Chomsky despre inteligenta artificiala, singularitate si altele

Pe scurt:

– inteligenta artificiala nu prea a avansat in ultimii 50 de ani, nu putem invata nici macar cum zboara insectele sau cum deosebesc molustile hrana buna de hrana care nu e buna;
– fiind oameni si nu ingeri, avem limitari, avem un orizont limitat; nu putem rezolva orice problema, stiinta nu va evolua fara limite, sunt chestiuni care vor ramane la fel de nerezolvate;
– cand s-a apucat el de machine translation in tinerete, lumea credea ca se poate face doar pe baza de reguli; inca de pe atunci, el incerca sa ii convinga ca problema cu traducerile tine de brute-force, nu exista reguli, inca nu intelegem limbajul ca sa il putem programa pe baza de reguli;
– singularitatea este SF; singularitate = punctul in care robotii for fi mai destepti ca oamenii; un robot este un dispozitiv care executa un program; un program este o teorie; ca orice teorie intrebam: putem dezvolta o teorie “cum sa fii destept”?; suntem departe de asta …
– exista progres in societate: sa ne gandim nu mai la statutul femeii, abia in 1970 in SUA femeile au fost acceptate in jurii;
– exista si regrese: distrugerea climatului; nu doar ca distrugem climatul, dar am devenit si constienti de asta; acum 50 de ani, desi distrugeam, macar nu stiam asta; acum stim si nu facem nimic; orice persoana rationala ar avea reactie, ar face ceva in privinta asta;

Noam Chomsky este un lingvist și activist politic american, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology (MIT). În lumea academică, Chomsky este cunoscut pentru „teoria gramaticii generative” și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice. El este cel care a revoluționat întreg sistemul lingvistic modern prin celebrele sale modele generative.

În afara lumii academice, Chomsky este foarte cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică și pentru critica sa la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și a altor guverne. Chomsky se descrie ca un socialist libertar și simpatizant al anarho-sindicalismului. Este considerat și drept o persoană cheie în cadrul stângii politice din Statele Unite.

Exista barfe ca Chomsky ar cam fi pe statul de plata al CIA-ului, avand in vedere ca lucreaza la MIT.

Ce se intampla in caz de default al SUA?

Buffet a zis ca default-ul SUA e echivalent cu efectul unei bombe nucleare. Toata lumea zice ca sunt sanse putine sa se ajunga la default, dar sa vedem pe scurt cateva consecinte, cu mentiunea ca haosul este greu de descris, mai ales apriori.

In primul rand sistemul financiar va suferi o implozie: toata lumea are bonduri de trezorerie americane, toate fondurile au cel putin o parte in bonduri americane si toate bancile au derivate extrem de sensibile la bondurile americane. In cazul unui default, e de inteles ca o mare parte din aceasta bogatie de carton se va evapora peste noapte.

Mai intai de a merge mai departe, as dori sa mentionez ca dupa parerea mea, daca va fi default, va fi default total, nu se poate pune problema de niscavai hair-cut-uri cum a fost in cazul Greciei unde toata expunerea era irelevanta pentru majoritatea bancilor si hair-cut-ul a putut fi gestionat si negociat, avand cine sa plateasca acest haircut, ceea ce nu e cazul la americani. Nu este exclus ca in faza initiala, inainte sa fie declarat default-ul, sa exista o oarecare distribuire a ce mai ramas, inspre marii creditori (China, Japonia) pentru a evita un razboi sau in cel mai fericit caz confiscarea asset-urilor companiilor americane din tarile respective. Dar cand se va declara default, probabil va fi total, mai ales avand in vedere volumul masiv al datoriei americane.

O alta consecinta imediata pe langa evaporarea acestor bani, va fi evaporarea dolarului. Foarte probabil, dolarul nu va ajunge la zero, dar nici prea departe nu va fi. Avand in vedere totusi ca SUA are o armata, are productie high-tech, are resurse minerale, are multe bunuri fizice, dolarul nu va ajunge chiar la zero. Dar abia atunci vom intelege cum puteau unii sa zica ca va ajunge aurul la 20,000$/uncie.

Impactul financiar si impactul asupra monezii ar fi grijile cele mai mici pentru ca cu cat ne apropien de lumea reala cu atat incep efectele dezastrului. Cu siguranta vor exista sincope in functionarea tranzactiilor si a schimburilor financiare internationale. De aici, putem deduce ca comertul va fi redus drastic si nu doar cel cu SUA sau cel bazat pe dolar. Toata economia mondiala si tot comertul mondial daca nu vor intra in starea de “freeze” isi vor reduce drastic ritmul, cel putin in primul an, pana cand un nou Bretton Woods va avea loc.

