Ce se întâmplă în Spania este un RĂZBOI. Imaginați-vă stresul populației locale. Cu ce se deosebește de spaima kievenilor care așteaptă zilnic să pice bombe? Stresul acestei invazii este similar sau chiar mai mare decât stresul unui război. Kievenii măcar se gândesc că rachetele nu pică chiar peste ei, că poate rușii țintesc obiective militare și că mai există pauză, nu vin chiar zilnic, iar linia frontului este departe. Economic este un stres, dar pun pariu că viața pentru ucraineanul de rând care are un loc de muncă sigur și bine plătit acum, financiar este mai liniștită și mai fără stres (economic și financiar) decât viața unui curier spaniol să zicem, care chiar dacă va avea de muncă deoarece nimeni nu mai vrea să iese din casă la tavernă de frica imigranților, se gândește că în curând locul său de muncă va fi luat de unul dintre acești migratori care vor munci nu pe sute sau mii de euroi lunar ci măcar pe o paella pe zi ca să nu moară de foame.


De ce zic în titlu că invazia este programată. Probabil folosesc cam des acest termen dar este cel mai corect. Astfel de evenimente nu au loc la întâmplare. Distrugerea Europei la care asistăm de ceva timp nu este deloc un FENOMEN SOCIAL aleator, o etapă a istoriei. Toate marile invazii, dacă ne uităm în spate, au o explicație, au o justifiacre clară și punctuală. Cei care cunosc istorie, de exemplu, mai știu cum evreii au mai facilitat și alte invazii ale Spaniei și în trecut.


Avem deci următoarele întrebări care trebuie puse și analizate deoarece lucrurile care se întâmplă în Spania au legătură foarte mare și cu noi și nu neapărat legat de invazia străinilor ci legat de DISOLUȚIA SOCIETĂȚII.


  1. Cine atacă Spania?

  2. Ce poate face Spania ca țară?

  3. Ce poate face spaniolul de rând?

  4. Ce poate face românul din Spania

  5. Ce trebuie să facă românul din România


Voi răspunde la aceste întrebări nu în ordine, ci în firul narativ care nu va urma o anume direcție, se vor găsi unele răspunsuri la fiecare din aceste întrebări. Am enumerat întrebările doar ca un teaser ca să vă motivez să citiți în continuare și ca să nu aveți alte așteptări.


De altfel, în articol nu vor fi lucruri noi. Dar nici nu prea există lucruri noi, ci totul este doar o dare pe față a teoriei conspirațiilor: la fel ca în plandemie. Lucruri anunțate au acum loc și se desfășoară în fața ochilor noștri și în fața lipsei de reacție a celor care aveau datoria ca un asemenea dezastru să nu aibă loc.


Spuneam în intro-ul articolului că Spania este în război. Asta nu ar fi atât de grav, deoarece Spania ar avea armată și ar putea să lupte. Problema este că războiul este unul mult mai pervers: omul de rând nu știe cu cine să se lupte și nu știe ce să facă. Acest tip de război este și mai înfricoșător. Este ca o invazie extraterestră. Puterile care te atacă sunt total imposibil de contracarat, tu nu ai ce să faci ca cetățean, ca primar, și chiar ca prim-ministru.


Răscoala împotriva politicienilor este una firească și primară, dar cred că este deja prea târziu să credem că politicienii mai pot rezolva problema. Este ca și cum după ce casa ți-a luat foc ai sta să te cerți cu electricianul care ți-a montat priza care a produs scânteia că a făcut treabă proastă și ți-a distrus casa. Este prea târziu!


Cei care cred că statele actuale au capacitatea să facă față asaltului de imigranți prin simple politici sau printr-o mână forte sau prin legi și măsuri politice sunt incapabili să înțeleagă natura demonică a acestui război și faptul că primul pas care trebuie făcut este pe plan spiritual, celelalte fiind doar consecința a acestei alegeri corecte, singura viabilă.


Voi continua acum cu o reflexie personală, legată de semnalul des folosit aici pe blog anume faptul că asistăm la o disoluție a societății PROGRAMATĂ. Aș dori ca pe moment să ne delimităm de fireasca a lunecare a minții către întrebări secundare cum ar fi (cine o face, de ce o face, ce le-a venit, etc) și să observăm FENOMENUL. Asta ne va ajuta la supraviețuirea noastră și la posibila intrare și a noastră în război.


