Momente de respiro

“Încep să dea înapoi, deocamdată s-au lovit de un zid și au văzut cât de departe pot ajunge. Deci ce o să mai poată face? O să dea înapoi o vreme pentru a perfecționa planul, pentru a învăța din greșeli și pentru a se pregăti pentru altceva. Între timp, au destule mijloace de atac asupra noastră. Poate că da, nu o să ne mai poată forța să purtăm măști, nu o să ne forțeze să facem vaccinul, dar asta nu înseamnă că vin vremuri bune. […] Din ce știu eu, Satana încă există, nu a terminat, deci să folosim timpul să ne reîntărim puterile până vine runda următoare.”

Roosh Valizadeh, american de origine armeană convertit la ortodoxie

Iată o opinie care vine cam pe aceeași linie cu care mă plasez și eu – vezi Marea Eliberare. Așadar, deși de la acest articol s-a mai întâmplat întoarcerea cu privire la acceptarea ideii că virusul a scăpat din laborator (despre care am scris aici) și eu cred că plandemia nu s-a terminat. Cum sistemul de control și conformitate este generalizat, cei care au luat puterea și pe spinarea lui au trecut la un cu totul alt nivel al beneficiilor materiale, nu vor ceda prea ușor și idioții utili care au pus umărul la această plandemie din pozitii privilegiate vor fi armata de lupi care va face ravagiile printre oi în următoarea etapă. Vreți să vă dau un exemplu? O nouă tulpina! O noua tulpină “periculoasă” la toamnă va da prilej de revenire rapidă a regimului dictatorial complet: închiderea în casă, vaccinarea obligatorie periodică, stare de urgență, limitarea drastică a mișcării, limitarea categoriei de “personal esențial” și altele (cum ar fi mutarea bătrânilor în hoteluri, separați de copii și nepoți).

De altfel, această măsură din urmă a fost vehiculată, semn că diavolul s-a gândit la ea și nu a reușit-o deoarece deocamdata nu i-au ieșit toate schemele. Dar să nu credem că am scăpat, deoarece reacția oamenilor s-a văzut: cum s-a dat drumul, s-au grămădit la mall nu la proteste. Și nu doar la noi. Prin urmare, nu au înțeles nimic din această plandemie, așa cum nu au înțeles nimic din armele de distrugere în masă ale războiului din Golf sau din războiul “împotriva terorismului” prin care s-a terminat cu dreptul la viață privată, sau de alte manipulări crase ale inginerilor sociali ai lumii care doresc “să ne elibereze”.

Dacă privim spiritual, putem gândi că Dumnezeu poate a decis să termine circul și l-a mai legat nițel pe diavol. Putem avea nădejdea că aceasta a fost o încercare, un război psihologic și că oamenii s-au pocăit și Dumnezeu a ridicat ispita. Dar oare este așa? Vedem semne de pocăință și întoarcere la Dumnezeu? Nu, din contră! Vedem o nouă religie, o încrederea oarbă în vaccin care nici măcar nu mai este un simplu medicament care te face bine, ci este o minune a științei (ateiste, evident) care te face liber și de asemenea este un pașaport de acceptare în societatea modernă eliberată. Barbarii care nu primesc vaccinul vor fi acum ușor marginalizați și trimiși în pustie, pentru ca cei care au plecat capul și se conformează să poată să fie sănătoși (deși vaccinul oricum le promite sănătate și protecție) dar mai ales să poată avea o nouă societate, o societate în care “am învățat lucruri noi”, “obiceiuri bune”, care pot fi păstrate și post-pandemie, cum ar fi lucrul de acasă, cumpărăturile online și alte astfel de obiceiuri specifice caracterelor deviante, autiștilor fără certificat și ipohondrilor exonerați de virus și ranforsați în spaimele lor, mai ales cu ajutorul “experților” pompieri de panică.

Se înțelege că planurile lui Dumnezeu nu le putem știi noi și chiar dacă avem o anume impresie asupra lumii, realitatea să fie contrară, Dumnezeu să vadă și să urmărească mai multe. Dar noi nu avem decât două lucruri de făcut: să ne mulțumim cu ce am primit și să ne pregătim pentru un rău mai mare. Și aici fiecare înțelege ce vrea: de exemplu, nu văd cum se vor mai putea muta la țară și deveni independenți de sistem, când se vor introduce noi restricții de circulație, cei care acum au ezitări și în loc să facă ce trebuie, planifică excursii și alte prostii de astea.

