La mulţi ani, Românie!

“Unde sa emigram?” ma intreaba un prieten azi. Stie ca nu vreau sa emigrez, probabil glumeste. Sau cel putin, sper. L-am speriat cam mult cu previziunile mele sumbre. Si totusi, parca nu avea nici un gand de plecat, desi il auzisem o data de Italia, ca asta si-ar dori el. O verisoara din Italia isi suna parinti si le spune ca nu poate sa le spuna ce munceste, nu are voie. Masa plange non-stop si a inceput sa delireze. Fata a fost mereu cu probleme si eu banuiesc ca nu pestii o opresc sa spuna unde e, ci doar face ea pe dura, isi bate joc de parinti ca sa se distreze. Oricare varianta, tot e nasol.

Un prieten este in Londra, munceste zilier prin constructii pe unde gaseste. Sta la o prietena a lui nevasta-sa care si ea a plecat de ceva timp. A mai fost in Spania mai demult, apoi a revenit o perioada si acum a plecat iar. Sandel care mi-a facut niste reparatii pe la tara, s-a grabit pe ultima suta de metri ca sa plece in Spania sa nu piarda un proiect. Nu ii pasa ca imi face treaba proasta si ma pierde de client, Spania este pentru el tara tuturor bunatatilor desi a recunoscut ca muncea non stop, nu apuca sa vada nimic pe-acolo, nu distractii, nu odihna, munca non-stop inclusiv duminica. Il amuza ca spaniolii angajaza pe altii sa le cumpere paine, lapte sau alte chestii de mancare si le lasa plasele la poarta. Se lauda cum si el a furat de mai multe ori si se mira ce prosti sunt spaniolii.

Varu si cu vara – doctorii – sunt acum in Germania pentru 3-4 luni la niste cursuri sau burse. Pe el il miroseam de mult ca tanjeste dupa Germania, a auzit el ca sunt salariile cele mai mari pentru doctori si ca se gasesc posturi. Doua vorbe am schimbat cu el dupa ce a plecat, dar deja il citesc: cum termina a zburat. Vara-mea nu prea ar pleca ca are parintii bolnavi, dar el e ca si plecat, insa dupa ce termina bursa. Cealalta vara-mea medicinista, nu a terminat inca rezidentiatul dar si-a gasit in Anglia post, doua saptamani acolo, in spital, doua aici. Si-a facut actele, acum invata engleza, incepe din Ianuarie. Nu a speriat-o zvonul ca o colega s-a intors dupa doar o saptamana, a renuntat ca nu a facut fata la stres, ea e muncitoare si are nevoie de bani.

Doar taica-meu m-a anuntat deja ca el nu pleaca din tara, el pleaca la tara. La anu cand iese la pensie.

Ce inseamna Romania? Ce sa mai insemne Romania acum? Voua nu va suna banal, pe voi va mai misca cuvantul asta? Romania. Ce se mai poate spune acum despre Romania? Pana acum, mai vorbeam ba de integrare in NATO, ba de contributia Romaniei in nu stiu ce scheme de aparare, ba de potentialul de dezvoltare al agriculturii noastre, ba de informaticienii nostri care sunt luati de Microsoft, ba de faptul ca in curand putem ajunge a 7-a putere economica in Europa. Cred ca locul 7 asta, visat de Tariceanu, este cel mai mare target pe care si l-a propus vreodata cineva in Romania. E mult spus target, dar macar estimare tot a fost. A fost ceva nou la vremea aia. Tot timpul, in orice clasamente europene, eram deasupra Bulgarilor, ne luptam pentru penultimul loc. Cand se discuta despre implementarea aquis-ului comunitar, Romania era pusa fata in fata cu Bulgaria: ce au elaborat ei si nu am elaborat noi, ce am implementat noi dar nu au implementat ei. Dar tot timpul. A venit apoi Tariceanu cu a lui faimoasa estimare pe care cred ca o sa regrete toata viata ca a facut-o. Practic Tariceanu si-a castigat notorietatea de Pinochio cu locul asta 7. Acum pare chiar amuzant, macar am avut unul care ne-a dat sperante.

Dar acum? Simt o mare frustrare cand trebuie sa vorbesc despre Romania. Ce sa spun, tara mea de glorii, tara mea de dor? Dar suna atat de ireal! Tara mea de glorii? Pai care glorii frate, ca avem numai insuccesuri. Tara mea de dor? De dorul ei, fuge tot romanul unde apuca si ar fugi si mai rau, dar noroc ca stam prost cu limbile straine.

As putea sa vorbesc foarte mult despre lipsurile Romaniei. Toata lumea vorbeste de fapt foarte mult despre lipsurile Romaniei, despre incapacitatea romanilor si despre faptul ca nu suntem in stare inca sa ne dezlipim de ultimul loc in toate privintele. Si totusi, oricat as vorbi despre lipsurile romanilor, nu stiu daca as reusi sa gasesc “busteanul” care opreste totul. Intr-o tara cu multe paduri, oamenii transportau bustenii taiati pe apa. Pe la anumite coturi ale raului, se intampla sa se blocheze toti bustenii din cauza aglomeratiei. Cu timpul, au descoperit ca de fiecare data era un singur bustean care bloca totul, daca acel bustean era scos, restul o lua la vale fara problema. Daca as gasi care este acest bustean, as striga in toate partile si as cere romanilor (care au mai ramas pe-aci) sa ajute sa gasim o solutie ca sa scoatem busteanul asta si apoi cu siguranta totul ar lua-o la vale, fumul care ne sufoca s-ar ridica, cumpana ar trece si Romania ar incepe sa se schimbe in bine indiferent de incotro ar merge restul lumii.

