipsa investițiilor și tăierile de flote făcute anul trecut la începutul plandemiei când nu mai era sustenabilă păstrarea atâtor nave; de altfel, această ultimă cauza (3 în numerotarea mea) este citată deseori ca fiind singura sursă pentru inflație de către MSM, ceea ce evident este o idioțenie, deoarece tipărirea de bani din SUA nu putea lăsa prețurile nemișcate; între-adevăr această ultimă cauză este reversibilă (într-un viitor oarecare), dar celelalte nu

În plus, s-ar mai adăuga și puseul consumerist venit după o lungă pauză cauzată de închideri, dar acestea nu putea aduce salturile de 150% la prețul lemnului sau altele la fel de spectaculoase. Dar că veni vorba de prețuri, să vedem ce ne așteaptă și pe noi. Iată mai jos o informare a unei companii …

Deci, 10% din mai și creșterile ulterioare vor ajunge în cele din urmă în prețul de la raft, acum urmând un proces de propagare. În ciuda creșterilor din construcții – care s-au crezut “localizate” la un moment dat, iată că hyperinflația va lovi din plin și încet-încet se propagă în lanțul de producție.

E de prisos să zicem că orice închidere, va afecta și mai mult economia și va fi ca sarea pe rană. Sunt unii reporteri tembeli care raportează acum veseli prostește creșterile de venituri la guvern din TVA – scumpirile de acum, practic au mărit prețul produselor și prin urmare și încasările. Dar ce nu înțeleg tembelii este că inițial există o inerție a consumului la creșterile prețurilor din varii motive. De exemplu, în construcții – dacă te-ai apucat să-ți faci casa și mai ai de cumpărat doar gresia, nu o să aștepți până la anul ca să scadă prețurile, ci cumperi chiar scump. Prin urmare, scumpirile măresc TVA-ul deocamdată. Însă dacă doar te bătea gândul să te apuci și ai văzut măririle, ai schimbat banii în EURO și i-ai băgat la CEC, așteptând vremuri mai bune. De unde, canci TVA peste câteva luni.

În plus, cum creșterea de acum la bunurile de larg consum a fost ușor dusă deoarece oamenii aveau rezerve de anul trecut, când nu au mai fost în vacanță și nu au mai ieșit la restaurant. Exuberanța “dezlegărilor” și celebarea “libertății” aduse de vaccin au cam tăiat orice restricție câtă vreme buzunarul nu a rămas gol și cardul de credit mai are descoperire. Însă suprapunerea factorilor inflaționiști și valul 2 al măririlor de prețuri care se va extinde din construcții în toate domeniile, îi vor lăsa pe mulți cu gura căscată.

Dar așa cum un schior poate se bucură în fața inițială a unei avalanșe pe care o produce, deoarece vede că prinde viteză și e mișto, când vede că ce se întâmplă este mai presus de el, adică nu alunecă doar pe schiuri ci pe o felie din munte, panica se va instala și oamenii vor tăia drastic consumul, iar spuma de creșteri la veniturile guvernamentale din TVA se va evapora brusc.

Dar nu vreau să fiu în locul lui Cuțu. Pe cât de mult l-am criticat, deja mi-e milă de el, deoarece stresul de a fi un nou Băsescu și de a tăia în carne vie, cu siguranță îl va afecta pentru toată viața.

Cât despre ce putem face noi, ca indivizi este simplu: să ascultăm de Ieremia care zice: “Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc”. Adică să nu credem că vom putea scăpa de furtuna care vine și să ne pregătim pentru o lungă perioadă de decădere a nivelului de trai. Iată că știm dinainte și Dumnezeu încă ne dă timp. Vaccinarea obligatorie e ultima grijă pe catre trebuie să o avem în fața vremurilor care vor veni. Spun asta deoarece la cum văd eu lucrurile, magazinele se vor ruga de clienți să intre și chiar dacă legal se va da nu știu ce lege, concret cu excepția lanțurilor globale, legea nu se va aplica de facto, așa cum în prezent nu prea mai există poliție rutiere pe drumurile naționale din cauza grevei tacite a polițailor.

Și pentru cei care stau bine cu inima, ca să își facă o idee de cum va fi pe la noi, să vadă ce se întâmplă acum în Africa de Sud. Ignorați particularitățile – sunt nesemnificative. Pe scurt, avem a face cu o criza economică, un guvern corupt și o nație dezbinată.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
ARTICOLE COMENTATE

Ziarul Financiar: În Europa de Est, inflaţia „trecătoare“ despre care vorbesc marile bănci centrale este văzută ca un pericol. Banca centrală a Ungariei se teme pentru forint, iar colega din Cehia de explozia salariilor şi preţurilor pe care ar produce-o supraîncălzirea pieţei muncii – ungurii au mărit dobânda de referință ca să lupte cu inflația. Isărescu va fi ultimul care va scumpi leul deoarece ar putea afecta consumul și prin urmare lanțurile internaționale care aduc marfă în România nu ar mai raporta profituri record.

Bursa: Investitorii individuali văd în inflaţie cea mai mare ameninţare pentru portofoliile lor – cam generic termenul “investitor”. Evident ca pe etoro ajung mai ales novicii și micii investitori, deoarece smart money se duce în fonduri gen Black Rock cum am subliniat mai sus sau în crypto. Problema e că niciun stoc nu poate garanta păstrarea valorii. Când creșterile sunt de 2 cifre, de unde știi pe ce cal să pariezi? Evident imobiliarele sunt o soluție, și nu degeaba acestea au crescut primele. De altfel, imobiliarele sunt canarul din mină în orice criză.

