Știu că mulți cititori care vin pe-aici au așteptări mai mari din partea mea, sau cel puțin așa mă amăgesc eu … Zic asta în sensul că reacții la reacții nu sunt tocmai cel mai interesant content, dar din când în când mă folosesc de astfel de ocazii pentru a (re)puncta și exemplifica unele idei fundamentale pe care doresc să le promovez și doar cei care citesc periodic vor înțelege ce am de zis în continuare.
Despre fragmentul de la Ciutacu
În fragmentul emisiunii lui Ciutacu, este redată intervenția lui Florin Zamfirescu în care acesta se tânguie că nu mai suntem o țară, că nu mai suntem uniți, că fac străinii ce vor din noi. Totul în contextul scuipării pe care ne-o trag ucrainienii cu Bâstroe.
Ca opoziție controlată, Ciutacu e cam obligat să aibă în studiu și vuvuzele de-ale mașinăriei de fabricat consens, cum ar fi Chiriac. Căci Chiriac intervine mai târziu și cumva îl înjură pe Zamfirescu, crezând că îl face praf cu sublinierea importantei creșteri economice a României, care a devenit a doua economie din Europa de Est.
Minciuna lui Chiriac
Deși chiar dacă ar fi pe locul 2, argumentul lui Chiriac este penibil în contextul discuției (voi detalia de ce), să luăm puțin la boabe mărunte această minciună, deși Chiriac este cunoscut a fi un mare mincinos și propagandist. Dar să limpezim apele să vedem dacă chiar suntem pe locul 2 la “economie” – un termen destul de generic oricum, dar la TV e important să măcăni nu să aibă sens comentariile tale.
Iață un top după PIB (ultimele date oferite de trandingeconomics.com – un site de referință care preia cifre oficiale de la guvernnele tuturor țărilor și de la multe instituții):
Rusia – 1776
Polonia – 679
România – 284
Cehia – 282
Ucraina – 200
La cifre brute, într-adevăr România este în top și dacă excludem Rusia (pentru vuvuzele Rusia nu există în Europa de Est, așa știu ele geografie), România este pe locul 2.
Dar de ce zic că Chiriac minte? În primul rând deoarece cifra în sine nu spune nimic, nu indică în niciun caz puterea economică a populației, dacă vrem să facem o comparație (deși astfel de topuri sunt în general … reci și spun doar o parte a poveștii), ar trebui să comparăm după GPD raportat la populație, ceea ce economic (un domeniu total străin pentru vuvuzele) se numește GDP Per Capita (care uneri se calculează și raportat la puterea de cumpărare – GPD per capita ajustat după puterea de cumpărare).
Am găsit pe Wikipedia o hartă a acestor cifre, adică PIB per capita, ajustat … chiar din 2022 și iată cum arată:
Nu mai fac un top, dar cu 38095, România se află sub Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Țările Baltice și depășește doar balcanii (mai puțin Slovenia dacă o considerăm balcanică …)
A te raporta la valoarea totală a PIB-ului este o greșală fatală. E ca și cum ai compara veniturile a două familii care câștigă una 10.000 și una 90.000 și lauzi pe cea care câștigă 10.000 pe lună, că stă mai bine ca a doua, fără să îi întrebi câți copii au fiecare. Dacă prima are 10 copii și a doua nu are decât 2, situația stă total invers.
Chiriac nu minte din prostie, ci minte deoarece așa e programat. Minte deoarece este pervers. PIB per capita ajustat nu este ceva străin și exotic chiar și pentru cei doi neuroni ai săi. El face însă ce a făcut toată viața lui: propagandă pentru cei care îl plătesc.
Mere cu pere
Evident că pe lângă minciuna cu PIB-ul, în primul rând orice apel la starea economică în contextul comentariului lui Florin Zamfirescu care aborda lipsa de unitate și coeziune socială a poporului (deci nu atât degradarea economică, în ciuda amănuntului legat de casele dărăpănate și distruse pe care le-a văzut amicul său din tren) este deplasat.
Zamfirescu se referea la faptul că demnitatea noastră este călcată în picioare încă o dată, deoarece suntem o țară de slugi conduse de slugi ale străinilor care pun mereu prioritatea lor înaintea onoarei noastre. Ce ne fac acum ucrainienii este evident un act de viol. Statul român ar trebui să amenințe efectiv cu deturnarea cursului Dunării. Dacă tot distrugem Delta, să o distrugem de tot.
Tânguirea lui Zamfirescu evident că include în ea multe ofuri pe care un om la vârsta lui le-a trăit. Este total îndreptățit și pomparea optimismului tembel al beneficiului economic din partea lui Chiriac este una schizofrenică. Omul este total deplasat de realitate. E firesc deoarece el primește bani grei ca să își trădeze țara și poporului și o duce bine mâncând rahat non-stop. Alți oameni, chiar cu bani, au fugit în afară de scârbă că poporul român nu are demnitate. Asta e esența tânguirii lui Zamfirescu, în contrextul Bâstroe …
Chiriac ca agent al NATO&UE luptă pe orice fisură oricât de mică în blocul de gheață al prostiei românești care se lasă îndoctrinată că UE ne dă bani, ne dă fonduri, ne crește nivelul de trai (deși vedem că nu prea), NATO ne apără, etc.
Demonul eficienței
În ansamblu, avem deci un exemplu de slugă a sistemului, a fabricii de consens, dar dacă ne uităm mai de deasupra acesta este stăpânit de demonul eficienței. Nu mă refer concret la faptul că Chiriac nu mai are morala și e cumpărat, ci la ce mesaje și în ce tabără luptă el și pentru ce ideologie. Demonul ideologic al întregului mental propagandistic pe care încearcă să îl propage Chiriac este demonul eficienței despre care am mai tratat și pe scurt, pune beneficiile materiale deasupra oricăror alte valori. Dar nici măcar beneficiile materiale concrete pentru oameni nu sunt prioritare, ci anumiți parametrii și anumite obiective care sunt determinate și controlate de OMS sau de alte organizatii supra-statale, așa cum s-a întâmplat în plandemie, când nu faptul că oamenii mureau de cancere, de stres, de foamete pentru că distrugeau economia conta, ci menținerea sub control a curbei – în prima perioadă – urmată de realizarea efectului de turmă mai apoi și în final de introducerea pașaportului pentru vaccinare. De aceea a sărit ca ars demonul din Chiriac, că Zamfirescu a amintit plandemia … și acest subiect este unul fierbinte care deja i-a cam trezit pe mulți, punând în pericol marșul antihristic către transhumanță.
Principala lovitură primită de ruși a fost înghețarea rezervei Băncii Naționale a rușilor din străinătate. Nu am surse, dar din auzite ar fi vorba de 600 miliarde dolari. Ceea ce este suficient de mult pentru a porni un război. Singurul motiv pentru care Rusia nu a pornit război deși are 600 de miliarde de dolari înghețați este deoarece va băga în tratatul de pace cu Ucraina (la care și SUA/UE vor fi co-semnatari) că fondurile sunt deblocate. Între timp, cei 600 miliarde cresc o dată cu dolarul. Ca fapt divers această măsură este unică în istorie, cel puțin eu nu știu alta. Nici în perioada Războiului Rece nu a existat așa ceva. Pe o scară de la 1 la 5 această măsură aș pune-o la 4 unde 5 inseamnă război nuclear și războiul din Ucraina l-aș trece la 3. De notat că dacă tratatul de pace nu va fi semnat, Rusia nu va avea parte de dezghețare de unde rezultă un puternic argument pentru prezicerea continuării unor escaladări dincolo de Ucraina.