Mi-e teama insa eu sunt printre putinii care cred ca exista un singur bustean care ne tine in loc. Toti vorbesc ca avem multe probleme de rezolvat, ca in primul rand avem probleme de mentalitate, ca avem complexe de inferioritate, ca sistemul s-a ticalosit de tot, ca nu avem cultura civilizatiei occidentale, ca romanul este neserios si incapabil din nastere, ca noi de fiecare data am fost nevoiti sa facem compromisuri pentru a supravietuii, cate si mai cate se tot spun, dar nimeni nu crede ca problema este un singur bustean. Se mai gaseste cate un batranel senil sa sustina unele aberatii, cum s-a gasit Djuvara sa zica ca ortodoxia e de vina ca suntem in urma. El a facut-o insa doar ca sa para original si destept, caci toata viata a cautat si el faima, si acum pentru ca e batran si inca nu saliveaza (decat poate idei blegite) cum fac altii de varsta lui, s-a gasit sa dea vina pe ortodoxie, caci altfel nu il baga nimeni in seama.

Tot dintr-un avant de entuziasm, de data asta poate avand oarece dreptate, Puric repeta mereu ca memoria e problema noastra. Ca ni se sterge memoria programatic si de aceea ne rupem de tot, ne fragmentam ca societate si ca indivizi. Rupturile din societate se reflecta si in viata individului. Nemaiavand ce sa ne uneasca, prin amnezie, ne nastem din televizor, mici robotei alergand disperatii prin hypermarketuri si nu avem timp sa ne intrebam “cine suntem?”. Sau sa raspundem, ca de fapt Puric nu ne indeamna sa ne intrebam, ci sa ne amintim. Ma indoiesc ca amintirea este problema, ma indoiesc ca doar memoria ne lipseste si ca daca toti romanii si-ar aduce aminte de stramosii lor, instant am incepe sa fim altii. Romanul nu e uituc, ba chiar isi aduce aminte prea bine cum au trait bunicii lui si el vrea mai mult, el vrea sa aiba totul acum si aici. Nu il intereseaza alte detalii. Imi povestea un prieten, cum a facut credit sa ia masina fara sa ceara permisiunea tatalui. Fiind de la tara, tatal lui nu prea auzise de credite, ce inseamna astea, dar nu ii mirosea bine ca copilul lui sa ia bani multi dintr-o data, bani care nu sunt ai lui. Fiul gandea logic: o rata de 100-200 de euro, mi-o permit eu pe luna, orice s-ar intampla. Tatal insa cum l-a auzit a inmarmurit: “ce-ai facut, ai dat casa la banca?” Un fapt concret si doua raportari. Tatal fata in fata cu fiul. Simptomatic pentru mai toti.

Generatia trecuta, tematoare, sfidatoare la promisiunile modernismului si comoditatii, multumita cu putinul pe care il are si tinand cu dintii de acest putin. Generatia tanara: increzatoare in sine dar si in sistem, dorind sa scape de saracia parintilor, tanjind dupa un pic mai bine chiar cu riscul de a pierde mai putin binele de azi. Dar mai presus, sfidand parintii. Cati romani oare nu au ascultat de parintii lor: nu va aruncati mama la credit, ne ia banca casa mama, mai tineti mama si voi de bani, nu mai aruncati milioanele in hypermarketuri. Nu vinde mama pamantul ca nu stii ce o sa vina.

La urma urmei, totul se reduce la credit. Daca pacostea asta nu ar fi cuprins toata Romania, acum nu discutam de faliment, pentru ca nu existau datorii. Dar poate sa se dezvolte o tara fara datorii? Pare absurd, pare aiuristic, o ipoteza a unui ignorant si nestiutor. Doar cea mai dezvoltata tara din lume are cea mai mare datorie. Si in crestere. De cate ori “analistii economici” nu repetau exemplul asta penibil de nenumarate ori, cand vreun nebun sa gasea sa mai strige impotriva acordului cu FMI si impotriva inlesniri conditiilor de creditare din vremurile de inceput ale nebuniei.

Dar oare sa fie incapacitatea de a gandi in afara cutiei (out-of-the-box) busteanul care ne tine pe loc? Sa fie doar mimetismul nostru penibil al sistemului “european” – pe care il adaptam si il implementam oricum doar cum ne convine, il contopim cu  sistemul local ticalosit – marea problema care tine Romania in loc? Dar care este acela care gandeste in afara cutiei? Ca sa ne invete si pe noi. Ne-am putea aminti aici de Polonia, dar cei care au gandit in afara cutiei, au fost decapitati prin acel faimos accident orchestrat. Succesul Poloniei insa nu tine doar de politica lor, Polonia a pornit oricum din pole-position dupa caderea comunismului, asadar altcineva trebuie sa detina secretul.