Vedem de ani buni cum Ucraina este în război. Stăm cu frica în sân și cei mai retardați consideră că trebuie să ajutăm Ucraina cu arme pentru ca războiul din Ucraina să nu vină și la noi. Cei mai dezinformați consideră că rușii sunt de vină și prin urmare doar Europa unită poate sta în fața ursului de la răsărit. Între timp, țara e băgată în criză energetică și în curând vom asista la tichete de benzină și tăieri programate de curent, mai rău ca în Ucraina.


Dacă nu observăm fenomenul și nu îl înțelegem unde lovește, întrebările secundare, chestiunile minore, arătarea cu degetul către persoane sau grupuri individuale este doar o reacție nervoasă, un demers simplist care oricum nu găsește niciun răspuns și nu aduce nimic bun decât auto-saturarea cu venin și cu răutate, poate mai multă decât ar trebui să alocăm acestor chestiuni câtă vreme totuși impactul asupra noastră în România nu este la amploarea pe care o vedem prin alte locuri.


Ajungând la acest punct, presimt că sunt mulți care gândesc că viața în Spania, chiar cu năvălitori, este oricum mai bună ca în România. Aici răspunsul este din nou unul categoric din partea mea: generalizările sunt apanajul proștilor. Din nou zic că trebuie să percepem fenomenul pentru a înțelege cum ne afectează și cum putem noi depăși provocările și cum putem trece prin război. Este evident că depinde unde trăiești. Dacă ești miliardar și trăiești într-un cartier privat din Barcelona sau o zona mai frumoasa a Spaniei, sau daca ai o fermă înconjurată de ziduri, cu paznici înarmați, cu siguranță viața este mai bună în Spania. Exagerarea are doar rolul de a explica răspunsul meu: pentru oameni diferiți impactul este diferit. Cu siguranță pentru tefeliști spaniarzi care trăiesc în apartamente de 10mp în mijlocul Barselonei și câștigă bani de o cafea la Starbucks și de un abonament la Netflix și nu au familie, nu au copii, nu îi interesează viitorul, este posibil ca acest val de năvălitori să fie doar o știre oarecare fără relevanță și interes prea mare. Poate că chiar acești tefeliști ar fi de acord cu politica stângistă a Spaniei, atât cu privire la componenta externă (atitudinea față de Palestina, Israel, relația cu SUA) cât și cu privire la componenta internă (egalitate și pentru năvălitori, distribuția averilor, taxare maximă, servicii sociale maxime, dar cu ignoranță la economie și la capitalism.


Deci ce fenomen observăm noi?

  • război la nord, în Ucraina - deci teroare și groază, pentru noi deocamdată doar bani pentru Ucraina, fonduri europene pentru Ucraina, ajutoare pentru Ucraina, sărăcie, prețuri mari pentru energie, inflație, deficite și drone

  • război în Iran, deci teroare și groază și petrol scump, care deja ne afectează și pe noi. Penurie în curând, eventual nucleare și război terestru în Iran, eventuale bombe în Bulgaria, că noi suntem prea departe (zic ce gândește un normie)

  • invazie în Spania, tulburări sociale, riscuri economice, scandal politic


Fenomenul la care tot atrag atenția este DISOLUȚIA SOCIETĂȚII, mai precis disoluția vestului deoarece dacă ne uităm în China, deja ni se pare altă planetă. Ne privesc pe noi aceste probleme? Vor ajunge și la noi probleme mai nasoale decât creșterea benzinei și inflația și politicieni trădători la putere? Da! Deoarece și noi suntem parte din Vest, sau ținem cu dinții ca să fim parte din vest, și noi vom participa la această disoluție și vom avea parte de necazuri la fel ca cele din Ucraina sau la altele mai mari.


Care ar fi însă principalul argument al tezei mele că această disoluție este un fenomen PROGRAMAT? Fără să intru în teoriile conspiraționiste și în planurile publicate ale elitelor în care se arată pas cu pas ce vor să facă și vedem pas cu pas ce au făcut deja, ce fac și știm ce vor urma să facă, vă propun acum să ne oprim asupra crizei din Spania și să detaliem unele aspecte.


Toată lumea a văzut cel puțin pe rețeaua X acel clip cu camionul de migranți în fața căruia stătea un polițai marocan. Alte clipuri cu camioane pline de migranți transportați prin Maroc către granița cu Spania. Este cea mai clară dovadă că această invazie este programată. Cineva plătește acele camioane și cineva are putere politică atât de mare încât să forțeze Marocul să transporte migranții spre granița cu Spania deoarece doar banii nu ar fi suficienți, poliția putând să oprească și să confiște acele camioane dacă statul marocan era preocupat de protecția graniței.


Numeroase investigații și reportaje și dovezi există cu privire la implicarea lui Soroș și a altor ONG-uri în transportul migranților, DAR fără suportul statului respectiv, aceste finanțări nu ar putea funcționa.


