Luni 25 Mai 2026, 86 zile de la începutul războiului din Iran. Sâmbătă spre Duminică noaptea a apărut știrea că gata, avem pace. Principalele puncte ar fi fost:

1) Iran deschide strâmtoarea Hormuz, fără să impună taxă de trecere. SUA oprește blocajul maritim.

2) Banii Iranului blocați în bănci la începerea sancțiunilor sunt deblocați

3) SUA își retrage o parte din trupele din Orientul Mijlociu

Astăzi însă avem următoarele clarificări din partea Iranului:

1) Iran nu are încredere în SUA deși participă la discuții prin intermediul Pakistan

2) Iran are anumite cerințe și va observa că SUA le respectă (oprirea blocadei maritime, retragerea trupelor ameriane din zonă, deblocarea fondurilor financiare ale Iranului blocate în bănci controlate de SUA)

Singurul punct de acord care are șanse să fie acceptat pare să fie capitolul nuclear: Iran declară că nu are intenția să dezvolte arma nucleară în schimb declară că au dreptul conform tratatelor din care fac parte să îmbunătățească uraniu și uraniul pe care deja îl lau rămâne în Iran.

După mine, este posibil ca Iran să cedeze pe capitolul nuclear dacă va obține celelalte cerințe: deblocarea fondurilor, sau măcar a unei părți.

Ce trebuie să clarific este că sumele blocate sunt foarte mari, cu mult mai mari decât ce ar obține Iran dintr-o taxare a navelor în zonă.

De asemenea, cu privire la taxare, există unii comentatori care arată că deși Iran poate renunța la taxare, este posibil să ceară în continuare controlul traficului, adică să impună navelor să ceară aprobare pentru a trece. 

Asta înseamnă că Iran își păstrează capacitatea de a taxa pe viitor în cazul în care situația se va schimba și de exemplu fondurile nu vor fi deblocate.

Cu privire la fonduri, unele voci din Iran cer chiar ca acestea să fie deblocate înainte ca precondiție a semnării unui tratat cu SUA.

După mine însă, principalul lucru care trebuie știut este că acum SUA sunt cumva strânse cu ușa și au nevoie de o amânare a războiului deoarece urmează Campionaul Mondial de Fotbal. Începerea din nou a războiului acum ar crește riscurile unor atentate deși iranienii nu par să practice atentate, deși au o ideologie care încurajază martirajul, specific lor este totuși statutul de victima, martirajul fiind încurajat pe postura de apărare, nu atacând mișelește civili cum vedem de partea cealaltă.

Campionatul oferă lui Trump și un pretext cu care poate negocia cu Bibi și îi poate justifica de ce nu mai poate să reia acum războiul deoarece are informații "secrete" că iranienii plănuiesc atentate. Așa cum Bibi l-a mințit pe Trump că mai au două săptămâni până fac nucleara, Trump poate și el să îl mintă pe Bibi că are nevoie cel puțin de pace până la terminarea campionatului.

Deci un acord de 60 de zile de pace, care ar urma să fie din nou încălcat la jumătatea zilelor de americani ar fi un plan care rezolvă presiunea de moment și oferă lui Trump ceea ce americanii numesc offramp.

Problema este că iranienii știu și ei de presiunea la care este supus Trump și de faptul că nu poate reîncepe atacul, fie deoarece începe campionatul, fie deoarece nu mai au arme, fie deoarece le este teamă de răspunsul iranienilor și eventuala distrugere a statelor din Golf care ar putea produce probleme mari sistemului financiar americani din cauza fluxului banilor și a importanței pe care petrodolarul o are în sistemul financiar american, mai ales cu privire la pilonul cel mai șubred, datoria suverană americană, bondurile de la 10 ani în sus, pentru care yield-urile au început deja să crească, semn că urmează și o mărire a ratei de referință în curând.

Cu toate acestea, o victorie de moment, fie ea și de 30 de zile, poate ajuta Iranul să își consolideze poziția, să continue pregătirea pentru reluarea războiului și poate chiar să spere că după ce va trece presiunea mediatică, Trump va fi mult mai flexibil la un acord în viitor.

În final doresc doar să clarific un mic mare aspect: chiar dacă se semnează acord sau se ajunge la un acord măcar verbal și la un status-quo nebeligerant, traficul nu va fi reluat pur și simplu. Adică problema încă rămâne. Trebuie să treacă ani de pace pentru ca marile companii să recapete încredere și să refolosească rutele clasice, ieftine. 

Pus în balanță riscul cu alternativele, chiar în condiții de semnare a tratatului, traficul nu va fi reluat la "normal" așa cum după loviturile hutiților din Marea Roșie, acum traficul pe acolo nu a fost reluat ci transporturile de valoare mai mare preferă rute alternative care deși sunt mai lungi, riscul mai scăzut le face mai fezabil economic decât asumarea riscului unor atacuri în zona Mării Roșii.

Ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă că sunt șanse zero ca petrolul să revină la prețul de "dinainte" și de asemenea ca combustibilii și derivatele din petrol să revină la prețurile "dinainte". Singurul lucru bun din această situație ar fi că vom evita colapsul societății care ar veni din continuarea blocării strâmtorii și a consecințelor propagării efectului în economia mondială. Adică, riscul maximal va fi aleviat și în loc de penurie vom avea parte doar de continuarea inflației și continuarea recesiunii, însă alternativa era mult mai nasoală, anume penurie, raționalizare și foamete. Acum vom avea doar sărăcie, dar nu toată piramida va intra la apă ci doar partea de jos.