Ce ne lipseste noua romanilor de am ajuns unde am ajuns? Am citit “calatoria geopolitica” a lui Friedman de la Stratfor. Parerea lui este ca una dintre problemele principale ale romanilor este ca gasesc solutii iluzorii la fantomele trecutului. Pe scurt, autorul se refera la faptul ca incercam sa trecem peste spaimele trecutului asteptand sa primim miere si unt de la Europa si de la NATO. Unii au numit ghinion ca noi am intrat in Europa cand se sparge cheful. Mai toti sunt convinsi ca nu exista alternative. Foarte putini mai spera ca vom mai gasi cateva sticle de bautura ca sa continue “show-ul”. Un sambure de adevar are si Friedman, dar totusi nu a gasit nici el “busteanul”.

Se mai gasesc unii mai nou, cum ar fi Chirovici – si au si ei putina dreptate – sa spuna ca chiar daca am fi avut un guvern bun, tot ar fi fost nasoala situatia. Iar exemplul Irlandei este un argument in favoarea lor. Guvernul Irlandei a condus bine tara si totusi iata-i in genunchi in fata finantei mondiale. Motivul pentru care suntem insa tristi de ziua nationala – in viziunea lui Chirovici – este lipsa unei viziuni. “Suntem (inca) tristi de ziua NOASTRA nationala nu doar pentru ca suntem saraci, pentru ca avem rate la banca si ne temem de ziua de maine. Ci mai ales pentru ca nu avem un drum – chiar daca anevoios – la capatul caruia sa ne regasim identitatea si demnitatea. Milioane dintre noi au ales sa-si ia lumea in cap pentru a-si contopi destinul individual cu acela al altor natiuni, mai apasat conturat, satui de rataciri si intrebari fara raspuns. Acest sentiment de frustare este mai dizolvant decit saracia”. Socant de adevarata constatarea lui Chirovici, si nu atat constatarea cat expunerea concisa si precisa a unei stari de fapt pe care toti o simtim. As adauga insa la ce spune Chirovici, ca lipsa unei viziuni nu este apanajul doar al romanilor ci al omului postmodern. Vremurile parca au lovit peste noi ca un asteriod. Lumea s-a traznit pe toate meridianele nu doar in Romania, lumea este trista peste tot si da, nu are legatura cu banii.

Iata deci ca in cautarea busteanului, am mai aflat un mic adevar: nu banii sunt de vina. Busteanul problema nu are a face cu economia. Stiam asta insa si de la bunica care imi da lectii de viata de fiecare data cand e vorba de bani. Iarna asta, de exemplu, ca sa incerc sa o ajut si eu i-am cumparat lemne multe, am zis sa aiba si ea sa faca cald calumea, dar bineinteles am motivat ca iau multe ca sa ne faca cald cand ne ducem pe le ea, pentru ca in anii anteriori cam faceam frigul. Cu toate acestea, desi am amenintat-o ca o sa mai iau si altele, bunica inca nu face focul. Ea asteapta gerul, cum sa faca focul de pe acum? Sa arda lemnele aiurea? Ba a incercat sa faca intr-o seara si era sa se sufoce de caldura, a deschis usa. In plus, i-a mai venit o idee: o sa foloseasca din lemnele cumparate de mine, doar sa ne faca foc noua, ca sa vedem daca ne ajung o iarna. Ea o sa faca focul cu alte lemne, niscavai buturugi ramase de anul trecut, doua trei blani, surcelele pe care le-a strans cand a taiat via si cativa pomi uscati de prin curte. M-a flituit fara sa vrea, din instinct. E saraca dar nu e atat de lipsita pe cat o credeam eu. Nu avea nevoie de lemne, nu mintea cand ne spunea ca ei nu ii e frig, ea e obisnuita cu frigul, pana nu da bruma si nu ingheata apa e hotarata sa nu faca focul, iar lemnele mele ii sunt inutile, banii nu sunt problema pentru ea desi nu are bani. E atat de saraca ca a primit si biscuiti europeni de la ajutoare, de la europeni a luat biscuiti dar de lemnele mele nu se atinge. Nu ii lua insa nici de la europeni daca nu erau gratis, dar mai mult a vrut sa le faca ciuda la alte vecine care ele nu au primit. Simtul umorului  la batrani este uneori incredibil, am ras hohote cand am auzit-o de ce s-a dus sa ia ajutoarele.

Bunica este insa fericita. Nu stiu daca ea are habar ca azi e ziua nationala a Romaniei si ce crede despre asta. Cand nepotu era insa in Anglia, bunica plangea in fiecare zi. Nu a inteles niciodata de ce plecase in afara. Acum e fericita pentru ca nu e singura, mama sta cu ea pentru o perioada. Cand e singura insa, ii este foarte greu, dar totusi nu pot spune ca e nefericita. Isi face de lucru singura, desi iarna e mai greu ca nu prea are ce sa faca. Televizorul o lasa rece, nu ii da drumul. La strada nu prea mai are cu cine sa schimbe o vorba iarna ca lumea sta in casa. In plus, mai toti batranii au murit pe-acolo si casele sunt pustii, tineretul a fugit in afara. Bunica are deci si pricini de tristete, se lupta cu singuratatea, dar faptul ca are 85 de ani si ca poate oricand sa moara, o mai consoleaza din cand in cand si ii da o libertate de traire pentru care o invidiez. E la fel de libera precum un copil care in afara de jucariile lui nu stie altceva, diferenta e insa ca bunica are o viata in spate si totusi ar avea multe pricini de poticnire in starea ei de beatitudine.

