Category: Viaţa noastră azi / Timpuri

Despre denaturarea sensurilor într-o lume bolnavă sau de când este sinuciderea un act de demnitate?

2 comments

Nu vroiam sa imi mai obosesc cititorii blogului cu subiectul Adrian Nastase deoarece probabil ca deja s-au saturat pana peste gat de tot penibilul acestui subiect de la justitia intarziata si partiala (sapte case, doi ani), reactia penibila a inculpatului Nastase (nu a fost in stare nici macar de doi ani de puscarie) pana la reactiile stridente si jalnice ale USL-istilor (cum ca sinuciderea ar fi fost demna). Nu vreau sa il judec pe Nastase pentru ca oricum el este ca si mort si despre morti numai de bine. De vreme ce s-a saturat sa slujeasca binelui comun si a incercat sa se sinucida si de vreme de deocamdata nu a declarat ca regreta ca a incercat sa se sinucida, eu consider ca pe Nastase il doare in fund de mine si prin urmare si pe mine ma doare in fund de el si nu mi-ar displace ca sa nu mai aud de el. Ce mi se pare penibil este felul cum catalogheaza unii USL-isti fapta lui Nastase, incercand sa acumuleze capital politic dintr-un act de lasitate crunta pe care orice om intreg la minte il vede evident ca pe un act de lasitate. Daca nu am considera sinuciderea ca un act de lasitate, oare nu ne-am pune toti streangul la gat? De ce ne-am mai chinui sa traim si sa incercam sa facem ceva in viata asta, de ce am cauta un rost in viata si ne-am lupta cu deznadejdea, ca la urma urmei toti avem necazuri, poate unii cu mult mai mari decat ale lui Nastase? Pentru ca noi inca avem curajul sa luptam cu viata, ceea ce Nastase nu mai are. Poate ar zice unii: pai tu nu esti in locul lui, il judeci fara sa stii cum ai face daca ai fi in locul lui. Eu le spun: cercetati istoria si vedeti cum multe elite romanesti, au avut de suferit cumplit, fiind exterminati de comunisti fara sa fi avut nici o vina, doar faptul ca erau crestini, isi iubeau tara si reprezentau o valoare. Multi politicieni interbelici, profesori universitari, intelectuali, au fost persecutati si au suferit lucruri incredibile pentru noi si nu s-au sinucis. Ceea ce i-a facut eroi. Adevarati eroi cu adevarata demnitate pe care au dovedit-o nu doar pentru ca nu s-au sinucis dar mai ales pentru ca au purtat suferintele cu atata superioritate sufleteasca incat au ajuns sa spuna: “Sa nu ne razbunati!”, precum Mircea Vulcanescu – politician interbelic si profesor de drept (ca si Nastase) din perioada interbelica. Iata cum a murit acesta si nu s-a sinucis desi ar fi avut circumstante atenuante: Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din

Read more

Otrava zilnică – monoglutamatul de sodiu E-621

One comment

Emisiunea asta mi-a adus aminte de un articol mai vechi: Înapoi la ţară. Iată încă un argument pentru viaţa la ţară. As mentiona totusi ca nici la oras nu ne obliga nimeni sa mancam doar produse care contin otrava asta. Este intr-adevar o realitate ca si legumele si fructele au ajuns pline de ingrasaminte si lipsite de vitamine, ceea ce din nou ne duce la importanta sa ne cultivam singuri hrana. Pare utopie? Pentru majoritatea, da, eu insa am cunoscut oameni care isi produc singuri hrana, nu au fost niciodata la un supermarket si nici nu folosesc ingrasamite excesiv. Ca un paradox, daca discutati mai sincer cu taranii care produc legume pentru piata, cei mai sinceri va vor spune ca au un solar in care produc pentru ei si in care nu pun ingrasaminte la fel ca in ceilalti solari in care produc pentru piata. Deci daca pana si taranul roman a ajuns sa nu ii pese de sanatatea fratilor sai, ce sa mai spunem de marile lanturi de hipermarketuri si de companiile internationale care produc majoritatea produselor alimentare?

