Stolurie de drone care vor urmări pe nevaccinaţi în viitoarea plandemie

Am postat pe canalul Youtube un video de pe Twitter de pe canalul partidului chinezesc unde aceştia se laudă cu realizărili partidului. Dintre care multe sunt interesante, cum ar fi de exemplu dronele sincrone. Dronele sincrone rulează ca un stol de păsări, comunicând unele cu altele, având o misiune comună şi folosind informaţiile întregului stol prin comunicara între ele. Ce nu îmi este mie clar este dacă centrul de comandă este la depărtare, pe un alt dispozitiv sau dronele au o misiune autonomă neavând nevoie de instrucţiuni de la distanţă. În esenţă tehnologia nu este ceva avansat, probabil toţi o au. Mai puţin ucrainienii, deoarece americanilor le e frică să le dea arme prea avansate ucrainienilor pentru ca nu scăpa pe mâna ruşilor. Dar e de înţeles de ce stolurile de drone încă nu le vedem pe câmpul de război din Ucraina: ucrainienii nu le au, numărul dronelor chiar este o problemă pentru ei, deci cum să îşi permită stoluri dacă ei abia au câteva drone ca să urmărească avansul ruşilor. De partea ruşilor, aceştia deocamdată nu au nevoie de stoluri, căci două drone sunt suficiente: una caută ţinte de lovit şi alta lovetşe. Seek & destroy. Nu ştiu terminologia militară dar ruşii folosesc astfel de drone şi distrug echipamente militare scumpe cum ar fi tancuri şi avioane la distanţe imense faţă de front. De departe dronele sunt cea mai importantă armă în prezent. Cu zecile de miliarde cheltuire aiurea pe F-35-urile nefiabile şi nepotrivite pentru ţara noastră, ne-am fi putat asigura o industrie de fabricat arme care şi-ar fi scos şi banii şi ar fi pus bazele unei industrii şi totodată ne-ar fi asigurat şi un avantaj militar extrem de descurajant pentru ruşii în eventualitatea avansului până la graniţa noastră. Dar nu se doreşte evident ca România să aibă o industrie militară ci doar credite către americani de la care să cumpărăm avioane scumpe şi drone scumpe. Dar apropos de articolul anterior, unde ziceam că IA ne va reseta, în cazul în care nu ne va extermina, iată cum poate IA fi folosită ca unealtă de control şi coordonare a unui program global de către o mână de oameni. Singura problemă care împiedică stolurile de done să ne oblige deja să nu mai circulăm cu maşinile pe străzi pentru a nu mai face emisii de CO2 este numărul acestora, care pe măsură ce Elon Musk avansează în dezvoltarea roboţilor autonomi care vor putea munci şi produce singuri orice, ne apropiem de acest viitor în care teoretic un singur om poate conduce omenirea, folosind inteligenţa artificiala prin preluarea controlului asupra tuturor fronturilor de bătălie: informaţional, economic, politic etc.