Economica: Banca Mondială: Numărul persoanelor în risc de sărăcie a crescut semnificativ în România la începutul pandemiei – dincolo de rapoartele birocratice ale unor mega-instituții supra-statale, adevărul este că pentru a evita un val de somaj, guvernul a dat credite nelimitate companiilor la dobânzi zero. Cum se va scoate conducta și companiile vor fi nevoie să se ajusteze la realitățile pieței, pe lângă creșteri masive de prețuri vom avea parte și de un șomaj ca în 2008. Mare parte din creșterea de la noi a fost pe consum. Foarte puține sunt investițiile și producția este încă cu mult pe minus față de expoca pre-plandemică, cifrele arătând că ne-am cam întors la 2017 și suntem departe de “recuperare”. Agricultura este la fel, încă pe minus și anul acesta nu dă deloc speranțe …

Munca de acasă – iluzii aberante

Sunt trei perspective ale discutiei despre munca de acasa si le voi analiza pe rand incercand sa demontez mantrele “revolutiei”. In fapt, eu nu vad o revolutie munca de acasa ci un pas mic dar … maret catre disolutia societatii. In fapt, munca acasa nu este decat semnul fricii, lasitatii, reactiei aberante in fata celui mai mic pericol, bagatul capului in nisip, scarpinarea la urechea stanga cu mana dreapta, pe scurt o alergie fatala pe un organism deja bolnav si bolnavicios: lumea moderna. Previziunea mea este ca munca de acasa nu este decat o etapa catre lupta pentru supravietuire asa cum o vedem acum in unele orase din SUA unde societatea cu beneficiile ei nu prea mai exista ci doar cei pregatiti cum trebuie (prepperi) nu se tem.

Cele trei perspective sunt: din punctul de vedere al firmei, din punctul de vedere al angajatului si din punctul de vedere al economiei. Dar inainte as incepe cu o mica paranteza.

Sillicon Valley. Magnetul capetelor stralucite. Istoricul este urmatorul: nu stiu de ce initial Silicon Valley s-a evidentiat ca fiind un “hub” pentru domeniul IT – atat hardware cat si software. Dupa boom-ul initial, a aparut internetul. Oricine se putea conecta cu oricine. Au aparut semnale alarmante ca Sillicon Valley isi va pierde din stralucire: oricine de oriunde poate sa se conecteze prin internet si oamenii pot lucra impreuna. Un programator din Pakistan poate sa lucreze pentru o companie din Venezuela care sa vanda soft in Canada. Lucrurile nu au stat deloc asa: toti programatorii din Pakistan, India si alte tari, puteau acum mai usor sa vada locurile de munca disponibile in SV si sa aplice pentru joburi. Fluxul a fost accelerat deoarece it-istii preferau stilul de viata si comunitatea din SV si lucrul la distanta nu a fost suficient ca sa ia locul companiilor cu sedii si birouri masive. Dar ce vorbesc eu de SV – cea mai puternica companie din lume, Apple, a construit un sediu de 71 hectare [info] pentru zeci de mii de oameni care sa vina si sa lucreze la birouri in acelasi loc, desi daca nici Apple nu stie care e treaba cu comunicarea, cine sa mai stie?

Munca de acasa pentru firme

Se intelege ca munca de acasa pentru firme e posibila doar pentru acele firme / departamente care nu fac mare lucru ci teoretic sunt capul. Capul ca sa lucreze are nevoie de informatie. Informatia e data de senzori. Dupa procesarea informatiei, capul trebuie sa distribuie informatia catre muschic pentru ca sa se termine procesul. Sa presupunem ca o companie are o activitate eficienta pentru un asemenea departament care lucrand la birouri are informatiile corecte primite de la sursa si apoi le transmite eficient. Cum se poate face asta de acasa? Pai se poate face daca comunicarea este la fel de perfecta intre angajati ca la birouri – un prim aspect – si daca cei care lucreaza de acasa, reusesc sa aiba aceeasi performanta de acasa ca de la birouri. Ceea ce cu totii stim ca este imposibil. Nu vorbesc doar de imposibilitatea la romani care muncesc de frica sefilor, ci chiar de nemti care au constiinta si doresc ca lucrul lor sa fie bine facut: acasa ai probleme pe cap. De la un vecin care s-a gasit sa-si renoveze baia si-ti taie faianta in cap, la nevasta sau copii care sar pe tine sau la frigiderul care te atrage inexplicabil din 15 in 15 minute ca un magnet. Asadar, distractia este un obstacol inevitabil pentru eficienta muncii de acasa chiar in cazul in care constiinta ar fi indeajuns de bine pusa la punct incat oamenii sa nu munceasca de frica ci din seriozitate.

Dar culmea e ca tot cei care sunt constiinciosi si seriosi vor avea de pierdut in cazul muncii de acasa. Evaluarea performantelor se face foarte greu si aproape imposibil. Doar in anumite situatii limita, sau in cazul unor greseli sau rezultate iesite din comun, cei capabili sau incapabili ies in evidenta si pot astfel sa scoata capul si sa creasca in cadrul unei companii. Muncind de acasa, cu siguranta ca si evaluarea se va face mai greu si cei care muncesc mai mult si mai constiincios nu vor avea sansa sa se evidentieze, sa fie vazuti de sefi, sa fie vazuti de colegi etc.

Coeziunea dintre colegi este de asemenea un factor de luat in calcul si aici nu are rost sa pierd prea mult timp explicand ca nu exista nicio sansa pentru ca coeziunea sa fie mentinuta online. Este o iluzie. Oamenii vor pierde afinitatea fata de colegi si fata de companie si vor zbura cu proxima ocazie catre alte companii. De altfel, dupa cum stim, marile companii care au bani si doresc retentia angajatilor, le ofereau inainte de spaima asta tot felul de giumbuslucuri ca sa ii tina la ei: team-work-uri, excursii si vacante de team-building, activitatii distractive, cafea si mancare gratuita, acces la sali de sport, masaj gratuit si unii chiar la sleeping pad-uri etc.