Read more

Plângerea Constantinopolului şi plângerea noastră

Leave a comment

Multe asemanari putem gasi intre caderea Constantinopolului si starea ortodoxiei din ziua de astazi. Nu mica mi-a fost mirarea citind intr-un articol al lui Bogdan Mateciuc cum ca “administraţia provinciilor era nefuncţională, Thracia fiind controlată de nişte feudali care, în ciuda avuţiilor lor, nu-şi plăteau dările către centru”. Iata deci cat de putin s-au schimbat lucrurile peste ani si ani. Este de mirare oare de ce profetia cu privire la alungarea turcilor si recucerirea Constantinopolului nu s-a implinit inca? Iata doar un exemplu de profetie a unui cuvios din anul 1503: Mare razboi european. Infrangerea Germaniei si ruinarea Rusiei si a Austriei. Infrangerea turcilor de catre greci. Intarirea lui Agar (adica a turcilor) de catre popoarele europene si infrangerea Grecilor de catre turci. Macel in popoarele Ortodoxe si mare tulburare la popoarele ortodoxe… Intrarea armatelor straine de la marea Adriatica. Vai de cei ce locuiesc pe pamant. Iadul este gata. Intr-o clipa moare Agar. Un nou razboi european. Unirea popoarelor ortodoxe cu Germania. Infrangerea francezilor de catre Germani. Rascoala Indiilor si departarea lor de Anglia. Anglia numai la saxoni. Biruinta Ortodocsilor. Infrangerea lui Agar si taiere de obste. Agar (iar) contra popoarelor ortodoxe. Neliniste in lume si deznadejde de obste pe pamant. Lupta celor sapte puteri la Constantinopol, trei zile si trei nopti macel si biruinta celei mai mari puteri. Continuarea razboiului de catre Ingerul Domnului Dumnezeului Hristos si predarea orasului (Constantinopol) grecilor. Intoarcerea latinilor la credinta nestirbita Ortodoxa. Intinderea credintei ortodoxe de la Apus pana la Rasarit. Frica si cutremurul barbarilor fata de Ortodoxie. Sfarsitul Papei si proclamarea unui patriarh pentru toata Europa. In 55 de ani, sfarsitul nevoilor. In cel de-al 70-lea an nu este necaz, nu este surghiunit, venind in bratele mamei voastre. Asa este si asa sa fie. Amin. Amin. Amin. “Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel din urma”. Sfarsitul, o turma si un pastor ce este din credinta adevarata a ortodocsilor. Literatura greceasca abunda de astfel de profetii, unele chiar ale unor autori cu autoritate mult mai mare decat a acestui “cuvios” despre care eu nu stiu nimic in afara de faptul ca am gasit-o intr-o carte a unui parinte grec. Pentru muti greci ortodocsi, recucerirea Constantinopolului face parte deja din istorie, chiar daca dintr-o istorie viitoare si amanuntele acestui eveniment sunt mai populare si mai cunoscute decat multe alte evenimente istorice, poate chiar mai cunoscuta decat evenimentele care au dus la caderea Constantinopolului. Este pacat ca in ciuda numeroaselor mijloace de informatie disponibile atat de putina lume este interesata de istoria Imperiului Bizantin, dar mai ales de caderea acestuia, pentru ca am avea multe de invatat. Sunt multe lucruri interesante in legatura cu aceasta, si va recomand articolul mai sus mentionat mai ales pentru ca este foarte succint si interesant. In continuare as dori sa ma refer doar la cateva aspecte care ma framanta pe mine. In primul rand, demn de remarcat mi se pare faptul ca caderea Imperiului Bizantin a fost un proces indelungat, pas cu pas, bucata cu bucata, ca si