Ca să înțelegem mai clar această măsură, prin acest îngheț practic ordinea mondială actuală a fost total dezmembrată. Prin urmare, Rusia poate face orice, nu mai ține cont de nicio legislație și niciun tratat și nu îi pasă dacă face abuzuri sau e catalogată într-un anume fel. Singurele contrângeri sunt legate de ecuația riscuri/oportunități. Evident că – ducând la extrem scenariul – un război nuclear cu SUA pe acest motiv (al înghețării banilor) este la maxim de risc pentru Rusia și deși este regurgitat, nu are niciun avantaj în acest moment. Dar Lavrov are dreptate – războiul a început.
Pe lângă înghețarea fondurilor băncii naționale, unele bănci din Rusia au fost excluse din SWIFT. Nu toate! Nu cele din Belarus. Asta înseamnă dificultăți de funcționare adică costuri suplimentare. Ce trebuie însă să știm este că nu toate băncile au fost excluse. Astfel, de exemplu, Reserved încă poate face afaceri în Rusia și încă poate să-și transfere profiturile în afară sau să facă plăți din Rusia direct către furnizorii din China, folosind Swift. Pe o scară de la 1 la 5 această măsură aș pune-o la 1.
Tot la 1 aș pune și eliminarea băncilor rusești de la conducta de bani a sistemului financiar anglo-american. Practic băncile rusești nu mai au acces la credit în vest. Dar în ce măsură mai au nevoie de acest credit, este altă discuție. Cu cât importurile din vest sunt mai puține, cu atât nevoia de dolari a rușilor este mai mică și prin urmare nevoia de credit în dolar.
Cu privire la celelalte sancțiuni, fenomenul este următorul și nu a fost deloc imposibil de prezis, ba chiar era foarte simplu. Faptul că s-a ajuns în actuala fundătură este evident calculat. Concret, inițial, din cauza șocului, rubla a explodat. Băncile rusești – în ciuda pregătirilor – nu au mai avut dolari, lumea scotea dolarii din bănci, bani nu mai intrau în bănci. Rușii au băgat restricții (10.000 dolari retragere) similare grecilor în perioada fierbinte din 2012- 2013, în sensul că banii apar în cont dacă te uiți online dar daca scoți … nu ai voie. Poți însă face plăți în dolari către alte conturi, deoarece online e mai simplu. În plus, cum multe firme din vest s-au grămădit să plece, au vândut rublele pe care le aveau ca să scoată dolari. Poate de aceea au mai și păstrat americanii câteva bănci rusești în SWIFT ca să permită exitul marilor companii prezente în Rusia (care vroiau să facă exit).
După această etapă, cum era iarnă, gazele nu s-au tăiat. Dar prețul a explodat, cel puțin din cauza riscului crescut și a tensiunii psihologice care se propagă peste tot, inclusiv pe piețe unde saltă prețul chiar dacă conductele pompează în continuare. Pe atunci însă nu se știa dacă nu cumva conductele vor fi lovite și gazul va înceta să curge, prin urmare prețul la gaze a explodat. Ceea ce a însemnat un puse de euroi pentru ruși care în anumite zile primeau de la nemți peste 1 miliard de euro. Ulterior s-a văzut că gazul curge în continuare, măcănitul despre oprirea gazelor s-a fumat și prețul s-a calmat.
Pe petrol a fost însă altfel. Fiind mult mai sensibil la tensiuni geopoltice, petrolul a explodat. De asemenea, țările care și-au permis nu au mai importat de la ruși (Marea Britanie de exemplu). Deși petrolul nu a fost introdus în lista de sancțiuni, s-a întâmplat totuși ca multe companii să renunțe efectiv, de bună voie (de teama stricării imaginii). Dar contează imaginea? Da, contează. Shell de exemplu a renunțat la un transport de petrol după ce au apărut poze în presă cu niște vapoare de-ale lor care aduceau petrol de la ruși. Deci prețul a crescut, alți producători de petrol au pupat mâna lui Putin pentru această creștere și nu au dansat cum le-au dictat americanii care nu mai pot controla nici măcar pe saudiți. Biden a dat drumul la rezerva strategică a SUA dar prețul tot a crescut. În ciuda tăierilor voluntare ale unor companii (căci repet, petrolul nu a fost inclus în sancțiuni), prețul a crescut și deși nu au exportat mai mult, rușii au câștigat cam la fel de mulți bani la un randament evident mult mai mare ca înainte. Ca o mică paranteză, rușii au câștigat probabil din creșterea prețului la petrol și gaze mai mult decât au pierdut pe echipamentele din război. Nu vorbesc de costul uman, dar propaganda oficială încerca să ne prezinte cum pierd rușii tancuri și elicoptere și ni se prezenta prețul acestora care oricum era preț de vânzare nu de producție.
Dar oare alte probleme nu mai au rușii? Au probleme legate de bunurile de larg consum care evident s-au scumpit cam ca pe la noi. Motivele sunt variate și ajungem astfel la CRIZA PLANDEMICA.
Criza plandemică
În plandemie tot consumul a fost redus drastic. După minunea Omicron care ne-a permis revenirea la normalitate, consumul a avut un recul, având tendința nu doar să revină la ce a fost înainte dar chiar să crească. Aceasta deoarece oamenii au avut economii (au stat acasa o bună perioadă) și apoi au avut un sentiment de … libertate pentru pentru niște șoareci ai sistemului se manifestă evident prin manifestarea impulsurilor de shopping și consum. Altfel spus, setea de libertate s-a manifestat la șoricei prin setea de materie, de produse, de consum etc. Dar capacitățile de producție și distribuție au fost drastic reduse în plandemie și din cauza carantinelor și a “regulilor” dar și din motive economice firești – ce sens are să produci, să transporți, dacă nu ai cui să vinzi. De aceea avusesem deja un puseu inflaționist în lunile trecute, din cauza creșterii cererii coroborate cu deficitul de ofertă.
Pe lângă diferențialul între cerere și ofertă un factor inflaționist a fost masa monetară prezentă în piață – banii tipăriți pentru a oferi “ajutoare” în plandemie. Evident că pe lângă mizilicul aruncat la melteni, grosul banilor s-a dus la cei care sunt mai aproape de conducta prin care curge banul, adică sunt în proximitatea creditului ieftin. Cu credite ieftine, aceștia au cumpărat și au investit în tot ce se poate și astfel au ridicat prețul la tot ce se poate. Și asta s-a făcut la nivel global, nu doar în SUA ci peste tot! Iată deci doi factori inflaționiști puternici.
Acum, la inflație teoretic există soluții – creșterea dobânzii. Rușii au practicat-o la începutul războiului și a funcționat. Acum, recent, au dat jos cu rata dobânzii. Idem turcii au folosit-o foarte eficient când au avut “sancțiuni de la americani”. Problema Imperiului este că după preluarea creditelor junk de către stat de la bănci în urma crizei sub-prime din 2008, statul s-a îngropat în datorii și a fost nevoit să ia credite. Care se plătesc la dobânda de referință. Care dacă ar fi mărită, ar da jos cu statele, le-ar falimenta. Ratiourile variază de la 60-70% cât are România, la 120-130% cât au unele țări “responsabile” cu economie puternica (gen Franța, Canada) până la 200% și peste cum au Japonia, Italia și alți porcușori.