Nu mai zic de cât de mult putem acum să mergem la biserică, la slujbe, să ne spovedim, să ne vedem cu prietenii, să ne întărim sufletește unii pe alții și dacă am uitat cât de rău a fost în perioada “carantinei”, înseamnă că am trecut prin necaz ca gâsca prin apă, nu am învățat nimic. Cei fără Dumnezeu măcar au învățat să folosească Zoom, să comande clătite pe internet și alte “tehnici” de cum să reziști într-o societate care interzice relațiile inter-umane directe. Dar noi, ce am învățat? Ce am schimbat în viața noastră și ce ne-am folosit din toate acestea?

Demonul eficienței

Ziceam într-unul dintre articolele anterioare că singura dogmă cât de cât coerentă a transhumanismului este eficiența. Însă este mult spus dogmă deoarece evident că noua religie este deocamdată în fașă, abia își construiește fundamentul și abia își clarifică obiectivele. Poate mai degrabă decât eficiența am putea să subliniem o atracție în gaura neagră a beneficiilor iluzorii ale progresului accelerat care va veni și va elibera umanitatea, ca și cum ditamai progresul de care am avut deja parte a făcut mare brânză. Ca un mic amănunt amuzant, când au fost introduse tractoarele și agricultorii se temeau că mecanizarea le va lua pâinea de la gură, temerile de progres erau calmate cu promisiunea că vor avea mai mult timp de practicat arte și de lectură … Oarecum, prin Netflix promisiunea s-a cam împlinit, deși un tânăr care păștea oile pe vremuri, seara se ducea la horă, dimineața vedea răsăritul și mânca mămăligă cu mâna foarte probabil era mult mai fericit decât sufletele pierdute de astăzi care se pierd în fantasmele virtuale ale jocurilor, filmelor și bulelor sociale.

Foarte clar se vede demonul eficienței la Iuda, când o ceartă pe femeiea păcătoasă care a vărsat mirul și se vaită că acel mir putea fi folosit pentru a-l vinde și a ajuta săracii. Și Bill Gates vrea să ajute săracii din Africa, de aceea le oferă vaccinuri gratuite care îi ajută să nu mai facă copii prea mulți și astfel să aibă mai puține guri de hrănit.

Se înțelege că eficiența oarbă în sine, fără un set de criterii de moralitate care nu pot converge decât dintr-un sistem filozofic sau dintr-o religie, este doar un slogan, un narativ în spatele căruia se pot ascunde măsuri drastice de închidere a oamenilor în casă, măsuri de suprataxare și pedepsire a celor care nu aderă la regulile noii lumi în care trebuie ca toți să contribuie pentru binele tuturor, etc. Și comuniștii doreau să fie eficienți, în sensul că propuneau ca toată lumea să trăiască bine nu doar cei care muncesc și care au proprietăți și averi multe. Ei gândeau – logic simplist, că dacă se împart bunurile la toți, va fi bine pentru toți. Ce nu au realizat – căci v-am zis, demonul nu bate cu mintea prea departe, întunericul nu poate vedea consecințele dincolo de asaltul imediat, este că fără o ierarhie și fără o judecată, simpla distribuire a unor bunuri și resurse nu are succes cu doar distruge fibra societății, așa cum s-a întâmplat și vedem că încă este sub semnul întrebării capacitatea unei națiuni trecute prin sânge de demonul roșu de a-și reveni.

Să vedem însă care ar fi promisiunile noului reset în cadrul dogmei eficienței. Păi în primul rând lupta cu virusul, fiind urgență medicală este cumva calul troian pe care se face marea trecere de la sistemul actual, de puteri regionale și alianțe supra-statale la o conducere și coordonare globală a lumii. Așa cum acum în plandemie OMS a fost farul călăuzitor care a dictat “măsurile” în toate țările indiferent de cine a fost la putere, tot așa cum vedea cum cadrdul impunerii globale a unor măsuri și trenduri va fi extins din domeniul medical în alte domenii.