Read more

Adevăratul reset va fi determinat de progresul Inteligenţei Artificiale

Dacă maşinaţiunile unor centre de putere cu varii interese poate sau nu poate avea succes, într-o mai mare sau mai mică măsură, penetrarea Inteligenţei Artificiale în straturile societăţii dar mai ales ale economiei, va avea un impact mult mai cert şi mult mai rapid decât ne aşteptăm. Voi explica şi cum şi de ce şi în ce fel. Aşadar, chiar în scenariul neutru din punct de vedere conspiraţionist în care acceptăm existenţa unor centre de putere variate cu intrese variate, cu acţiune, coordonare şi ideologie variată, nimeni nu poate nega realitatea unor trenduri sau măcar a unor cimentări de principii politice fundamentale după care este constituită politica şi societatea, chiar dacă deseori, după cum decodăm aici pe blog, narativul este contrar principiilor enunţate şi scopurilor afirmate de aceste centre de putere. Viziunea mea asupra construcţiei lumii am enunţat-o în varii articole, dar cel mai concis de care îmi aduc aminte ar fi Capetele Hidrei deşi cred că am unul mult mai vechi despre centrele de putere. Indiferent de viziune însă, cred că oricine este de acord cu mine că politica vestului este fundamentată cel puţin declarativ pe principii ideologice care stau şi la baza organizării economice. Acestea ar fi pe scurt drepturile individuale, libertăţile civile şi democraţia participativă. Chiar dacă toate acestea au fost efectiv călcate în picioare în timpul plandemiei şi chiar dacă democraţia a fost, este şi va fi praf în ochii aruncat maselor deoarece numărarea se face automat prin programe de calculator unde cine le deţine decide cine câştigă, cel puţin la nivelul educaţiei publice acestea încă domină şi încă alimentează potenţialul revoluţionar la nivelul societăţii, în sensul că nimeni din centrele de putere actuală nu va îndrăzni ca fie la nivel regional, fie la nivel naţional sau supra-statal, aceste principii să fie eliminate şi pe faţă să fie încălacte şi aruncate la gunoi, cum se întâmplă fără probleme de exemplu în China sau India şi în general în Est unde “binele comun” este de departe punctul central în jurul căruia se construieşte politica de stat şi ideologia socială. Asta şi din cauza tradiţiei şi a mentalităţii dar mai ales din cauza depărtării de creştinism care încă este revoluţionar la 2000 de ani de la apariţie prin prisma importanţei pe care persoana umană o are în societate în contrast cu regele sau împăratul, altfel spus cu legea junglei care a dominat societatea înainte şi o domină încă în acele zone unde creştinismul nu a convins şi unde oamenii sunt încă organizaţi similar modului în care diverse animale se organizează, adică ierarhic, cel mai puternic mai sus şi apoi în ordine descrescătoare piramidal, cel mai slab este cel mai jos. Să luăm însă pe rând principiile ideologice ale vestului şi să comentăm cum vor fi acestea afectate de inteligenţa artificială care în primul rând va oferi o unealtă puternică elitelor conducătoare care se vor putea debarasa fără problemă de “mâncătorii inutili” de care vorbeşte Yuval Noah Harari. Lupta împotriva drepturilor individuale aflate la fundamentele civilizaţiei europene de la

Read more

Despre cum CDBC-urile nu rezolvă nicio problemă

Dumnezeu mai lasă pe ici pe colo câte un om al sistemului să spună adevărul pentru ca oile să nu aibă răspuns când vor cădea în plasa lupilor. Nu ştiu nimic despre Neel Kashkari decât că este preşedinte al unei filiale locale a Fed-ului din SUA, mai precis Minneapolis. Iată pe scurt ce zice în filmuleţ, nu mai traduc deoarece cine nu ştie engleză, poate folosi Google Translate, nu există scuze. “I keep asking anybody, at the Fed or outside of the Fed, to explain to me what problem this is solving… I can see why China would do it. If they want to monitor every one of your transactions, you could do that with a central bank digital currency. If you want to directly tax customer accounts, you could do that with a central bank digital currency. So I get why China would be interested. Why would the American people be for that?” Neel Kashkari – Preşedinte FED Minneapolis Pentru cine nu ştie, Fed-ul este o bancă privată cu câteva filiale. Deşi preşedintele Fedului e pus de guvern, dacă nu este acceptat de patronii Fed-ului nu poate fi numit. Trebuie să existe un conses şi niciodată nu a existat conflict între preşedinte şi bancheri. Cu filialele locale nu ştiu care e taina, dar nu contează. Important este că omul e ditamai bancher, o rotiţă importantă din sistem şi teoretic el ar trebui să facă propagandă pentru CDBC-uri. DAR, deoarece Fed-ul este privată, are patroni privaţi, şi deoarece CDBC-urile vor distruge pe termen mediu sau lung băncile private, evident că există această rezistenţă şi poate de aceea Neel este tolerat şi poate chiar încurajat să lanseze astfel de mesaje. Alternativ, e posibil, ca dat fiind că CDBC-urile sunt ceva atât de nou, să mai existe dizidenţi pe ici pe colo, agenţi care nu sunt încă aliniaţi la program. Dar nu despre actorii interesaţi şi eventuala opoziţie la CDBC-uri doresc să discut ci despre ce spune omul ăsta, ceea ce eu am tot detaliat de-a lungul articolelor despre CDBC-uri: nu există explicaţie şi justificare pentru existenţa acestora, alta decât controlul total asupra populaţiei. Am mai repetat că la noi, deja companiile vor folosi de la 1 Ianuarie un sistem de raportare TOTALĂ a facturilor la ANAF, în timp real. Practic în viitorul apropiat, dacă o factura nu are ştampila ANAF, nu e valabilă. Poate că ANAF-ul actual chiar nu are chef să facă poliţie, dar când IA va prelua controlul şi va exista integrare între sistemul de validare a facturilor ANAF şi sistemul de paşapoarte de vaccinare, teoretic va fi foarte uşor ca anumite tranzacţii să fie validate doar dacă eşti vaccinat. Sau doar dacă nu ai votat cu AUR. Sau doar dacă nu ai zis ceva împotriva Guvernului. Cum e acum în China, cum zice Neel. Este evident aşadar că noua infrastructură care se construieşte este o mare perversiune şi ce doresc să subliniez că nu atât bancherii sunt interesaţi pentru această trecere cât elitele, cabala secretă care conduce lumea

