Jordan Peterson: Oameni periculoși predau copiilor tăi

transcriere dupa Jordan Peterson – Profesor de Psihologie la Universitatea din Toronto

Poate că nu realizezi, dar în prezent tu finanțezi niște oameni periculoși. Aceștia îndoctrinează mințile fragede în tot occidentul cu ideologia lor ancorată în resentimente. Aceștia și-au asumat misiunea de a submina civilizația occidentală pe care o consideră coruptă, opresivă și patriarhală.

Dacă ești plătitor de taxe sau plătești studiile copilului tău la o școală cu orientare socialistă, finanțezi această adunătură de nihiliști. Tu suporți ideologi care susțin că toate adevărurile sunt subiective, că toate diferențele sexuale sunt doar construcții sociale și că “imperialismul” occidental este sursa problemelor din lumea a 3-a.

Ei sunt postmoderniștii care susțin activismul progresist chiar la o școală din apropierea ta. Ei produc grupările de huligani care atacă cu violență conferențiarii conservatori din campusurile universitare, poliția limbajului care introduc în lege folosirea pronumelor pentru noile genuri sexuale fabricate și decanii din facultăți ale căror supraviețuire este dependentă de eradicarea urgentă și totală a oricărei umbre de discriminare chiar și acolo unde aceasta este puțină sau nu există deloc.

Gândirea acestor oameni periculoși s-a format în universitățile din vest în anii 60-70 după ce adevărații fideli ai stângii radicale au devenit profesorii universitari de astăzi.

Și astfel, creștem rapid rata creditării pentru educație nu pentru ca copiii noștri să învețe să gândească critic, să scrie clar sau să vorbească cum trebuie, ci ca să fie modelați după agenda destructivă a mentorilor lor.

Este acum posibil să termini o facultate de litere fără să dai de Shakespeare – unul dintre acei “oameni albi morți” ale cărui opere au pus bazele societății noastre “oprimante”.

Pentru a-i înțelege și a ne opune post-moderniștilor, idelie după care aceștia se orientează trebuie să fie clar identificate:

1. Ne-sfânta trinitate

În primul rând este trinitatea lor deloc sfântă formată din DIVERSITATE, INCLUZIUNE ȘI EGALITATE.

DIVERSITATEA este definită nu de opinie ci de rasă, etnicitate sau identitate sexuală.

EGALITATEA nu se mai referă de mult la lăudabila egalitate a oportunităților, ci se insistă pe egalitatea rezultatelor.

INCLUZIUNEA propune formule de împărțire a resurselor pe bază de identitate pentru a atinge mai-sus menționata stare de EGALITATE greșit-concepută și una în esență falsă.

Toate drepturile clasice ale occidentului trebuie să fie considerate secundare raportate la aceaste NOI VALORI. Să luăm de exemplu, LIBERTATEA DE EXPRIMARE: fundamentul democrației.

Post-moderniștii refuză să accepte că oamenii cu intenții bune, pot să schimbe idei și să ajungă la consens. Lumea lor este în schimb un coșmar hobesian în care grupuri identitare se luptă pentru putere. Ei nu văd ideile contrare ideologiei lor doar ca pe niște idei pur și simplu incorecte, ci le văd ca făcând parte din sistemul oprimant pe care încearcă să îl înăbușe și consideră ca o obligație morală să sugrume și să constrângă cât mai mult exprimarea acestor idei.

2. Repugnarea pieței libere

În al doilea rând, specific post-moderniștilor este repugnarea pieței libere și a ideei că schimbul liber și voluntar de bunuri și servicii poate să fie benefic tuturor celor implicați. Ei nu vor recunoaște că capitalismul a ridicat din mizerie sute de milioane de oameni care și-au permis pentru prima dată în istorie să aibă acces la hrană, locuințe, îmbrăcăminte, mijloace de transport și chiar divertisment. Cei clasificați ca săraci în SUA și în toate țările capitaliste sunt totuși capabili să aibă acces la nevoile de bază. 

În schimb, în Venezuela, care era pe vremuri o țară prosperă și care până recent era pusă cap de afiș de socialiștii radicali din campusuri, clasa de mijloc stă la coadă pentru hârie igienică.