Am urmărit zilele tercute un interviu cu Dr. Frederic Leroy, un profesor în “food science & biotechnology” la Vrije Universiteit din Olanda în care se discută pe larg de tentativa de interzicere la nivel global a consumului de produse de alimente și trecerea spre mancarea sintetică. Planul pare imposibil de implementat, fiind vorba de țări și regiuni cu legislații diferite, dar nebunii care conduc lumea, au mijloacele necesare pentru a împinge această turbare la limită, atacând practic chiar fizic specia umană. De aici se vede câd de diabolic este noul reset, când nu se mulțumește nici cu distrugerea psihologică a lumii prin lansarea acestui război de înfricoșare, nu se mulțumește nici cu loviturile puternice date tradiției prin distrugerea fibrei societății, a comunităților și a stilului de viață în cele din urmă, transformând omul din “animal social” (în cadrul lor de gândire, evident) în animal anti-social virtual. Următoarea etapă în marșul antihristic împotriva umanității este atacul asupra sursei de hrană. Totul sub stindardul “verde” al luptei cu poluarea. Bunăoară, vacile, oile și porci sunt rele deoarece fac bălegar mult și produc gaze de seră. În plus, mănâncă prea mult. Mâncarea sintetică, hamburgerii chimici propuși de Bill Gates sunt soluția. Și pentru a-și pune banii unde îi e capul ala descreierat, Gates a cumparat teren agricol masiv în SUA pentru a încerca pur și simplu să sechestreze capacitățile de producție agricolă a celei mai potente regiuni din lume – marile câmpii ale americii continentale din zona bazinului fluviului Mississippi unde pe lângă abundența apei necesare irigațiilor, posibilitatea transportului mărfurilor pe apă la costuri mici, face din SUA cel mai mare producător al lumii.

Iată deci doar încă un aspect periculos al viitorului care ne așteaptă post (sau în paralel) cu plandemia: războiul asupra mâncării. Noi românii suntem oricum obișnuiți ca să auzim de pesta porcină, gripa aviară și alte boli de animale, imediat cum scoatem nițel capul. În particular acest an iar avem parte de peste deoarece fiind secetă peste tot și noi având ceva producție de cereale, zootehnia din România mai putea tăia din decalajul față de vest. Dar prin măsurile colonialiste de control și manipulare de la vârful UE, ni s-a băgat pe gât pesta porcină și au fost exterminate nenumărate ferme de porci. În cazul nostru, motivul a fost și este economic, deocamdată. Dar imaginați-vă aceste capacități de control și comandă folosite acum pe motive economice în cadrul UE, când vor fi extinse la nivel global și vor fi folosite pentru impunerea politicilor globale de reducere drastică a consumului de carne și introducerea produselor sintetice, pe care cu greu le putem numi hrană chimică, de vreme ce sunt pur și simplu chimicale.

Cum apa răzbate prin crăpături și foarte probabil la nivel global se va împinge acolo unde se poate, singura opțiune pentru întârzierea și amânarea acestor planuri la nivel național în țara noastră este alegerea celor mai extremiste partide care propun măsuri care să meargă chiar până acolo la introducerea în Constituție a dreptului de a cultiva pământul și de a crește animale în propria curte ORIUNDE ai sta, la oraș sau la țară. După cum știm, neostaliniștii din USR deja sugerează că ar fi bine ca să nu mai existe proprietate și să avem totul la comun. De asemenea, vedem că în SUA și mai ales în vest, chiar la țară, oamenii nu mai au voie să crească animale pentru a nu deranja sonor și olfactiv vecinii. Din ce știu și pe la noi s-a introdus acea lege tembelă cu legea gunoului de grajd care taie drastic, mai drastic chiar ca în vest, dreptul de a face ce vreau pe pământul meu. Gogoașa cu producerea de mirosuri este penibilă câtă vreme autoritățile nu sunt în stare să construiască niște gropi ecologice. Cel puțin în Craiova, pute a gunoi ars toata vara și aerul e imposibil de respirat. Nu mai zic de marile fabrici ale corporațiilor internaționale care ne poluează pământul, aerul și apa freatică și care sunt tolerate. Comparatic cu cât poluează o vopsitorie a unui mare producător auto în zonă, bălegarul de la 2-3 vaci este zero. Dar după cum vedem legile sunt făcute să lovească între cei mici. Vacile sunt persoana non-grata în timp ce producția de automobile, cât mai multe, este de dorit.

Articole pe același topic:

De ce începe sistemul să accepte ideea originii sintetice a virusului?

Unii, cum ar fi Chris Martenson, zic că sistemul se prinde în sfârșit că virusul a scăpat din laborator. Dar de ce tocmai acum și de ce așa dintr-o dată, fără să apară noi dovezi zdrobitoare?

În primul rând, ce informații și ce rapoarte noi pot să apară acum la peste un an, care să aibă ceva nou în ele, să conțină noi informații care acum un an nu ar fi fost depistabile … Este clar că singura schimbare nu este decât acceptarea ideii și rumegarea ei pe toate fațetele din cu totul alte motive decât intenția sau dorința de a descoperi adevărul.

Și de unde trag eu această concluzie? Din simplul fapt că punerea sub semnul întrebării a originii virusului nu vine la pachet deloc și cu punerea sub semnul întrebării a vaccinului. Totul este doar o ciuleandră a propagandei, doi pași înainte, unul înapoi. Și acum se face un pas înapoi pentru a prinde noi energii în propagarea următorului pas care este “certificatul verde” sau poate … noile tulpini de la toamnă.