Inteleg acum ca busteanul pare sa fie totusi legat de asteptarile noastre, de perspectiva noastra asupra vietii, de felul cum privim lucrurile, cum ne stabilim targeturile, cum ne dorim prezentul dar mai ales viitorul. Este adevarat ca ne aflam oarecum intre ciocanul viitorului si nicovala prezentului, de aceea nu avem respiro ca sa ne conturam niste asteptari, ci pur si simplu traim instinctual, reactionam. Nu mai admiram, nu mai privim viata, omul de langa noi sau orice lucru care ne poate aduce liniste si ne poate elibera tensiunile ci pur si simplu suntem prinsi intr-un angrenaj complex si agasant care ne consuma toata energia, dar ne mai lasa putina incat sa ne traim nemultumirea si sa o strigam cat ne tine gura.

Cu siguranta busteanul tine de fapt si de credinta. Sau mai bine zis de lipsa ei. Este cert ca romanii nu mai au credinta. Avorteaza mai mult ca toti altii si cresc caini  in locul copiilor avortati. Fura, desfraneaza, injura, se manie, sfideaza, se lacomesc, nu au rabdare, nu au respect, pacatuiesc mai mult ca orice neam. Nu intotdeauna, ci in general. Uneori regreta, le pare rau, dar nu indeajuns, nu au puterea sa mearga pana acolo unde pot gasi dezlegarea. Nu pot sa plece capul sub poala preotului si sa ceara iertare de la Dumnezeu. Raman la usa bisericii si doar aprind o lumanare. Dar ce poate face o lumanare in mijlocul unei furtuni? Sau o cruce facuta in graba cand trecem pe langa biserica. Caci in general, cam la asta se rezuma credinta la romani.

Sa fie oare superficialitatea busteanul cu pricina? Oare daca romanii ar fi mai seriosi si ar cauta sa practice credinta asa cum trebuie, sa puna in aplicare toate cate ni le cere ortodoxia si sa taie toate cate ni le interzice ortodoxia, s-ar schimba lucrurile? Este o utopie intr-adevar sa crezi ca asa ceva se poate intampla, insa o utopie era si sa crezi in 88 de Craciun, ca la anul pe vremea asta Ceausescu va fi porcul pe care il vor taia romanii. Minuni exista, poate si faptul ca nu mai credem in minuni sa fie busteanul care ne tine in loc.

Iata deci cate lipsuri avem. Este cert ca ne trebuie o minune ca sa ne impinga mai departe in istorie in cautarea a ceea ce inca nu stim ca ne lipseste. Aceasta minune eu cred ca va veni in curand si poate numele ei va fi unire. Nu stiu pe cati romani ii mai poate misca azi o unire cu Moldova, si nici dintre moldoveni. Ei sarmanii macar privesc la Europa cum priveam noi acum 6-7 ani, cu siguranta cel putin pentru ei unirea ar insemna o viata noua, i-ar trezi din tristetea care ne-a cuprins si pe noi chiar daca suntem in Europa, si poate si noi ne-am molipsi din bucuria lor.  Unirea ar inseamna intr-adevar un inceput nou si ar deschide perspective la care nici nu ne putem gandi acum. Atunci, poate chiar vom avea o noua zi nationala si poate incepand de atunci, romanii nu vor mai fi tristi de ziua nationala si poate incepand de atunci valul de euforie din tara ii va atrage ca un magnet si pe cei plecati peste mari si tari. Poate ca acesta este busteanul care ne tine in loc: frica de demonul de la rasarit si incapacitatea de a ne lua soarta in maini si de a face fapte marete. O unire cu Moldova intr-adeavar ar reaprinde energii nebanuite si ar propulsa Romania intr-o adevarata lupta cu prezentul sumbru si cu viitorul incert. Si poate ca  atunci nu vom mai spune cu jumatate de gura: “La multi ani, Romania!”

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Cum ar arăta lumea fără România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Octavian Paler – România e o ţară prădată

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Dan Puric: Iubesc România din auzite

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

O ţigancă ne explică de ce îi place România

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Romania la 20 de ani după Ceauşescu

 

La început de post

La inceput de post multi crestini se cam tem de ce ii asteapta, regreta vremurile bune care au trecut, zilele calduroase de toamna cu gratare sau mese imbelsugate, cu un pahar de vin sau o inghetata etc.

Cand auzim preotii ca vine vremea nevointei, cam strambam din nas, deja ne calculam cate zile mai sunt pana la prima dezlegare la peste si incepem sa schimbam intre noi retete de prajituri de post.

Facem planuri pentru escapade la munte, asteptam sarbatorile si pe Mos Craciun, ne si planuim ce cadouri sa ne luam si in general, abia asteptam sa treaca si postul asta linistindu-ne unul pe altul ca oricum este postul cel mai usor din an.

Poate ca gandesc eu asa, poate ca doar eu sunt asa, desi nu stiu cata concidenta este ca nu am fost singurul “burtos” care sambata i-a intrebat pe cei din jur: nu cumva si luni se mananca de dulce? Nu stiu daca e doar neatentie sau teama inconstienta de post, sau mai bine zis iubirea de desfatare. Am observat insa ca multi crestini trec prin viata aiurea, uita ba de post, ba de slujbe, ba de spovedanie, ba unii uita sa se uite si in calendar, desi citesc proloagele.