3. Politicile identitare

În al treilea rând avem politicile identitare. Post-moderniștii nu cred în individualitate. Omul este doar o instanță a rasei, genului și preferințelor sexuale. De asemenea, ești fie victimă fie asupritor . Cei clasificați în categoria “victime” nu pot face nimic rău, iar cei băgați la “asupritori” nu pot face nimic bun. Astfel de idei de victimizare nu aduc nimic bun ci doar justifică folosirea puterii și crează conflicte între grupuri.

Toate aceste idei au luat naștere cu Karl Marx, filosoful german din secolul al XIX-lea. Marx vedea lumea ca pe o luptă gigantică între clase: burghezia împotriva proletariatului. Bogații sfidători împotriva săracilor disperați. Peste tot pe unde ideile sale au fost puse în practica (URSS, China, Vietnam sau Cambogia etc), economiile țărilor au fost ruinate și zeci de milioane (!) de oameni au fost uciși. Am luptat un lung război rece pentru a opri răspândirea acestor ideologii criminale. Dar acestea s-au întors sub noua mască a politicilor identitare.

Ideile putrede ale neo-marxiștilor post-moderni trebuie să fie aruncate la coșul de gunoi al istoriei. În schimb, noi le finanțăm continuarea chiar în instituțiile în care ideile centrale ale occidentului ar trebui să fie transmise noilor generații.

Dacă nu le oprim, post-modernismul va produce în societatea din SUA și din întreaga lume occidentală dezastrul pe care l-a făcut deja în majoritatea universităților din vest.

¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ 

NOTE:

  1. scuze pentru traducere, nu sunt de specialitate
  2. aviz românilor care se uită după lumină înspre vest; atenție la ce ochelari vă puneți și nu ignorați semalele de alarmă care mai ales pentru noi nu sunt deloc greu de identificat

Bona – stăpâna (primei) case

“Prima casa, dulce casa” scria pe o reclama ieri intr-o banca. Mi-a venit sa scriu cu pixul in continuare: “Dulce casa, viata grea, banca e stapana mea” dar recunosc ca mi-a fost frica sa nu ma vada ne-a Costel, agentul de paza plictisit care pare totusi cel mai optimist angajat al bancii, daca e sa judecam dupa față si dupa voiosenia cu care aduce filele de la imprimanta catre operatorii care parca sunt prinsi cu lanturi de scaune, atat de stresati si ocupati sunt incat nici macar sa se ridice pana la multifunctionala sa puna mana pe ce au printat nu isi permit. Luxul de a face macar o ridicare si o sculare de pe scaun – cateva secunde, dar totusi un minim exercitiu fizic atat de necesar – a ajuns de mare pret in ziua de azi.

Pentru prietenii mei de pe Facebook, am sharat mai ieri un articol de pe blogul Basme Imobiliare in care autorul isi pune intrebarea – si da un raspuns – de ce sunt atatia tineri care s-au patimit sa faca un credit, si-au luat un apartament si au ajuns in final sa lucreze fie in alta localitate (s-au mutat din provincie in Bucuresti) fie au plecat in strainatate. Explicatia ar fi … The Big Wombassa – cititi articolul. Evident articolul a starnit multe patimi si multi dintre cei vizati s-au grabit sa se justifice. E firesc si viata e complexa. Sunt multi oameni care fac alegeri gresite si e greu sa accepte ca au gresit. La o alta banca mai ieri m-am intalnit cu un fost vecin din copilarie cu care nu ma mai vazusem de mult si despre care auzisem doar ocazional ce mai face. Din doua-trei vorbe cate poti schimba la o coada la plata ratei am aflat: s-a gramadit la credite tot ce a putut si deocamdata, a ajuns pana la 35 de ani sa avanseze cu casa de vis pe care a dorit sa si-o construiasca la un sat la vreo 20 km de Craiova. Parea foarte multumit desi mai degraba incerca sa simuleze satisfactia: a ajuns cu ea la rosu, a montat o centrala si si-a amenajat o camera. Se duce vara cu copiii, mai sta pe-acolo, in rest tot in oras sta, la apartament. Nu stiu daca “primul apartament” sau doar chirie, nu am intrat in detalii. Adevarul: s-a aruncat la credite in perioada de “boom imobiliar” si desi nu s-a ars prea rau (un pamant a reusit sa il vanda chiar inainte de crash) mare lucru nu a facut, adica s-a bazat ca isi face treptat casa, ca si-o construieste pe masura ce are bani dar deocamdata inca nu e locuibila si nici nu pare sa aiba planuri sa se mute. Are insa un loc unde sa se duca cu copiii vara, se justifica el. Mi-am amintit atunci de anunturile de prin ziare care suna cam asa: “gazduire gratuita pentru intretinere casa vacanta”. Nu am vrut sa ii zic, pai daca vroiai doar un loc unde sa te duci pe weekend cu copiii, puteai sa cumperi o gioarsa de casa la cate sunt acum de vanzare, nu sa te arunci sa faci casa de la zero. N-am invartit cutitul in rana, si-asa cand am ajuns la capitolul “munca” si l-am intrebat si cu ce te mai ocupi, dupa 2-3 vorbe am inteles: si-a cam pus multe in carca. E clar, omul are rate la greu de platit si se da peste cap sa munceasca din greu ca sa faca fata. Se scuza si de ce s-a riscat: m-am gandit ca daca e vreo problema, vand apartamentul meu si ma duc fie la mama, fie la socri, avem unde, nu e problema. Deci are variante, nu e problema.