Foarte mult va conta in acest caz cine are resurse si capacitati de productie. Nimeni nu este total independent in ziua de azi si de aceea comertul trebuie sa existe si evident nu se va opri aici. Multe tari au deja tratate bilaterale in alte monede decat dolarul, prin urmare acele tari nu vor avea de suferit prea mult. Ba chiar, avand in vedere ca piata care sugea pana acum mare parte din resurse si produse – SUA – va fi inghetata aproape total, gramada produse si resurse vor fi disponibile pentru ceilalti, deci este foarte posibil ca preturile la multe produse sa scada si evident pretul petrolului – ceea ce va produce alte socuri pentru unele tari producatoare de petrol.

Un alt mare semn de intrebare este daca va exista risc de razboi sau tensiuni armate. Avand in vedere problemele sociale interne, un razboi civil in SUA nu este exclus. Pentru a face fata situatiei, foarte probabil guvernul SUA va declara stare de urgenta si va pune pumnul in gura poporului, ceea ce se va lasa cu un razboi civil. Nu putem estima cum ar reactiona China si Japonia la un default, avand in vedere ca pana acum teatrul jucat de politicienii americani a fost perfect, nelasand nici un pic sa denote vreun aranjaament sau set-up menit sa ii scape pe americani de default.

Nu stim in ce masura americani sunt sau nu pregatiti pentru un default si au idee ce va urma sistiu ce sa faca. Sunt totusi faimosi pentru masurile de urgenta luate pe ultim moment si care “salveaza situatia” in ultima clipa, pentru a arunca inca o data cutia mai departe. Vom continua asadar cu speculatiile in urmatoarele zile, pe masura ce ne vom apropia de impact.

 

De vazut:

– The Day The Dollar Falls http://www.youtube.com/playlist?list=PL1821F6DCE322C0DF

– Rollover http://en.wikipedia.org/wiki/Rollover_(film)

Între ciocanul datoriilor și nicovala contracției economice

Titlul articolului de azi s-ar potrivi oricarei tari si poate multor companii sau chiar persoane. Cu toate acestea, ma voi ocupa de data aceasta de SUA. Voi incepe cu un mic fragment dintr-un articol vechi de aproape doi ani, din Noiembrie 2011:

Pietele nu sunt doar irationale dar sunt si matematic de precise: acolo unde fundamentele sunt subrede, mai devreme sau mai tarziu pesimismul va lovi. Chiar daca nu se mai vorbeste prea mult despre problemele Americii, deoarece din cauza haosului din Europa, banii au fugit pe dolar si pe obligatiunile americane, nu va dura prea mult pana cand va veni din nou randul americanilor sa apese “Print” pe tiparnita dupa ce vor fi ridicat din nou nivelul maxim de indatorare. Cine va mai cumpara insa bondurile americane de data asta, va fi un mare semn de intrebare deoarece chinezii deja au inceput sa isi reduca ritmul de achizitii … (Sursa: Cultura austeritatii – 9 Noiembrie 2011)

Pe-atunci pietele se uitau mai ales inspre Europa cu problemele ei masive: Grecia, LTRO, PIIGS, etc. Intre timp, lucrurile nu s-au schimbat, dar perceptia pietei cu privire la Europa s-a imbunatatit! Paradoxal, costurile creditarii tarilor europene cu risc crescut pe-atunci au scazut si desi revenirea economica se lasa inca asteptata iar datoriile cresc, amenintarea lui Draghi ca va face tot ce e posibil – adica va tipari oricati bani e nevoie – a fost de ajuns sa calmeze pentru moment speculantii de bonduri europene.

Este uimitor cum pietele financiare se comporta uneori similar creierului uman: se focuseaza pe o singura problema. Bunaoara, atat psihologia colectiva cat si algoritmi de trading care incearca sa intuiasca si sa prevada comportamentul investitorilor si reactia la anumite stiri si evenimente par a se indrepta la un moment dat doar inspre cea mai proeminenta problema. Iar acum, problema este SUA, mai precis riscul intrarii in default.