Read more

Prepping – ierarhia obiectivelor și sfaturi practice

“Care este valoarea unei parașute cumpărate acum pe amazon? Cu mult sub prețul unei parașute cumpărate într-un avion care se află în prăbușire …” – Matt Braken Deja furturile în zonele defavorizate (locuite de anumite minorități cu adeziune mai neutră la legi și civilizație în general) au crescut – am aflat asta de pe surse, de la surse, de fapt, adică de la o firmă privată de securitate. Deja dobânzile la credite, dar chiar și cele la depozite au crescut și se măresc de la lună la lună. Despre inflație nu are rost să mai comentăm … Este o situație grea dar gradul de dificultate este cel care face diferența. Una este să fim nevoiți să tăiem concediile, achizițiile de mașini noi, de telefoane noi, de televizoare noi și să reducem numărul de ieșiri în oraș la restaurant (unde o pizza a ajuns 35 de lei, de la 25 acum un an) și alta este să ți se taie curentul, gazele și să nu ai bani decât pentru strictul necesar sau chiar să fii nevoit să cumperi din cele mai ieftine magazine. Ca să nu zic că să nu ai unde să alimentezi mașina ca să mergi la serviciu sau să fii dat afară și să te întrebi cât mai durează până banca îți vinde apartamentul și o să fii nevoit să te muți la casa părinților de la țară este un cu totul alt nivel. Marea dilemă pentru cei care doresc să fie pregătiți dinainte este dacă această degradare a nivelului de trai este o criză “normală” (cum a fost în 2008 de exemplu) sau este ceva mai rău. Și cum gradul crizei contează, evident contează și localizarea, deoarece așa cum orice criză este simțită diferit într-o țară sau alta, este foarte important unde ne aflăm și cu certitudine putem spune că una este SHTF în Norvegia care are bani atât de mulți încât oferă aproape 2000E dacă stai acasaă fără să faci nimic și alta este SHTF în România unde ca să câștigi 2000E la stat, trebuie să lingi foarte multe funduri și să faci multe compromisuri, iar dacă vrei să faci banii ăștia la stat legal, plătind toate taxele, trebuie să fii cel puțin expert pe domeniul tău și pe lângă expertiza meseriei să fii avut noroc cu găleata ca să ți se deschidă oportunitățile corecte în față. Dar despre vremuri, riscuri și oportunități nu vom pierde timpul ci ne vom axa în continuare pe câteva idei legate de prepping. În primul rând, despre importanța și avantajele ruperii de sistem, am tratat în perioada plandemică și fiind relativ fresh articolele, nu am noi idei. Pe scurt, am zis acolo, că ruperea de sistem oferă șansa unui lifestyle îmbunătățit indiferent de ce se întâmplă în sistem. Practic îți permite să trăiești paralel cu sistemul și să rămâi cât de cât în picioare când sistemul se cutremură, iar dacă nu se cutremură, tu oricum ai nenumărate avantaje și nu pierzi nimic, beneficiind de toate câte sistemul le poate oferi.