Nu insa despre categoria de oameni care au luat decizii importante grele si nu au estimat corect toate aspectele doresc sa tratez. Vecinul asta nu e corporatist, nu e ITist, nu lucreaza nici la banca, are salariu bun, dar nu cred ca ar face parte din categoria de oameni cu salarii mediu sau peste mediu, cu job sigur, intr-un domeniu cat de cat sigur, care lucrand amandoi, avand salarii bune, peste medie, poate chiar de top, si-au permis sa faca credit, poate chiar nu doar prima casa, ci pentru ceva mai “high-end” si si-au permis chiar sa isi si finiseze apartamentul, sa cumpere mobila, ba chiar sa aiba si o masina-doua, bune, nu junkuri, si chiar si TV Led Full HD. Exista inca in Romania oameni pentru care rata nu e un stres prea mare, deci stau bine, isi permit chiar si o bona la copii. Asta pentru cei care nu tin copiii “in deplasare” la bunici. In blocul unde locuiesc eu, majoritatea familiilor au copii, dar pe timpul saptamanii este liniste totala. In weekend insa parca e gradinita. Si in curtea blocului si pe scari e plin de copii. Chiar si in casa nu se poate sa nu aud un copil cum se cearta cu parintii sau cum se bate cu sora-fratele. Care este fenomenul: marea majoritate din vecini sunt “corporatisti” si lucreaza mai toata ziua. Unii au bona, dar majoritatea nu au nevoie pentru ca trimit copiii la bunici. “Reuniunea” familiei are loc in weekend. Ca la chinezii navetisti care lucreaza la fabrica companiei si se intorc acasa in weekend. Evident exista diferente de “lifestyle” dar eu ma refeream la familie …

Bona are cel mai tare job in Romania: are un mediu de lucru destul de frumos, are colegi de munca / clienti / sefi destul de agreabili si are si “specificatii” destul de laxe si nu foarte greu de indeplinit. Ba chiar mai trage si o plimbare pe langa bloc, prin parculet- daca are unde, cand vremea e frumoasa.

In timp ce tinerii corporatisti care trebuie sa plateasca rata la super-apartament sunt la munca, bona se lafaie in ditamai apartamentul, se bucura de vedere (daca e cazul), admira mobila frumoasa, se uita la televizorul full HD, poate da cu aspiratorul performant pe covoarele superbe, poate sterge parchetul de lemn masiv, poate spala vasele in bucataria superba amenajata de corporatisti etc. Iar seful? O minune de copil, o pupa cand se intalnesc si cand se despart, se joaca cu ea, ii spune toate vrute si nevrute, ii pune intrebari hazli care nu o pot face sa nu rada si sa se amuze cat de acra ar fi ea ca persoana. Nu se intampla asa la job, unde viata e o jungla: sefii te privesc de sus si iti dau sarcini, colegii de pe acelasi nivel cu tine sunt competitorii tai si in cel mai fericit caz doar incearca sa te intepe si sa te puna in situatii nasoale, subordonatii cauta sa te fraiereasca si sa se eschiveze cum pot de ce au facut, in timp ce tu esti responsabil si trebuie sa dai rezultate, ca altfel … nu prima, nu promotie, nu job bun, nu sanse in cariera. Copilul insa e un sef bland – chiar daca poate mai tipa uneori daca nu ii dai pe desenele care ii plac sau il pui la culcare. Poate uneori vrea caca, ceea ce dupa mine e partea cea mai grea a jobului de bona. In general insa, nu cred ca se compara ca client/sef sau coleg cu nici un alt job.