Munca de acasa pentru angajati

Pe langa problemele psihologice si organizatorice care sunt evidente, principala problema pe care o vad eu la munca de acasa este scaderea sanselor pentru un angajat care doreste sa progreseze, sa invete de la altii. Evident ca exista comunicare online, dar poate cand ai nevoie de ceva info, colegul de (fost) birou nu e disponibil sau iti raspunde cu intarziere. Whatsup nu poate inlocui convorbirea directa nici cantitativ si nici calitativ. Prin urmare, in principal angajatii care au munci repetitive si care nu necesita suportul colegilor si comunciarea stransa cu colegii sunt si vor fi trimisi acasa. Intr-un fel, trimsul acasa, trebuie sa ingrjoreze pe oricine: daca eu pot sa muncesc de acasa, oricand compania ma poate inlocui cu un indian sau thailandez mai prost platit. Deci, lipsa posibilitatii de a invata de la colegi, lipsa posibilitati de a te afirma in fata colegilor sau a sefilor este de departe principala problema pentru cei care muncesc de acasa (pe langa aspectele psihologice si organizatorice deloc nesemnificative).

Dar nu doar acestea sunt lipsurile. Chiar daca ai o munca care nu necesita colaborare directa si apropiata cu altii, sa muncesti de acasa necesita in fapt un efort mai mare de focusare si automotivare. Nu aiurea cursele si multe sporturi se fac in grup, ci pentru a stimula competitivitatea. La Formula 1 doar preliminariile se fac individual, desi s-ar putea desfasura fara probleme si cursele individual, sau macar cumva distantat, insa motivarea reciproca si competitia sunt factorii principali care determina progresul si autodepasirea, pe langa “furtul” de experienta si know-how intre sportivi.

Munca de acasa pentru economie

Evident pentru economie, munca de acasa va produce o scadere agregata masiva a consumului: oamenii nu mai merg cu masinile, deci nu mai consuma combustibil. Cum multi au niste vieti patetice si in afara de munca nu folosesc masina la altceva, daca se generalizeaza, multi nici nu vor mai dori sa detina o masina, deci vor scadea si vanzarile de auto. Apoi, de pierdut cu munca de acasa mai au si restaurantele, cafenelele, barurile. Sa zicem ca omul nu mai comanda catering de la serviciu dar comanda de acasa. Da, dar teoretic, daca nu mai pierde timpul pe drum, are timp sa gateasca si cel putin o data pe saptamana va gati in loc sa comande catering, cum facea inainte in fiecare zi. Deci o scadere va exista. Cat despre restaurante, baruri, sa zicem ca vor merge la barurile din jurul caselor si nu la cele din jurul locului de munca unde obisnuiau inainte sa mearga, dupa serviciu. Dar cu cine vor merge la bar? Cati au prieteni cu care sa mearga la bar in jurul locuintei? Sa zicem ca acum au timp si vor putea sa se vada totusi cu colegii la bar. Poate ca intr-adevar daca muncesc de acasa, simt nevoia sa se vada cu colegii de munca cu care se vedeau inainte si se vor vedea cand si cand. Dar frecventa intalnirilor cu siguranta nu va mai fi aceeasi.

Pe langa domeniul auto (producatori auto, peco-uri etc) baruri, cafenele, restaurante, cofetarii, patisertii, deci servicii alimentare, mai au de pierdut si alte servicii cum ar fi spalatoriile de haine. La noi nu prea se practica dar in lumea moderna, nu ai cum sa-ti speli singur acasa rufele deoarece nu faci fata. Daca muncesti intr-un oras mare si vrei sa stai cat de cat aproape de locul de munca, ai parte de un apartament mic in care probabil nu ai loc sa bagi o masina de spalat si oricum nu ai unde sa intinzi rufele sa se usuce. Dar chiar daca ai loc, nu ai timp si nici nu ai de ce: daca stai intr-un oras misto, preferi seara sa o petreci la film sau la restaurant decat spaland rufe pe care le poti duce la spalatorie. Consumul de haine si incaltamnite de asemenea va scade daca oamenii nu vor mai merge la munca ci vor sta acasa.

Sa zicem ca exista totusi domenii care vor beneficia si prin urmare vor compensa scaderea agregata a consumului. Care sa fie acestea? Pai evident magazinele online vor avea mai multe comenzi deoarece oamenii vor sta acasa si nu vor mai merge la mall. Insa, asta e o pista falsa: fara consumul impulsiv datorat plimbarii printre rafturi, oamenii nu vor mai cumpara la fel de mult de acasa ca inainte. Sa zicem ca asta este un lucru bun. Nu pentru economie, caci despre asta vorbim. Bancile centrale incearca din 2008 sa produca “inflatie” adica consum. In status-quo-ul actual, cresterea consumului este buna si dorita de toata lumea si capetele “luminate” ale politicilor monetare, fiscale, economice dau din colt in colt in incercarea de a stimula consumul. Va reamintesc un “clasic”: o invazie extraterestra ar putea stimula economia (Paul Krugman 2011)

Acum, daca ati ajuns pana la acest ultim paragraf al articolului pe o tema atat de plictisitoare, va recomand inca o boaba: cel mai bine despre munca acasa trebuie sa vorbeasca cei care au lucrat de acasa mai mult timp si stiu despre ce vorbesc. Eu sunt in aceasta categorie, dar sunt un caz particular extrem deoarece muncesc de acasa pentru mine. Iata insa un articol interesant din alt mediu (si geografic si economic) cu ale carui concluzii ma cam identific si eu.