O mărire de 0.5% a ratei în Japonia va crește cheltuielile bugetare cu aproximativ 10%. Sau ceva de genul … Cea mai mică creștere a dobânzii va pune presiune imensă pe datoria suverană. Statele vor fi obligate să mărească taxele și impozitele drastic ca să poată duce în spate ratele fără a falimenta. SUA nu are problema deoarece poate emite obligațiuni, tipărește dolari. Problema este însă că nu s-a inventat încă o soluție ca banii tipăriți să nu ajungă să mărească prețurile și să producă inflație, altfel spus deși pot emite datorii, SUA sunt între ciocan și nicovală. Celelalte state care au datorii dat nu pot emite obligațiuni (cum e România) sunt legate ombilical de Fed. Dar și UE e legată de Fed deoarece sistemul financiar din UE a fost mult mai distrus de criza sub-prime decatâ cel din SUA.
Rusia s-a pregătit din timp și are un ratio infim de datorie/PIB. Nu din responsbilitate și conservatorism ci pur și simplu din cauza economiei precare pe care o are și a faptului că intern consumă infim, producând cam tot ce are nevoie și exportând masiv resurse energetice. Totul se reduce la nivelul de trai, cum rușii au majoritatea o mașină pe familie, statul nu e nevoit să dea salarii mari la bugetari ca să facă față presiunilor sociale ale camarilei politice. Are într-adevăr oligarhi, dar în vest aceștia se numesc “mari investitori” și setea lor de bani pune o presiune mai mare pe guvern (prin lobby legat de măsurile fiscale) decât în Rusia unde mărirea dobânzii se face peste noapte chiar dacă bursa este închisă o săptămână. Ori în SUA bursa nu are voie să fie închisă deoarece dacă va fi închisă, ziarele și televiziuniel (cumpărate toate de oligarhi) vor produce o revoluție și vor da jos cu politicienii.
UE
Sancțiunile însa afectează puternic și statele participante, cele care le aplică nu doar pe ruși. Într-adevăr, cei mari au avut grijă să nu taie ce îi doare pe ei (gazele) și să taie ce îi doare pe cei mici și neputincioși dar care trebuie să “pună umărul” la lupta cu Rusia (minereuri de fier, îngrășăminte în cazul nostru). Acum vedem că dacă cei mici turbează, UE nu are ce să facă și îi ascultă (vezi exceptarea Ungariei de la sancțiunile pe petrol). Problema însă este că sancțiunile afectează prin creșterea costului asupra unor materii prime și de asemenea prin taierea exporturilor. Sunt însă nenumărate paliere prin care sancțiunile lovesc și la sursa. De exemplu, companiile aeriene trebuie acum să evite Rusia, prin urmare costurile sunt mai mari pentru zborurile intercontinentale care treceau peste Rusia spre Japonia sau alte țări. Este adevărat că Rusia fiind destul de la nord, nu este chiar nod de trafic aerian, dar totuși multe rute spre India și Asia Centrala și chiar Japonia treceau peste Rusia.
De asemenea, în ciuda pregătirilor și a calculelor politicienilor, companiile nu găsesc totdeauna soluții la penuria de materii prime și alte produse care veneau din Rusia. Petrolul și gazele sunt o felie, dar vedem cum deja se vorbește de o criză alimentară doar pentru că Ucraina și Rusia nu mai exportă.
Ucraina nu exportă deoarece nu este lăsată de Rusia, dar Rusia nu exportă deoarece a fost sancționată. Nu știu dacă sunt sancțiuni pe produsele agricole rusești dar evident că Rusia nu mai dorește ea să exporte, deoarece vede că prețul grâului a explodat și e firesc să se gândească la securitatea alimentară. Dar nu doar Rusia ci și alte țări fac la fel. India de asemenea a interzis exportul la grâu. Culmea e că India nu era exportator de grâne, dar le este teama că din cauza perspectivelor alimentare, chiar grâul importat de ei se va scurge spre alte țări mai potente financiar. Ca să înțelegem, ar fi cam cum ar interzice România exportul la banane. Noi importam banane la Constanța și avem un cost de transport mic. Apoi, dacă crește prețul, e posibil ca austriecii care au bani mai mulți din cauza comerțului cu lemne și gaze românești, să cumpere toate bananele românilor, deoarece e criză de banane la nivel mondial. E firesc ca România să interzică exportul de banane dacă dorește ca românii să poată totuși cumpăra banane. Acest scenariu este însă SF deoarece România nu are voie să introducă nicio interdicție fără acordul Ursulei.
Principalii câștigători din sancțiuni sunt însă cei care profită de aceste sancțiuni și nu participă la ele. De exemplu China. Ar mai fi și alte exemple, cum ar fi Israelul, dar Israelul dacă participă, are probleme mari cu Rusia care are avioane în Siria și care poate oricând să dea drumul la câteva mililții iraniene în nord să lanseze rachete asupra Israelului. Sau poate rușii chiar pot să îi permită lui Assad să se răzbune pentru raidurile pe care israelienii le făceau până acum periodic în Siria, cu acordul rușilor. Într-adevăr le anunțau dinainte și rareori se întâmpla să moară vreun sirian, dar totuși Assad … mare minune că se abține.
Una peste alta, deși nimeni nu știe ce va fi doar că va fi rău, trebuie să încercăm să facem o prezicere a cum va decurge totul în viitorul proxim. În primul rând totul depinde de terminarea sau prelungirea războiului. Că una e dacă se termină, alta e dacă continuă.
Dacă se termină există speranța că sancțiunile se vor ridica și prin urmare presiunea pe prețuri va scădea. Căci cel puțin petrolul este cu mult peste prețul de producție și prețul la care s-ar fi stabilizat dacă nu exista războiul. Chiar dacă va dura până la reluarea propagării noului preț în toată economia, există măcare spranțe. Idem cu criza alimentară … una e să ai un an nasol, alta e ca anul următor să fie și mai nasol. Căci dacă nu se termină războiul, este evident că va fi mult mai nasol la anul. Anul acesta, pe ici pe colo, grâne de la ucrainienii au mai ieșit în afara. Idem rușii au mai transportat câte ceva. Dar anul acesta ucrainienii nu au prea mai cultivat, sau cel puțin în zonele cu risc. Idem rușii, dacă se pregătesc de război și nu au perspectiva păcii, probabil în loc să repare tractoare și să pompeze în agricultură, vor pompa în tancuri.
Financiar însă dobânzile trebuie să crească deoarece inflația nu poate fi altfel calmată. Chiar dacă va fi pace, consumul va rămâne și oferta redusă de asemenea, prin urmare inflația va continua. Teoria cere măriri de dobânzi, dar această cerere este temperată de masiva îndatorare a guvernelor și de presiunea piețelor financiare care dacă nu produc, îi determină pe investitori să fermenteze revoluții politice și în cele din urmă să “încurajeze” băncile centrale să dea drumul la conducta de bani.