Read more

Repoziționare

Ultimele zile avem principalele evoluții majore: Negocieri – progres aparent. Flexibilitate neașteptată a Rusiei care pare să se mulțumească cu Crimeea, Lugansk, Donetsk și cu un referendum în Ucraina pe tema cedării provinciilor. Ce se pare că au cedat ar fi înarmarea Ucrainei, renunțarea la luptă, eliminarea guvernului și “denazificarea”. Dar, până la un tratat evident mai e cale lungă. Faptul că rușii au anunțat pentru prima dată că se prevede o întâlnire Putin Zelinsky este de asemenea ceva nou. Însă rușii spun multe … cu câteva zile înainte de invazie Putin zicea că rusia nu va ataca niciodată Ucraina. Retragerea din nord – așa cum a anunțat Rusia se retrage din jurul Kievului. Oficial, nu repet blah-blahul, cert este că s-au retras și prin urmare singura consecință a acestei retrageri este că rușii vor avea mai multe resurse pentru celelalte zone. Eu zic însă că s-au retras deoarece Belarusul nu a dorit să intre în război, fiind probabil amenințat de vest cu sancțiunil similare rușilor. Reamintesc că deocamdata Belarus nu are parte de aceleași sancțiuni … Tăierea gazelor – se pare că se apropie momentul decuplării nemților. Dacă președintele BASF a ieșit să strige ca nebunul că lumea nu realizează ce înseamnă închiderea acestui combinat (dar nu numai) înseamnă că lucrurile sunt grave, în sensul că există presiuni politice extreme. Creșterea sprijinului militar – mai nou europenii donează tab-uri și mașini de infanterie ușoară. Încep cu echipamente ale nemților din est care au fost modernizate. Cehii de asemenea fac donații. Se discută de oferirea de tancuri. Pare că vestul încearcă marea cu degetul să vadă reacția Rusiei … Concluzia mea este că este mai mult praf decât știri pozitive. Marșul nebunesc către WW3 continuă. Concluzia mea e bazată pe o realitate incontestabilă: rușii și-au cam furat-o! Am analizat multe zile tot ce se întâmplă la fața locului. Sunt multe de zis, dar pe scurt se coroborează următorii factori care explică eșecul tentativelor rușilor de a ocupa Ucraina (în ciuda mac-macului oficial): proastra strategie (atac în multiple zone, fără pregătire), proasta implementare (nu doar că deși au subestimat total reacția ucrainienilor, dar rușii nici măcar nu au învățat din greșeli – practic problemele au fost aceleași de la începutul războiului: proasta aprovizionare, lipsa de coordonare între arme, lipsa soldaților pregătiți etc), dificultatea contracarării rezistenței (Ucraina e mare și ucrainienii sunt motivați & pregătiți). De alfel, ultimul punct este întărit de știrea reală că responsabilul pe felia de informații cu privire la starea Ucrainei înainte de război a fost mătrășit de către Putin. Atenție însă! Concluzia că și-au furat-o deocamdată nu spune nimic altceva și în niciun caz că rușii au pierdut războiul sau că acum sunt terminați. Războiul nu s-a terminat și este departe de a se fi terminat. De departe însă, poate principalul lucru pe care trebuie să îl subliniem este că Putin este încă la putere și niciun general nu a dezertat. Au fost câțiva omorâți, dar asta nu e decât un exemplu de cât de hotărâți sunt

Read more

De ce sunt penibile criticile aduse ucrainienilor

Nu sunt de acord cu puseurile naționaliste recente împotriva ucrainienilor. Sunt penibile. Este ca și cum casa vecinului ar arde și tu l-ai critica că ți-a furat un petec de curte. Deși vorbind sincer, ucrainienii săracii nici nu știu la ce să răspundă mai întâi – la acuzația că nu au fost niciodată o țară, că sunt o națiune inventată, sau la acuzația că au furat teritoriile românești … Din start, primul gând pe care îl am este că cei care se apucă acum să arăte cu degetul la niște oameni a căror țară este contropită și bombardată, în loc să facă tot ce pot ca să îi ajute și să faca tot ce pot ca nu cumva turbații care au năvălit peste ucrainieni să dea și pe la noi, acei oameni zic, care se apucă acum să strige că Ucraina a furat teritoriile noastre, merită ca să vină Putin peste ei să vadă și ei atunci cum o să ne arate bulgarii cu degetul că le-am furat Dobrogea, prin urmare bine că ne dă Putin una pe spinare. Sper ca acești tembeli care nu realizează că războiul e nasol de tot, să se trezească în cele din urmă și să nu mai pună sare pe o rană sângerândă. Altfel, ne vom merita soarta, care nu va fi una deloc bună. Toată lumea știe istorie acum, toată lumea e patrioată acum și cere limba ucraineană în școlile bucovinene de nord. Nu doresc să intru în acest dialog cinic făra sens. Dreptatea omenească este întotdeauna cu cei care fug de bombe nu cu cei care aruncă bombele, chiar dacă poate înainte au greșit. Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să i-o lăsăm lui Dumnezeu. Iar azi am mai aflat ceva: gândul lui Dumnezeu – de trimis ploaie și peste cei buni și peste cei răi – nu poate fi dat înapoi. Oricât de mult ne-am ruga acum, rugăciunea noastră este una din interes lumesc nu are perspectiva veșniciei. Cine se roagă pentru pace și să nu fie foamete, greșește – trebuie să se roage ca în vremurile grele care vor veni, văzând atâta neomenie, să nu ne pierdem credința. Am văzut un interviu cu niște ucrainieni care se pregăteau să se suie în tren spre Polonia. Printre ei, un preot (bănuiesc ortodox) spunea: “rușii au distrus toată iubirea din mine”. Ferească Dumnezeu să ajungem acolo!