PS: nici nu am intrat in ceea ce se numesc gresit “beneficiile muncii de acasa”, cum ar fi reducerea costurilor, reducerea timpului pierdut cu transportul etc; sunt niste prostii; o companie care nu are bani sa isi tina oamenii la birou, nu are niciun sens; un transport prea lung si costisitor spre munca este gresit din start si cine nu s-a prins de asta este idiot si va face si alte greseli chiar muncind si de acasa, daca va reusi; cat despre cresterea comunicarii si a folosirii “noilor tehnologii”, cred ca exemplul cu Apple este suficient ca sa demontam aceasta gargara

[NOUA ORDINE MONDIALA] Papa spune lucruri traznite

Un articol interesant pe aceasta tema pe care vi-l recomand este publicat pe Bursa. Ideea principala pe care pluseaza dl Make acolo este ca Papa ar trebui sa ceara eliminarea datoriilor nu doar reducerea acestora. Un alt hazliu …

Papa insa spune multe lucruri traznite si eu doresc sa atrag atentia asupra unui alt aspect: ce treaba are papa cu afacerile si cu economia?! Ca lider spiritual ce se pretinde, Papa sa se ocupe de ale lui si sa lase cezarului ce e la cezarului. Problema e ca papa se vrea liderul lumii, si emitand asemenea aberatii de recomandari, nu face altceva decat marketing politic, caci oricum in domeniul finantelor si al politicii nimeni nu asculta de aberatiile lui bolsevice. Poate doar Maduro care l-ar unge pe suflet o iertaciune macar de la rusi carora le este dator pe viata.

Asadar, problema datoriilor este complicata. Tine de politici economice, de geopolitica, de finante, de tratate internationale. Sa pretinzi ca raderea sau reducerea datoriilor poate rezolva ceva este absurd din nenumarate puncte de vedere. In primul rand, datoriile care au fost facute, daca plecam de la premiza ca s-au facut cinstit (adica bogatii au imprumutat saracii din bani munciti, nu furati), a le anula pur si simplu este o mare nedreptate fata de cei care au muncit acei bani. Iata doar un amanunt, dar sunt cu siguranta mult mai multe. In ce masura donatiile gratuite ii ajuta pe saraci si ii face sa devina mai muncitori si mai cumpatati ca sa ajunga si ei sa stranga ceva bani, este iarasi un subiect complex.

Ce vreau insa sa spun: papa isi baga nasul unde nu-i fierbe oala! Mai bine si-ar face curat in propria curte, caci banca Vaticanului este o puiernita de vipere, fiind mereu inconjurata de tot felul de scandaluri, care mai de care mai uimitor in lumea de astazi a controlului financiar, a sanctiunilor stricte impotriva bancilor care incalca sanctiunile americanilor fie impotriva rusilor, fie impotriva iranului, dar mai ales cele legate de lupta impotriva terorismului. Asa cum Vaticanul este stat in stat, dar cu agenti secreti si factori de control inserati in toate celelalte guverne, tot asa Banca Vaticanului pare deasupra tuturor celorlalte banci, fiind inca independenta, neauditata si multe altele.

Dar la apelul acestui ipocrit catre tarile bogate cum ca sa mai lase din datoriile celor saraci, l-as intreba de ce surplusul de bani ai Vaticanului folosit in investitii imobiliare de lux in Marea Britanie – dar nu numai – nu este folosit pentru a-i ajuta pe saraci, ci papa cere altora sa mai lase din datoriile saracilor. Etc, etc.

In bagatul papei in problema incalzirii globale, nici nu mai vreau sa intru. Este evident pentru toata lumea ca saracii vor fi si mai saraci daca toti nebunii cu energia verde nu s-ar opri si si-ar duce nebunia pana la capat. Vedem cum romanii platesc dublu pretul energiei electrice pentru a sponsoriza acele certificate verzi care sunt supte de smecheri care trag tunuri cu ferme de panouri solare pe fonduri subventionate de stat si care produc energie “verde” din care verde sunt doar banii veniti din certificatele verzi ale fraierilor care platesc dublu pentru ea. Nu il voi crede pe papa ca incalzirea globala e o problema pana nu o sa vad toate bisericile din Vatican si toate cladirile alea frumoase istorice, poleite cu panouri solare.

Spuneam in articolul despre Coronavirus si conspiratii ca viitorul va dezlega multe chei cu privire la posibilitatea ca virusul sa fii fost produs cu anumite scopuri obscure, cum ar fi producerea de haosul si criza. Un rol crescut al papei in lume, ar fi unul dintre semnele ca da, intr-adevar virusul poate fi fabricat pentru a tine oile sub control. Nu ca oilor nu le place oricum sa fie tinute sub control si ca ar fi fost nevoie de crize atat de elaborare. Cert e ca papa nu pierde nicio ocazie ca sa se faca de ras si ca sa arate ca de fapt el doreste sa stapaneasca lumea si il mananca undeva sa isi creasca “acoperirea” si asupra altor popoare si credinte nu doar asupra catolicilor. Ca si-asa in interiorul catolicismului, papa e destul de contestat, desi se apara cu vehementa, expulzand pe cei care il acuza ca ar cam fi eretic.

[CORONAVIRUS] Roubini – intre marea recesiune si marea depresiune

DISCLAIMER! Acest articol nu este pentru cei cu probleme de inima. Inchideti repede browserul daca nu doriti sa va creasca pulsul inca din primele paragrafe.

Roubini zice ca cea mai optimista varianta ar fi o Noua Mare Recesiune mai nasoala ca Marea Recesiune (2008-2010) si varianta cea mai pesimista ar fi o Nou Mare Criza Economica mai mare de Marea Criza Economica (anii 30).