Deci avem cert colaborarea statului marocan la această invazie. Dar oare statul Marocan nu se teme de spanioli? Relația este totuși una ca între România și Moldova. Moldova e la granița dintre imperii și dacă România se supără, poate taxa drastic Moldova, ca sa nu mai zicem că serviciile noastre pot taxa rapid și eficient politicienii moldoveni dacă aceștia nu ar sta drepți să execute politica de stat românească.


Este firească deci concluzia că statul Maroc a fost presat de o putere mai mare ca Spania ca să facă această operațiune. Nu există dileme cine a presat Maroc-ul, deoarece Trump a amenințat cu câteva săptămâni înainte Spania că nu este un stat NATO de treabă (adică nu execută orbește ordinele Imperiului) și prin urmare va avea de suferit. Ceea ce vedem acum.


Cu privire la scopurile finale ale acestei invazii și la actorii implicați, contează mai puțin aspectele geopolitice și speculațiile triviale conform cărora asta este doar o pedeapsă la spanioli sau este o manevră de a-i forța să accepte decolarea bombardierelor americane către Iran din Spania.


Pe scurt reamintesc celor care nu știu că Spania s-a opus participării la războiul din Iran chiar doar cu permisiunea ca americanii să folosească bazele americane din Spania. Americanii au fost astfel forțați să folosească Marea Britanie, ceea ce implică un cost mai mare și de asemenea complicații operaționale legate de distanța limită. Nu este ca și cum americanii nu ar avea altenrative, dar ideea este că orice bază americană trebuia să participe la război pentru un shock and awe cât mai mare. Faptul că o bază are potențial militar dar nu este folosită, chiar dacă reprezintă 1% din capacitatea totală a SUA, reprezintă o aroganță anti-Imperială netolerată deoarece așa cum știm, în plandemie o rată a refuser-ilor de 5% a fost suficientă pentru a deturna operațiunea și a opri avansul planului. Chiar dacă Spania este un caz singular, SUA nu pot tolera mișcarea în front deoarece ar fi extrem de periculos. Ar fi suficient poate ca 2 țări să se opună și apoi toate celelalte s-ar răscula iar Imperiul, fără colonii, ar fi terminat peste noapte, așa cum Imperiul Roman s-a destrămat instant când soldații germanici au realizat că fără ei romanii nu pot conduce și dacă se răscoală și preia puterea, Imperiul este al lor.


Avem deci disoluția societății, războiul nemilitar sau asimetric mai bine zis asupra Spaniei și presiunile geopolitice, mașinațiunile sociale și tentativa de a schimba efectiv prin presiuni sociale regimul politic din Spania care s-a opus războiului și care mai ales are o atitudine negativă la adresa Israel-ului.


Capcana în care este prinsă Spania face imposibilă reacția și acțiunea politicenilor. Spania este un exemplu de rezistență anti-imperială care fiind prea blândă și prea necalculată și neasumată, va duce doar la o palmă și o lovitură prea nasoală din partea Imperiului, fără alternativa de rezistență.


Poate un exemplu similar, cu altă evoluție, cel puțin deocamdată și cel puțin în aparență ar fi Turcia. Turcia a avut aceleași frecușuri cu americanii și de asemenea știm că au avut problema migranților din Siria. Războiul cu americanii, chiar în perioada primului mandat al lui Trump a ajuns la apogeul tentativei de lovitură de stat militar la care Erdogan a fost salvat de Putin care l-a informat să nu îș continue cursa aviatică în care se alfă deoarece la destinație îl aștepta un avion al unei grupări militare care încerca lovitura de stat și care avea ca scop să dea jos avionul lui Erdogan și astfel să pară un accident. Erdogan a supraviețuit și a făcut curățenie în armată și în toată administrația. Turcia a supraviețuit. Dar oare pentru cât timp?


Am zis mai la începutul articolului că nu cred că există rezistență politică și nu cred că un stat se mai poate apăra. Exemplul Turciei pare totuși un contraexemplu. Aș dori în continuare să clarific aceste aspecte.


Voi începe cu un scenariu în cazul Spaniei. Să zicem că Spania ar pune pumnul în prag. Ce poate însă face? Ceuta după cum știm este în Maroc. O variantă ar fi să o cedeze pur și simplu. Dar credeți că astfel s-ar termina valul de invadatori? Ce ar împiedica puterile care au produs acest val să folosească în viitor Gibraltarul? S-ar opune Marea Britanie? Credeți că centrelor de putere care produc această DISOLUȚIE SOCIALĂ PROGRAMATĂ le pasă de Marea Britanie sau chiar de SUA? Nu! Scopul final este distrugerea fibrei societății, haos general, foamete, războaie, cataclisme, morți.