Read more

Cât de important este să ne scuturăm de deznădejde

One comment

În vremurile apocaliptice şi glaciare pe care le trăim cred că este necesar ca din când în când să ne oprim şi să ne relaxăm, să ne reîncărcăm bateriile şi să cugetăm asupra lucrurilor cu o perspectivă cât mai istorică posibilă, în funcţie de bagajul fiecăruia. Aseară în timp ce mă întorceam acasă de la muncă, mergând prin centrul oraşului care era frumos dezăpezit, văzând maşinile de dezăpezire cum degajau zăpada iar traficul era relaxat deşi ningea abundent, mă gandeam: este bine totuşi în civilizaţie, este bine să ai şi maşină, să ai şi cauciucuri de iarnă şi să poţi să mergi cu ea chiar când ninge de o săptămână. Este bine însă de mine că stau în centru şi străzile sunt cât de cât în regulă, este bine de mine însă că am gaze, am curent, am de mâncare etc. Este păcat că vom pierde toate acestea şi mă simt oarecum frustrat pentru că nu am capacitatea mentală şi nici voinţa de a face ceea ce trebuie, deşi ştiu că totul se va nărui precum un om de zăpadă peste care trece o maşina de dezăpezire. De după-amiază, la o pauză de cafea, mă uitam pe geamul de la birou la cele câteva case ce sunt în spatele blocului şi vedeam nămeţii de zăpadă din curţile oamenilor şi zăpada de pe acoperişuri. Mă gândeam: ce bine era altă dată: iarna oamenii nu munceau, pe zăpezile astea nu aveau decât să facă potecă până la şura de lemne şi până la beciul unde aveau alimentele. Sau, mă rog, peste tot pe unde aveau nevoie, dar iarna, chiar nu aveau ce să facă. Ca să nu mai zic că nu trebuiau să îşi pună problema cum merg la muncă, cum merg până la hipermarket să îşi cumpere mâncare, nu trebuiau să dezăpezească maşina, nu aveau nevoie de cauciucuri de iarna, nu se îngrijorau că li se taie curentul sau gazele şi altele. În acest moment de reverie, mi-a venit şi mie o idee şi le-am propus colegilor să mergem şi noi să fierbem nişte vin, să mergem afară şi să facem un om de zăpadă, este prea frumos ca să ignorăm ceea ce se întâmplă afară. Au rejectat propunerea mea ca nişte laşi şi fricoşi ce sunt: ar prefera mai bine să facă oameni de zăpadă în minecraft decât să se mozoleasca cu această substanţă periculoasă şi dezagreabilă care este zăpada. Dar să ne ridicăm ochiii de la peisajul mirific cu care ne binecuvintează Dumnezeu zilele acestea şi să ne întoarcem la o problemă extrem de importantă deoarece aceasta este un factor vital pentru motivaţia omului: optimismul. Nu cred că este exagerată opinia că optimismul este chiar combustibilul motivaţiei, mai ales în realizarea lucrurilor măreţe şi complexe care necesită nu doar un plan coerent dar şi măsuri active şi efort mare pentru îndeplinirea acestui plan dar mai ales pentru înfruntarea neprevăzutului. Ca răspuns la atmosfera apocaliptică care a pus stăpânire pe omenire în vremurile noastre, un englez a scris un articol

Read more

Un omagiu pentru Arthur

2 comments

Arthur nu este nebun, noi suntem. Arthur este mai mult decat un personaj amuzant si interesant. Putem gasi la Arthur cateva virtuti pe care putini dintre cei care rad de el le au si desi la o prima impresie Arthur este cel slab si cu lipsuri iar noi astia de radem suntem cei puternici si de deasupra lui, realitatea este cu totul alta. Sa vedem care ar fi cateva din calitatile lui Arthur: Umorul: se zice ca autoironia este apanajul oamenilor inteligenti. Arthur are mult umor, trebuie sa recunoastem si are si inteligenta, dovada fiind limba fluida pe care o rosteste. Lipsurile rationamentelor lui vin si din cele cateva suruburi defecte la motoras dar si din educatia deficitara de care probabil a avut parte. Umorul sau este insa mortal si cine nu ii da nota 10, trebuie sa mearga el la psihiatru. Demnitatea: cati dintre noi aflati in situatia lui Arthur s-ar comporta cu demnitatea de care el da dovada? Umorul cu care Arthur vorbeste despre problemele pe care le are nu este deloc fortat si deloc artificial. Acest umor vine din insasi demnitatea care il caracterizeaza. De exemplu, episodul in care Arthur vorbeste ca ii furau cainii painea. Cati ar avea curajul sa povesteasca o situatie ca asta cu zambetul pe buza si fara lamentare? Arthur o fi el nebun, dar daca vreun doctor stie ce medicamente sa luam si noi ca sa innebunim si sa avem demnitatea lui Arthur sa ni le spuna si noua. Viziunea: cati dintre noi mai au un vis si cati mai au puterea, curajul si rabdarea sa lupte pentru el? Arthur are doua mari visuri: iubire si prosperitate. Arthur viseaza la Alina, cauta o nevasta – dar nu orice nevasta: sa nu fumeze si sa nu consume alcool. Si chiar daca mintea nu l-a ajutat prea mult, Arthur visa si la o afacere care sa ii asigure prosperitatea. Ce isi doresc majoritatea oamenilor din lumea dea azi? Placeri, averi, distractie, putere. Arthur insa are nazuinte firesti si sanatoase: el isi doreste o familie si isi doreste si o situatie care sa il ajute sa sustina viitoarea lui familie. Arthur nu viseaza la discoteca doar pentru a invita fete frumoase, ci mai ales pentru a castiga un ban. Sa ne amintim cum planuia sa puna pretul la jumatate cat ceilalti pentru a atrage clientela. Iata deci cum Arthur are chiar si un plan de atac in ceea ce priveste implinirea visurilor sale. Sa mai amintesc oare de anuntul matrimonial? Arthur nu sta cu mainile in san ci isi cauta nevasta. S-a dus la Lacrimioara chiar cu Intercity-ul. Faptul ca fiind cam slab de inger Arthur nu isi face calculele cum trebuie este secundar. Ce este relevant este ca faptul ca Arthur are o viziune clara, are niste repere solide catre care isi indreapta intreaga sa energie. Se va gasi vreunul sa puna pe seama diagnosticului viziunea lui Arthur si perseverenta cu care el isi urmeaza obiectivele, insa din nou zic: doctorul care ar zice asta