Traim o perioada tulbure si este imposibil de prevazut ce va fi. Cu toate acestea, sunt unii oameni care avand experienta varstei, o cultura istorica si economica vasta, fiind ancorati la pietele financiare si castigandu-si painea din cat de bine pot prevedea evolutia acestora, trebuie sa ascultam la argumentele lor. Roubini este copilul unor evrei din Iran, nascut in Turcia, crescut in Italia, in prezent preda afaceri in Ney York si castiga bani din consultanta financiara. A scris si ceva carti dintre care una a fost tradusa si la noi.

Roubini este unul dintre putinii economisti care au prezis criza creditelor imobiliare din 2007-2008. Fiind invitat la diverse televiziuni, si-a castigat porecla de Dr. Doom. In interviul de mai sus, Dr. Doom nu se dezminte.

O sa incerc sa trec prin principalele puncte ale interviului, evident recomand ascultat originalul, dar in acest lung articol voi incerca explicarea cat mai simpla a elementelor importante din acest interviu, atat pentru a mi le clarifica eu, cat si pentru a antrena o discutie – sper productiva – pro sau contra argumentelor lui.

Ce spune Roubini si ce comentez eu, nu sunt neaparat informatii alarmiste – sunt doar puncte de vedere. Exista proverbul acela “ulciorul nu merge de multe ori la apa” la care eu as aminti si pe cel cu “baiatul care striga lupul”. Dar cand striga lupul cel care a mai strigat lupul si alta data si a avut dreptate, eu zic ca trebuie sa lungim urechile.

Personal, nu sunt neaparat de aceleasi opinii cu Roubini, viziunea mea fiind mai mult agnostica cu o subtire nota de optimism datorat tehnologiei. Cred ca tehnologia a facut atat de multe progrese in ultimii 10 ani, incat nu exclud deloc ca cumulul acestor beneficii sa permita ca de data asta “sa fie diferit”, desi Reinhart ar zice altfel. Simplul fapt ca avem Facebook-ul, face ca masurile de distantare sociala, chiar implementate subred si cu scapari, sa fie mult mai eficiente decat daca nu am fi avut Facebook care sa ajute – macar in felul subred / incomplet / cum vreti sa ii ziceti – sa depasim riscurile segregarii.

Roubini incepe prin a expune ca ne aflam intr-o bula, preturile erau unflate artificial si – asa cum zice si Peter Schiff – era nevoie doar de ac care sa sparga bula. Viziune clasica a permabear-urilor. Inca din Februarie, Roubinii a atacat parerile conform carora vom avea o scurta recesiune sub forma de V. La nicio luna dupa ce consensul era recesiune de un trimestru + revenire (forma V), acum consensul este ca vom avea o cadere de 5-10% in primul trimestru in SUA, urmata de o prabusire de 25-30% in Q2 – cifre care nu s-au mai vazut niciodata la nivelul PIB-ului, o asemenea prabusire brusca de la an la an, nici in Marea Criza Economica din anii 30 nu a avut loc.

Poate a venit acum momentul sa explic diferenta intre recesiune si depresiune. Pe scurt, tehnic o recesiune este o cadere a PIB-ului de 2 trimestre consecutive (deci minim 6 luni). Poate fi mai lunga, uneori, pot fi “reveniri” si recaderi. Depresiune insa inseamna o cadere continua a PIB-ului pe perioada de ani de zile. Marea Depresiune din anii 30 (renunt pentru restul articolului la sintagma Marea Criza Economica, prefer englezismul) a durat aproape 10 ani.

Acum, noi romanii nu stiu daca sa ne temem prea mult de o recesiune, ca am tot avut parte de recesiuni. Chiar daca cresterea PIB-ului este pozitiva, in cazul tarilor bananiere cum este Romania, PIB-ul fiind calculat in moneda nationala, este destul de greu sa vedem puterea de cumparare reala si evolutia acestuia intr-o moneda care sa nu fie caracterizata de eroziune prin marirea masei monetare de catre Banca Nationala (inflatie). Avand deci un curs perpetuu in devalorizare raportat cu o moneda de referinta (fie el dolar, fie euro), un PIB in lei, chiar in crestere, nu spune mare lucru. Insa o depresiune este nasoala si cu exceptia anilor 80, nu stiu daca putem compara cu altceva recent ce poate insemna pentru noi o depresiune.

Roubini zice ca dupa parerea lui, deja directia spre o mare depresie este garantata. Sa vedem argumentele. Mai intai, Roubini compara caderea bursei de acum cu cea din anii 30, cadere pe care o denumeste “the slow motion train wreck”: a picat bursa, a urmat caderea economica, recesiune, apoi inghetarea creditarii, apoi somaj si acutizarea crizei. In anii 30 insa a durat trei ani pentru toate astea ca sa se intample. Acum a durat 3 saptamani! Din momentul atingerii maximului indicelui Dow Jones, pana la prabusirea cu 35% a preturilor, a durat 3 saptamani.

Roubini are dreptate. Niciodata in istorie nu s-a mai intamplat ca de la o luna la alta, cererile de somaj in SUA sa creasca cu 3.3 milioane. E faimos un video cu evolutia cererilor de somaj in SUA din anii 70 pana acum …

Cu privire la masurile luate de guvern si bancile nationale care determina parcursul crizei, Roubini urmareste 3 directii:

  • masurile de lupta impotriva pandemiei;
  • politica monetara a bancilor centrale (tiparirea de bani, scaderea dobanzilor, cumpararea de obligatiuni si alte instrumente financiare, oferirea de credite etc)
  • politica fiscala (ajutoare de stat, reduceri /taieri de impozite, garantii bancare pentru companii etc)

Cu privire la lupta pe plan medical, Roubini este foarte dezamagit de masurile luate de americani, fiind invidios pe asiatici si chiar pe italieni. In esenta, Roubini este suparat deoarece SUA nu au fost proactive impotriva virusului ci au luat doar masuri de “damage control”.

