Vin soldăţeii! Invicibili, imbatabili, cei mai puternici, cei mai fioroşi. Ce vor face ei? Vor ocupa Iranul! Dar pot oare 2500 de oameni să ocupe o ţară de peste 1.6 milion de km pătraţi şi cu 91 de milioane de locuitori? Nu, dar măcar o insuliţă pot să ocupe. Oare?

Insula Kharg este terminalul prin care Iran exportă 90% din petrolul său. Dacă americanii o ocupă, Iran s-a lins pe bot de petrol. Evident, pot retalia cu drone, cu rachete. Insula se află la 15 km de Iran. Dar dacă folosesc drone şi rachete şi fac daune, vă daţi seama că dintre cei 2500 de marines, dacă mor 25, prietenii lor pot să detoneze toate depozitele.

Depozitele de petrol din insula Kharg încă sunt pline şi conţin petrol în valoare de 2 miliarde de dolari. SUA nu vor să piardă acest petrol, de aceea Trump le-a interzis israelienilor să mai bombardeze facilităţile petroliere. Evreilor nu le pasă de petrol, ei vor să vină Mesia şi pentru asta trebuie să dea foc la tot ce se poate şi să provoace popoarele lumii una împotriva altora până la nucleare.

Dar Trump este avid după bani şi visează că poate ocupa insula fără să piardă petrolul. Evident, el crede că va negocia cu iranienii că poate le dă 10% şi SUA exploatează restul, vinde depozitele şi Iran continuă să producă, dar doar SUA poate încărca navele şi Iranului va da 1% redevenţe cum ne dau nouă austriecii.

Deci această insulă e primul candidat pentru boots on the ground. Iranienii pot să renunţe la petrol şi să măcelărească marinii cu drone şi rachete, caz în care va fi inevitabil ca şi petrolul să ardă şi totul să explodeze. Mai e şi alternativa să fie precauţi şi să trimită doar drone mici care să îi vâneze pe americani, dar e riscul ca cei care surpavieţuiesc să dea ei foc la insulă. Mai e şi scenariul în care iranienii opun rezistenţă şi americanii nu pot să o ocupe. Ar fi culmea, dar nu exclus.

Aceeaşi enumerare de posibile scenarii putem face şi cu privire la alte eventuale insule. Care însă nu prea există ca importanţă şi ca impact relevant.

Este clar că dacă SUA ocupă insula şi iranienii nu o detotează înainte să o părăsească sau în timpul luptelor, este clar că după ocupare, SUA au cu ce să negocieze cu iranienii. Asta însă cu condiţia ca dronele şi rachetele să nu plouă, adică fie americanii să aducă o apărare antiaeriană nemaivăzută în acest război, fie să scadă şi mai mult capacităţile iranienilor deşi în ultimul timp avem o creştere a numărului de drone şi rachete lansate.

În final mai am de adăugat doar un amănunt. Cu doborârea F35-ului se schimbă multe. Nu doar la capitolul imagine şi la acţiunile Lockheed Martin. Avioanele trebuie să îşi schimbe rutele şi incertitudinea piloţilor va creşte. Asta îi va face mai reţinuţi, le va scurta traseele, şi va pune mari semne de întrebare legate de fesabilitatea desantului oriunde.

După mine, dacă iau matematic ce implicaţii are această doborâre, vă pot garanta că acum analiştii militari americani nu dorm, de 24 de ore, sunt pe jar în căutarea unor răspunsuri şi a unor variante la ce s-a întâmplat.

Deşi e un alt topic, voi detalia pe scurt ce înseamnă acea doborâre. În primul rând, exclud varianta norocului, nu cred că iranienii au avut pur şi simplu un lansator de antiaeriană disponibil şi au dat jos cu avionul deoarece a trecut prin dreptul unde era lansatorul la un anume moment şi ... noroc!

Foarte probabil lovitura se datorează unui sistem complex de radare de mici dimensiuni, eventual mobile, care funcţionează ca un mash de detectoare, fiecare captează un semnal, de o anumită intensitate şi apoi un model IA face o imagine completă a detecţiei pe baza a sute de mici detecţii de la radarele pe unde trece avionul care deşi fiecare în parte nu oferă prea multe informaţii, cumulate, toate aceste date pot fie depista un traseu, fie da variante posibile de trasee fiecare cu un anume procent de probabilitate asociat. Cam cum e cu jocul avioanele între copii.

Cu privire la alte tehnologii, şi acestea sunt posibile. Similar sau paralel cu mash-ul de radare, e posibil să existe detectoare optice sau EMF care de asemenea să ofere date în timp real la un model care folosind câteva datapoint-uri de detecţie să modeleze rute probabile şi astfel, când un scenariu cu o probabilitate mare apare, lansatoarele mobile sunt scoate din subteran şi folosite să lovească.

Singura mea mirare este de ce nu au lovit mai bine o cisternă de alimentare. Pentru asta, explicaţia ar fi că probabil comunicaţia între senzori şi centru are loc prin cabluri directe deoarece evident internetul era de aşteptat să pice iar Iranul nu are sateliţi de comunicare pe care să îi folosească. Prin urmare, capacităţile de detecţie se limitează la teritoriul Iranului şi poate doar la anumite zone experimentale.

Dacă sistemul ar fi unul larg răspândit, şi secret, cu siguranţă iranienii l-ar fi folosit din prima zi ca să diminueze din start capacităţile de lovire ale inamicului. Faptul că abia acum au dat jos, ar fi indicator că sistemul acesta atipic de detecţie, care nu se bazeză pe radare mari care probabil au fost distruse, denotă faptul că aceste capacităţi nu sunt extinse ci limitate la un anumit teritoriu sau mutate din altă parte pe rutele depistate până acum.

Asta ar fi o lecţie bună de învăţat dacă armata română ar avea experţi. Faptul că Iran a reuşit să depisteze un F35 invizibil de miliarde cu câteva lighene conectate prin fibră optică şi un laptop cu un soft inteligent pe el, arată că o ţară mică, cu cap, poate ţine în şah un imperiu. Decât să dăm miliarde pe F35-uri proaste pe care le vom primi peste 35 de ani sau mai mult, nu mai bine investeam în aşa ceva?