Uitam multe, facem multe din reflex, cautam sa ne facem norma de “indatoriri crestinesti” si “fapte bune” si nu putem sa traim cu adevarat, cum indeamna Mantuitorul pe invatatorul de lege de azi: “fa aceasta si vei trai!”. Pe cat de clare sunt sfaturile si parabolele Mantuitorului, pe cat de simpla pare Evanghelia in care suntem invatati ce si cum sa facem ca sa castigam Imparatia Cerurilor, pe atat de tainice ni se par toate si trec pe langa noi cuvintele de parca ar fi vorbite intr-o limba straina.

A fi crestin nu este usor. Nu ma plang, ci doar recunosc si marturisesc. A incepe sa fi crestin este usor: sa iubesti aproapele, sa faci fapte bune, sa te rogi, sa plinesti poruncile, care nu te indeamna decat la bine, oarecum nu iti cere nimic imposibil Dumnezeu, iar pentru cele care sunt imposibile oricum iti da har ca sa le faci. Dar daca ne uitam cu mare atentie la oamenii care putem spune intr-adevar ca au fost crestini, pentru ca au murit pentru Hristos, viata noastra este departe de viata lor ca pamantul de  cer. Sa luam de exemplu pe sfintii care au murit in inchisori. Ce avem noi in comun cu viata lor? Ce am putea avea in comun, in afara ca asa cum ei au fost prigoniti, mugurii unei prigoane poate si mai mari se nasc acum? Nimic. Si desi semnele sunt aici, le putem atinge, le putem citi, le putem analiza chiar, cu toate acestea nu facem nimic. Traim ca si cum lumea asa cum este acum va fi vesnica si nu doar lumea ci si noi nu vom muri niciodata. Ne muncim si ne ostenim din greu, ne calculam viata in detaliu, ne programam viitorul fara a lua in considerare in nici un caz ca poate peste un an lumea va fi cu totul alta fata de ce ne-am astepta noi. Ne amagim ca “are grija Dumnezeu” si stam linistiti culcati pe o ureche ca sa ne ingrijim noi de ziua de azi ca in rest are grija Dumnezeu. Doar ca rareori ne ingrijim cum trebuie de ziua de azi.

Ascultam azi la Trinitas la o emisiune despre bunastare, un cuvant al unui om intelept cum ca pe un om care doarme pe pamant rece afara, durerea produsa de o piatra denivelata care il impunge in spate e mai mica decat jena unui arc umflat in spatele unuia care doarme pe saltea. Mi s-a parut izbitor de adevarat acest cuvant, pentru ca eu tocmai dormind la tara pe o saltea mai proasta, ma vaietasem neveste-mii ca nu am dormit bine si ca ma durea spatele.

Am fost  mereu adeptul libertatii si al bunastarii, am considerat mereu ca pe Dumnezeu Il putem cunoaste si prin multumire, asa cum ingerii Il cunosc si sporesc in sfintenie slujindu-L si slavoslovindu-L. Poate este adevarat, altfel Dumnezeu nu ar mai darui nici unui om libertate si bunastare daca nu ar sti ca si prin acestea oamenii pot sa se sfinteasca. Incet-incet insa, cred ca cel mai bun lucru care ni se poate intampla este o noua dictatura, o noua prigoana. Libertatea este o povara prea mare, bunastarea este o scara subreda, nu ne ajuta cu nimic sa zburam la cer. Doar temnita este singura garantie. Nu delira Paunescu cand spunea in ultima lui poezie ca patul de spital nu-i o alarma ci o garantie. Nu stiu cat de mult intelegea el, dar intelegea pentru ca altfel nu marturisea. Sa cautam suferinta, sa cautam greul, sa cerem lui Dumnezeu macar un genunchi sa ne mai doara din cand in cand. Ca sa fim vii si sa nu uitam pentru ce suntem aici.

In final, va recomand sa ascultati un interviu socant cu un fost tortionar care era infiltrat de securisti in inchisori ca sa ii “finalizeze” pe luptatorii sau potentialii luptatori impotriva sistemului. Toate cate le spune sunt incredibile, cel mai mult insa m-a socat afirmatia: “Nu a mai ramas nici unu, toti care erau intelectuali, toti care insemnau ceva i-am ras.”

Neagu Djuvara: vom fi minoritari în ţara noastră

Domnul Neagu Djuvara trage din nou un semnal de alarma, pentru cine mai are urechi sa auda: vom fi minoritari in tara noastra. Varsta inaintata si experienta de o viata, ii dezleaga limba stimabilului domn  Djuvara ca sa spuna lucrurilor pe nume, intr-un inverviu pe larg luat de Adevarul. Iata un scurt fragment:

De unde această agresivitate exagerată în societatea românească?

E o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, deseori. Eu o arunc şi pe aceasta în cârca celor 50 de ani de comunism care au modificat profilul etnic al românului. Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii. Nu uitaţi că până şi în cel mai mic sat s-au inversat valorile. Ţăranii cei mai iscusiţi, cei mai îndemânatici şi cei mai avuţi au fost nu numai daţi la o parte, ci şi ucişi sau băgaţi la închisoare. La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus. Lucrul acesta a făcut ca oamenii să se înrăiască. Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”

[ CITESTE TOT INTERVIUL ]

Pentru cei care il indragesc pe batranul Djuvara, si sunt interesati de o perspectiva a unui istoric asupra lumii de azi, le recomand sa ii citeasca cartea “Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914 – 1991) si premisele hegemoniei americane

Lenin, avortul si malthusianismul

Cautand biografia unui “consultant economic” cum s-ar zice pe la noi, dar de fapt un blogger pe teme economice care a ajuns insa sa tina conferinte in toata lumea, ajungand chiar la British House of Parliament, am dat din intamplare peste un articol din Pravda Nr. 137 din 1913 in care aflu cu stupoare ca Lenin era impotriva avortului. Uimitor, unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei nu accepta totusi avortul ca masura de “control” a populatiei, caci inca de pe atunci eram prea multi pe planeta pentru unele minti bolnave. Ba chiar de pe la 1798 a inceput Robert Malthus sa se teama ca nu o sa mai avem loc pe planeta, dupa cum aflu intr-un referat despre malthusianism.

