Search Results for: fabrica de consens

Așa cum băieți deștepți din camarila de “oameni de afaceri” cu statul nu se îngrijorează de cine este la putere deoarece există un stat paralel în care ei sunt integrați și în care sunt cetățeni de vârf cu puteri depline – indiferent de ce partid este la putere – tot așa există un sistem economic paralel cu economia “contabilizată”. I-am zis satul paralel, dar evident că nu e vorba doar de viața la sat ci și viața la orașe a unor cetățeni care vin de la sat sau care au relații cu satul sau mai bine zis cu locul unde se produc bunuri și servicii care nu sunt administrare de lanțul standardizat de producție și desfacere de bunuri, servicii și ideologii despre care am mai vorbit aici. Deși i-am zis paralel, e de la sine înțeles că satul paralel (cu lanțul standardizat) nu poate avea aceeași amplitudine, nu are aceeași calitate și cantitate a ofertei deoarece în primul rând se adresează unor oameni încă ne-remodelați complet care au aspirații și nevoi normale, nu fluide și pre-programate de fabrica de consens care modeleză comportamentul maimuței moderne angrenată complet în lanțul standardizat. Satul paralel și lanțul standardizat sunt într-un fel trecutul cu viitorul în competiție. Omul vechi cu omul nou. Sunt mult de zis, cum ar fi faptul că există o populație fringe, la granița între cele doua, că există oameni complet independenți, că există codependența unor componende din satul paralel față de lanțul standardizat (mai ales la nivelul autorității și al legilor) etc. Ce doresc eu însă să subliniez, că ce ni se pune în față – segregarea prin “certificat” – nu este neapărat un lucru rău, nu este neapărat pedeapsa lui Dumnezeu sau începutul sfârșitului. Este într-adevăr o provocare, deoarece este un test (ușor zic eu) de credință. Revin obsesiv – dar nu am ce face – la a repeta că plandemia este pătrunderea în planul real a unor fronturi din războiului nevăzut, mai pregnant decât altă dată – și pe lângă componenta de testare a credinței, pot să mai existe nenumărate alte aspecte, care țin de pronia divină și nu putem decât a specula în legătură cu ele. Ascultam, de exemplu, pe JimBob care o dă într-una cu smart-citi-urile, cum că păpușari vor să bage cât mai mulți în congolomerate numite smart-city-uri unde va exista un proces de digitizare, totul fiind tokenizat, de la bani până la experiențele personale. Cum nu vor putea controla toată lumea (nici acum de fapt, la țară statul nu este prezent 100%, legea pământului este încă oarecum mai puternică), vor oferi zăhărelul doar la cei care acceptă să fie integrați în blockchain, certificatul, prin caracteristica sa globală fiind un prim pas către asta. În afara orașelor, zice JimBob, vor fi comunități independente, fiecare cu specificul și personalitatea ei – cum deja se întâmplă și acum. De aceea, el pune accent pe dezvoltarea abilităților, a comunității și deconectarea voluntară din lanțul standardizat de producție și desfacere de bunuri, servicii și ideologii. Sfaturi simple de dat,

Nu contrazic cu nimic cele zise acum 2 luni în COLAPSUL FRONTULUI DIN UCRAINA prin ce voi spune în continuare. Este o diferenţă între starea lucrurilor şi care e factorul principal care a dus la această stare. Aşa cum dezastrul economic din România, subjugarea totală şi lipsa oricărei speranţe de viaţă normală sunt o realitate palpabilă dar totodată consecinţa cedării suveranităţii către UE, tot aşa şi Ucraina în prezent nu face decât să joace un rol, cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă. Rolul Ucrainei a fost tot timpul acela de a împunge ursul, de a încerca să îl sece de energie, de a încerca destabilizarea politică, de a încerca provocarea unor eventuale greşeli strategice majore. Folosirea Ucrainei a fost şi ea o variantă la care s-a ajuns după alte încercări, cum a fost Georgia de exemplu. Şi mai înainte de Georgia, Cecenia. Dar lumea în general uită şi oricum aceste lucruri nu le veţi putea auzi la TV sau la vreun analist serios care doreşte să câştige o pâine în România de astăzi. Ca fapt divers, în