În ciuda acestui tablou sumbru, evident că așa cum vremea variază de la un loc la altul, vor fi zone calde și zone reci, după cum dă fiecare din coate. Speranța pentru noi românii este că dacă nu am dat din coate în vremuri bune, poate ne descurcăm să dăm din toate în vremuri rele. Că e vorba aia cu mintea de pe urmă a românului.
PS: am uitat să menționez că rubla și-a revenit și duduie – asta deoarece rușii au introdus “plata în ruble” care în esență înseamnă că vinde europenilor petrol și gaze la ce preț vor ei (nu la prețul înțeles anterior) – de facto, deși puțin relevant, rubla a devenit legată de petrol și gaze, ceea ce este ceva unic în istoria fiat money. Este după mine un experiment care va fi preluat de chinezi care astfel vor pompa noua monedă de referință în comerțul mondial cerând plata în yuani al căror curs îl vor controla ei. Asta nu înseamnă cu nu va exista o influență a cererii asupra prețului rublei (sau yuan-ului) ci doar că guvernul rus încearcă prin acestă metodă să “lege” moneda națională de cererea din exterior și să distribuie această valoare direct către cetățeni. Dacă de exemplu crește cererea de gaze rusești, va crește și cererea de ruble și rubla se va întări în raport cu euro (sau dolarul). Astfel, cetățenii ruși care primesc salariul în ruble, vor putea cumpăra mai ieftin (sau mai scump) produse din export în funcție de evoluția acestei cereri. Nu această legătură stă la baza introducerii sistemului, ci ce zic eu mai sus este doar o consecință, o rezultantă a acestei măsuri, luate de ruși în principal ca să evite prăbușirea rublei, care vedem că a fost evitată.
Mai întâi de toate – Dumnezeu să-i ierte pe eroii care și-au dat viața în această seară pentru noi. Moartea lor, fie din accident, fie din altele, nu este cu nimic mai prejos decât o jertfă pe câmpul de bătălie. Ei au murit, de facto, în război și se numără în rând cu eroii neamului.
Pe scurt istoricul:
1 – pica MIG-ul
2 – pleacă un elicopter după el, raportează că vremea e proastă și primesc ordin să se întoarcă; pică pe drum înapoi
Între timp:
un avion NATO de realimentare era în zonă în vremea prăbușirii de câteva ore bune (poza aici); presa habar nu are, purtătorii de cuvânt nu zic nimic
imediat după prăbușire (chestiune de ~10 minute), un stratotanker vine peste Carpații din curbură (poza aici)
Mai înainte:
Rusia ne-a certat că de ce rușii nu mai pot scoate bani de la bancile din România
Se pune mai întâi întrebarea ce înseamnă “înainte”. Voi detalia mai mult sau mai puțin direct…
Problema ramânerii în urmă și necesitatea “recuperării” terenului sunt o chestiune veche pentru țărișoara noastră. Putem face câteva exemplificării ale rămânerii în urmă, la ce ne referim. E îndeajuns însă să folosim expresia generică “nivel de trai” pentru a nu ne complica prea mult.
Reformulată întrebarea, aceasta ar putea suna așa: de ce nu crește nivelul de trai al românilor și suntem mereu în urmă.
Vorbind despre nivelul de trai, trebuie totuși să recunoaștem că acesta a crescut dacă privim la nivel istoric (pe ultimii 20 ani, de exemplu). Dar, întrebarea nu este de ce nivelul nu crește, ci de ce nu crește în același ritm cu al altora și noi rămânem mereu la coadă?
Când ne comparăm, prima pornire, și de bun simț este să ne comparăm cu vecinii. Este cumva firesc, deși este apanajul unei gândiri limitate, fără viziune și fără aspirații prea mari. Compararea “cu vecinii” la nivel de țară este similară cu comparația cu vecinul de bloc. Bunăoară, dacă avem o mașină mai proastă ca a vecinului, simțim nevoia să vedem care mai sunt dobânzile la credite pentru a încerca “un upgrade”, și vice-versa, dacă avem o mașină mai bună ca a vecinului, simțim satisfacție și avem o imagine foarte bună despre noi. Cel mai tare din parcare însă poate fi un Matiz într-o parcare de trabanturi, dar dacă vine un Tesla în acea parcare, toata stima de sine a deținătorului Matizului dispare instant.
Comparația cu vecinii mai suportă încă o notă: cu care vecini să ne comparăm: cu cei apropiați, cu cei apropiați și vecinii lor sau și cu cei din același bloc economic din care facem parte? Tendința la noi este să ne comparăm cu fostele țări comuniste și “partenerul” nostru permanent este Bulgaria. Evident că orice comparație este una subiectivă și oricine poate realiza o comparație pe un anume indicator, cu o anumită țară, ca să demonstreze ce dorește. De exemplu, Viorica compara creșterea PIB-ului nostru cu al Germaniei, cum că noi am avut un procent mai mare ca nemții. Evident, orice comparație cu Germania este penibilă, din orice punct de vedere și chiar în contex propagandistic, denota o prostie crunta, pentru ca realitatea oricum contrazice total cifrele și face irelevantă comparația. Cu greu cred că s-a umfat cineva în pene în urma acestei comparații, oricât de nepriceput, necunoscător și spălat pe creier de mașinăria de propagandă a partidului ar fi.
Fie că folosim vecinii apropiați, fie pe cei mai puțin apropiați, situația este complexa și variată și în funcție de ce putem scoate în evidență – că ne e mai bine sau că ne e mai rău, avem de unde alege. Bunăoară, dacă vrem să spunem că o ducem bine și că dăm înainte, putem arăta înspre ucrainieni sau spre sârbi (deși nu știu cât de mult suntem la nivel de trai peste sârbi). Dacă vrem să demonstrăm că suntem mult rămași în urmă, putem compara salariul mediu din România cu cel din Ungaria (sau alți indicatori), sau de ce nu din alte țări, poate una similară ca populație și suprafață cu noi – Polonia.
Să trecem acum la un alt aspect. Inevitabil, cel puțin generația mea, a fost îndoctrinată că noi românii am rămas în urmă din cauza geografiei, că am fost plasați la marginea imperiilor, blah, blah. Unii merg până acolo chiar să afirme că poporul român este o minune că a supraviețuit la marginea imperiilor, deși probabil la fel se gândesc toți, mai puțin ungurii care au făcut parte dintr-un imperiu și pentru ei trecutul nu este unul al supraviețuirii ci unul al cuceririlor și dominației asupra altor nații. Cei care caută însă explicații în istoria geopolitică pentru starea noastră actuala greșesc în mare parte: istoria este rezultatul acțiunii popoarelor, nu acțiunea popoarelor este determinată de istorie. Adică, de acord că sunt momente în istorie când geopolitica contează, dar dacă e să fim realiști, geopolitica este tot o rezultantă. Pe scurt și pe șleau spus: atât am putut, atât am dat noi de-a lungul istoriei. Nu faptul că am avut imperii în jurul nostru a fost cauza “rămânerilor în urmă” ci faptul că nu am fost îndeajuns de puternici pentru a forma noi un imperiu și a-i domina pe alții. Sunt sigur că la o asemenea afirmație, probabil profesoarei mele de istorie – o naționalistă care mi-a băgat multe “plăcinte” în cap – i s-ar fi ridicat părul în cap. Noi? Noi să dominăm pe alții! Vai, dar noi suntem un popor creștin, buni și ospitalieri. Noi nu am făcut niciodată rău altora și nu am avut tendințe expansioniste. Evident că istoria are multe contraexemple conform cărora chiar noi românii aștia creștini și buni cu vecinii, am scos armele și ne-am dus peste ei și i-am cotropit. Sf. Ștefan cel Mare chiar a cam dat foc la orașele polonezilor din nord și le-a prădat. De asemenea, răzeșii lui Ștefan, le-au tras câteva scatoalce bune muntenilor care nu erau cuminți – o bătaie ca între frați ar spune unii … Și nici nu am mai amintit de bulgari, cum le-am luat Dobrogea și se punea problema la unii politicieni ai zilei dacă nu ar fi bine să integrăm o felie mai mare din Bulgaria pentru că altfel poate le trece lor prin cap să ne cucerească – asta în timpul războaielor balcanice de la începului secolului XX. Așadar, nu ne-am dat înapoi de la bătaie și dominație niciodată, problema nu este că noi nu am vrut să cucerim ci realitatea dură este că nu am fost în stare să cucerim și că în general, teritoriul nostru a fost unul cam …. de zăbavă, spațiu de manevre între imperii, greu de cucerit total și fără o miză prea mare pentru un imperiu sau altul.