Roubini este adeptul teoriei de soc: inchizi totul pe o perioada in care virusul sa fie limitat si ideal eliminat din randul populatiei. Asa a facut China. SUA ins chimb face doar controlul daunelor. Roubini este foarte deamagit ca Trump zice mereu ca “daca vom avea doar 100-200 de mii de oameni, inseamna ca am facut o treaba buna”. Roubini trage semnalul de alarma, ca daca modelele actuale arata 200 mii de morti, pot la fel de bine sa fie si 2 milioane, deci trebuie luate masuri drastice pentru a tine sub control virusul, altfel numarul de morti in timp va scapa de sub control.

Cu privire la masurile monetare “neconventionale” luate de bancile centrale, Roubini e foarte multumit. Fara-numar, fara-numar, cumparat de toate, garantat toate, tiparirea nelimitata de bani – Roubini o considera buna si foarte buna. “Toata lumea face treaba buna”.

Cu privire la raspunsul fiscal, SUA sta in fata Europei, zice Roubini, desi recunoaste ca mare parte din bani o sa ajunga la companiile care nu au nevoie de ei, in loc sa ajunga la omul de rand care nu are bani sa traiasca de pe o luna pe alta.

Chiar daca la masurile monetare, Roubini da nota 10 si la masurile fiscale, americanilor le da nota 9, Roubini zice ca vom avea parte de o depresie, nu de recesiune, problemele fiind structurale si nu cauzate doar de actuala pandemie.

Roubini aminteste de teoria banilor aruncati din elicopter (quantititive easing for the people) raspandita initial de socialisti si acceptata acum de mai toata lumea. El a atras atentia inca de acum un an ca la urmatoarea recesiune, dobanzile zero sau negative nu o sa mai fie suficiente la urmatoarea criza (care a venit deja) si prin urmare trebuie adoptate masuri si mai “neconventionale”, cum ar fi oferirea de bani gratuiti catre oameni si extinderea deficitelor prin tiparerea direct de moneda de catre guverne.

Fie ca banca centrala cumpara obligatiuni pe piata secundara, fie ca le cumpara direct de la guvern, diferenta este nesemnificativa – impactul asupra dobanzilor este acelasi. “It walks and quacks like a duck, it’s a helicopter drop” – zice Roubini. Care va fi efectul?

Pe termen scurt, helicopter drop are sens deoarece am avut colapsul nu doar al cererii, ci si al ofertei. Am avut presiuni recesioniste si acum depresioniste si prin urmare cand nu exista riscul inflatiei (staglatie), stimularea monetara si fiscala au sens. Dar exista proverbul ca poti sa prosteti cativa oameni tot timpul, toti oamenii uneori, dar nu poti sa ii prostesti pe toti tot timpul.

Insa daca aceleasi masuri vor mai fi aplicate si anul viitor si oricand este nevoie, vor produce un soc negativ pe partea de oferta: costurile productie vor creste, lanturile de furnizori vor fi distruse, deglobalizarea va face ca sa producem la costuri neoptimizate, deci crescute. Altfel spus, alterarea pietei libere, a initiative si stimularea continua a ineficientelor, va duce in cele din urma inevitabil la inflatie. Sa zicem de exemplu ca acum guvernul Romaniei va decide sa dea bani gratuiti romanilor. Acesti bani, sunt buni pe moment pentru ca ii ajuta pe romani sa treaca peste socul somajului. Insa daca capsunarii care s-au intors din vest, nu se intorc la munca ci traiesc doar pe banii oferiti de guvern, in curand productia agricola in vest ca scadea si preturile vor creste, propagandu-se si la noi unde peste 80% din consumul alimentar este importat din vest. Sa zicem ca atunci se va stimula productia locala. Insa chiar si asa, productia locala nefiind tehnologizata, va produce la costuri mai mari decat pana acum si cresterea se va propaga pana la consumatorul final.

In plus, pe masura ce fiecare guvern isi stimuleaza propria productie, linia pana la introducerea tarifelor vamale nu este mare, deoarece stimularea nu poate sa existe pentru toti in aceeasi masura si se va ajunge la controlul comertului exterior si al importurilor prin tarife vamale, cum existau inainte de piata comuna.

Socul asupra lanturilor de productie va continua – considera Roubini. De exemplu, numai criza gripei porcine de anul trecut din China a dus la cresterea pretului global al carnei de porc. Cu atat mai mult, socul actual va fi mult mai puternic. La socul asupra lanturilor de productie, se adauga si razboiul tarifar intre China si SUA care era deja in desfasurare si sansele ca acesta sa treaca la un nou nivel sunt si mai mari datorita pandemiei.

As completa aici, ca daca inainte de criza, Trump incerca sa construiasca zidul catre Mexic, acum s-a ajuns ca mexicanii sa se gandeasca la inchiderea granitei cu SUA pentru a se proteja impotriva transmisiei virusului de la americani.

O alta predicitie pesimista a lui Roubini este razboiul cu Iranul anul acesta care poate produce un soc de pret si pe petrol. Regimul din Iran nu va putea supravietui prea mult in conditiile sanctiunilor americane, prin urmare, regimul trebuie sa actioneze pentru a supravietui. Eu as aminti aici faptul ca acum o saptamana americanii au instalat cateva rachete Patriot in Irak, semn ca se pregatesc de ceva.