Acești oameni sunt sataniști posedați și execută ca roboții planurile demonice. Dacă Spania s-ar opune acum ar fi doar chestiune de timp până la următoarea lovitură. Fie financiar-economică, fie cu alte mașinațiuni și manevre. E firesc să considerăm acum că poate o schimbare politică spre dreapta, ideal cât mai radicală, ar duce la unele soluții. Dar vedem ce s-a întâmplat în Italia unde dreapta conduce de ani de zile și unde migrația este o problema mai mare decât înainte. Opoziția din Itala este acaparată și controlată. Ca o paranteză, opoziția noastră de dreapta (AUR) este sub umbrela Italiei (Meloni), deci poartă același „hram” (simularea opoziție, mac mac de formă, fără fond sau cu fond simulat ocazional pentru a vrăji oile).


Chiar în scenariul extrem în care am presupune că o putere de dreapta reală ar controla migrația, ar întări armata și societatea, ar anula legea aceea penibilă de legalizează migranții, ce credeți că s-ar întâmpla? UE ar începe cu PNRR-uri și alte presiuni la adresa Spaniei așa cum a făcut la adresa Ungariei. Deci uniunea și interdependența economica și financiară sunt acum folosite ca leviere de acțiune pentru a impune distrugerea statelor respective dar mai ales ale națiunilor respective. Este imposibil în ziua de azi să mai putem considera că germanii sunt un neam. Sau suedezii, sau francezii. Vedem la meciurile de fotbal ale naționalelor cine reprezintă națiile respective.


Deși deseori zic că asistăm la un fenomen, trebuie să clarific că nu asistăm deloc la un început, ci poate la finalizarea unor procese care acum doar se dau pe față și sunt vizibile urmările lor. Spania este distrusă, nu doar ca stat, ci și ca nație. Nu doar Spania.



Am făcut așadar apelul ca să avem focus pe FENOMEN și nu pe întrebări secundare (cine cauzează, de ce, ce scopuri are, ce putem face). A venit momentul să clarific un aspect important: FENOMENUL nu este INVAZIA. Și deși am subliniat de mai multe ori până acum, deși fenomenul este DISOLUȚIA SOCIALĂ, felul cum se realizează aceasta este extrem de variat și diferit, de la țară la țară, Iar în cadrul fenomenului, invazia este doar un mijloc, o unealtă. La pachet cu migrația se folosesc mecanisme financiare, politice, control și influență prin organizații secrete, prin credite financiare, prin ratingu-uri de stat, prin servicii secrete. Așa cum doctorul de la spitalul de psihiatrie dă fiecărui pacient un anume medicament și vede cum răspunde și ce are efect, tot așa face și Imperiul: la un moment dat, pentru un anume “pacient” folosește un anume „medicament” pentru a determina o anumită acțiune de care Imperiul are nevoie. Indiferent însă de răspuns, scopul este haosul. Dacă haosul și distrugerea sunt realizate, dacă rezultatul este distrugerea economică, energetică, tăierea producției, creșterea costului vieții și inhibarea rezilienței, totul este ok pentru păpușari.


Concluzia acestei atenționări este că forțele răului au unelte variate și cu greu putem crede că statele actuale pot rezita, că populația se poate trezi și poate restabili „ordinea”.


Pentru vest, concluzia mea este simplă DISOLUȚIA este semnul timpului în care trăim, este realitatea palpabilă care are loc, este taifunul care se revarsă. Doar o minune venită de sus poate schimba această realitate. Dar a pretinde o minune la nivelul unei țări, unei nații sau unei „uniuni” este hilar.


Pentru cei care au dileme personale ce trebuie să facă, doar întoarcerea la învătățurile Sfinților Părinți ne poate da răspunsuri: din fața celui care vine peste tine fugi. Dacă vezi năvălitorii la orizont, îți pui familia în căruță, iei babornița cu câteva lucruri de valoare și iei tălpășița în codru. Codrul este frate cu românul este proverbul nostru național de care ne este atât de drag și dacă începem să îl analizăm nu ajungem decât la intersectarea reacției creștinești a strămoșilor noștri în fața cu invadatorii păgâni.