Asadar, asta e o chestie interesanta. Un criminal ca Lenin nu este pentru uciderea pruncilor nenascuti, ba chiar ii ironizeaza crunt si ii batjocoreste pe liberali – adeptii de atunci, ca si de acum ai avortului. Genial este Lenin mai ales in formularea unei explicatii a atitudinii malthusianistilor fata de avort: de ce nu mai au ei loc de altii si vor sa “controleze” populatia prin avort si anticonceptionale. Iata cum ii acuza Lenin pe burghezii care sustineau malthusianismul si promovau legi pro-abortioniste:

Josnicul burghez vede si simte ca el se indreapta spre ruina, ca viata devine din ce in ce mai dificila, ca lupta pentru existenta este din ce in ce mai necrutatoare si ca pozitia lui si a familiei lui devine din ce in ce mai fara de speranta. Este o realitate incontestabila si josnicul burghez protesteaza impotriva ei.

Oarecum, Lenin ii acuza ca, facand parte dintr-o clasa sociala in curs de disparitie (asa gandea el atunci ca o sa dea egalitatea peste toti) burghezilor le e frica de restul lumii si adopta o astfel de atitudine din cauza temerilor care le au fata de clasa muncitoare in expansiune, adica oarecum urmareau prin control sa controleze clasa muncitoare si totodata sa se pastreze si ei mai putin ca sa poata duce in continuare traiul privilegiat pe care il aveau. Lenin nu o spune direct, dar cred ca la asta se refera. Iata in antiteza raportarea clasei muncitoare la problema, care clasa tocmai se naste, creste si se lupta pentru recunoasterea ei, avand bineinteles o viziune mai optimista asupra vietii in contrast cu deprimatii burghezi:

Da, noi muncitorii si micii proprietari ducem o viata care este plina de opresiune si suferinta de nesuferit. Viata este mai grea pentru generatia noastra decat pentru parintii nostri. Dar intr-un anume punct de vedere suntem mai norocosi decat parintii nostri. Am inceput sa invatam si invatam repede sa luptam – si sa luptam nu ca indivizi, cum cei mai buni dintre parinti nostri au luptat. Luptam mai bine decat parintii nostri au luptat. Copiii nostri vor lupta mai bine decat o facem noi, si ei vor fi victoriosi […] Clasa muncitoare nu dispare, ea creste, devine mai puternica, castiga curaj, se cosolideaza, se educa si se intareste in batalii. Noi punem deja fundatia unui nou edificiu si copiii nostri ii vor termina constructia. Acesta este motivul – singurul motiv – pentru care suntem neconditionat dusmanii neomalthusiansimului, potrivit numai cuplurilor de burghezi josnice, egoiste si fara simtire, care soptesc cu voci speriate: “Dumnezeu sa ne-ajute sa ne descurcam cumva singuri. Cu atat mai bine daca nu facem copii.”

Iata deci motivul principal pentru care este Lenin impotriva avortului: ca sa aiba clasa muncitoare soldati. Nu pentru apararea vietii sau din vreun principiu moral era Lenin un luptator impotriva avortului, ci mai degraba privea totul prin perspectiva luptei de clasa.  Sa vedem insa, in final, cum drac fiind, Lenin a intuit bine de ce liberalii (un alt neam de draci) dadeau legi pro-abortioniste si de ce faceau ei propaganda pentru contraceptie:

Astfel de legi nu sunt altceva decat ipocrizia clasei conducatoare. Aceste legi nu vindeca ulcerele capitalismului, ele doar le transforma in ulcere maligne care sunt mai ales dureroase pentru masele oprimate. Libertatea pentru propaganda medicala si protecia drepturile democratice elementare ale cetatenilor (barbati si femei) – altfel spus libertatea de alegere a femeii cum s-ar zice in zilele noastre – este un lucru. Teoria sociala a neomalthusianismului este cu totul altceva.

Deci Lenin punea punctul pe “i” inca de atunci deconspirand falsele intentii de bine ale celor care proclama avortul si anticonceptionalele ca drept al femeii si solutie la suprapopulare (sau la lipsa resurselor) si le plaseaza acolo unde sunt: masuri josnice de control al maselor de catre cei puternici.

Nu am comentat acest articol al lui Lenin din dorinta de a-i aduce vreun omagiu, cat mai ales din dorinta de a arata ca pana si un criminal notoriu a fost impotriva avortului, chiar daca mai tarziu a “controlat” si el masele prin masuri mult mai directe si mai ucigatoare decat planificarea familiala a “josnicilor” burghezi.