Ca evreu iranian, Roubini zice ca el intelege cum gandesc iranienii si propune un scenariu: daca Trump castiga alegerile, regimul nu poate rezista (din cauza sanctiunilor) prea mult deoarece ar avea de-a face cu razboi civil. Daca Iranul escaladeaza un razboi, atacand vreun aliat american si ii atrage pe americani in razboi, pretul petrolului va exploda, piata bursiera va pica si recesiunea va deveni si mai severa. In schimb, regimul iranian nu va pica: oricat de mult ar bombarda americanii, asta nu ar face decat sa ii uneasca pe iranieni in jurul regimului. Ar fi nevoie de 1 milion de soldati ca sa cucereasca iranul pe teren, ceea ce nu se va intampla. Deci regimul, poate produce un crash bancar si o adancire a recesiunii si sa ramana la putere. In schimb, socul economic va produce schimbarea puterii la americani, unde republicanii clar vor pierde viitoarele alegeri.

La acest scenariu, eu as pune insa in balanta importanta diminuata a Orientului Mijlociu in ecuatia pretului petrolului. Cata vreme nu exista shale-ul, clar ca Orientul Mijlociu era principala sursa de petrol. SUA intre timp au devenit producatori si chiar domina productia mondiala cu 18% din productia globala fata de doar 12% Arabia Saudita si 11% Rusia. Deci cred ca iranienii au incercat sa testeze marea cu degetul bombardand acele capacitati de productie saudite pentru a vedea impactul si s-au convins ca Arabia Saudita nu mai este ceea ce era alta data pe piata petrolului, SUA neavand decat beneficii din cresterea pretului, mai ales in criza actuala in care cererea a scazut si shale-ul american are mari probleme datorita costului mai mare de productie decat al petrolului din Orientul Mijlociu. Roubini nu mentioneaza acest aspect, dar Peter Zeihan pune des accentul pe acest “shift” la nivel geopolitic datorat capacitatilor crescute ale SUA de productie petroliera, care se trag din progresul tehnologic (nu doar pe shale, ci si pe vechile resurse care fusesera parasite, dar o data cu dezvoltarea de noi tehnologi au redevenit exploatabile).

Intorcandu-ne la finante, Roubini considera ca daca la criza trecuta problema a fost creditul corporatiilor, acum problema e shadow banking-ul si obligatiunile junk. Garantarea de catre guvern a creditarii pentru diverse sectoare care vor intra in faliment si cumpararea de catre bancile centrale de obligatiuni ale unor companii care vor pica sunt noi greseli din categoria hazardului moral. Dar astea am mai avut parte si in 2008, acum insa scala este cu totul alta.

Insolventa companiilor si falimentele in lant vor produce propagarea insolventelor catre garantorii creditelor si in cele din urma catre sistemul financiar. Cu privire la tarile emergente, FMI-ul poate oferi un trilion de dolari in credite, pe cand cererea poate ajunge la 3-4 trilioane. Pragul de 10% deficit pentru o tara emergenta inseamna … Zimbagwe din punctul de vedere al lui Roubini.

In final, Roubini considera ca pentru a depista inceputul sfarsitului si potentialul unei iesiri din recesiune/depresiune, trebuie sa vedem scaderea numarului de cazuri ca urmare a rezolvarii pandemiei prin masuri proactive nu doar de mitigare a daunelor. Cateva calcule sumare legate de cand am putea declara victorie asupra virusuliu am facut si eu aici. Ce spune insa Roubini este foarte important. Cand numarul va scadea ca o consecinta a masurilor pro-active, abia atunci putem fi siguri ca suntem pe calea cea buna. Pana atunci … vor exista suisuri si coborasuri.

In ciuda expunerii destul de lungi (tot interviul are 1 ora si 15 min), nu mi se pare ca Roubini a parcurs chiar toate riscurile, mai ales cele legate de transformarea statelor si a popoarelor. Daca vom avea recesiune, sa zicem ca modificarile sunt de scurta durata si ne vom intoarce daca nu la aceleasi cifre ca inainte, macar la aceleasi principii. Insa, daca criza e de durata, vor fi cateva schimbari majore de mentalitate care isi vor pune amprenta puternic pe comportamentul oamenilor si prin impact, pe intreaga economie. Nu am timp aici, dar cred ca este clar ca de acum inainte, consumul nu se va mai intoarce la risipa dinainte, orasele aglomerate, megalopolisurile si zonele turistice cele mai “fierbinti” nu vor mai avea acelasi trafic ca inainte, afacerile nu vor mai functiona deloc pe acelasi principii (cota piata, profituri, expunere credit maxim, buyback de actiuni, fuga dupa costurile de productie cele mai mici) ci rezilienta va fi principalul obiectiv al oricarui board al oricarei companii de orice marime, etc, etc.

Evident, oricat de pesimist pare Roubini, exista scenarii mult mai sumbre, cum ar fi alunecarea intr-un socialism mondial cu accente puternice pe controlul populatiei, rationalizarea resurselor, limitarea drepturilor etc. Ca sa nu mai zicem de semnele de intrebare cu privire la perioada de mentinere a anticorpilor …

[CORONAVIRUS] Economia este reversibila, dar viata parintilor si bunicilor nostri nu este

“pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Matei 23, 23)

Spuneam in articolul Calcule reci din 18 martie ca “este clar un punct de inflexiune in aceasta ecuatie deloc complicata unde prelungirea prea mare a perioadei de inchis sandramaua poate creste costurile totale”.

Nu stiu daca am subliniat in articol bine, si o fac din nou aici. Prin calcule reci, nu pierderea economica trebuie calculata ci numarul total de morti si bolnavi care pot sa rezulte din … “daunele colaterale” ale efortului autoritatilor de lupta cu coronavirusul.