Foarte putin se discuta pe la noi ce inseamna intrarea in default. A intra in default (incapacitate de plata – traducere aproximativa) cu privire la o tara inseamna recunoasterea incapacitatii de plata de catre tara respectiva si refuzul platii. Aceasta se poate face din varii motive, de exemplu tara respectiva nu mai poate sa se imprumute. De aceea a fost nevoie ca Romania sa se imprumute la FMI in 2009, pentru ca statul Roman avea obligatii de plata (rate la credite, salarii, pensii) pentru care nu avea bani si investitorii nu mai doreau sa cumpere obligatiuni sau cereau dobanzi foarte mari. Nu este insa cazul SUA de astazi. Avand moneda de referinta la nivel mondial, folosita de mai toate celelalte tari, SUA isi permite sa tipareasca dolari pentru a-si cumpara singura obligatiunile prin intermediul Federal Reserve. Pentru Romania o astfel de optiune nu era posibila deoarece cursul ar fi sarit instant, in momentul in care Isarescu tiparea mai mult decat a facut-o. Insa pentru SUA deocamdata tiparirea a fost solutia salvatoare la o criza financiara extrem de dificila si consecinta unor greseli in lant, mai mult sau mai putin provocate cu buna stiinta, dar care nu denota altceva decat incheierea unui ciclu de prosperitate si crestere economica al carui final a mai fost putin prelungit prin tiparnita de bani.

Deci daca SUA nu are probleme cu emiterea de obligatiuni si tiparirea de bani, care se fie problema pentru care ar putea intra in default? Ei bine, problema este una interna, cu totul neasteptata si care daca se va adeveri, va putea fi numita fara nici o ezitare lebada neagra care a dat jos cu sistemul financiar mondial. Desi in fiecare an, tiparind gramada bani, americanii depasesc instant limita de indatorare pe care o au ei, care limita initial a fost programata sa constranga guvernul sa nu tipareasca prea multi bani si desi in anii anteriori au trecut cu destula usurinta peste ea, iata ca acum se prevede o posibilitate destul de pronuntata ca congresul sa nu voteze cresterea limite si sa forteze guvernul sa functioneze in stare de avarie, ceea ce ar presupune in scurt timp intrarea in incapacitate de plata.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa vedem ce s-ar intampla intr-o asemenea situatie. Mai intai, foarte probabil, default-ul va fi partial, nu toti vor pierde banii. Din putinele mele cunostinte de macroeconomie si finante as face insa un mic rezumat al consecintelor imediate, adica cele care vor incepe aproape instant, pe 17 octombrie, daca problema nu se va rezolva pana atunci:

1) dolarul va pica instant; moneda de rezerva nu-si va putea pierde instantaneu statutul, chiar in cazul unui default al SUA; insa toate tarile vor cauta sa o evite, asa cum fac deja. Pas cu pas, desi putini realizeaza, China si Rusia stabilesc tratate economice cu principalii parteneri economici prin care sa se accepte pentru reglarea datoriilor, in locul dolarului, o alta moneda – fie yuan-ul, fie rubla, fie petrol, fie aur. De exemplu China are astfel de tratate cu Turcia, Germania, Japonia, etc. Pe masura ce din ce in ce mai putin state vor avea nevoie de dolari, in aceeasi masura, dolarul va pica in raport cu celelalte monezi, in ciuda faptului ca si alte tari tiparesc moneda, unele chiar intr-un ritm mai accelerat, raportat la PIB – cum ar fi Japonia

2) dobanzile la obligatiunile americane vor expoda – daca vor mai putea vinde ceva; chiar daca FED-ul va ramane ultimul care stinge lumina, prin renuntarea celorlalti jucatori sa cumpere obligatiuni, piata va fi una cu totul artificiala si tinuta pe propteli pentru a da impresia unui imens circ mondial – care circ exista deja doar ca actorilor mari le mai este inca permis sa aiba si ei un act-doua; cresterea dobanzilor se va propaga in intreg sistemul financiar si va duce la o reala criza a creditelor si la contractarea comertului pana la limite infinitezimale comparativ cu volumele de astazi;

3) criza sociala cauzata de prabusirea economiei americane este de departe principala problema cu care se va confrunta statul american; nu doar salariatii la stat vor fi in mare parte someri, dar in lipsa creditarii, multe companii vor concedia iar zecile de milioane de americani (vreo 40 din ce stiu eu) care se bazeaza pe ajutorul statului prin bonurile de mancare pe care le primesc acum vor ramane in aer, adica vor muri de foame sau vor fi nevoiti sa devina canibali; evident, foarte probabil guvernul SUA are un plan (din ce stiu FEMA are ceva lagare pregatite pentru astfel de situatii unde sa ii arunce pe cei ramasi fara nimic) dar supravietuirea statului american federal ramane insa totusi sub semnul intrebarii;