Intr-adevar, se gasesc multi in zilele noastre care sa ne demonstreze prin calcule si sa sustina ca gata, pana aici ne-a fost, ne inmultim prea repede si nu mai avem ce sa mancam si ce sa consumam. Dar culmea ca inca de secole se gaseau dintr-astia si inca mai avem loc si inca traim din ce in ce mai bine la nivel mondial. De unde sa fii stiut cei de acum 200 de ani ca se vor inventa tractoare si agricultura intensiva care sa produca atata mancare incat sa hraneasca pe toti din belsug. Inechitatea, lacomia si dezechilibrele sunt intr-adevar probleme, dar asta este altceva, nu suprapopularea este problema ci rautatea oamenilor. Asa cum cei de alta data nici nu visau ce o sa se intample, asa si noi de unde nu stim ca pe viitor vom trai in zgarie nori de mii de etaje si vom avea o ferma hidroponica la fiecare suta de etaje si vom avea panouri solare supereficiente care vor alimenta generatoare de apa din atmosfera si alte minunatii care ne vor face viata mai usoara si ne vor permite sa muncim de acasa, nemaiconsumand astfel petrol aiurea si toate cate se duc in transporturi? Sau de unde nu stim ca din pruncii neavortati nu se va naste un geniu care va inventa in sfarsit motorul cu hyperdrive care ne va permite intr-o suta de ani sa ne plimbam prin galaxie cum sarim acum in avion si mergem prin Antarctica? Ddaca avem bani deajuns … 😉

Totul depinde insa de atitudinea pe care o vom avea si de cine va castiga intre lupta dintre bine si rau care se duce in zilele noastre. Zilele trecute il ascultam pe Gerald Celente care spunea ca acum suntem ca pe la sfarsitul anilor 30, ne pregatim de razboi, mai trebuie sa apara un Hitler. Iar raul care vine, va veni nu din intamplare, nu pentru ca exista cicluri economice, nu pentru ca au fost unii lacomi, nu pentru ca s-au acumulat dezechilibre, ci pentru ca Dumnezeu lasa raul sa se manifeste in urma pacatelor pe care le face omul zilelor noastre si a inmultirii egoismului, lacomiei, ipocriziei, mandriei si a tuturor relelor care au sporit atat de mult incat ca o crima ca avortul este vazuta o banala “optiune”, un drept de alegere, iar lupta impotriva nasterii de copii este o politica de stat chiar si acolo unde natalitatea este pe minus.

Se mira pensionarii de azi ca li se taie pensiile dar uita ca atunci cand Ceausescu le da casa si alocatie pentru copii fugeau sa faca avorturi si se fereau sa mai faca un copil. Si totusi pentru ca au facut unul, sau doi copii, Dumnezeu le-a daruit sa mai aiba pensie. Insa tinerii de azi care se feresc sa faca copii, de unde vor mai lua pensie daca vor fi din ce in ce mai putin muncitori si din ce in ce mai multi pensionari? Deja se prevede falimentul sistemului de pensii, iar aceasta cu siguranta nu e decat una dintre plagile care vor urma. Acum se vad doar consecintele lipsei fortei de munca si mai ales a oamenilor de calitate care sa randuiasca lucrurile in societate cum trebuie, caci daca natalitatea romanilor era de 5 pe vremea lui Ceausescu, cu siguranta in zilele noastre dintr-o populatie de 50 de milioane s-ar fi incropit altfel lucrurile in societate. Dar oare ce ne asteapta cand vor veni pedepsele pentru pacatul pruncuciderii? Caci pocainta se pare ca nu am facut si nici nu facem. Nu intelegem inca de ce ni se intampla toate acestea asa cum clasa muncitoare de pe vremea cand Lenin tuna si fulgera in Pravda, habar nu avea ce o sa urmeze.

Deştepţii care ne conduce

Un prim-ministru la lopata si un taran cu idei salvatoare. Asa citeam un comentariu intr-un ziar la un articol despre Eroul de la Sendreni, Sandu Gheorgiu, care i-a lasat pe specialisti cu gura cascata sugerandu-le banala idee ca acolo unde este vale, apa se scurge si cade de sus in jos. Cred ca faptul ca totusi l-au ascultat este datator de sperante, ne arata ca daca de criza nu ne apara in nici un fel, acest guvern neputincios mai are bunul simt sa adopte o solutie care le este pusa pe tava chiar de un om simplu, atunci cand situatia este strigatoare la cer. Ca un om simplu ce sunt, le dau si eu o solutie la criza: nu mai faceti nimic, nu mai dati legi, nu mai mariti sau micsorati impozite, mai mult stricati lucrurile, lasati totul asa cum este. Om vedea noi cum ne descurcam si singuri …

Surse: Adevarul, Realitatea, Saccsiv

20 de ani de ignoranţă

“Fără un gest, cu ochii-nchişi,
Lăsând să cadă peste mine timpul
Ca o insultă binemeritată

Pentru că sunt în stare să-nţeleg
De tot ce înţeleg sunt vinovată”
– Ana Blandiana

La vremuri de bilanţ mulţi îşi pun întrebarea dacă a meritat sau cum ar fi fost altfel. Dacă a meritat, numai proştii şi comuniştii care şi-au pierdut statutul pot să răspundă nu, dar cum ar fi fost altfel, puţini pot să dea un răspuns convingător, deşi bineînţeles răspunsul la o astfel de întrebare ţine de imaginaţie şi de capacitatea fiecăruia de a înţelege istoria şi de a avea o viziune alternativă a acesteia. În literatura SF există chiar un subgen care se numeşte Istorii alternative în care îşi găsesc locul cărţile care încearcă să dea un răspuns la întrebarea “cum ar fi fost altfel”.