De ce ne-am dori însă să dăm înainte și ce ne lipsește? Plafonarea și mulțumirea cu puțin este o altă meteahnă pe care o văd eu specifică românilor. Nu neg că există o categorie aparte de “ciudați” care ies din peisaj dar această categorie este infimă. Aș da următorul exemplu și rog ascultați cu atenție tot interviul de mai jos:
Știam că agricultura a crescut mult în ultimul timp, că avem producții record, că s-au făcut investiții, că au venit străini cu tehnologie și că pâmântul nostru fiind atât de bun, sunt ferme unde stăm mai bine chiar ca în afară și chiar la nivel de producție pe hectar, ne-am cam aliniat. Afirmațiile d-lui legumicultor din interviul de mai sus că suntem în urmă și el se duce la unguri ca să învețe tehnologii noi și chiar ca să cumpere folie m-a cam șocat, a fost ca un duș rece.
De ce suntem în urmă la legumicultura, tocmai noi cu ale noastre terenuri excelente? Cum de în anul de grație 2019, românii merg în străinătate ca să cumpere chestii mai … avansate, așa cum pe vremea comunismului mergeau fie la sârbi să cumpere produse alimentare, fie la ruși să cumpere haine de calitate, fie oriunde se putea pentru că tot ce aveam noi era sub ce aveau vecinii noștri.
Ne-am gândi că legumicultura nu e un domeniu prea avansat în care să apară noutăți în fiecare an. Probabil la 5-6 ani apar materiale noi, mai eficiente, și poate că apar soiuri noi, moderne, adaptate la clima contemporană. Dar să nu avem o amărâtă folie cu protecție la UV în România? Ce să mai zicem de alte domenii?
Răspunsul simplist la rămânerea în urmă ar fi să aruncăm vina pe politicieni. Clasa politică este însă imaginea societății. Dacă avem hoți și incompetenți în parlament și dacă avem un ministru al energiei care pare dement, aceasta este doar pentru că așa este și populația. Prostia și incompetența însă nu sunt îndeajuns pentru a explica starea națiunii. Prostul învață care îi este locul și de multe ori știe când să dea înapoi. Vedem bunăoară cum Tăriceanu începe să înțeleagă și el că taxa pe lăcomie nu prea dă roade și ar cam trebui retrasă. “Liberalul” Tăriceanu, cel care ne-a dus în criza din 2008 cu a lui economie care duduia în perioada în care a fost prim-ministru, fiind prost, nu a realizat înainte de introducerea taxei că aceasta o să fie o problemă, și nu i-a cerut lui Dragnea să o lase baltă. Acum, când vede ce se întâmplă și că e lată treaba, dă înapoi. Deci prostia are un mecanism de auto-reglare care limitează răul. Proști nu avem doar noi, sunt sigur că există proști și în Ungaria și în Italia și în Germania. Cu toate acestea, noi nu dăm înainte …
Hei-rupismul poate fi o altă explicație. Nu suntem calculați, suntem impulsivi, acționăm fără să cântărim problema bine, suntem prea entuziaști și apoi ne consumăm rapid, trecând în delăsare și bălteală la fel de instant. Repezeala, superficialitatea, pripirea, nu sunt îndeajuns pentru a explica rămânerea în urmă. Toate acestea sunt atributele tinereții, adolescenței și după un set de experiențe, oricât de nesabuit ai fi, înveți. Realizezi că “graba strică treaba” și că “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg”. La aceasta categorie, de entuziasm necalculat, sunt însă mai moderat și cred că o doză de nebunie și un oarecare dinamism nu strică, prin urmare, dacă ne-am dori de exemplu ca să avem spitale curate, sunt sigur că s-ar putea face. Să zicem că un director de spital e obsedat de problema asta și vrea să o rezolve. Chiar dacă se grăbeste și ia niște măsuri pripite și nepotrivite, fără să se consulte, fără să apeleze la specialiși și profesioniști cum ar fi normal, fără să ceară sfatul la alți directori din alte spitale care au rezolvat problema, în cele din urmă, dacă există dorință și perseverență, multe probleme se pot rezolva prin simpla încercare din nou, de câte ori este nevoie.
Ce ne facem însă, dacă măcar o mică felie din răspunsul la această întrebare complexă și cu multe niveluri ține de nepăsare sau răutate? Dacă pur și simplu nu ne intereseaza binele comun și datul înainte “în grup”, ca neam, ca țară, ca oraș, ca societate etc? Dacă adevărul dur despre români este că sunt extrem de individualiști și pragmatici fiind interesați doar de binele propriu, orice în afara interesului propriu, fiind nu doar neinteresant, dar uneori și părându-ni-se un moft, o complicație, o pierdere de timp. Curățenia pe stradă, respectarea orelor de liniște la bloc sau chiar munca la serviciu un produs bine făcut par lucruri care nu ne aduc niciun avantaj, necesitând un efort din partea noatră. Mândria de lucrul bine făcut, dorința de acordare la unele valori dincolo de noi, care ne extind puțin în afară și care sug din energiile noastre pentru un scop dincolo de orice beneficiu concret pentru noi, par chestiuni extraterestre pentru români. Răutatea este cumva rezultanta prostiei dar nu totdeauna. Nu doar proștii pot fi răi, ci și șmecherii. Șmecherii sunt proștii care cred că pot face rău și să scape neprinși. Fiind cu un grad de inteligență peste tembelism, șmecherul scapă de multe ori de consecințele prostiei lui și astfel pierde șansă să învețe din greșeli. Pentru că fentează de multe ori, șmecherul crește în șmecherie și capătă curaj, ajungând la niveluri din ce în ce mai înalte și cu potențial de a face rău din ce în ce mai mare.