Nu vom mai elabora prea mult alte consecinte, in speranta ca ati inteles ce este in joc. In fata unor asemenea potentiale consecinte se pune intrebarea: cine ar fi in stare de asa ceva? Sa fie politicienii americani atat de defazati de realitate, atat de increzatori in capacitatea SUA de a trece printr-un default mai mult sau mai putin controlat sau sa fie si alte substraturi. Analistul Webster Tarpley face in ultima emisiune a show-ului radiofonic World Crisis Radio o trecere in revista a argumentelor ideologice cu radacini filosofice si religioase ale indaratniciei cu care republicanii nu vor sa cada de acord cu presedintele si sa treaca bugetul, o data cu marirea limitei de indatorare. Am ramas suprins sa aud din gura lui Webster Tarpley – un istoric si politician impresionant de documentat si inteligent, care nu are nici o legatura cu teoriile conspirationiste – ca foarte probabil, justificarea acestora sa fie una religioasa, de inspiratie demonica. Altfel spus, republicanii care se opun maririi pragului din cauza Obamacare sa fie se parere ca saracii si cei care nu contribuie (pentru ca nu pot) la asigurarile sociale, nu au dreptul la asigurare, la sanatate, la viata in cele din urma, DIN MOTIVE RELIGIOASE. Nu am retinut tot lantul argumentelor lui Tarpley, mi-a ramas insa aceasta idee, ca problema este una ideologica si are radacini in sudul pro-sclavagist, anti-democrat si anti-federal.

Oricat de imposibil ar parea acum default-ul SUA si oricat show si drama ar fi in politica americana, unde nu e foc nu iese fum. Am presentimentul ca ceva nasol urmeaza si ca problema nu va trece cu una cu doua. Deja pietele au fost afecate si de acum in colo nu se stie cand vor incepe botii sa atinga limitele de stres si sa dea jos cu piata derivatelor si deja exista zvonuri ca bancile au pierderi imense si FED-ul lupta cu indarjire ca sa le ascunda.

Pentru noi cred ca un default american ar fi un factor pozitiv imens, ar insemna practic o sansa istorica a Romaniei de a ajunge din urma vestul dezvoltat. Spun asta nu pe baza unor rationamente economice prea complexe, cat mai ales pe baza faptului ca daca o felie goasa de minciuna dispare, incepe sa razbata si niscavai de adevar. Altfel spus, in momentul in care sistemul financiar de carton va intra in implozie, dupa haosul de moment va incepe sa conteze munca si productia care acum nu sunt incurajate (vezi ieftinirea dobanzii de referinta a lui Isarescu care batjocoreste pe cei care muncesc si economisesc si indeamna oamenii de afaceri sa cumpere aur si sa nu mai faca investitii).

Am evitat insa sa iau in considerare aici faptul ca nu este exclus ca dolarul sa pice chiar pana la intrarea in default, dar pentru un astfel de scenariu, va recomand un articol mai vehi: Ziua Dolarului – The Day The Dollar Fall.

Cum sa faci mp3 dintr-un youtube?

Ca un veteran al Internetului, imi aduc aminte cu placere si acum la probabil peste 10 ani de cand l-am vazut, de motto-ul unui site care oferea posibilitatea de a posta anunturi gratuite: “Cele mai bune lucruri pe Internet sunt gratuite”. Nici macar nu imi aduc aminte daca motto-ul era in engleza sau pe vreun site romanesc – unde probabil oricum fusese “furat” din engleza. Simplist motto, dar mi-am facut un reflex sa il repet mental de fiecare data cand gasesc un “freebie” care imi place si iata ca dupa ani si ani, din cand in cand acest motto se verifica si se intareste.

Bunaoara, ca orice iubitor de muzica, in cautarea de noi interpreti si/sau interpretari, pornesc intai pe youtube si apoi cand gasesc ceva care imi place, caut torenti. Evident, e absurd sa tragi ditamai torentul de gigi doar pentru ca iti place o melodie, dar mi s-a intamplat. Mai greu insa cand gasesti nu stiu ce raritati pe youtube si innebunesti cautand torenti. Sarcina devine si mai nasoala daca incerci sa iti faci un playlist rapid pe un gen sau stil care te-a prins pe moment. Pana sa faci playlistul pentru telefon sau stickul din masina folosind torentii deja ti-a trecut.

Desi cu siguranta exista numeroase solutii la problema asta (cum ar fi un youtube grabber cuplat cu un audio grabber), am gasit o minunatie de site pentru care m-am si ostenit sa scriu un post dedicat: www.listentoyoutube.com. Nu stiu cat va rezista si cat poate duce daca ajunge la un numar prea mare de useri, dar eu l-am testat deja pe vreo 10 youtube-uri dintre care unele de peste o ora si a mers perfect. Nu ma pricep inca sa spun daca ripuieste calitatea maxima, dar mie unul imi ajunge si 44k. Il recomand si il promovez:

http://www.listentoyoutube.com/ – free youtube mp3 grabber

De ce este Părintele Iustin Pârvu atât de iubit?

