Este puțin devreme să declarăm câștigarea războiului de către Iran, dar iată care este starea lucrurilor:

1) SUA & Israel au atacat Iran pentru a provoca o revoluție. Revoluția trebuia să ducă la conflictul între diverse grupări care constituie REȚEAUA de securitate a Iran-ului, ținta fiind Gărzile Revoluționare. Ideal pentru Imperiu, revolta populară ar fi dus la un conflict între ARTESH (Armata Regulată) și IRGC (Gărzile Revoluționare anti-sioniste). Nu doar că acest scop nu a fost realizat, dar loviturile nu au făcut decât să coalizeze și să cimenteze statul Iranian și aderența poporului la conducere. Cu privire la armată, mai trebuie menționat că în expectativa unor revoluții, armata adoptase deja o oarecare delegare a deciziei la niveluri mai joase, în sensul că în caz de război total, conducerea nu ar fi unică, ci fiecare unitate din diviziune, având conducerea proprie, poate lua decizii strategice fără acceptul centrului de comandă.

2) Împrospătarea cadrelor: prin loviturile de “decapitare” care aveau ca scop tentativa de a produce HAOS și apoi re-constituirea unei ordini controlate (cum a fost în Siria) pe structurile „discrete” crescute în interior și care nu au fost complet deconspirate (deoarece Iran e mare și complex) nu s-a produs decât un fel de tăiere de primăvare în rândul cadrelor de conducere. După comportamentul anterior al dușmanului, Iran a învățat să aibă cadre desemnate pentru orice poziție pentru a face față la eventuale decapitări. Similar postului „designated suvivor” al președenției SUA, Iran a adoptat modelul și și-a creat „backup” la toate pozițiile de conducere pentru a putea face față la decapitări multiple. Deși evident noi nu știm detalii și nici cât de eficientă poate fi această pregătire, deoarece evident până nu ai povara conducerii pe umeri, nu știu cât de pregătit poți fii, cel puțin au dat dovadă de dinamism și reziliență prin aceea că nu așteaptă ca la noi de aproape 3 ani de zile desemnarea unui șef civil al serviciilor de securitate, care șef ar putea investiga alegerile și ar da la suprafață unele nereguli, ci au deja oameni desemnați nu doar la vârf, ci și viitori locțiitori în caz că actualii lideri vor fi decapitați instant toți. Simplul fapt că există o listă de nume pe care toți o știu ajuta imens la depășirea stresului și neliniștii în cazul unei organizații atunci când liderul este omorât.

3) Capacitățile militare sunt în mare parte funcționale. Oricât de mult s-a lăudat Trump că a distrus complet armata Iranului, este evident că liderii armatei l-au vrăjit ca să se poată lăuda turbatul și să nu ceară invazie terestră sau atac nuclear. Realitatea este că Iran s-a pregătit din timp pentru bombardamente construind orașe subterane unde au nu doar depozite de rachete și de lansatoare ci și FABRICI de rachete. Ce au lovit americanii și evreii au fost „resturile” care au rămas la suprafață deoarece nu mai aveau loc în subteran. Este adevărat că poate au lovit și unele guri de intrare sau de aerisire în aceste locații subterane care însă după fiecare val de atacuri, erau reparate și reinstituite. Ce nu știm noi este ce procent din locațiile subterane chiar au fost atinse deoarece chiar dacă sateliții puteau da unele indicii legate de aceste baze și chiar dacă configurația internă, arhitectura subterană a construcțiilor ar fi cunoscută, numărul de bombe care pot penetra în adâncime este limitat și precizia necesară pentru aceste lovituri este extremă. Practic, printr-o gură de aerisire de 1mp trebuie să pătrundă două bombe mari, una care să distrugă capacul pus deasupra și alta care să pătrundă în interior. Cu siguranță, iranienii au avut ceva praf și pământ de scos afară din aceste locații dar cu siguranță doar un mic procent din baze și rachete au fost atinse. Cum știm asta? Prin faptul că până în ultima zi a războiului Iran a lansat rachete, din ce în ce mai multe și mai nasoale. În ultima zi, Israel a fost lovit peste tot, de la nord la sud. Rachete balistice au lovit în ultimele zile inclusiv petroliere aflate în porturi, ceea ce denotă nu doar precizie dar și acces la date din satelit în timp real.