Read more

Liniștea dinaintea furtunii

Joi, vineri nu au fost prea multe bătălii și/sau atacuri ale rușilor. Sau cel puțin nu au prea fost prezentate în presă. Cu excepția atacului asupra centralei nucleare … Nu este deloc liniște evident, dar parcă e totuși prea multă liniște. Avem așadar zgomotul de la centrala nucleară, avem frecușurile din jurul Kiev-ului unde rușii fie au fost căsăpiți (nu știm, dacă erau probabil ucrainienii ne arătau filmări), fie stau cuminți și doar îi țin pe ucrainieni “activi” (mai trag câte-un foc din când în când). După mine, nu vor să intre în Kiev – nu are sens. Așteaptă. Nu știu prea mult nici de culoarele pentru locuitori care au fost stabilite la “negocierile” de joi. De fapt, singurul lucru stabilit. Ca o mică paranteză legată de negocieri, aș vrea să spun că rușii pot impune silentium stampa și pot să ceară ca orice negocieri să nu ajungă în presă până nu sunt semnate. Sau poate nici nu vor fi hârtii semnate ci doar înțelegeri, evident între ruși și SUA, cum se întâmplă de obicei. Ca sa argumentez ipoteza că noi nu vom afla adevărata înțelegere, vă pun în față Siria: Trump a negociat cu Putin, dar atunci nu s-a anunțat nimic, pur și simplu dacă analizăm evenimentele ulterioare, americanii s-au retras, rușii au avut grija de Isis (ce vremuri când lumea se speria de niște medievali pe toyote, acum e cu totul alt nivel …), rușii și-au păstrat baza navală, au adus ceva rachete și au permis Israelului să facă incursiuni peste Assad. Ceea ce este foarte ciudat … Rușii sunt garanți ai protecției lui Assad, dar permit Israelului, ca atunci când acesta găsește că e ok, să facă un raid și să bombardeze asset-uri ale armatei siriene. Foarte probabil Israelul cere permisiune pentru fiecare operațiune, caz în care sirienii sunt informați de ruși și nu au loc victime, caz în care nu văd rostul acestor incursiuni, altul decât Israelul să arate propriului popor că are grijă de ei și că luptă cu dușmanii din afara țării. Mă rog, improtant de știut este că nu există niciun tratat, totul a fost secret între Putin și Trump. La fel va fi și acum, deși evident, lumea e curioasă. Cu privire la sud, rușii au evident o poziție consolidată și după ce au cucerit Cherson, se pregătesc pentru Mikolaev și Odessa. Dar nu au fost bătălii prea multe, deși o coloană rusească prea curoajoasă a fost eliminată pe o stradă la nord de Mikolaev. Din ce îmi dau eu seama, strategia inițială continuă – tancuri proaste, conduse de “recruți” nepregătiți din Donbas folosiți ca carne de tun sunt trimiși înainte ca să consume rachetele ucrainienilor în timp ce pozițiile sunt consolidate și din urmă vin întăriri. Deci pe scurt, liniște relativă. Nici Mikolaev și nici Odessa nu au fost luate cu asalt și nici rachete nu au mai fost lansate. De altfel, nu prea au mai fost rachete și alarme aeriene nicăieri. Rușii așteaptă. Și din nou o paranteză. Urăsc scenaritele

Read more
1 2 3