Avem sa zicem doua cifre: prima, numarul de morti din covid daca nu se ia nicio masura de carantinare (evident cu asteriscuri, dar nu intram in detalii) si a doua, numarul de morti care rezulta din luarea unor masuri cat mai extreme de carantinare.

Strategia masurilor de carantinare evident poate fi vasta si aici discutia este interminabila. In esenta insa, cel putin pana la un punct, dilema este intre efectele economice puse in balanta cu numarul mortilor.

Teoretic, cum zic si in titlu, economia poate fi reversibila. Adica, chiar daca ne scade PIB-ul cu 10% (sa zicem), foarte probabil nu vom muri de foame. Ce au scazut in perioada asta? Cumparaturile de haine in exces, meciurile de fotbal, restaurantele, scoala, pariurile si inca cateva. Multi oameni, inainte de carantina, mergeau la plimbare la mall ca activitate recreativa. Mai ales cei care nu aveau un serviciu foarte solicitant si in weekend au chef de plimbare, ca sa se … relaxeze pentru ca cei care muncesc, in weekend vor sa doarma si nimic altceva.

Faptul ca nu mai avem plimbari la mall sau ca nu mai luam masa la restaurant, nu este tocmai o tragedie. Intr-adevar au picat confectiile ca oricum zdrente o sa avem pentru zece ani de-acum inainte, la cat s-a produs si la cate cumparaturi de haine au facut romanii in ultimii ani din cauza prosperitatii (a se citi pe credit).

In fapt, daca ne uitam in amanunt, chiar cu masurile actuale sumare de carantina (desi daca ne uitam la parcarea Dedeman, cu greu ne-am da seama ca este carantina), in fapt au fost oprite doar activitatile total inutile: scoala, cumparaturile, pariurile, meciurile, saloanele de infrumusetare. Acestea nu produc ci sunt au doar rol de divertisment/recreatie. Nu zic ca nu sunt utile, omul e o fiinta complexa si are nevoie de divertisment, desi aici e alta discutie care divertisment este util. Insa, venind in intampinarea tanguitorilor, nimic din ce este minim important nu a fost oprit. Nici macar slujbele care in fapt continua, corul tanguitorilor uita acest mic amanunt ca slujbele au fost intrerupte, chiar daca nu toti putem participa deocamdata.

Teoretic, curba ar putea fi tinuta sub control si economia asa zis esentiala, mentinuta pe o linie de plutire. Daca acceptam analogia luptei cu virusul cu razboiul – si eu o accept – cu siguranta am putea lupta destul de bine si vedem ca sunt tari care o fac. Din pacate, Romania, din cauza romanilor nu poate insa lupta si autoritatile trebuie sa adopte o cu totul alta strategie, care tehnic se numeste damage control, adica salvam ce se mai poate. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de dificile sunt alegerile, atat cu privire la partea medicala – cum vom face trierea, ce cazuri medicale mai tratam sau nu, ce facem cand incep sa moara doctorii pe capete – dar si cu privire la partea economica unde asa cum am zis in articolul precedent, complexitatea este mult mai mare.

Pe partea economica, poate cele mai bune principii ar fi raportarea la viitor. Adica sa nu reactionam la ce se intampla ci sa avem viziune pe termen mediu lung si sa ne raportam la un viitor care nu este foarte greu de determinat in ce va consta. Spun ca nu e greu, deoarece sunt – zic eu – cateva certitudini clare. Este clar zic eu, ca nu va fi la fel. Este clar ca s-a cam terminat cu risipia si abundenta inutilitatilor. Haine cu duiumul, mii de restaurante cu adaosuri multiple, productii de milioane de autovehicule care se schimba la 2-3 ani si se dau apoi la rabla pentru ca apar modele noi, etc, etc.

Din motive legate si de starea economiei globale care oricum era subreda, coronavirusul reface complet economia mondiala si este din ce in ce mai evident ce va conta: productia de lucruri esentiale. Creditul va disparea, tiparnita de bani isi va arata neputinta, globalizarea se va diminua la minim.

Iar in cazul fericit in care eu ma insel si economia va fi complet reversibila, oare nu vom regreta imens daca acum – cei care au o voce – strigam aiurea sa “dam drumul la economie” ca si cum noi romanii am fi avut mare branza de economie si din cauza carantinei nu o mai avem, dupa ce bunicii si parintii nostri vor fi murit pentru ca nu am facut tot ce am putut ca sa ii salvam?

Sunt uimt de conationalii nostri care fac asemenea apeluri. Cred mai ales ca parazitii bugetari care s-au plictisit de stat in casa si au timp sa macane pe retelele sociale fac asemenea apeluri, deoarece cei care inca muncesc si-ar dori probabil o carantina mai serioasa ca sa poata si ei sta acasa.

Eu unul, as manca si paine goala cu apa, daca stiu ca prin asta am putea trece islazul si nu as avea cugetul nelinistit pentru ca nu am facut tot ce pot eu ca sa nu contribui la moartea prematura a celor cu risc. Mai ales vazand, ca se poate si ca in acele tari in care oamenii au un IQ mai ridicat si au constiinta resposabilitatii, luand in serios toate masurile de separare sociala recomandate de specialisti, curba este tinuta sub control si dezastrul din Italia nu a avut loc.

Cu privire la Romania, din pacate, previziunile mele sunt dezastruoase. Imi mentin parerea ca vom ajunge in top cazuri si morti si ca vom avea o rata a mortalitatii peste Italia, desi termenul de o luna dat la acel articol a fost depasit deocamdata. Insa trendurile nu arata deloc bine.

1 2 3 9