Daca ar fi sa facem un top al celor mai iubiti romani concemporani din Romania, de departe Pr. Iustin Parvu ar fi #1. Sa ne gandim, ce “contracandidati” potentiali ar putea avea parintele Iustin intr-un asemenea top. Pe Basescu? Pe Ponta? Ei as, Basescu si Ponta ar putea fi #1 in topul celor mai injurati romani din viata? Pe Iliescu? Iliescu i-ar bate de departe! Cine ar mai putea fi intr-un asemenea top? Ouatu, Isarescu, Benone Sinulescu? Sau poate Tudor Gheorghe, Dan Puric sau Cristian Tudor-Popescu? Toti nume mari, dar cvasi-irelevante in sufletele romanilor.

De peste 20 de ani, cu aproximatie, Parintele Iustin Parvu a atras mii de oameni, le-a castigat increderea si dragostea incat cu siguranta putem spune ca nici macar Parintele Cleopa nu a putut ajunge la nivelul de popularitate atins de Pr. Iustin. Evident, titlul acestui articol este greu si nu cred ca poate explica cineva prea corect de ce Pr. Iustin este iubit. Pot cel mult sa aduc cateva explicatii de ce il iubesc eu, dar nici astea nu pot fi prea exhaustive.

Cea mai simpla explicatie ar fi evident ca parintele a iubit mult poporul roman si cand iubirea unui om este atat de mare, nu poate sa ramana fara raspuns. Cand spun ca a iubit, nu ma refer la ceea ce intelegem majoritatea, la ce simtim si nazuim cu totii. Evident multi romani isi iubesc poporul si declara asta. Insa de la vorba si de la sentiment si pana la fapte este o mare diferenta. De exemplu. Eu spun: iubesc inghetata. Cineva imi poate zice: daca iti place, dute si cumpara-ti oua, cumpara-ti lapte si fa-ti inghetata. Eu raspund: mi-e lene. Exista deci trepte ale iubirii, gradatii care merg de la o simpla afinitate si admiratie pana la jertfa totala, daruirea de sine pentru ceilalti, trecerea prin cuptorul de foc al suferintei asumate individual, constient si irevocabil pentru ceilalti. Iar iubirea parintelui Iustin pentru poporul roman aceasta a fost. Nu are sens sa detaliez, stie toata lumea la ce ma refer.

Cred ca putini oameni stiu de ce a facut parintele puscarie prima data. Din ce imi aduc eu aminte, un legionar a venit la parintele si i-a cerut o haina. Parintele a spus ca nu are. Mai tarziu, cineva l-a reclamat la comunisti ca ar fi ajutat legionarii. Asdar, comunistii l-au arestat si l-au judecat. Fiind intrebat la proces daca a ajutat legionari, parintele a spus exact ce s-a intamplat: a venit cutare la mine si mi-a cerut o haina. Si tu ce-ai facut, banditule? “Am zis ca nu am”. Dar daca ai fi avut i-ai fi dat? “Da, i-as fi dat”. Asadar, parintele a fost condamnat zeci de ani de puscarie pentru ca ar fi vrut sa ajute un legionar desi nu facut-o pentru ca nu a avut cu ce. Putea foarte simplu sa spuna ca nu a vrut sa il ajute – deoarece nu exista nici o dovada – dar nu a vrut. Pare cu totul uimitor si de neinteles. Parintele pare ca si-a cautat-o cu lumanarea, se pare ca isi dorea cu dinadinsul sa fie arestat, sa faca si el puscarie impreuna cu toata elita poporului roman. Un alt amanunt interesant legat de puscaria parintelui este mentionarea unui copac de langa puscarie. Spunea parintele ca atunci cand a intrat in puscarie, un pom de pe langa temnita era cat o surcea. Cand a iesit insa, era un pom mare, cu tulpina groasa. Ce vremuri si ce oameni …

Spun ca este greu sa detaliezi de ce este parintele Iustin iubit pentru ca daca nu il cunosti nu poti intelege iar daca l-ai cunoscut, nu e nevoie de astfel de explicatii. Exista insa oameni care nu l-au cunoscut personal, nu l-au vazut sau nu au vorbit niciodata cu el. Eu am fost dintre fericitii care l-au cunoscut si ma simt un om bogat pentru asta. Intalnirea cu oamenii deosebiti ne marcheaza in masura in care si noi suntem capabili sa receptam darurile cu care acestia sunt inzestrati, valorile pe care ei le-au dobandit si ni le daruiesc, lumina de viata pe care ei o tin aprinsa si evident in urma unei astfel de intalniri fiecare “capteaza” ce poate si ce e in stare. Eu unul nu am multe de povestit, pentru ca in primul rand nu stiu cum poti sa povestesti o astfel de intalnire si in al doilea rand pentru ca evident conteaza si cui i-o povestesti si cat de mult poate si acela sa inteleaga. Exista insa cateva cuvinte, care desi cuprind in ele doar o farama de relevanta, au totusi puterea sa transmita mult mai mult, asa cum un banal fir de metal oricat de subtire este poate sa transmita bit cu bit, pixel cu pixel, o imagine intreaga.