Ca lifestyle, bonitul nu e prea complex: ai grija de copil, poate mai faci o mancare, poate mai bagi o masina de spalat, dai cu aspiratorul sau duci gunoiul si in rest … te joci cu copilul sau te uiti la el sa nu faca prostii. Evident fizic e antrenant, trebuie sa nu ai hernie, sa nu te doara fundul daca te ridici si te duci dupa el. Nici cu nervii daca nu stai bine, ai ceva probleme ca bona. Nu ca in alte locuri unde oricum ai exploda sigur si nu ai face fata, daca nici macar un copil nu il poti controla, dar e o provocare totusi. De fapt, asta e cam toata marea provocare a unei bone: sa se priceapa cat de cat la educatia si controlul unui copil, altfel spus la comunicare. Majoritatea copiilor, daca te descurci sa comunici cu ei, sunt minunati. Nu insa la job, in corporatii. Oricat ai fi de bun la comunicare, se gaseste unul care face pe prostul, care iti pune bete in roate sau care pur si simplu nu poate intelege, oricat de bun ai fi tu de comunicator. Copii de astia mai greu insa. Dar oricum, ca bona iti poti schimba jobul usor daca chiar situatia e extrema si cine stie peste ce rasfatat ai dat.

In ceea ce priveste specificatiile muncii, ca bona ai timp si de tv, si de ceva net, poate si de o carte, cand copilul doarme sau vrea desene. Te mai si plimbi cu el pe-afara daca vremea e frumoasa, ai si ceva activitate fizica care stim ca produce dopamina – excitant care poate induce stari de bine din senin dar nu dai nici in greu – doar daca esti o bona incepatoare care nu e obisnuita sa alerge dupa copii. Ca mediu, bona de cele mai multe ori sta bine. Nu oricine isi permite bona, deci in general ca loc de munca nu ai de ce sa te plangi: corporatistii au avut grija sa cumpere un apartament frumos si sa il doteze corespunzator.  Nu mai zic de cazurile unde “clientul” sta la casa si poate are si o curte sau o gradina. Nici la Google nu cred ca e mai frumos, chiar daca au cantina. Ce conteaza insa o amarata de cantina, fie si la Google! Comparativ cu dotarile unei bucatarii moderne, cantina e jaf. Bona are acces la microunde, frigider mare si de calitate, plita cu inductie, hota de volum mare, vesela nu mai zic. Dar in primul rand, nu e aglomeratie si nu stai la coada. Mananci cand vrei, ce vrei si poate chiar ai sansa sa gatesti chiar ce ai chef, mai ales daca te pricepi. “Clientul” poate fi uneori pretentios, dar nu se poate sa nu ajungeti la un consens dupa niscavai “negocieri”, mai ales daca promiti “bonus” un ou kinder.

Cel mai greu ca bona e probabil ca lucrezi la negru, dar nu e un impediment asa de mare. Iti poti plati singura o asigurare medicala si o pensie daca chiar mai ai iluzii ca o sa apuci sa primesti de la stat pensie si nu te descurci sa-ti administrezi banii cum trebuie. Ah, si mai e ceva nasol la meseria asta: la noi cererea cam este destinata exclusiv femeilor deocamdata. Si mai ales celor care nu sunt bolnave de carierism care e o mare pacoste. Din pacate femeile de varsta medie, mame, destepte (desi nu peste wombassa) si in floarea varstei nu prea se incadreaza in profilul bonei. Ce pacat …

1 3 4 5