Nu deloc lipsite de interes sunt și uneltele prin care se întâmplă această “întoarcere” a narativului principal al sistemului. Avem pe de o parte nu știu ce raport de inteligență, avem pe de altă parte preluarea raportului în principalele trusturi de presă și pe de altă parte avem “adaptarea” fact-checkerelor (semafoarele sistemului) la noul narativ. Și în timp ce nu mai banează pe creatorii care susțin că virusul e scăpat din laborator pe Youtube, Google sponsorizează și promovează video-urile Guvernului României de reclamă la seruri experimentale.

Dacă am avea timpul și pasiunea, am putea chiar face o paralelă cu schimbarea switch-ului cu privire la măști. După cum știm, narativul principal a mai avut un switch masiv de plasare cu privire la un anume topic, bunăoară cu privire la măști. De unde inițial măștile nu erau bune și nu era recomandată purtarea lor, ulterior masca a devenit un simbol, un marker, un botez în religia noului reset: cine acceptă și luptă masca este “cetățean responsabil”, adică sclav al noului reset, cine nu, este reacționar, adică dușman.

Dar care să fie rostul acestor schimbări de perspetivă și de ce sunt false speranțe că această întâmplare reprezintă o oază de speranță că mai există posibilitatea ca adevărul să iese la suprafață și ca noul reset să piardă bătălia plandemică? Să nu uităm că toate mișcările care se fac nu sunt întâmplătoare și sunt bine calculate, având în spate nenumărate teste și analize pe loturi … reprezentative care au reacționat cum trebuie și prin urmare acum se aplică povestea la întreaga populație.

Un posibil răspuns este că simpla acceptare a posibilei origini sintetice a virusului nu face decât să mențină interesul și discuția despre virus într-un moment în care lumea cam începe să uite de el și cum a venit vara și nu mai sunt răceli, numărul cazurilor scade. A vorbi despre ceva care nu a existat (o boală nasoală, periculoasă, care să justifice tot circul prezent) introducând doar un nou subiect care să consolideze minciuna, nu face decât să ajute la etapele următoare ale dramei: obligativitatea vaccinării și introducerea certificatelor de vaccinare. Altfel spus, dezbaterea acestui subiect, cu pro și contra nu este decât un joc de argumentare în aceeași paradigmă, a acceptării existenței plandemiei și a virusului. Dacă a venit din laborator, înseamnă că virusul chiar există (adică este periculos suficient ca să justifice circul).

Deoarece timpul a fost scurt de la lansarea vaccinului (cam mijlocul iernii) până la trecerea vremii reci și cum cazurile au scăzut drastic, o dată cu venirea soarelui și cu revenirea nivelului normal de vitamina D al oamenilor, ar exista riscul ca oamenii să uite că trăim într-o plandemie, cu toate eforturile supra-umane depuse de guvernele din toate țările. Prin urmare, e nevoie de un nou Breaking News care să sublinieze din nou că virusul există cu adevărat (în sensul că este periculos, foarte periculos) și pentru a lansa o poveste nouă de care oamenii nu s-au plictisit, se lansează ideea că virusul este scăpat din laborator. Ori dacă e scăpat din laborator, este clar ceva periculos și trebuie să ne vaccinăm chiar dacă deocamdată cazurile tind la zero. Totul este doar un mecanism de control.

Nu mai contează dacă conspiraționiștii au zis de la început că virusul de scăpat din laborator, nu mai contează că se pune întrebarea dacă nu cumva există și vreo legătură între producătorii de vaccinuri și acest … “accident” – acestea sunt chestiuni de finețe pe care nu și le pun oile retardate care sunt ușor ademenite și nu răspund decât la frici primare. Oile nu analizează prea profund subiectele chiar dacă mai e una pe ici pe colo care ridică din urechi și înțelege că ceva e putred cu plandemia asta.

Ce urmează? Evident, narativul evadării din laborator nu are unde să ajungă prea departe. Este la fel ca hackingul de către ruși al alegerilor din SUA. Imposibil de dovedit, ușor de măcănit. În schimb, consecintele pentru gloate sunt clare: sistemul are unelte puternice de ținut sub control și marșul tembel către transformarea organismului într-un sistem de operare cu update-uri periodice de vaccinuri genetice. Aceasta este de departe ținta finală la care se va ajunge mai repede sau mai târziu.