Parintele obsinuia sa primeasca lumea non-stop. Dormea foarte putin si primea pana la ore tarzii in noapte. Intr-o astfel de ora tarzie, cam pe la 5-6 dimineata, am reusit sa intru si eu cu un grup de prieteni la parintele. Desi era multa lume la el la usa si desi nu avea cum sa nu fie obosit si tracasat, eu am ramas uimit de cat de fresh era si de cat de bine arata. Nu mai spun, ca nicidecum nu ne-a grabit in vreun fel sau nu a incercat sa ne tina predici. Intalnirea cu parintele, desi era prima vedere si evident nici el nu ne cunoastea si noi il stiam doar din auzite si vazute de la distanta, parca a fost intalnirea cu cel mai bun prieten cu care ne cunosteam de o viata. Parintele avea o politete fireasca, un cuvant bland, o fata luminoasa, un interes real si o atentie uimitoare la toate cate ii spuneam. Nu poti discuta prea multe cu un om in 10-15 minute si oricat ti-ai face dinainte o lista de lucruri pe care sa il intrebi sau mai ales o lista de raspunsuri pe care le astepti tu de la parintele, niciodata discutia nu are loc asa cum te-ai astepta. Nu atat intrebarilor noastre le-a dat parintele un raspuns cat mai ales ne-a daruit o stare. Daca exista un cuvant care sa descrie cel mai mult sentimentul pe care l-am dobandit si lucrul cu care am plecat a fost pacea. Parintele era pacea si linistea intruchipata. Chiar daca vorbeam despre probleme sau lucruri grave, in jurul parintelui nu puteai sa simti nici o tulburare, nici o teama si grijile si problemele se evaporau. Nu era doar o stare psihologica, consecinta a asteptarilor noastre si a puterii simbolice a personalitatii si locului in care ne aflam. Nu, chiar daca si astea evident au o greutate. Era in primul rand un om in jurul caruia timpul se suspenda si viata avea o alta dimensiune. Si uimitor, acea stare am trait-o ulterior de fiecare data cand imi rememoram chipul parintelui. Precum un ecou peste timp, pacea dobandita in jurul parintelui, o retraiam cand ma gandeam la el. Iata de ce am zis ca astfel de intalniri nu pot fi povestite.

Personal nu l-am considerat niciodata pe parintele un sfant. Nu stiu de ce, dar nu am simtit asta. Nu ma va deranja insa daca cine stie cand parintele va fi canonizat. Avand in vedere ca l-am cunoscut, va fi singurul sfant din calendar pe care l-am vazut fata catre fata, deci ma voi bucura si ma voi folosi. Eu unul insa nu sunt obsedat de clasificari si catalogari. Ce este sfantul si ce este ne-sfantul? Cine poate trage linia si cine poate spune acesta este si acesta nu este? Evident canonizarea o face ierarhia, unii spun sau spera ca o face poporul, dar ce conteaza la urma urmei si canonizarea daca ai evlavie. Cu ce te opreste daca un sfant este canonizat sau nu, ca sa te rogi lui si la ce iti foloseste daca biserica canonizeaza un sfant despre care tu nu stii nimic si nu ai nici o evlavie la el? Toate astea pana la un punct sunt sabloane, in general. Dar nu totdeauna, evident exista situatii cand necanonireaza unor sfinti carora nu le poate fi negata sfintenia pune niste semne de intrebare grave cu privire la sanatatea duhovniceasca a celor aflati in masura sa plineasca voia lui Dumnezeu. Nu vreau sa detaliez, dar PF Daniel stie bine la ce ma refer. Revenind insa la Pr. Iustin nu sunt de acord nici cu cei care ii idolatrizeaza imaginea si se fac aparatori nechemati ai parintelui, ridicand stindarde aiurea si facandu-se pe sine soldati bravi intr-o ceata de haiduici imaginara. Sunt multi si dintr-astia. Se gasesc mai prin toate locurile unii care fie au, fie nu au legatura cu vreun parinte, calugar sau vietuitor din sau de pe langa Petru Voda si deja ei se cred caporali si pe tine te vad soldat neterbnic care trebuie sa ia seama la poruncile venite de la general si evident interpretate si de multe ori compuse de ei. Referitor si la acestia parintele spunea odata cuiva: “Vezi toata lumea asta de aici?”. Da parinte, – i-a raspuns acela -, ce de lume vine, ce bine ca renaste credinta! “Toti se vor risipi ca un abur daca incepe o prigoana, nu ai cu cine sa duci o batalie”.