Un răspuns la o astfel de întrebare nu poate fi decât subiectiv. Mulţi spun că, dacă nu ne-am fi pricopsit cu comunistul de Iliescu şi am fi făcut mai devreme faimoasa reformă şi mult dorita integrare,  cu certitudine altfel ar fi stat lucrurile. De asemenea, mulţi spun că dacă spiritul “unificator” al lui Iliescu nu le garanta securiştilor pacea şi bunăstarea în noul regim “democratic”, s-ar fi vărsat mai mult sânge şi poate pierdeam chiar şi Ardealul. Cred că puţini însă se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă Piaţa Universităţii ar fi biruit şi neo-comunismul cu faţadă democratică ar fi fost stârpit din faşă. Poate puţini realizează că Piaţa Universităţii a fost ultimul bastion de rezistenţă românească înaintea blazării generalizate şi a decăderii totale în toate planurile a luptei românilor pentru ceva nobil. Este adevărat că între timp ne-am mai luptat ba cu irakienii, ba cu talibanii, dar astea sunt treburi de mercenari, nu lupte nobile. Poate că în plan politic şi economic, mulţi s-au luptat pentru integrarea în UE, dar numai pentru cei spălaţi pe creier de propaganda unionistă şi pentru cei care sug fonduri europene pe nedrept poate fi ceva nobil legat de acest neo-soviet cu faţă de tânără fecioară dar cu haine de desfrânată şi coarne de drac.

După mine, dacă ar fi să găsim un cuvânt care să definească cel mai bine aceşti 20 de ani, acest cuvânt mi se pare a fi “ignoranţă“.  Am fost ignoranţi ca neam când am tolerat atâţia ani toate relele câte s-au făcut şi care nu trebuiau să se facă. Am fost şi suntem ignoranţi când stăm cu mâinile în sân şi lăsăm o mână de nemernici să ne conducă şi să-şi pună plozii urmaşi peste sistemul lor ticăloşit de comisioane murdare, licitaţii măsluite şi numiri de partid. Am fost şi suntem ignoranţi când lăsăm să fie terfelite şi batjocorite toate valorile neamului nostru şi mai ales atunci când nu ni le asumăm şi nu le valorificăm lasând astfel să se ridice la suprafaţă gunoiul şi împuţiciunea. Suntem ignoranţi pentru fiecare mârşăvie care se face sub ochii noştri şi pe care nu o identificăm şi nu o acuzăm. Ne-am bălcărit în falsa noastră amăgire că suntem toleranţi, fiind de fapt nişte leneşi şi nişte fricoşi ordinari, nefiind în stare nici să spunem ce gândim de fapt, nici să pretindem ceea ce ni se cuvine oricum: o memorie adevărată. Suntem singura ţară din blocul de est în care comunismul nu a fost acuzat oficial şi singura ţară în care sfinţii martiri seceraţi de secera şi ciocanul comunist nu au fost încă canonizaţi. Suntem singura ţară fostă comunistă în care încă ierarhii Bisericii sunt aserviţi partidului şi singura ţară fostă comunistă în care încă pentru a fi directorul unei şcoli (sau al unei biblioteci, al unui spital, etc),  trebuie să fii membru de partid.

Pe lângă toate acestea, încă avem reflexe şi mentalităţi din “epoca de aur”: îi acuzăm pe cei care au reuşit să facă ceva bun, aşteptăm de la stat să ne dea totul şi de la alţii să ne rezolve problemele, suntem sceptici cu privire la orice lucru bun şi ne e frică şi să încercăm să îl facem, nici nu putem concepe că putem schimba noi ceva, vrem doar să ne aranjăm pe noi şi să ne punem bine cu toţi căci … nu se ştie niciodată.

Poate că ignoranţă este puţin spus. Cu siguranţă avem mult mai multe defecte. Dar dacă pentru altele poate avem vreo scuză şi tăierea rădăcinilor adânci de către comunişti ne-a predispus la felul nedemn în care am scos capul în istorie din grota întunecată a comunismului, pentru ignoranţă nu avem scuze. Tocmai răul de care am avut parte trebuia să ne stimuleze să nu uităm ce ni s-a întâmplat şi să fim cu luare aminte la toate câte ni se întâmplă. Măcar atâta lucru am fi putut face, dar nu a fost să fie. Se pare că toate simţurile ne-au fost pervertite şi precum acei copii ţinuţi în izolare totală şi în condiţii mizere atunci când sunt eliberaţi întâi mănâncă şi bea, foamea este prima durere care caută să şi-o aline şi abia apoi după ani şi ani încep să vorbească şi să socializeze, să nădăjduim şi noi că după ce ne vom fi săturat de toate bunătăţile din hipermarketuri vom începe încet-încet să ne punem întrebări: cine suntem noi, cine sunt părinţii şi bunicii noştri, cine sunt cei care au murit şi pentru ce, cine le-a dat lor această putere de a se jertfi şi de ce. Trebuie să ne întrebăm toate acestea şi multe altele asemenea, ca să nu ne trezim din nou în alt experiment al istoriei de care inevitabil vom avea parte dacă vom rămâne ignoranţi.

1 2 3 4