Read more

Black Friday – un preview la “Chaos in USA [2012]”

2 comments

Black Friday-ul de anul acesta ne-a dovedit cat de animale sunt oamenii. Sociologii care vor sa exemplifice comportamentul animalic al oamenilor josnici imoblnaviti de cultura posmoderna si civilizatia consumerista, cred ca imaginile cu imbulzeala de la magazine din ziua Black Friday este cel mai bun exemplu. De la gaselnita Black Fiday menita a stimlua vanzarile si pana la paperspray-ul folosit pentru a goni cumparatorii competitori este cale lunga, poate chiar calea de la o idee banala de marketing la o degradare mentala si spirituala fatala. Va dati seama ce o sa fie cand oamenii vor fi nevoiti sa se gramadeasca in magazine pentru o bucata de paine, daca pentru niste amarate de prosoape acum sunt in stare de ce sunt in stare? Bataie pe prosoape: Run for your life: Gramadeala pentru o tigaie de wafe de 2$: Bataie pe prosoape de 1,28$:

Read more

Deşertăciune fast-forward

One comment

httpv://www.youtube.com/watch?v=mYKA-VokOtA “Măreţia oraşelor şi a naturii într-un videoclip spectaculos” a intitulat Mediafax si a preluat Realitatea un tube draguţ pe care un nene cu o camera video destul de scumpica dar foarte folositoare l-a facut filmand prin niste orase americane cum se misca lucrurile si cum se aprind beculetele si cum trec norii pe cer, toate la viteza augmentata. Dincolo de aspectul artistic, filmuletzul, ca de altfel si altele asemanatoare, mie imi creaza o senzatie de gol in stomac si ma fac sa ma intreb: la ce bune toate acestea? Intr-adevar admirabile realizarile oamenilor, te lasa cu gura cascata. Insa perceptia timpului alterata care este de fapt canalul de comunicare catre noi, teaserul care ne misca si ne starneste interesul principal, atenueaza parca simtamintele de admiratie si ne face sa ne punem intrebari grave si profunde legate de rostul vietii noastre. Vazand aceste imagini curgand, ma gandeam: oare chiar daca ar avea cineva toate astea, oare chiar daca ar avea puterea de a schimba precum un regizor toate acestea, oare chiar de le-ar face sa dispara total si sa le refaca intr-un alt fel, la ce bun? Cat de nimic pare orice realizare a omului incat numai putin daca dam timpul sa curga mai repede realizam desertaciunea ei. Un prieten joaca un joc de strategie online unde intr-o lume cu cativa zeci de mii de jucatori el este un fel de mic regat, este in top 10 sau cam asa ceva. La urma urmei, si lumea noastra cu siguranta este o “versiune” mai complexa a unui joc, cu un factor de magnitudine oarecare. Sau invers daca este sa vorbim asa, jocul este o “versiune” mai bruta a lumii reale in care avem oameni, resurse, armate, relationari, evenimente etc. Prietenul meu este foarte pasionat de joc, il joaca de ani de zile cu pasiune si cu implicare extrema, pana acolo incat intr-o perioada obisnuia sa se scoale la anumite ore ale noptii doar pentru a verifica atacurile pe care si le planificase anterior, ce rezultate au avut si sa lanseze unele actiuni pe baza acestor rezultate. Cu toate acestea, faptul ca prietenul meu este unul dintre stapanii acestei mici lumi brute, nu mi se pare ca il face sa fie foarte fericit. Ba chiar, daca il invit la o pizza, renunta fara ezitari la joc, faptul ca este un rege si ca are un regat de condus nu il mai pasioneaza atunci atat de mult. Sunt sigur ca nici stapanii lumii, daca chiar exista si daca chiar ar exista, nici ei nu ar fi prea multumiti de sine, de realizarile lor, de status-ul lor, cu siguranta si ei isi doresc inca ceva, un altceva pe care nu il pot defini si dupa care sufletul lor inca inseteaza. Inevitabil ajungem la intrebari grave, pe care nu doresc sa le elaborez acum si aici. Este de datoria fiecaruia sa continue sa se intrebe: ce este omul, ce este viata, de ce traim, de ce trece timpul, ce rost are viata, ce sens are

Read more
1 … 8 9 10 11 12