Nu mor caii când vor câinii

Razboiul nevazut care are loc pe plan mondial ne aduce in vizor noi si noi manifestari ale duhurilor malefice. Bunaoara, ma refer la rautatea si obsesia draconica cu care presa il ostracizeaza din nou pe Trump si incearca sa ii cante prohodul. Insa caii nu mor cand vor cainii si Trump va fi ok. Spun asta deoarece are doctori buni si statisticile ii dau sanse. De fapt, statisticile i-ar da sanse chiar daca nu ar avea doctori buni. Nu am urmarit prea in amanunt cifrele insa cred ca dupa varsta si comorbiditati, Trump are doar 2-3% sanse sa moara. Ori la varsta lui, cu siguranta are alte boli cu riscuri mult mai mari. Nu are cum sa nu aiba prostata, nu are cum sa nu aiba hipertensiune si poate are chiar diabet.

Nu doresc acum sa fac o revista a presei internationale dar doresc sa detaliez un episod care arata mecanismele diabolice ale ostracizarii oricarui oponent ai noii ordini mondiale antihristice promovate de Fiara Apocalipsei care este Main Stream Media (MSM) – masinuta de spalat creieri care lucreaza in slujba Satanei sub coordonarea directa a generalilor acestuia.

Iata un exemplu. Duminica seara (4 octombrie) Marius Pancu de la Digi24 are invitata pe o doctorita de la spitalul de infectioase din Brasov. Discuta aproape o jumatate de ora. Printre altele, se discuta si despre Remdesivir: doamna doctor explica ca acest medicament este foarte bun si ca exista deja riscul sa ramanem fara. Dupa dansa, acest medicament ar trebui dat chiar in cazurile blande pentru a evita evolutii negative, deci nu doar dat de urgenta. Femeia chiar expica: nu avem cum sa dam la toate cazurile deoarece noi avem 300 (sa zicem, nu retin cifra exacta) de doze acum si le folosim doar pentru cele mai grave cazuri. Exista perspectiva ca pe masura ce numarul de infectii creste, cererea la nivel international sa creasca si preturile sa creasca, deci accesul sa fie si mai greu decat acum cand oricum nu avem suficient.

Aproximativ 15 minute mai tarziu, aceste cap vorbitor fara memorie sau gandire independenta, Pancu trateaza subiectul Trump: cum ca medicii au dezinformat (vezi Doamne, nu au spus exact pana la ce nivel i-a scazut saturatia de oxigenului) cu privire la starea lui Trump. Vai, vai, cate minciuni. Ei ziceau ca e bine cand colo iata ca a avut lipsa de oxigen. Acest cap macanitor nu are habar ca exista oameni care au in mod curent scaderi ale saturatiei sub 90% in anumite momente. Mai precis, cei care au apnee, adica 1 din 3 oameni peste o anumita varsta. Obezitatea de asemenea este un factor. Saturatia nu e neaparat un indicator atat de important, mai ales ca doctorii lui Trump au explicat ca fiind monitorizat permanent in general oxigenul e ok, dar a avut unele scaderi. Eu personal am avut o bratara care masura SPO2 si am observat perioade in care ajungea chiar la 80%. Sa zicem ca Pancu e tembel si nu are habar, desi la cat freaca coronavirusul pe toate partile de atatea lumi, putea sa se prinda de capul lui ceva, dar nu s-a prins. Dar nu asta conteaza, ci Remdesivir. Pancu, sugereaza ca Trump nu ar fi tocmai ok, deoarece doctorii i-au dat Remdesivir, care se da in cazuri dificile. Tocmai avusese cu 15 minute inainte interivu cu doamna de la Brasov care se plangea ca nu poate da Remdesivir la toti pacientii deoarece nu au medicamentul si el macane o asemenea aberatie. Noroc ca doctorul invitat a clarificat situatia si a explicat din nou ca Remdesivir poate fi dat si in cazuri blande sau medii, deci nu doar in cazuri grave. Deci Trump nu e grav, desi dracusorii ard ca vad ca se face bine si in 2-3 zile o sa iasa din spital.

Imbolnavirea lui Trump este garantia ca acesta va castiga alegerile pentru cei care mai aveau indoieli. Dupa revenire, Trump va matura cu creepy&sleepy Biden. Culmea e ca Digi24 niciodata nu l-a prezentat pe dementul Biden cum se incurca si adoarme pe el, uitand unde se afla si despre ce vorbeste.

Despre perversitatile lui Biden, niciodata nu am vazut sau auzit la Digi24, desi de Trump se leaga de cele mai mici gafe.

Nu inteleg si nu are alta explicatie aceasta pozitionare si aceasta agresivitate impotriva lui Trump in cazul Digi24 decat alinierea la strategia intunericului de lupta impotriva ultimilor aparatorii ai civilizatiei occidentale.