Un șmecher, doi, pe ici pe colo nu ar fi o problema și nu ar putea ține o țară întreagă captivă. Dacă însă șmecheria este tradiția locului, atunci avem o problemă … Șmecheria generalizată produce un sistem canceros cu multe sinapse și mecanisme de regenerare care pot să anihileze automat orice tentativă de ieșire din șmecherie. Neadaptarea la șmecherie, penalizează drastic pe toți participanții și induce o selecție naturală care scuipă în afara sistemului orice ne-aliniați și orice actori care ar putea schimba mecanismele interne ale sistemului. Chiar dacă prin accident, organismul social are o reacție imunitară la virusul șmecheriei și unii agenți doresc să devină eroi luptăndu-se cu “virusul”, cancerul se adaptează și se regrupează, în cel mai fericit caz, intrând în hibernare sau simulând reacții normale pentru a nu putea fi identificat și eliminat din organism.
Putem găsi șmecheria ca tradiție în România actuala la toate nivelurile. Copiii de mici, nu pot să asimileze valori nobile deoarece văd la părinți și în sistemul educațional care este infectat, cum șmecheria aduce beneficii. Mai întâi, copiii care au părinți șmecheri, au telefoane mai bune, au note mai mari deoarece părinți lor șmecheri vin cu atenții la profesorii șmecheri și prin urmare încet-încet, elevul înțelege că efortul nu duce la rezultate, deoarece rezultatele bune pot fi obținute și fără efort, prin șmecherie. Mai apoi, după școală, tânărul când trebuie să intre la muncă, se uită în jur și vede cum stau lucrurile: ești șmecher și ai prieteni șmecheri cu combinații? Poți câștiga o pâine bună la stat, la administrație, pe undeva la o regie sau la o firma de stat, unde cu o atenție, poți obține un loc bine plătit cu muncă ușoară și fără riscuri viitoare. Alternativ, dacă nu ești smecher și ești fraier, ajungi să lucrezi la patron: fie în construcții la cărat de saci, fie la cabluri sau scaune auto pe salariu minim, fie în piață la tarabă unde faci frigul pe 2 lei, etc. Cu greu, dacă nu ești șmecher începi ca tânăr pe piața muncii într-un loc satisfăcător. Ca om de afaceri, indiferent de traseul pe care l-ai avut, dacă ești șmecher și te faci prieten cu șmecherii, observi că poți face afaceri la un cu totul alt nivel ca înainte de a fi șmecher. O comandă de pliante de la primărie la prețuri triple decât dacă le-ai fi vândut tu, chinuindu-te să atragi clienți aiurea făcându-ți reclame pe internet și prin ziare, doar cu o mică spăgă, parcă îți trezește pofta de afaceri. Niște termopane montate oricum la o școală, la prețuri triple decât daca le montai la clienți pe care trebuia să ți-i faci în ani de zile muncind bine și pe un preț cât mai mic ca să nu se ducă mușteriul la competiție, parcă te fac să fii mulțumit că ți-a venit ideea să încerci și tu să fii șmecher. O vilă-pensiune făcută pe fonduri europene aiurea și trecută ca hotel funțional, pe care o vinzi peste 3-4 ani după ce ai avut activitate fictivă, pare cea mai tare șmecherală pe care a făcut-o un tânăr la 25 de ani, de aceea șmecherul se simte bine în pielea lui, încă de tânăr. Mai apoi, dacă ai vreo 40 de ani și ești directoraș în vreun departament minuscul al unei agenții a nu știu cărui departament al celor 50 de ministere și agenții de stat, nu ai niciun motiv să nu aperi partidul pe Facebook și să pupi în fund pe tovarașii de la conducere dându-le like-uri și share-uri și felicitându-i de onomastică sau de aniversare. Și normal că un asemenea salariu ca al tău de mare director, nu ai fi câștigat tu în privat niciodată, un incompetent și un leneș de care și tu te uimești uneori ar fi avut mari probleme ca să își câștige pâinea de simplu muncitor, darămi-te ditamai directorul cu atâtea sporuri și beneficii și fără niciun stres, care plimbă niște hârti și trebuie doar să fie atent ca fundul pe care îl pupă să fie cel corect și nu unul care o să fie cumva luat la șuturi de un alt fund mai mare în curand, tu avand astfel riscul să îți pierzi pozitia. Și am ajuns astfel la șmecheria finală: pensionar, fie de lux, fie de ne-lux, în ziua de astăzi câștigi mai mult ca fraierii care muncesc pe salariul minim și plătesc taxe și impozite, produc chestii care se vând ca să ia statul impozite și să îți plătească ție pensia. De aceea votezi tu cu partidul unic, pentru că ești șmecher și nu îți pasă. Chiar dacă îi vezi și tu că aștia sunt hoți și chiar dacă nu ești atât de prost pe cât te cred ei, îți place să te lași mințit, îți place să te lași vrăjit în tot felul de conspirații și povești aiuristice ale propagandei de partid. Șmechereala ta este însă chiar patriotică în ochii tăi, pentru că te crezi ultimul apărător al țării în fața soroșiștilor și corporațiilor.
Am trecut doar prin câteva categorii de șmecheri, sărind mult mai multe. Exemplele pot să umple cărți întregi și nu își au rostul. Șmechereala aduce deci avantaje individuale multiple, având o singură problema: pe ici pe colo, parcă satisfacția pe care o primești din faptul că ești șmecher, te umple de generozitate și parcă ai vrea să faci ceva și pentru țărișoara ta, dar nu ai merge până acolo încât să ai tendințe anti-șmecherești. Nu, îți propui, măcar să faci și tu un bine, pe ici, pe colo, pe unde se poate. Acolo unde nu te costă nimic. Nu furi tot ce poți, mai împarți și cu altul, mai ai grijă și să fie cetățeanul mulțumit, mai ești interesat și de muncă să iese bine. Că de la un punct, parcă te saturi și te plictisești de atâtea combinații, chiar dacă lăcomia nu are limite și orice șmechereală este doar o treaptă de trecere la o șmechereală și mai mare. Evident, nu toți șmecherii au aspirații infinite, majoritatea probabil vor doar să-și plătească ratele. “Fă-te frate cu dracul, până treci puntea” este crezul acestor oameni. EI nu s-au băgat până la gât în șmechereli ca să își ia BMW-uri sau pentru vacanțe în Brazilia cum face Dragnea. Nu, ei doar vor să plătească ratele. În rest, nu au alte aspirații, dar parcă dacă se ivește oportunitatea, instant obiectivele se schimbă din mers și noi orizonturi se deschid. După rate, te mai gândești și la copii, că trebuie să le lași și lor ceva, că trebuie să ai grijă să îi aranjez și pe ei. Și așa șmechereala se transmite din tată în fiu și devine tradiție.
După eșecul referendumului, politicienii se îngrămădesc care mai de care să prindă valul ostracizării tradiționaliștilor și al arătării toleranței și dragostei față de păcat și încearcă să capitalizeze până și această penibilă îngenunchere a poporului român care într-un fel denota acestuia.
Căci ce înseamnă altceva delimitarea fermă și totală a poporului român față de credința milenară prin absenteismul la vot decât pierderea sufletului și a singurului liant pozitiv – credința – pe lângă alte blesteme și neajunsuri care ne-au adunat și ne-au păstrat împreună pe aceste meleaguri: prostia, sărăcia și lașitatea?
