Midnight shopping – priveghere la hypermarket

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ Ce puteti citi in acest articol: – cum se manifesta boala cumparaturilor la romani – cum de criza nu a taiat romanilor pofta de cumparaturi? – este hypermarketul templul omului modern? – cum sa ne vindecam de dependenta de cumparaturi ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ S-a intamplat din nou la Targoviste. S-a mai intamplat acum 2-3 luni in Severin. Oriunde se deschide un nou hypermarket, romanii se gramadesc ca lacustele sa cumpere. Nu conteaza ofertele, magazinele nici nu trebuie sa mai dea banii pe pliante si pe cataloage, e de ajuns sa scrie la ziar ca se deschide un nou magazin, ca sinapsa romanilor de deja programata:  dau navala inainte de ora de deschidere, asteapta sa se deschida si se imbulzesc la gramada care pe care ca sa apuce ofertele. Nu suntem originali in imbecilitatea cu care renuntam la orice demnitate si orice minima civilizatie si imbiati de mirajul produselor la pret redus – oricare ar fi ele – dam navala ca animalele in magazine si alergam cu carucioarele spre rafturi de parca am duce bolnavul cu targa la spital. Dar de fapt, bolnavul suntem noi iar caurciorul nu este o targa ci mai degraba un car mortuar, caci nu putini ne vom avea sfarsitul din nesatioasa manuire a acestui util dar periculos obiect, caruciorul de hypermarket cu ajutorul caruia caram toate cate avem sau nu avem nevoie, in cantitati de multe ori exagerate. Am inceput sa urasc acest obiect, de cand am observat ca niciodata nu termin o sesiune de cumparaturi doar cu ce mi-am pus dinainte in gand, ci de fiecare data cumpar peste ce am hotarat si mult peste ce am nevoie sau chiar trebuie sa cumpar in acel moment. Dupa ce ca oricum muncim mult – criza, deh – si castigam putin (marea majoritate), ca sa ne manance ultimele energii si ultimii bani, multe hypermarketuri obisnuiesc ca inainte de marile sarbatori sa tina deschis non-stop, pentru ca sa poata tot omul sa cumpere si sa nu mai se gramadeasca lumea. Chiar daca financiar probabil nu foarte profitabila prelungirea programului de lucru si a costurilor, pentru magazine e important ca sa ne atraga la orice ora, sa nu cumva sa mergem la competitie sau la buticul de la colt. Stiinta comertului a evoluat atat de mult, incat homo-consumerius rareori cumpara doar ce are nevoie iar de cele mai multe ori nu poate sa nu cumpere ceea ce comerciantii vor musai sa ii bage pe gat. Cum sa nu iei pasta de dinti la oferta, daca pretul este cu 20% mai mic decat de obicei? Ce conteaza ca oricum mai ai acasa o jumatate de

Read more

Viaţa e frumoasă / La vita e bella

Din când în când trebuie să ne amintim că viaţa e frumoasă. Spun că trebuie să ne amintim pentru că este într-adevăr greu să vedem partea plină a paharului, fiind noi mereu robi speranţelor deşarte şi mereu neatinse cu care singuri ne îmbătăm şi ne complicăm. Poate că nu doar singuri, ne mai ajuta şi  alţii, căci omul este doar un animal social, nu aşa ne spun evoluţioniştii? Azi am citit despre doctorul care s-a sinucis şi cum că înainte să moară avea aspect “normal”: Aspectul dânsului era absolut normal, parcă dormea, doar că era sânge mult acolo şi s-a lovit la cap. Grotească relatare, nu e prea mult de zis, moartea, sinuciderea, crima, răul la urma urmei, au devenit atât de banale încât cei care scriu ştirile o fac ca şi cum ar comenta o banală şi plicticoasă şedinţă de guvern, totul e absolut normal, în cel mai rău caz, cam mult sânge. Au mai murit azi şi trei greci în urma incendierii unei bănci. Între ei, era şi o femeie gravidă, ni se spune, ca şi cum ceilalţi sunt mai puţin îndreptăţiţi să fie comemoraţi. Sunt speculaţii că cei care au dat foc ar fi poliţaii deghizaţi în protestatari. Eu nu m-aş mira. Se practică chestia asta în tehnologia modernă de “detensionare” sau “deturnare” a crizelor sociale. Când ajunge cuţitul la os şi oamenii ies în stradă, anumite forţe speciale din poliţie se bagă printre ei pentru a îi provoca şi pentru a crea diverse situaţii care să discretiteze protestul. De fapt, dacă mă gândesc, nu e o tehnologie prea modernă, s-a folosit şi la noi în 89 cu teroriştii. Dar iată că iar o dădui pe lângă şi în loc să scriu despre frumuseţea vieţii, mă blocai în aspectele mai puţin frumoase ale prezentului nostru. Dar cum de îmi aminti azi ca viaţa e frumoasă? Pe lângă melodia lui Romica care peste timp a rămas un antidot împotriva oricărei tristeţi, ascultând-o, îmi adusei aminte de un puşti care îl văzui azi pe la ţară mergând pe marginea străzii băgat într-un butoi de tablă cu capul şi fundul (bineînţeles) spart. Părea un soldat voinic în armură. Îi mai lipsea un coif şi o sabie. Se mişca ţantoş şi fără pic de timiditate, mândru de ipostaza lui şi sigur că ar putea să dea o explicaţie destul de plauzibilă a ce face el cu butoiul pe umeri, de unde vine cu el şi unde se duce şi de ce tocmai în felul în care o face. Mă rog, nu sunt sigur că chiar îl preocupau pe el întrebările astea, sau că îi păsa ca eu şi cu încă doi rămăserăm mască când îl văzurăm. Puştiul asta îmi aduse aminte că viaţa e frumoasă. Cel puţin la ţară, departe de crize dar mai ales de crizaţi.

Read more
1 10 11 12