cazul Georgiei, problema a fost nealinierea armatei georgiene cu recomandările “consultanţilor” militari ai SUA. Pentru cei care îşi amintesc evenimentele, intrarea ruşilor în Osetia s-a făcut printr-o strâmtoare foarte îngustă unde dacă doreau georgienii îi puteau căsăpi pe ruşi. Evident era doar o victorie de moment, dar cine ştie … În schimb, în Ucraina americanii au învăţat lecţiile şi s-au asigurat că armata a fost “curăţită” cel puţin la nivelul conducerii de liderii “pro-ruşi” pentru a evita situaţia catastrofală cu Crimeea când preluarea s-a făcut fără ca soldaţii să tragă un foc de armă. Vă amintiţi cum plecau autobuzele cu soldaţi ucrainieni din Crimeea? Unde plecau aceştia? Acasă la ei, deoarece ei nu erau din Crimeea, deoarece majoritatea locuitorilor din Crimeea au dorit aderarea la Rusia. Fiind curăţită armata şi oferind armament şi pregătire, rezistenţa Ucrainei în urma invaziei ruşilor a fost nu doar de gherilă cum calculaseră ei iniţial. De altfel, rezistenţa batalionului Azov în acea fabrică din Mariupol este explicată tocmai prin pregătirea intensă pentru un război de gherilă. Cum ruşii au făcut un atac în pripă, din motive explicate aici, reculul ucrainienilor a fost spectaculos şi a forţat retragerea ruşilor în toamna anului 2022. Atât de puternic a fost ajutorul americanilor, atât de puternice armele şi suficientă muniţia, încât ucrainienii ar fi dorit să pornească un atac înspre Moscova. Evident că americanii nu au dat ok-ul la aşa ceva deoarece creştea riscul folosirii nuclearelor şi escaladării războiului nuclear pre devreme. Ori pentru a crea premizele unui război nuclear, este nevoie de creşterea treptată a tensiunilor, de finalizarea bunkerelor pentru elite, de transmiterea mesajului în rândul fericiţilor aleşi care speră să treacă de iarna nucleară etc. Prin urmare, americanii au forţat un acord cu ruşii ca în nordul Ucrainei să nu se ducă lupte. Evident, din când în când ucrainienii mai trăgeau câte o scatoalcă la Belgorod şi recent chiar au încercat unele manevre. Ruşii au răspuns,

vezi şi CARE-I TREABA CU BOALA X? (20 IAN 2024) Deseori am repetat pe blog că nu am încredere în politicienii naţionalişti care nu cer ROEXIT. A cere sau nu ieşirea din UE este echivalent cu crezul ortodox. Nu poţi spune crezul cu o jumătate de gură, nu poţi sări un cuvânt. Dacă spui un cuvânt greşit, de capul tău, sau îl omiţi, nu mai eşti ortodox. Dacă eşti naţionalist dar o dai înainte cu UE şi nu afirmi ferm că urgenţa principală este recuperarea suveranităţii pierdute prin aderarea la UE, nu eşti de fapt decât un mincinos. “Patriot în UE” este o prostie dovedită de nenumărate ori. Uitaţi-vă la Orban cât de patriot este în EU sau la polonezi: după un puseu de naţionalism polonez – care chiar a făcut unele lucruri bune, a dat unele rezultate – rezistenţa naţionalistă a cedat şi deşi partidul naţionalist a prins 45% la alegeri, maşinaţiunile realizate de Forum prin organizaţii discrete, a dus ca în Polonia să revină răţoiul Tusk şi să execute o “curăţenie accelerată” a foştilor naţionalişti care s-a lăsat inclusiv cu arestări şi asalturi asupra televiziunii publice. Din păcate, despre torturarea naţionaliştilor de către noul răţoi instalat de centrele de putere discretă pro-sistem din Polonia, nu prea aflăm la CNN, deşi vedem că în unele surse oficiale, informaţiile sunt abundente. Nu doresc să lungesc prea mult despre Polonia, doar explic de ce în UE nu este loc pentru naţionalişti decât dacă sunt trimişi pe front să lupte cu Putin. În rest, naţionaliştii şi conservatorii în general, sunt consideraţi elemente periculoase pentru ordinea de stat, sunt arestaţi şi persecutaţi, dacă nu introduc rapid legi pentru protecţia minorităţilor sexuale. Evident că cei care nu sunt extremişti ci doar flutură unele valori conservatoare ca să ia minţile proştilor, sunt toleraţi şi sunt parte din “sistemul de valori european” deoarece fără nişte actori care să simuleze teatrul democratic, ideologia europenistă s-ar goli de conţinut, căci tocmai democraţia şi libertatea sunt valorile pe care