4) Armata terestră: un mister. Se spune că Iranul are sute de mii de soldați gata să intervină în Orientul Mijlociu. Zvonurile despre invazia terestră sunt aberante, SUA nu are armată să trimită acolo și Iran nu se compară cu Irak. Dar chiar dacă datorită reliefului, Iran este o cetate întărită, armata pune oricum un risc pentru alte țări din zonă în caz că Iran începe să aibă pretenții expansioniste. După mine este doar o chestiune de timp cât mai rezistă Iran și nu invadează cel puțin Kuweit-ul. Axa de rezistență construită de Iran în Orientul Mijlociu nu pare să fii fost însă foarte bine coordonată și dotată deoarece ar fi putut produce deja lovituri de stat în anumite țări unde cel puțin popoarele sunt pro-Iran, mă refer aici la Kuweit și Bahrain. Bahrain a mai avut parte de revolte, dar fiind un dinte pe coasta Arabiei Saudite, acestea au fost anihilate de mai multe ori de mercenarii saudiți. Marea diferență între statele din Peninsula Arabă bogate este că acestea au armate (și în general clasa muncitoare) din import, alcătuite din indieni și pakistanezi plătiți, făcuți cetățeni poate, deși nu neapărat. În ciuda miliardelor pompate în achizițiile militare armatele țărilor din peninsulă nu sunt capabile. Arabia Saudită de exemplu, ani de zile a încercat să bată pe yemeniți. Pe vremea lui Obama, SUA au sprijinit Arabia Saudită și aerian de asemenea saudiții au câștigat războiul la fel ca acum cu Iranul, însă terestru nu au reușit nimic și prin urmare au fost nevoiți să se retragă și să nu mai facă nimic.

Acum dacă trecem la SUA, sunt următoarele chestiuni

1) Lipsa unui obiectiv declarat. Deși obiectivul pe care îl știe toată lumea este DISTRUGEREA Iranului și „sirizarea acestuia”, adică preluarea controlului de către evrei, prin proxy, terminarea livrărilor de petrol către China și împingerea valului de „revoluții democratice” înspre Caucaz și înspre Rusia, la nivel declarativ Trump a băltit-o: ba că Iran trebuie să nu aibă arma nucleară, ba că Iran trebuie să renunțe la rachetele balistice (adică practic să își tragă un glonte în cap), ba că Iran trebuie să permită femeilor să umble cu capul descoperit, etc, etc. Acum s-a ajuns la cererea ca Iranul să deblocheze strâmtoarea Hormuz care înainte de război era liberă.

2) Lipsa capacităților. Chiar dacă să zicem că SUA ar avea ca obiectiv schimbarea regimului, fără o invazie terestră aceasta nu se poate face. Nimeni nu crede asta, deși narativul războiului a rumegat și chestiunea asta o perioadă. SUA nu pot însă să facă o invazie terestră. Cu privire la nucleare, folosirea acestora ar însemna o escaladare riscantă și orice militar întreg la cap din SUA nu cred că va duce la îndeplinire un astfel de ordin. Nuclearele au rol strategic defensiv pentru SUA, iar Iran nu prezintă niciun risc și nu a prezentat niciun risc. Pentru Israel da, și cel mai probabil Israel va folosi nuclearele ca ultimă mișcare în acest război după ce negocierile din Pakistan vor eșua din nou și după ce Trump va turba de nebunie în urma pierderii alegerilor.

3) Alegerile sunt BIG DEAL pentru Trump. Dacă vin democrații, poate ajunge la pușcărie din cauza acestui război. Are nenumărate declarații, printre care mai ales aceea că va distruge civilizația iraniană și toate celelalte. Asta fără nicio ezitare se poate condamna de oricare judecător de pe lume la tentativă de GENOCID, chiar dacă Trump nu a trecut la fapte și doar a bâlbâit aiurea amenințări. Este clar că democrații caută orice să îl dea jos și să scape de Trump și chiar dacă evreii au control asupra întregului spectru politic democrat, ce nu controleazi ei este VALUL SCHIMBĂRII care va veni în toamnă. Este foarte posibil ca trezirea în conștiință a poporului american să aducă noi și noi oameni la elegeri care să aibă un singur lucru în comun: dorința de a se elibera de influența evreiască din SUA, altfel spus, eliberarea SUA de controlul sionist actual. În ce măsură vom avea parte de un proces democratic sau tensiunile actuale alimentate și de război dar mai ales de consecințele economice ale stării de fapt actuale vom avea parte de un război civil în toată regula, rămâne de văzut.

După ce am trecut prin principalele argumente ale tezei mele că Iran a câștigat, aș face o scurtă trecere în revistă a lipsei unei soluții de ieșire sau a unui parcurs pentru SUA prin care situația să poată fi schimbată măcar în sensul unei ieșiri ONORABILE a lui Trump din acest rahat. În engleză, termenul pentru „spălat putina” este “offramp”, deci dacă vreți să investigați și mai mult topicul decât o fac eu aici, puteți căuta pe google “trump iran offramp”.

1) Strâmtoarea Hormuz. Este de departe principala gâtuire la îndemâna Iranului. Menționam mai sus că personal nu înțeleg de ce Iran nu invadează pur și simplu Kuweit deoarece legal și moral ar avea dreptul. Ei bine, răspunsul este că nu are nevoie. Ca în orice bătălie, asseturile și armele cele mai puternice, le păstrezi doar pentru când ai nevoie. Așa cum SUA nu a folosit încă nuclearele ci încearcă tot felul de chestii, tot așa și Iran nu a ocupat Kuweit-ul deși ar putea să o facă în 24 de ore cum a făcut Sadam și nici nu a amenințat că invadează Israel-ul, ceea ce poate ar duce la folosirea nuclearelor. Iran așteaptă deoarece deocamdată are o armă la fel de puternică ca nuclearele: strâmtoarea Hormuz.