Motivul fugii din fața năvălitorilor - ca alternativă la lupta fără șanse și cel mai probabil sinucigașă și de asemenea ca alternativă la acceptarea lepădării de credință și imersiunii în corpusul năvălitorilor - vine din raționamente creștinești firești. Dacă Dumnezeu ne îngăduie să vedem năvălitorii, este clar că ne dă dar nu ne bagă în traistă. Noi trebuie să facem restul. Atunci când dezastrul vine pe nepregătite și moartea sau suferința ne copleșesc dintr-o dată, cum ar fi de exemplu un cutremur sau chiar un război grabnic, fuga nu are sens. Dar când semnele ne sunt clare, vedem pas cu pas, etapă cu etapă cum vin năvălitorii, cum ne împing, cum aruncă cu artificii în casa noastră și ne amenință că ne vor da foc, oare ce mai avem nevoie ca să plecăm, ce îndemn și ce încurajare?


Cum se explică totuși pasivitatea și inacțiunea majorității oamenilor în ciuda semnelor clare? Am folosit mai sus metafora cu aruncatul de artificii. Dacă a pleca și a lăsa totul în urmă atunci când vedem că la poartă stau străini care încearcă să ne dea foc ar fi reacția firească, reacția comodă și irațională a majorității este să sune la poliție și să își pună speranța în stat, în autorități, în forme istorice și trecute, care nu mai au relevanță în prezent. Speranța în stat, în supra-stat, în autorități, în societate este hilară. Putem vedea clar aceasta fie în Ucraina, fie în Iran, fie în Kuweit, fie în Quatar, fie acum în Spania. Sau chiar în Venezuela.


Blocajul mental al celor care stau cu mâinile în sân și zic că totuși la noi e bine, țara noastră ne oferă un oarecare mediu, un oarecare nivel de trai și oricum chiar dacă vine sărăcie mai mare, măcar nu e dictatură ca prin Canada și Australia, măcar nu vin să îți ia copilul din casă dacă îl înveți să se roage ca în Suedia sau alte lucruri de astea.


Inacțiunea este evident un confort, speranța că răul se va opri cumva din senin sau pentru că noi ne vom ruga sau pentru că totuși poate lucrurile nu sunt chiar atât de grave și mai există o minoritate care rezistă, sunt după mine doar manifestări ale unor blocaje și limite de adaptare la realitate.


Am văzut un clip făcut de Cosmin Avram cu un român din Barcelona care se văieta ce grea e viața și că dacă ar fi să o ia de la început, nu ar mai pleca din țară. Ce îl împiedica însă să se întoarcă nu mi-a fost foarte clar. Confortul, prietenii, obișnuința etc. Cu siguranță că în general, există argumente pro și contra pentru mulți oameni ținând cont de statutul personal și situația individuală și locală. În plus, fiecare are criterii variate de evaluare, în cazul acestui român era criteriul financiar, dar ce discut eu este exclusiv criteriul spiritual.


Pentru mine este de interes ca FENOMENUL să fie privit doar spiritual, adică în ce măsură supraviețuirea creștinilor mai este posibilă în Imperiu sau asistăm doar la desfășurarea rapidă a ultimelor etape. Prin supreviețuire înțeleg atât supraviețuirea fizică cât și cea spirituală. Deoarece va veni momentul (și vaccinarea a fost unul) în care supraviețuirea fizică, economică, va fi legată de cea spirituală. Dar chiar când buletinul cu CIP și europortofelul digital vor fi obligatorii, chiar dacă o perioadă se va putea opune rezistență, va veni cu siguranță următoarea etapă.


În ce măsură în alte locuri din afara Imperiului supraviețuirea este posibilă, poate voi discuta în alt articol.


Cu privire la Spania, predicția mea este următoarea. În urma acestui val de năvălitori, va urma un haos politic și o decădere economică accelerată, poate similară Greciei. Vom asista la o migrație masivă a spaniolilor, cel mai probabil în America Latină, în Peru sau în Argentina chiar. Cei cu bani, deja probabil s-au mutat în Puerto Rico sau în Panama. Desigur, banii asigură o protecție oricum în sensul că Spania este mare și năvălitorii nu vor cuceri peste noapte teritorial toată Spania, va fi clar o separare. Însă politic și economic Spania nu mai poate rezista ca stat și ca nație, de altfel ce au ei parte acum este valul doi, de imigranți africani căci Spania după cum știm este deja invadată de imigranți români care însă evident nu prezentau un pericol pentru coeziunea ca nație, ci chiar un mic boost de moment la aceasta din cauza subordonării cel puțin culturale și a adeziunii mult mai mari decât valul african actual.


Cum însă războiul din Iran va fi din ce în ce mai accentuat și invazia terestră va începe și cum anteriorul război din Afganistan a durat 20 de ani, acesta cu Iranul poate dura 30 de ani. Prin urmare Spania are șanse mai mari să fie preluată de SUA decât Groenlanda.