altoiesc pseudo-valorie noilor ideologii fundamentate printr-o denaturare a toleranţei în direcţii aberante sau chiar diabolice, cum ar fi legiferarea pedofiliei. Tare mi-e teamă că dat fiind riscul masiv, cel puţin în aparenţă, pentru UE, din acest an de alegeri, surpriza anului pentru noi să fie Prostănacul. Pe scurt, Prostănacul nu diferă cu nimic de Klaus, în sensul că este doar un automaton controlat şi programat să joace un rol. Şi are chiar mai multă practică. Chiar dacă pot exista variaţii la discurs, Prostănacul va duce în continuare aceeaşi politică ca şi Klaus şi practic nu va schimba nimic, poate doar înspre rău. Singurul avantaj pentru noi din punctul de vedere al lui Klaus, a fost frica acestuia de eventuale răscoale. După ce a venit la putere pe spinarea ingineriei sociale produse cu ocazia Colectiv, Klaus a fost ameţit de riscurile valurilor sociale şi s-a temut în plandemie să apese pe butonul exeteminării până la capăt. S-a oprit la un punct de unde, poate dacă apăsa mai mult, păţea ce a

Dacă românii ar mai citii ca pe vremea lui Ceauşescu, orice prim-ministru ar tremura la vestea că ditamai distribuitorul de carte intră în faliment. Ştirea că Elefant a intrat în faliment nu prea a făcut valvă în presa noastră, cu excepţia pe ici pe colo: Evident că nu sunt pentru intervenţionism cum sugerează unii. Nu are statul ce să intervină pe piaţa cărţii aşa cum nu ar avea nici pe piaţa imobiliară sau pe piaţa RCA unde vedem că a făcut varză totul. Intervenţionismul statului prin PRIMA CASĂ este ca o propteală a preţurilor la apartamente deoarece nu permite aterizarea acestora la un nivel tangibil pentru veniturile din Românika. Programul PRIMA CASĂ este un exemplu ideal de exemplificare a subjugării ţării către finanţele internaţionale care nu au agreat un crash al preţurilor după 2008 deoarece evident ar fi dinamitat sistemul bancar şi multe “investiţii” ale cămătarilor rămâneau fără nicio perspectivă. Aşa, cu prima casă, preţurile au fost menţinute şi meltenii nu au renunţat la plata ratelor speriaţi de creşteri şi mai mari, deşi un crash al preţurilor la 20% din nivelul din 2008 putea să permită oricărui om cu orice salariu mediu un apartament normal, cel puţin. Narativul cămătarilor propagat prin fabrica de produs consens din presă, susţinea că dacă preţurile pică, va avea de suferit şi industria construcţiilor, nu doar băncile care mereu sunt prea mari ca să pice şi trebuie să luăm de la educaţie să dăm la Prima Casă. Vai, domne, ce pierdere! Samsarii care realizau randamente de 700% în ditamai bulă, trebuiau să se mulţumească cu mai puţin. Culmea e că construcţiile au mers atât de prost, că au trebuit ulterior să fie stimulate şi ele prin acel giumbuşluc cu salariul minim. Ca fapt divers, vedeţi că pentru construcţii au avut imaginaţie să găsească soluţii targetate pe ce îi doar pe ei, pe stimularea salariilor ca să nu mai fugă doreii afară. La bănci însă, prioritatea era a cămătarilor, de aceea sub pretextul “ajutării” omului de rând care nu are bani să dea avans, s-a inventat “un program” care evident că nu avea în cap accesul facil al oamenilor, ci menţinerea preţurilor mari, care altfel ar fi afectat profiturile băncilor şi chiar solvabilitatea acestora. Personal sunt sigur că cu puţină imaginaţie de inginerie contabilă, balanţele erau rezolvate şi crash-ul putea fi evitat, însă aceste programe sunt specifice politicii economice deloc capitaliste din Imperiu, în care statul ia măsuri cu dedicaţie pentru anumite centre de putere, de la bănci, la big pharma şi acum la complexul militar industrial. Ori această politică se propagă pe plaiuri mioritice, trecând prin Bruxelles care culmea, deşi este împotriva stimulării de stat a unor segmente – UE arde dacă aude că statul stimulează agricultura sau vreo industrie anume – când e vorba de bănci, bagă nene cât mai mult. Sau de fonduri pentru panouri electrice, pentru maşini electrice şi alte direcţii economice conforme cu Marele Reset. Nu vreau să reiau aici toate comentariile anterioare legate de PRIMA CASĂ despre acest subiect pe