Am lungit oricum prea mult articolul anterior și am omis să mai menționez și un aspect pervers al boicotării referendumului: stimularea mârlăniei și a împotrivirii față de orice intenție cu nuanțe patriotice sau naționaliste pe viitor. Cei care au absentat pe motive hilare că e referendumul lui Dragnea sau că oricum nu se schimbă nimic, proști fiind, nu au realizat că după poponari, vine tăvălugul. Vor crește drepturile și concesiile făcute nu doar minorităților sexuale, dar și tuturor celorlalte minorități și coeziunea românilor a fost distrusă pentru câteva decenii bune, dacă nu cumva deja suntem cam meniți pierzaniei dată fiind piramida demografică și rata natalității cumulată cu valul emigrării.
Un alt aspect neluat în seamă de cei care doresc schimbarea reală în România prin întârirea legii, a moralității și a societății în general, este că delimitându-se și împotrivindu-se acestei grămezi de “medievali” care sunt totuși aproape 20% și care înainte de orice pun preț pe credință, tradiție și valori morale, îi pierd de clienți la viitoarele tentative și încercări de a schimba ceva împreună, mai exact de a schimba în vreun fel clasa politică.
Prostia continuă însă și după referendum, politicienii care mai de care încercând să învârte cuțitul în rană și să dea lecții de cum trebuie să creadă creștinii.
“Spiritualitatea e aici în inimă. Şi nu are ce căuta politicul şi nicio instituţie a statului în inima mea şi în capacitatea mea de a alege în ceea ce cred” – Cioloș
Bineînțeles că nu doar politicienii ci și presa a tunat și a fulgerat împotriva “retarzilor” și “extremiștilor” care nu sunt capabili să iubească și pe cei 0.005% de altfel-sexuali. Ca și cum dragostea sau ura erau chestiunea votului și nu coeziunea socială, unitatea în spirit și păstrarea puținelor lucruri bune pe care le avem în istoria noastră: credința, familia și mai ales fermitatea împotriva dictaturii. Căci ce este altceva impunerea de o minoritate infimă a unor schimbări atât de drastice și atât de irelevante pentru ei, încât să calce în picioare nu doar sentimentele și părerile majorității, dar inclusiv credința și tradiția majorității, altfel spus, chiar sufletul acelui popor?
La ce să își dorească homosexualii legalizarea căsătoriei? Ca să distrugă conceptul de familie ar spune unii tradiționaliști (am ajuns să numim tradițională normalitatea …) care aduc exemplul altor țări și declarațiile fățișe ale activiștilor organizațiilor internaționale pentru drepturile minorităților homosexuale. Părerea mea este că nu: dracul dorește nici mai mult nici mai puțin decât interzicerea creștinismului. Aceasta este ținta finală și putem vedea deja că sunt țări unde Biblia începe să fie schimbată și pastorii sunt arestați dacă amintesc ceva de Adam și Evau sau de Sodoma și Gomora. Ori să nu vezi asta în ziua de astăzi la cât de facil ai totul la îndemână, denotă prostie. Căci mă îndoiesc că majoritatea românilor în ziua de astăzi sunt de acord cu interzicerea creștinismului, având în vedere că ne pretindem o democrație și vrem să asimilăm valorile europene, dintre care se numără și libertatea religioasă.
Revenind la declarațiile politicienilor și la “cutremurele” din partide cum auzeam la o televiziune, acum se vede mișelia și ticăloșia unor falși democrați și pro-europeni care capitalizează acest eșec și se folosesc de el pentru a dobândi – în viziunea lor – capital electoral.
Principala problemă a acestor minioni care în curand vor dispare total de pe scena politică (mă refer aici la Ciolos, Klaus dar bineînțeles și la USR-iști) este că ei interpretează greșit așa zisa boicotare a românilor a referendumului care nu este de fapt decât un absenteism dezinteresat – oamenii nu primesc nimic, deci de ce să voteze. Lipsa nu a fost nici un vot anti-Dragnea și nici “o expresie a toleranței” cum măcăne aceștia. Poate au fost si 5% care nu au votat “că e referendumul lui Dragnea & PSD” și poate au fost si 5% care nu au votat “pentru că popii …”. Însă celelalte 14 de milioane de ce cred ei că nu au votat? Din DEZINTERES. Lipsa interesului pentru soarta țării și lipsa exercițiului democratic sunt cancerul care țin pe loc orice speranță de rezolvare prin alegeri a deficitului de calitate în politichia românească.
Și din păcate pentru cei care nu sunt în PSD, acești 20% care au venit la vot și de care ei își bat joc acum dându-le lecții de dragoste și toleranță sunt în mare parte cei care oricum erau (în mare poarte) împotriva PSD-ului și a comuniștilor, tocmai din aceleași principii pentru care au fost împotriva căsătoriei homosexuale: din motive … spirituale.
Și iată cum ajungem la concluzia stupidă că din nou ne-am dat ca popor cu stângul în dreptul și pentru a nu vota cu referendumul lui Dragnea, am căsăpit tocmai acea categorie de votanți care puteau fi transformați în votanți anti-Dragnea fără greutate la următoarele alegeri.
Eu sunt unul de exemplu, dar știu și altii. Tot timpul am votat cu oricine avea șanse mai mari împotriva PSD-ului, din motive clare. Din păcate, am votat și cu tembelul de Klaus care acum îmi dă lecții că România este a tuturor, adică chiar dacă 99.99% sunt heterosexuali și au parte de căsătorie, de ce să nu le-o dăm și poponarilor că sunt și ei români? Un mic mare amănunt: Klaus nu doar că nu e de acord cu modificarea Constituției, dar prin comentariile făcute, el sugerează că homosexualilor trebuie să le dăm drepturi depline cu ale tuturor celorlați: casătorie și adopție!
De acum, nu voi mai fi văzut la vot prea curând, chiar dacă ar fi să candideze la președenție Dragnea și chiar dacă totul va depinde de votul meu. Ba chiar e posibil să votez anti-Klaus sau anti-Cioloș doar pentru a-i taxa, deși parcă nepăsarea mă tentează mai mult acum.
Poate pare prea abruptă trecerea mea de la a face apeluri la implicarea în societate și activism social, la a face apel la indiferență și nepăsare. Am însă explicații. Vă rog să recitiți motto-ul pe care l-am pus la acest articol. Cred că în spatele acestui vot a fost mai mult decât schimbarea a două cuvinte în Constituție. Cred că votul a fost mai mult un test pentru poporul român, test ratat și în urma căruia vor urma consecințe catastrofale irecuperabile. Nu doar că Dumnezeu va lua mintea politicienilor și vom avea parte de o cădere furtunoasă și zgomoteasă, dar orice speranță că mai poate apărea acum vreo schimbare în bine sau vreo nuanță diminuată a răului sunt iluzii. Deoarece poporul a ales.
Inima regilor lumii este întoarsă de Dumnezeu, după acum poporul merită și își dorește. A vrut poporul român pensii și donații de la stat și de aceea a stat acasă și nu i-a păsat ce se votează că doar nu se dă nimic? Vom vedea la următoarea criză ce se dă de la stat… A vrut poporul român să dea un deget și poponarilor că sunt și ei oameni? O să le dea și o mână sau poate chiar o să le pună fundul la dispoziție, ca să vorbim în același limbaj. A vrut poporul român să termine o dată preoții să le dea lecții? O să vadă acum lecții de la CNCD, polițai și statul dictatorial iar copiilor o să le predea toți descreierații. A vrut poporul român să arăte ce dragoste mare are el, mai mare chiar decât a popilor habotnici care îi urăsc pe homosexuali și de-aia nu vor să îi cunune în biserici? O să vadă poporul român dragostea ursului și toleranța soldatului rus.