Nu este o mare taina faptul ca parintele nu este deloc satisfacut de starea credintei in poporul roman de astazi. Este firesc pentru un om care a trecut prin puscarii si a trait in cu totul alte vremuri, cand inca mai exista poporul roman. Eu, ca si altii, cred ca acum avem o populatie care neavand alternative si nimerindu-se pe-aci, vorbeste limba romana. Dar nu au nimic in comun cu poporul roman, cu ceea ce inseamna o natie, un neam, o patrie, o credinta. Desi ne este greu sa acceptam, natia romana este inca in formare, neamul romanesc nici nu stie ce inseamna un neam iar patria este inca o abstractiune. Cat despre credinta, abia am inceput sa mai citim cate ceva prin carti, ca sa intelegem ce inseamna, cum se implineste si ce foloase ne aduce aceasta credinta. Suntem un popor care greu poate fi numit popor. O populatie in neant care atarna de un fir de par in istorie, riscand sa piara in haulul adanc al negurii pe care o va aduce pierirea. Parintele Iustin este una dintre celulele acelui fir de par. Strasnica celula!

Oamenii de știință aduc dovezi că “lumea de dincolo” există

Malcolm Perry, profesor de fizică teoretică la Universitatea Cambridge, a declarat pentru Sunday Times că rezultatele ar putea fi o dovadă reală ce atestă existenţa altor universuri.

George Efstathiou, profesor de astrofizică la Universitatea Cambridge, a comentat că „aceste idei pot părea ciudate acum, aşa cum teoria Big Bangului părea bizară acum trei generaţii. Dar apoi am obţinut dovezi care au schimbat complet modul în care ne gândim la univers”. (Sursa: Daily Mail via Descopera.ro)

Evident, oricate ar descoperi stiinta, niciodata oamenii de stiinta nu vor spune ca ei cred in Dumnezeu sau ca poate sa existe Dumnezeu, poate sa existe iad si rai. Cei credinciosi insa ne putem amuza cum scormonind prin maruntaiele materiei, oamenii de stiinta cauta precum saracii prin gunoaie in loc sa vina la masa Stapanului si sa se sature de toate bunatatile acestuia.

Nu au trecut multi ani de cand principala “linie de forta” a ateilor impotriva crestinismului era: “iata ca am trimis navete in cer si nu am gasit nici un inger si nici pe Dumnezeu”. Culmea acestei “anomalii” a argumentatie ateiste este ca majoritatea astronautilor, inclusiv cei atei, s-au intors de acolo foarte credinciosi, deci nici macar luata mot-a-mot, aceasta propozitie nu contine adevarul. Pr. Cleopa radea de un asemenea argument raspunzand: e ca si cum albina abia nascuta a iesit din stup, da cateva ture in jurul stupului si zice ca ursul nu exista.

Nu ma mira aceste descoperiri si nici altele care vor veni. Sunt sigur ca toate descoperirile viitoare nu vor face decat sa confirme si mai mult putinele informatii pe care le avem cu privire la lumea de dincolo, la lumea nevazuta, la cele sapte ceruri, la ierarhiile ingerilor si a demonilor, etc. Singura cale adevarata de cunoastere a tainelor creatiei este evident sfintenia. Cercetarea stiintifica nu este decat o pista gresita, o cale batuta degeaba de oameni foarte inteligenti, foarte perseverenti si curiosi dar cu prea putina smerenie pentru ca un sambure de smerenie daca ar avea, epopeea cunoasterii ar lua pentru ei o cu totul alta haina si ar sparge multe si nebanuite sabloane. Nu cred ca gresesc mult daca spun ca deosebirea esentiala intre geniile stiintei si marii sfinti a fost smerenia. Sfintii cu greu ar fi ajuns la sfintenie daca nu ar fi fost si ei precum oamenii de stiinta, doritori sa sparga “recorduri”, sa cunoasca cat mai mult adevarul si sa mearga dincolo de limitele prezentului. Din acelasi aluat au cam fost facuti si unii si altii, cu deosebirea ca sfintii au avut (si au cautat sa dobandeasca mereu) ceva in plus: smerenia.