Sper că toată lumea a înțeles de ce Iran poate controla această strâmtoare și de ce SUA nu pot face nimic ca să o deblocheze, decât printr-un acord de pace complet care însă nu poate fi semnat deoarece SUA nu dorește încă să accepte că a pierdut, ci din contră, deoarece Trump a fost informat aiurea de minioni din jur că a câștigat, nebunului nu îi vine să creadă că acum trebuie să plătească despăgubiri Iranului deoarece a pierdut războiul.

Cu cât timp strâmtoarea stă mai mult închisă, cu atât economia globală are de suferit și tensiunile pe piețele financiare pot distruge Japonia în primul rând care este ca o dinamită în inima Imperiului deoarece prăbușirea Japoniei va fi ca un cutremur subteran în ocean care va produce un tsunami pentru Imperiul Anglo-Americano-Sionist. Deci mulți comentatori se leagă de prețul petrolului și de riscul producerii unei recesiuni care oricum există în realitate deși e măsluită în cifre. Este clar că prețul petrolului este o problemă, DAR și mai gravă va fi lipsa petrolului pentru Japonia care este complet dependentă de importuri. Într-adevăr Japonia are alternative energetice și are și bani pentru petrol. DAR creșterea costului cu energia va împinge Japonia să vândă bondurile americane ceea ce va duce la căderea dolarului și la un val de șocuri pe datoria suverană a SUA.

Dar nu doar Japonia, ci și alte țări vor fi nevoite să facă rost de bani pentru a se bate pentru petrolul din alte surse. Cum toate țările sunt la limite record ale datoriei, principalele asseturi care vor fi vândute sunt bonurile de trezorerie americane. Vânzarea masivă a acestora va duce la probleme imense de finanțare pentru SUA în momente în care tiparnița se învârte cu viteză maximă și tipărește bani pentru război. Strâns cu ușa, Trump va introduce noi tarife și va începe poate chiar să mărească taxele ceea ce va accentua și mai mult ruperea globalizării și de-dolarizarea.

Ca o mică paranteză, acest război are sens doar într-o singură cheie: ruperea SUA de Israel și renunțarea la statutul de putere globală. Deci dacă Trump și-ar fi dorit să elibereze cu adevărat SUA și să ofere poporului american un trai bun, bazat pe o economie reală, nu pe armată, războaie și finanțe, evenimentele actuale sunt deocamdată în direcția aceasta. Chiar dacă va trece prin șocul de-dolarizării și a retragerii cel puțin din Orientul Mijlociu, SUA are șansa ca să reînceapă producția internă și să reseteze sistemul financiar actual DE NEVOIE dacă programabil nu s-a putut. Nu cred că Trump a gândit însă până acolo, ci cred doar că actualele consecințe ale războiului din Iran sunt în favoarea unei restabiliri a SUA pe principiile mai sus menționate dar de către o altă conducere cu o altă abordare, clară și explicită în acest sens. Evident, principalul obstacol este lobby-ul evreiesc care deocamdată controlează puterea SUA și până la un reset al puterii vorbim aiurea despre un reset al orientării.

2) Consolidarea BRICS. Deși în aparență, ca membru BRICS, Iran a dovedit limitele acestei organizații (în sensul că cel puțin am văzut că BRICS nu e NATO), în fapt comportamentul SUA va împinge nedecișii înspre BRICS, adică SUA nu a dovedit deloc că este un partener de încredere, nici economic, nici militar. Toată lumea arată acum cu degetul la țările din Orientul Mijlociu care au fost total lăsate de izbeliște și toată apărarea și toate resursele militare ale SUA au avut ca scop apărarea Israel-ului de rachetele balistice. Dar ce nu se prea discută este cum au retras americanii patrioate din toate celelalte colonii (baze militare, de fapt) cum ar fi Koreea de Sud, Ucraina, chiar România, ca să le mute în Israel. Dar dacă lipsirea acestor țări de „scutul american” este doar un gest simbolic, Israel a văzut pe pielea proprie că puterea Americii este limitată și bombele pot să treacă prin „scut” ca prin brânză. Faptul că evreii sunt fanatici religioși și acceptă să primească bombe pentru a cuceri Siria și alte teritorii și pentru a omorâ pe capete pe musulmanii dinprejur este un alt aspect. Dar, de departe principala dare pe față a neputinței SUA este impactul economic cauzat de blocarea strâmtorii care a produs deja intrarea la apă a celor mai de jos și la nivelul țărilor și la nivelul populației din țările așa zis „dezvoltate”.

Singurii care o duc bine sunt rușii, chinezii, mongolezii și alte țări care nu se bazează pe petrolul din Golf și pe dolar.

De altfel, deși ar merita puțin să discut și depsre boost-ul pe care l-a primit Rusia și chiar și China cu ocazia acestui război, m-am plictisit de scris și închid aici.

Mai zic doar că deși în titlul am zis că Iran a câștigat războiul, personal cred că indiferent de starea actuală, vom asista la o escaladare cu nucleare. Acestea sunt însă predicții atât de sumbre încât încer să mă delimitez și eu de ele, deși gândirea rece indică o probabilitate de peste 60% în acest moment.