Nu spun toate astea ca amenințări apocaliptice, ci doar uitându-mă în jur și gândind prin prisma trendurilor și a pericolelor geopolitice care ne așteaptă. Cred că am scris destul de mult despre faptul că criza nu a trecut ci efectele ei au fost doar atenuate, existând riscul unei crize mult mai mari decât cea prin care am trecut, poate chiar a unei disoluții totale a statului (nu mai zic de implozia UE). Am scris de asemenea destul despre riscurile unui război proxy SUA-Rusia, noi fiind proxy-ul, așa cum Ucraina și Siria sunt astăzi. În plus, cutremurul cel mare este deja prea întârziat, iar măsurile de pregătire sunt zero. Toate aceste riscuri proxime, sunt motive pentru care poporul român ar trebui să fie mai grijuliu cu legea lui Dumnezeu și să nu se culce pe o ureche cu iluziile europenismului și euro-atlantismului care nu doar că nu mântuiesc, dar nici măcar nu ne lasă în pace în sărăcia și prostia noastră. Este greu de crezut că Imperiile ne îngrașă ca pe un porc, ca să ne facă felul în curând? Ce altceva e plimbarea tancurilor americanilor pe la noi, ce altceva este instalarea de rachete, ce altceva sunt exercițiile militare navale și amenințările la adresa Rusiei?
transcriere dupa Jordan Peterson – Profesor de Psihologie la Universitatea din Toronto
Poate că nu realizezi, dar în prezent tu finanțezi niște oameni periculoși. Aceștia îndoctrinează mințile fragede în tot occidentul cu ideologia lor ancorată în resentimente. Aceștia și-au asumat misiunea de a submina civilizația occidentală pe care o consideră coruptă, opresivă și patriarhală.
Dacă ești plătitor de taxe sau plătești studiile copilului tău la o școală cu orientare socialistă, finanțezi această adunătură de nihiliști. Tu suporți ideologi care susțin că toate adevărurile sunt subiective, că toate diferențele sexuale sunt doar construcții sociale și că “imperialismul” occidental este sursa problemelor din lumea a 3-a.
Ei sunt postmoderniștii care susțin activismul progresist chiar la o școală din apropierea ta. Ei produc grupările de huligani care atacă cu violență conferențiarii conservatori din campusurile universitare, poliția limbajului care introduc în lege folosirea pronumelor pentru noile genuri sexuale fabricate și decanii din facultăți ale căror supraviețuire este dependentă de eradicarea urgentă și totală a oricărei umbre de discriminare chiar și acolo unde aceasta este puțină sau nu există deloc.
Gândirea acestor oameni periculoși s-a format în universitățile din vest în anii 60-70 după ce adevărații fideli ai stângii radicale au devenit profesorii universitari de astăzi.
Și astfel, creștem rapid rata creditării pentru educație nu pentru ca copiii noștri să învețe să gândească critic, să scrie clar sau să vorbească cum trebuie, ci ca să fie modelați după agenda destructivă a mentorilor lor.
Este acum posibil să termini o facultate de litere fără să dai de Shakespeare – unul dintre acei “oameni albi morți” ale cărui opere au pus bazele societății noastre “oprimante”.
Pentru a-i înțelege și a ne opune post-moderniștilor, idelie după care aceștia se orientează trebuie să fie clar identificate:
1. Ne-sfânta trinitate
În primul rând este trinitatea lor deloc sfântă formată din DIVERSITATE, INCLUZIUNE ȘI EGALITATE.
DIVERSITATEA este definită nu de opinie ci de rasă, etnicitate sau identitate sexuală.
EGALITATEA nu se mai referă de mult la lăudabila egalitate a oportunităților, ci se insistă pe egalitatea rezultatelor.
INCLUZIUNEA propune formule de împărțire a resurselor pe bază de identitate pentru a atinge mai-sus menționata stare de EGALITATE greșit-concepută și una în esență falsă.
Toate drepturile clasice ale occidentului trebuie să fie considerate secundare raportate la aceaste NOI VALORI. Să luăm de exemplu, LIBERTATEA DE EXPRIMARE: fundamentul democrației.
Post-moderniștii refuză să accepte că oamenii cu intenții bune, pot să schimbe idei și să ajungă la consens. Lumea lor este în schimb un coșmar hobesian în care grupuri identitare se luptă pentru putere. Ei nu văd ideile contrare ideologiei lor doar ca pe niște idei pur și simplu incorecte, ci le văd ca făcând parte din sistemul oprimant pe care încearcă să îl înăbușe și consideră ca o obligație morală să sugrume și să constrângă cât mai mult exprimarea acestor idei.
2. Repugnarea pieței libere
În al doilea rând, specific post-moderniștilor este repugnarea pieței libere și a ideei că schimbul liber și voluntar de bunuri și servicii poate să fie benefic tuturor celor implicați. Ei nu vor recunoaște că capitalismul a ridicat din mizerie sute de milioane de oameni care și-au permis pentru prima dată în istorie să aibă acces la hrană, locuințe, îmbrăcăminte, mijloace de transport și chiar divertisment. Cei clasificați ca săraci în SUA și în toate țările capitaliste sunt totuși capabili să aibă acces la nevoile de bază.
În schimb, în Venezuela, care era pe vremuri o țară prosperă și care până recent era pusă cap de afiș de socialiștii radicali din campusuri, clasa de mijloc stă la coadă pentru hârie igienică.
3. Politicile identitare
În al treilea rând avem politicile identitare. Post-moderniștii nu cred în individualitate. Omul este doar o instanță a rasei, genului și preferințelor sexuale. De asemenea, ești fie victimă fie asupritor . Cei clasificați în categoria “victime” nu pot face nimic rău, iar cei băgați la “asupritori” nu pot face nimic bun. Astfel de idei de victimizare nu aduc nimic bun ci doar justifică folosirea puterii și crează conflicte între grupuri.
Toate aceste idei au luat naștere cu Karl Marx, filosoful german din secolul al XIX-lea. Marx vedea lumea ca pe o luptă gigantică între clase: burghezia împotriva proletariatului. Bogații sfidători împotriva săracilor disperați. Peste tot pe unde ideile sale au fost puse în practica (URSS, China, Vietnam sau Cambogia etc), economiile țărilor au fost ruinate și zeci de milioane (!) de oameni au fost uciși. Am luptat un lung război rece pentru a opri răspândirea acestor ideologii criminale. Dar acestea s-au întors sub noua mască a politicilor identitare.
Ideile putrede ale neo-marxiștilor post-moderni trebuie să fie aruncate la coșul de gunoi al istoriei. În schimb, noi le finanțăm continuarea chiar în instituțiile în care ideile centrale ale occidentului ar trebui să fie transmise noilor generații.
Dacă nu le oprim, post-modernismul va produce în societatea din SUA și din întreaga lume occidentală dezastrul pe care l-a făcut deja în majoritatea universităților din vest.
¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬
NOTE:
scuze pentru traducere, nu sunt de specialitate
aviz românilor care se uită după lumină înspre vest; atenție la ce ochelari vă puneți și nu ignorați semalele de alarmă care mai ales pentru noi nu sunt deloc greu de identificat