Ce este insa la urma urmei smerenia? Nu este altceva decat recunoasterea cat mai fidela a ceea ce esti tu, a limitelor si posibilitatilor tale. De aici pornind, ajungi inevitabil in situatia de a iti pune intrebari, de a cauta raspunsuri si de a da de Dumnezeu. Mai apoi, intrebandu-te in continuare, dorind sa depasesti o minima cunoastere si acceptare a lui Dumnezeu, iti doresti sa cunosti si mai mult si pe masura ce il cunosti pe Dumnezeu, te cunosti si pe tine, si pe masura ce incepi sa te cunosti pe tine, descoperi si lumea facuta de Dumnezeu, esti fascinat de frumusetea ei, de iubirea pe care Dumnezeu o daruieste lumii si nu te opresti din setea de a cunoaste si de a trai cat mai mult din toate tainele care cuprind lumea si omul precum foile unei cepe. Toata zbaterea si osardia sfintilor de a se depasi si de a spori inspre Creator se face in aceasta stare de smerenie, cerand ajutorul lui Dumnezeu si actionand cat mai in acord cu vointa Lui. Aici intervine marea deosebire intre sfant si geniul stiintific. Omul de stiinta neavand smerenia sfantului – un concept cu totul strain pentru el -, ba din contra, datorita culturii si experientei culturale moderne, fiind crescut sub stindardul unei brave new world, cauta sa dezlege unele mistere prin propriile puteri si folosindu-se de instrumente din ce in ce mai complicate. Astfel, descopera noi si noi teorii, unele mai socante ca alta, noul inlocuieste mereu vechiul, totul intr-o mare cursa nebuna de rezovlare a unor probleme punctuale variate care prin fiecare rezolvare adauga de fapt inca o multitudine de semne de intrebare si noi probleme precum bilele din jocul Lines care apar instant la fiecare mutare si cum crezi ca facand o linie ai scapat de 4-5 bile, cum te pomenesti ca inc-atatea au aparut in alta parte a tablei de joc si la urmatoarea mutare nu mai ai nici o optiune decat sa mai multi pe una de ici colo si sa speri ca urmatoarele culori te vor ajuta sa incropesti o noua linie. Insa pe masura ce jocul avanseaza, tabla se umple inevitabil si bilele o cuprind pe toata.

Cam asa pare si marea aventura a cunoasterii, pe masura ce modernitatea ofera noi tehnologii de investigare a universului si se cumuleaza cunostintele trecute, pe masura ce din ce in ce mai multe fonduri sunt pompate in cercetare si invatamantul a atins performante neintalnite in alte vremuri, cu atat intrebarile care se nasc pe ici pe colo din diverse descoperiri coplesesc orice geniu contemporan si raman deschise generatiilor viitoare care vor avea nenumarate filoane de ecuatii pe care sa le rezolve. Ba mai mult, dupa ce ca nu aflam un raspuns clar si cu ocazia fiecarei descoperiri, sunt aduse noi si noi intrebari, mai ne aflam si in tragica situatie in care si teoriile actuale, solidificate si confirmate totusi pana acum sa devina cvasi-desuete in umbra noilor descoperiri.

Am adus in cazul de fata doar un exemplu, cu siguranta insa sunt mai multe in nenumarate domenii. Prin tot ce am spus nu vreau sa neg rolul cercetarii si nici al acestor descoperiri. Evident prin insasi faptul ca acestea se realizeaza, deducem destul de sigur ca Dumnezeu ingaduind asta, are un scop si are un motiv clar pentru care a permis aceasta descoperire, fie ca noi o intelegem sau nu. Nu ar putea omul sa descopere nici ca 1+1 fac doi daca nu ar ingadui Dumnezeu. Eu inca sunt perplex la cum de francezii spun la 80, ceva de genul de patru ori douazeci  – imi miroase mie ca mintea francezului nu a putut efectiv sa inteleaga conceptul de 8, lucru destul de banal pentru majoritatea celorlalte natii si astfel a inventat “de patru ori 20”-ul. Ce vreau sa subliniez este ca fara smerenie si fara seriozitate in actul stiintific, toata stiinta nu este decat o ideologie, un fel de religie a ateilor in care ei se refugiaza pentru a se apara de firescul existentei lui Dumnezeu si tangibilul prezentei Lui in lume. Din cand in cand, Dumnezeu le intinde insa o mana prin astfel de descoperiri. Ce pacat ca lor nu le pasa. Sau poate ma insel eu, nu ii cunoastem noi pe toti.

 

1 70 71 72 73 74 77